Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 4227/2013. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 4227/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 23-04-2013 în dosarul nr. 5827/233/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal nr. 8637
SECȚIE CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4227
Ședința publică de la 23 Aprilie 2013
PREȘEDINTE O. B.
Grefier E. B.
Pentru azi fiind amânată pronunțarea asupra cauzei având ca obiect hotărâre care să țină loc de act autentic formulată de reclamanta . PRIN LICHIDATOR ANGHELAHĂR V. în contradictoriu cu pârâții V. D. și V. S..
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 02.04.2013 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta și pentru când Judecătoria,având nevoie de timp pentru deliberare și pentru a studia actele și lucrările dosarului, a amânat pronunțarea la data de 09.04.2013, 16.04.2013 și apoi la 23.04.2013 când a dat următoarea sentință civilă:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G., la data de 30.03.2012 sub nr._, reclamanta . prin administrator P. I. a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâții V. D. și V. S., să constate că la data de 28.03.1998 pârâții i-au vândut imobilul din G., .. 9A, ., jud. G. și să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 28.03.1998 între părți a intervenit o înțelegere în sensul înstrăinării imobilului mai sus descris pentru suma de_ ROL, iar înțelegerea a fost confirmată printr-un înscris denumit „chitanță”, la momentul vânzării cumpărătoarea achitând un avans de_ ROL. A precizat reclamanta că a achitat pârâților și diferența de preț de 50.000.000 ROL dar că aceștia au refuzat să se prezinte la notar în vederea încheierii actului în formă autentică.
A mai menționat reclamanta că nu a mai putut păstra legătura cu pârâții, astfel că a fost nevoită să formuleze prezenta cerere de chemare în judecată.
În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe prevederile art. 111 C..
Cererea nu a fost însoțită de înscrisuri doveditoare.
Legal citați, pârâții au formulat întâmpinare prin care au invocat excepția prescripției dreptului reclamantei la acțiune și au formulat cerere reconvențională prin care au solicitat evacuarea reclamantei din spațiu. Au arătat pârâții că înțelegerea dintre ei și reclamantă a avut un alt conținut, prețul real al imobilului fiind de_ lei, din care reclamanta a achitat doar 80.000.000 ROL, fără a mai achita vreodată diferența de 50.000.000 ROL, astfel că vânzarea nu s-a mai perfectat niciodată din culpa exclusivă a acesteia.
Au invocat faptul că între părți a fost încheiată de fapt o promisiune bilaterală de a contracta, iar obligația de a face, pe care părțile și-au asumat-o se prescrie în termenul general de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 3 din Decretul 167/1958, ca atare, dreptul reclamantei de a formula prezenta acțiune s-a prescris.
Cu privire la cererea reconvențională, pârâții au arătat că reclamanta este în culpă pentru că înțelegerea dintre părți nu a fost perfectată, pârâții fiind cei care au dorit încheierea actului în formă autentică și au achitat an de an impozitul aferent acestui imobil.
Pârâții au arătat că ei sunt proprietarii acestui apartament în baza contractului de vânzare-cumpărare nr._/1992 iar reclamanta ocupă spațiul de 14 ani fără nici un titlu și fără nici un drept.
În drept, pârâții au invocat prevederile 563 NCC.
Pârâții nu au depus la dosar nici un înscris în dovedirea poziției lor procesuale.
Pe parcursul derulării prezentului litigiu, instanța a constatat că societatea reclamantă a intrat în procedura insolvenței, reprezentantul său legal fiind în prezent lichidator judiciar Anghelahăr V..
Pentru termenul din 19.02.2013, lichidatorul judiciar Anghelahăr V. a fost citat cu mențiunea de preciza dacă înțelege să-și însușească cererea de chemare în judecată formulată de administratorul statutar al reclamantei, însă aceasta nu a dat curs solicitării instanței.
Pârâta reconvențională nu a formulat o poziție procesuală cu privire la cererea reclamanților reconvenționali, având ca obiect evacuarea din imobil
Ca atare, prin încheierea pronunțată la 19.02.2013, instanța a anulat cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta . SRL prin administrator P. I., ca fiind formulată de o persoană fără calitate de reprezentant, cu motivarea acolo arătată.
Tot la acest termen de judecată, instanța a respins cererea de suspendare a cauzei în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006, apreciind că în cauză nu sunt aplicabile prevederile acestui text legal.
Pentru termenul din 16.04.2013, reclamanții reconvenționali au depus la dosarul cauzei înscrisuri: contractul de vânzare-cumpărare nr._/1992 și anexe, înscrisul „chitanță” care consemna acordul de voință al părților la vânzare la 28.03.1998, certificate de atestare fiscală, adeverințe Asociația de proprietari nr. 327 (filele 30-39).
Instanța a încuviințat proba cu înscrisuri și proba cu audierea unui martor în dovedirea cererii reconvenționale, declarația martorului P. C. fiind consemnată la dosar la fila 29.
