Pretenţii. Sentința nr. 20/2013. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 20/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 20-11-2013 în dosarul nr. 6732/233/2011

Dosarul nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

Operator de date cu caracter personal nr.8637*

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ nr._

Ședința publică din data de 20.11.2013

Președinte – E. P.

Grefier – G. O.

Pentru astăzi fiind amânată soluționarea cauzei civile având ca obiect „pretenții” formulată de reclamanta S.C. A. 2009 S.R.L. cu sediul în G., ., nr. 37B, județul G., în contradictoriu cu pârâta S.C. G. R. asigurare REASIGURARE S.A. cu sediul în București, sector 1, Piața Charles de Gaulle, nr. 15.

Din actele și lucrările dosarului precum și din susținerile părților consemnate în încheierea din data de 30.10.2013 care face parte integrantă din prezenta, instanța, în urma deliberării avute a pronunțat următoarea sentință:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 30.03.2011, reclamanta . a chemat în judecată pârâta . Reasigurare SA, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 91.117 lei cu titlu de despăgubiri și dobândă legală de la data de 17.02.2010 și până la data plății. A solicitat și acordarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că, la data de 06.11.2010, în timp ce numitul G. A. se deplasa cu autoturismul societății marca Mercedes cu număr de înmatriculare_ pe DN2B pe . G., a încercat să evite coliziunea cu un autoturism ce venea pe contrasens și a intrat în coliziune cu trei stâlpi aflați pe marginea drumului, avariind autoturismul.

A precizat reclamanta că autoturismul avariat este asigurat CASCO la societatea pârâtă.

A învederat reclamanta că, deși a respectat condițiile contractuale și a înștiințat pârâta despre producerea accidentului, aceasta, după ce a evaluat dauna ca fiind totală, a refuzat achitarea despăgubirii.

În drept, a invocat dispozițiile Legii nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în R., ale art. 998-999 C.civ. de la 1864 și ale OG nr. 9/2000.

În susținerea cererii, a depus la dosar înscrisuri în copie certificată pentru conformitate cu originalul (f. 5-14).

Pârâta . Reasigurare SA a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

În susținerea întâmpinării, pârâta a arătat că, la data de 08.11.2010, a deschis dosarul de daună nr._, având ca obiect avariile suferite de autoturismul marca Mercedes cu număr de înmatriculare_, proprietate a reclamantei, în accidentul produs la data de 16.11.2010 și că, în urma instrumentării dosarului de daune, au rezultat neconcordanțe cu privire la corespondența dintre avariile existente la cele două autoturisme, fapt ce a determinat-o să respingă la plată dosarul de daune, în baza prevederilor contractuale, apreciind că avariile autoturismului reclamantei au fost produse în alte împrejurări decât cele declarate de șofer.

A solicitat judecata cauzei și în lipsă.

În susținerea întâmpinării, a atașat cererii dosarul de daună în copie certificată pentru conformitate cu originalul (f29-32,35-64, 77-118).

Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 3.433,34 lei, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. 1 lit. f din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și timbru judiciar de 5 lei, conform art. 3 alin 2 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar.

Instanța este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza, în conformitate cu prevederile art. 1 pct. 1 și 3 C.proc.civ. de la 1865.

În cauză, a fost administrată proba cu înscrisurile aflate la dosar și proba cu expertiză tehnică auto, raportul de expertiză tehnică și suplimentul la acesta întocmite de expert D. D. fiind depuse la dosar (f. 152-161, 204-205).

Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:

În fapt, din Procesul-verbal . nr._ încheiat la data de 07.11.2010 de I.P.J. G. – Biroul Rutier (f. 6), a rezultat că G. A. a condus, la data de 06.11.2010, autoturismul marca Mercedes cu număr de înmatriculare_, dinspre . . Nalba și în zona podului Siret a virat dreapta pentru a evita coliziunea cu un alt autoturism care circula din sens opus, intrând în coliziune cu trei stâlpi aflați pe marginea drumului, avariind autoturismul.

