Contestaţie la executare. Sentința nr. 5214/2013. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 5214/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 20-05-2013 în dosarul nr. 5971/233/2012
Dosarul nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal nr.8637*
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5214
Ședința publică din data de 20.05.2013
Președinte – A. G.
Grefier – S.-M. B.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea cauzei civile având ca obiect „contestație la executare”, formulată de contestatorul I. G. domiciliat în G., .. 28, .. 109, cod poștal_, județ G., în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA F. A MUNICIPIULUI G. cu sediul în G., ., ._, județ G..
Din actele și lucrările dosarului precum și din susținerile părților consemnate în încheierea de ședință din data de 13.05.2013 care face parte integrantă din prezenta, Instanța in urma deliberării avute a pronunțat următoarea sentință:
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei G., petentul
I. G. a solicitat, în contradictoriu cu intimata IPJ G. – Serviciul Poliției Rutiere, anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._, emis în data de 22.05.2007, prin care i s-a reținut săvârșirea contravenției prevăzute de art.99 alin.1, lit.b și sancționată potrivit art.99 alin.1, ambele din OUG 195/2002, privind circulația pe drumurile publice deoarece termenul de plată a amenzii s-a prescris.
În motivarea plângerii, a arătat că, în perioada 2007 – 2012 instituțiile abilitate nu i-au comunicat petentului nicio somație de plată și nu fost nici radiată din cadrul Direcției de Impozite și Taxe din cadrul Municipiului G.. Astfel, având în vedere că, petentul nu a fost înștiințat despre plata amenzii conform procesului verbal arătat anterior termenul de plată a acestei sancțiuni s-a prescris. Cererea nu fost motivată în drept.
Legal citată, intimatul Municipiul G. – Direcția Impozite, Taxe și alte Venituri Locale a arătat că împotriva procesului verbal de contravenție contestat petentul a mai formulat o plângere contravențională ce a format obiectul dosarului cu nr._ solicitând și la acea dată anularea procesului verbal și exonerarea de la plata amenzii, însă prin sentința civilă cu nr.7123/02.10.2007 a Judecătoriei G. este respinsă plângerea ca nefondată.
Astfel, această sentință devenind irevocabilă implicit și procesul verbal contestat a devenit titlu executoriu potrivit dispozițiilor din Codul de procedură fiscală, și în vederea recuperării debitului de plată a fost emisă somația de plată nr._/25.02.2008, cu acest înscris fiind începută și executarea silită conform art.145 C.proc. fisc.
În continuare se mai arată de către intimată faptul că, prescripția sumei din titlul executoriu invocată de către petent nu este întemeiată, aici fiind menționate dispozițiile art.131 alin. 1 și 2 din C.proc. fisc. unde se prevede că astfel de creanțe se prescriu în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui care a luat naștere dreptul de creanță, în final intimata cerând respingerea acțiunii formulate ca netemeinică și nelegală și menținerea titlului executoriu cu obligarea la plata amenzii a petentului.
În drept cererea a fost motivată pe dispozițiile din art.115 C.proc.civ.
La termenul de judecată din data de 29.05.2012 instanța a pus în vedere reclamantului să precizeze obiectul cererii cu care a învestit instanța iar la termenul de judecată din data de 03.07.2012 reclamantul a depus o . precizări. Astfel după o . precizări privind punctul de vedere cu privire la excepția prescrierii dreptului de a se mai cere plata amenzii aplicate, petentul învederează instanței să admită contestația la executare formulată deoarece termenul de prescriere a creanței a fost depășit. De asemenea, în precizările formulate cu ocazie cererii de repunere pe rol a cauzei petentul a indicat din nou cauza cererii de chemare în judecată astfel, înțelegând să formuleze atât plângere contravențională cât și contestație la executare.
Având în vedere probatoriul administrat în cauză instanța reține următoarele:
În fapt, la data de 22.05.2007 contestatorul I. G. a fost sancționat contravențional prin procesul verbal de contravenție cu . și nr._ întrucât a traversat . din municipiul G. prin loc nepermis, fiind amendat în cele din urmă cu amendă în cuantum de 78 lei. Împotriva acestui proces verbal contestatorul a formulat plângere contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei G. cu nr._ și soluționând cauza pe fond instanța prin sentința 7123/02.10.2007 a respins plângerea formulată ca nefondată și ulterior devenind definitivă și irevocabilă prin nerecurare.
Față de această situație la ultimul termen de judecată, instanța din oficiu a pus în discuție excepția puterii lucrului judecat cu privire la plângerea formulată împotriva aceluiași proces-verbal de contravenție față de care instanța s-a mai pronunțat prin sentința civilă cu nr.7123 din data de 02.10.2007. Astfel, având în vedere dispozițiile art.166 C.p.c. instanța va admite excepția invocată și va respinge plângerea astfel formulată întrucât sunt îndeplinite condițiile autorității de lucru judecat. De altfel la același termen de judecată contestatorul a învederat instanței că renunță la plângerea astfel cum a fost formulată, însă având în vedere administrarea probatoriului din cauză instanța a considerat oportun să răspundă prin sentință la această cerere.
În continuare cu privire la contestația la executare formulată în cauză, este de arătat că, față de acest aspect contestatorul invocă prescripția executării titlului de creanță. Cu privire la acest aspect este de arătat că, sentința cu nr.7123/02.10.2007 fiind astfel irevocabilă în temeiul art.141 alin.2 din C.prc.fisc. a devenit titlu executoriu și prin adresa nr._/11.02.2008 instanța a trimis sentința spre executare silită în acest sens fiind emisă o somație de plată cu același nr. ca cel ala adresei. De asemenea având în vedere că, somația nu a putut fi comunicată contestatorului prin vreun mod din cele prevăzute de art.44 alin.2 lit.a – c C.p.fisc., comunicarea acesteia s-a făcut potrivit aceluiași text de lege de la lit. d însă, respectiv prin publicitate, contestatorul fiind nominalizat la poziția 77 din publicație.
De asemenea, cu privire la prescripție, este de arătata că aceasta urmează a fi calculată ținând cont de data emiterii somației de plată, și anume 25.02.2008 iar potrivit art.131 alin.1 și 2 din C.proc.fisc. dreptul de a cere executarea silită a creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept; acest termen se aplică și creanțelor ce provin din amenzi contravenționale.
Astfel, din actele aflate la dosarul cauzei reiese că, termenul de prescripție a început să curgă începând cu 1 ianuarie 2009 urmând ca termenul să se împlinească 5 ani mai târziu adică la 1 ianuarie 2014. Pentru considerentele astfel cum au fost expuse anterior instanța va respinge contestația la executare astfel cum a fost formulată ca nefondată. Instanța ia act și de faptul că nu au fost cerute cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția puterii de lucru judecat invocată din oficiu, cu privire la plângerea formulată împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 22.05.2007.
Respinge contestația la executare formulată de contestatorul I. G. domiciliat în G., .. 28, .. 109, cod poștal_, județ G., împotriva executării silite pornită de Municipiului G., Direcția Impozite, Taxe și alte venituri locale, ca nefondată.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 20.05.2013.
Președinte Grefier
Judecător A. G. S.-M. B.
Red A.G./ Dact. S.M.B.4 ex / 11.07.2013
.>
.
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 5195/2013. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 126/2013. Judecătoria GALAŢI → |
---|