Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 4297/2013. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 4297/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 23-04-2013 în dosarul nr. 12885/233/2011

Dosar nr._

Dosar executare nr. 166/ES-MPL/24.06.2011 – B. „M. P. L.”- jud. G.

Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr. 8637

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

Secția civilă

SENTINȚA CIVILĂ nr. 4297

Ședința din Camera de consiliu din 23.04.2013

Președinte – C. R. P.

Grefier – N. F.-C.

La ordine se află cererea de încuviințare executare silită înaintată de către petenta B.E.J. „M. P. L.”, cu sediul în mun. G., ., ., jud. G., la solicitarea creditoarei . (fostă .), cu sediul în București, Calea Rahovei, nr. 266-268, corp 60,sector 5, în contradictoriu cu debitorul S. A., domiciliat în mun. G., ., ..

La apelul nominal, făcut în camera de consiliu, nu se prezintă părțile, cauza soluționându-se fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată obiectul cauzei ”încuviințare executare silită”, cauza fiind repusă pe rol în vederea discutării excepției perimării, după care:

Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției perimării invocată din oficiu.

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată și înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei G., petenta B.E.J. „M. P. L.” a solicitat, la cererea creditoarei . (fostă .), încuviințarea executării silite a executoriu – Sentința civilă nr._/12.11.2012 a Judecătoriei G..

La termenul de judecată din 19.07.2011, având în vedere că societatea creditoare nu s-a conformat dispozițiilor instanței, s-a dispus suspendarea judecării cauzei conform dispozițiilor art. 1551 Cod de procedură civilă.

Din oficiu, la data de 29.03.2013, Judecătoria G. - Secția civilă a dispus repunerea cauzei pe rol și a invocat din oficiu excepția perimării, stabilind termen de judecată la care să fie pusă în discuție această excepție la data de 23.04.2013 CC4.

EXCEPȚIA PERIMĂRII ESTE FONDATĂ

În temeiul disp. art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cale de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții, timp de un an.

Conform disp. art. 250 alin. 1 Cod procedură civilă, cursul perimării este suspendat cât timp dăinuiește suspendarea judecății, pronunțată de instanță în cazurile prevăzute de art. 1551 C. pr. civ., precum și alte cazuri stabilite de lege, dacă suspendarea nu este cauzată de lipsa de stăruință a părților în judecată.

Din prevederile legale menționate rezultă că perimarea reprezintă o sancțiune procesuală care determină stingerea litigiului în faza în care se găsește, datorită rămânerii lui în nelucrare, din vina părții, un anumit termen prevăzut de lege.

Prin rămânerea în nelucrare se înțelege că înăuntrul termenului de perimare a lipsit orice activitate procesuală referitoare la soluționarea pricinii, deci nu s-a împlinit nici un act de procedură, care să reactiveze judecata, prin repunerea cauzei pe rol.

În speță, Instanța reține că lăsarea pricinii în nelucrare mai mult de un an de la data suspendării judecății s-a datorat culpei părților în litigiu, care nu au solicitat repunerea cauzei pe rol ulterior datei de 19.07.2011, când instanța a dispus suspendarea judecății în baza disp. art. 1551 Cod procedură civilă.

Față de considerentele expuse și dispozițiile legale menționate, având în vedere dispozițiile art. 252 alin. 1 Cod procedură civilă, Instanța va admite excepția invocată din oficiu și va constata perimată acțiunea civilă de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția perimării invocată din oficiu.

Constată perimată cererea de încuviințare executare silită înaintată de către petenta B.E.J. „M. P. L.”, cu sediul în mun. G., ., ., jud. G., la solicitarea creditoarei . (fostă .), cu sediul în București, Calea Rahovei, nr. 266-268, corp 60,sector 5, în contradictoriu cu debitorul S. A., domiciliat în mun. G., ., ., jud. G..

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică astăzi 23.04.2013.

Președinte Grefier

C. R. PopaNeagu F.-C.

Red. Dact. Jud. C.R.P./ 17.05.2013

Gref. N.F.C./ 3 ex./ 17.05.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 4297/2013. Judecătoria GALAŢI