Analizând actele și lucrările dosarului cu privire la cererea reconvențională formulată de reclamanții reconvenționali, instanța reține că aceasta este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
În fapt, pârâții reclamanți reconvenționali V. D. și V. S. au dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului din G., cartier Siderurgiștilor Vest, ..1, ., jud. G. prin contractul de vânzare-cumpărare nr._/17.06.1992, încheiat cu . 30-32)
La data de 28.03.1998, pârâții au încheiat cu . SRL prin administrator P. I. un înscris intitulat „act de vânzare-cumpărare” (fila 33) având ca obiect acest apartament, contra unui preț de_ ROL, suma de 80.000.000 ROL fiind achitată la data semnării acestui act. Părțile s-au angajat să elibereze spațiul în 3 zile, atunci urmând a fi încheiat și contractul în formă autentică.
În prezent, din certificatul de atestare fiscală, rezultă că proprietari ai apartamentului sunt în continuare pârâții reclamanți reconvenționali, impozitul aferent acestui imobil fiind achitat la zi
(fila 37).
Din declarația martorului P. C. (fila 29) și adeverințele eliberate de Asociația de proprietari nr. 372 (filele 36,39) rezultă că în prezent imobilul este ocupat de numitul P. I..
În drept, potrivit art. 555 alin. 1 NCC, proprietatea privată este dreptul titularului de a poseda, folosi și dispune de un bun în mod exclusiv, absolut și perpetuu în limitele legii cel are cineva de a se bucura și a dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de lege.
Dreptul de proprietate este un drept absolut, exclusiv și perpetuu care conferă titularului, exercițiul liber și nestingherit al tuturor prerogativelor sale - posesia, folosința și dispoziția - afară de cazul în care dreptul este dezmembrat prin voința acestuia din urmă.
Folosința lucrului este unul dintre aspectele dreptului de proprietate, ca atare, în materia acțiunii în evacuare, nu se pune în discuție însuși dreptul de proprietate asupra imobilului, ci doar folosința acestuia, folosință încălcată de către o parte ca urmare a ocupării fără titlu a imobilului.
Instanța reține că pârâții reclamanții reconvenționali sunt proprietarii imobilului din G., cartier Siderurgiștilor Vest, ..1, ., jud. G., dar nu au mai exercitat folosința acestui imobil din anul 1998.
Din înscrisurile depuse la dosar și recunoașterile părților rezultă că pârâții reclamanți au cedat folosința acestui imobil în favoarea . SRL în baza unei promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare, care nu au fost până în prezent valorificată prin încheierea unui act autentic de vânzare-cumpărare, din culpa ambelor părți.
Cu toate acestea, instanța reține că pârâta reconvențională nu ocupă în mod real spațiul din care se solicită evacuarea sa. Astfel, din certificatul constatator depus de ORC G. la dosar (fila 16) nu rezultă că societatea și-ar desfășura activitatea în acest spațiu, sau că ar avea aici sediul sau un punct de lucru.
De asemenea, martorul audiat în instanță, P. C., a relatat că nu știe ca vreo societate comercială să fi avut vreodată sediul acolo și că nu a sesizat niciodată activitate comercială în acel spațiu.
Mai mult, din declarația aceluiași martor, coroborată cu adeverința emisă de Asociația de Proprietari nr. 327 la data de 15.03.2013, rezultă că în imobil locuiește de fapt persoana fizică P. I., fostul administrator statutar al pârâtei reconvenționale. Martorul cunoaște doar faptul că numitul P. a fost cel care a cumpărat imobilul de la proprietarii anteriori, familia V., că a locuit în imobil după ce l-a cumpărat și că locuiește și în prezent.
Ca atare, instanța constată că nu este îndeplinită una din condițiile esențiale pentru a putea proceda la evacuarea pârâtei reconvenționale din imobil respectiv faptul că aceasta nu ocupă în mod efectiv imobilul în litigiu.
Pe cale de consecință, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea reconvențională prin care V. D. și V. S. au solicitat evacuarea pârâtei reconvenționale . SRL din imobilul proprietatea lor.
Instanța observă că niciuna dintre părți nu a solicitat cheltuieli de judecată în condițiile art. 274 alin. 1 C..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Anulează acțiunea formulată de P. I. în numele . SRL – societate în lichidare, prin lichidator judiciar Anghelahăr IPURL, cu sediul în G., ., ., ., jud. G., ca fiind formulată de o persoană fără calitate de reprezentant.
Respinge ca neîntemeiată cererea reconvențională în evacuare, formulată de reclamanții reconvenționali V. D. ȘI V. S., cu domiciliul în G., .. 2, ., jud. G. în contradictoriu cu . SRL – societate în lichidare, prin lichidator judiciar Anghelahăr IPURL, cu sediul în G., ., ., ., jud. G..
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.04.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
O. B. E. B.
RED.OB/TEH.EB/5EX/27.05.2013 .>
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 7814/2013.... | Pretenţii. Încheierea nr. 09/2013. Judecătoria GALAŢI → |
---|