Aceeași dinamică a accidentului a fost reținută și în raportul de expertiză (f. 153).

A. avariat, aflat în proprietatea societății reclamante (f. 41), era asigurat CASCO la reclamantă, cu polița .._/24.11.2009, pentru o valoare de 94.860 lei (f. 5).

Urmare a deschiderii, de către societatea pârâtă, a dosarului de daună nr._, s-a întocmit procesul-verbal de constatare a daunelor (f. 38).

La data de 24.11.2010, societatea pârâtă a comunicat societății reclamante că nu poate da curs cererii de despăgubire, motivat de faptul că avariile vehiculului și urmele de la locul declarat al accidentului nu se coroborează reciproc și nu confirmă modul de producere a daunei declarat de conducătorul auto (f. 39-40).

Din Raportul de expertiză întocmit în cauză de expert D. D. (f. 152-161), în baza devizului estimativ de reparație efectuat de . în Sistem AUDATEX la data de 15.11.2010 (f. 7-11), din Răspunsul expertului la obiecțiunile formulate de pârâtă (f. 179-180) și din Suplimentul la raportul de expertiză (f. 204-205), a rezultat că dauna este totală, că valoarea reparațiilor ar fi de 91.117,1 lei și că valoarea epavei, calculată conform art. 6 lit. a din Condițiile de asigurare (f. 58), este de 16.750 lei.

La data de 04.02.2011, reclamanta a convocat societatea pârâtă la conciliere, în baza art. 720¹ C.proc.civ. de la 1865 (f. 12-13).

În drept, potrivit art. 969 C.civ. de la 1864 (act normativ sub imperiul căruia s-a încheiat contractul de asigurare CASCO), convențiile legale au putere de lege între părțile contractante.

Din condițiile de asigurare, parte integrantă a poliței de asigurare nr._/24.11.2009 (f. 36), a rezultat că, pentru dauna totală a autovehiculului asigurat, părțile contractante au convenit aplicarea unei franșize de 10% din valoarea daunei.

Conform art. 27 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în R. (în forma în vigoare la momentul încheierii contractului de asigurare), despăgubirile nu pot depăși cuantumul pagubei.

În baza textelor de lege mai sus menționate, din suma asigurată în cuantum de 94.860 lei se va deduce epava în sumă de 16.750 lei, rezultând o despăgubire de 78.110 lei, la care se aplică franșiza de 10%, rămânând de plată suma de 70.299 lei, sumă pe care pârâta trebuie să o achite reclamantei cu titlu de despăgubire.

În consecință, pentru considerentele expuse, constatând că sunt întrunite cerințele legale, instanța va admite în parte cererea, astfel cum a fost precizată și va obliga pârâta la plata, către reclamantă, a sumei de 70.299 lei cu titlu de despăgubiri și dobânda legală de la data formulării acțiunii, respectiv 30.03.2011, până la achitare.

Ca parte căzută în pretenții, în baza art. 274 C.proc.civ. de la 1865, va obliga pârâta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 10.822 lei reprezentând 3.017 lei taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar pentru pretențiile admise, 1.000 lei onorariul expert (f. 146) și 6.800 lei onorariul avocat (f. 193,194)

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte cererea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta . cu sediul în G., ., nr. 37B, județul G., în contradictoriu cu pârâta . Reasigurare SA București prin Sucursala G. . cu sediul în București, sector 1, Piața Charles de Gaulle, nr. 15.

Obligă pârâta la plata, către reclamantă, a sumei de 70.299 lei cu titlu de despăgubiri și dobânda legală de la data formulării acțiunii, respectiv 30.03.2011, până la achitare.

Obligă pârâta la plata, către reclamantă, a sumei de 10.822 lei cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 20.11.2013.

Președinte Grefier

Red.E.P./ Dact.GO / 4 ex /07.03.2014

.>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 20/2013. Judecătoria GALAŢI