Plângere contravenţională. Încheierea nr. 14/2013. Judecătoria GALAŢI

Încheierea nr. 14/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 11-04-2013 în dosarul nr. 4615/233/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

SECȚIA CIVILĂ

ÎNCHEIERE

Ședința publica din data de: 14.03.2013

Președinte: N. G.

Grefier: R. A. M.

Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe petent E. R. C. și pe intimat I.P.J G.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns petenta prin reprezentant convențional, av. E. R. O., cu împuternicire avocațială la dosar, și martorul L. C. M., personal, identificat cu CI, Cnp:_, lipsă fiind intimata

Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:

Cauza are ca obiect plângere contravențională

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Instanța procedează la audierea, sub prestare de jurământ a martorului L. C. M., declarația acestuia fiind consemnată și atașată dosarului cauzei.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă părților cuvântul asupra fondului cauzei.

Petentul, prin apărător, având cuvântul, asupra fondului cauzei, solicită admiterea plângerii și anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției ca nelegal și netemeinic

INSTANȚA

Având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise

DISPUNE

Amână pronunțarea la 21.03.2013

Pronunțată în ședință publică, azi, 14.03.2013

Președinte,Grefier,

INSTANȚA

În aceeași compunere și pentru aceleași motive

DISPUNE

Amână pronunțarea la 28.03.2013

Pronunțată în ședință publică, azi, 21.03.2013

Președinte,Grefier,

„Va atragem atentia ca datele mentionate in prezentul document, se inscriu in cele prevazute de Legea nr.677/2001, fapt ce confera obligativitatea protejarii, conservarii si folosirii acestora doar in scopul prevazut de lege”.

INSTANȚA

În aceeași compunere și pentru aceleași motive

DISPUNE

Amână pronunțarea la 04.04.2013

Pronunțată în ședință publică, azi, 28.03.2013

Președinte,Grefier,

„Va atragem atentia ca datele mentionate in prezentul document, se inscriu in cele prevazute de Legea nr.677/2001, fapt ce confera obligativitatea protejarii, conservarii si folosirii acestora doar in scopul prevazut de lege”.

INSTANȚA

În aceeași compunere și pentru aceleași motive

DISPUNE

Amână pronunțarea la 11.04.2013

Pronunțată în ședință publică, azi, 04.04.2013

Președinte,Grefier,

„Va atragem atentia ca datele mentionate in prezentul document, se inscriu in cele prevazute de Legea nr.677/2001, fapt ce confera obligativitatea protejarii, conservarii si folosirii acestora doar in scopul prevazut de lege”.

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3774

Ședința publică din data de: 11.04.2013

Președinte: N. G.

Grefier: R. A. M.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, privind pe petent E. R. C. și pe intimat I.P.J G.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 14.03.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat succesiv pronunțarea la data de 11.04.2013, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Prin plângerea înregistrată sub nr._ /15.03.2012 pe rolul Judecătoriei G., petentul E.-R. C. a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Județean de Poliție, Poliția mun. G., Biroul Poliției Rutiere, anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ emis în data de 11.03.2012, prin care i s-a reținut săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. 100 alin. 3 lit. a din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, art. 108 alin.1 lit.a pct.2 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată și art. 108 alin.1 lit.a pct.2 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată și pentru care a fost sancționat cu amendă în cuantum de 280 lei, cu două avertismente și s-a aplicat măsura complementară a reținerii permisului de conducere.

În motivarea cererii, a arătat că la data de 11.03.2012, conducând autoturismul cu nr. de înmatriculare_, în G., pe . de centură și ajungând la intersecția cu ., a depășit coloana de autovehicule oprite la culoarea roșie a semaforului electric. De asemenea, petentul a fost sancționat și pentru faptul că vorbea la telefonul mobil fără a utiliza sistemul mâini libere și nici nu purta centura de siguranță. Petentul susține faptul că pe banda întâi pe sensul său de deplasare, înainte de intersecție, se află amplasată o stație de taxi și se aflau parcate, în acel moment, patru taximetre, după care, în spatele acestora, erau parcate alte autovehicule particulare. Având în vedere că niciuna dintre autovehiculele parcate pe sensul său de mers nu a semnalizat intenția de a se pune în mișcare, a fost nevoit să se încadreze pe banda doi de circulație pentru a efectua manevra de virare la dreapta, spre a pătrunde pe .. De asemenea, semaforul electric semnaliza culoarea verde intermitentă, pentru virajul la dreapta. Petentul mai precizează faptul că în momentul în care a fost oprit în trafic, purta centura de siguranță și vorbea la telefonul mobil, dar prin sistemul mâini libere aflat în dotarea autoturismului.

În drept a invocat disp. OG nr.2/2001.

În dovedirea plângerii, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și testimonială.

Legal citat, intimatul nu a formulat întâmpinare, dar, în apărare, a depus raportul agentului constatator.

Prezenta plângere contravențională este scutită de taxă de timbru în temeiul art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, raportat la prevederile art. 36 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, precum și de plata timbrului judiciar, conform art. 1 alin. 2 din OG nr. 32/1995 privind timbrul judiciar.

Instanța a încuviințat și a administrat în cauză proba cu înscrisuri și proba testimonială, fiind audiat în calitate de martor numitul L. C. M..

Examinând probele administrate, instanța reține următoarele:

Potrivit procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . . nr._ emis în data de 11.03.2012, s-a reținut în sarcina petentului faptul că la data de 11.03.2012, ora 1140, conducând autoturismul cu nr. de înmatriculare_, în G., pe . de centură și ajungând la intersecția cu ., a depășit coloana de autovehicule oprite la culoarea roșie a semaforului electric ( faptă prevăzută de art. 100 alin. 3 lit. a din O.U.G. nr. 195/2002 republicată și pentru care a fost sancționat cu amendă în cuantum de 280 lei și s-a luat măsura complementară a suspendării permisului de conducere pe o perioadă de 30 de zile); că vorbea la telefonul mobil fără a utiliza sistemul mâini libere (faptă prevăzută de art. 108 alin.1 lit. a pct.2 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată și pentru care a fost sancționat cu avertisment) și că nu purta centura de siguranță (faptă prevăzută de art. 108 alin.1 lit. a pct.3 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată și pentru care a fost sancționat cu avertisment).

Având în vedere că faptele au fost constatate personal de agentul de poliție, în acest caz, procesele-verbale întocmite se bucură de prezumțiile relative de legalitate, autenticitate și de temeinicie (cauza A. contra României- cererea nr._/03, hotărârea din 04 octombrie 2007 a Curții Europene a Drepturilor Omului).

Sub aspectul legalității procesului-verbal, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001 cuprinzând și toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute, anume numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia, semnătura agentului constatator.

Instanța constată faptul că procesul-verbal îndeplinește condiția de autenticitate, actul fiind întocmit de agenți de poliție din cadrul I.P.J. G..

Cu privire la îndeplinirea condiției de temeinicie, din declarația martorului L. C. M., rezultă faptul că în luna martie 2012 se afla în autoturismul condus de petent, acesta deplasându-se pe . intersecția cu ., a efectuat manevra de virare la dreapta, semaforul electric având culoarea verde intermitent. Anterior efectuării acestei manevre, la aproximativ 100 de metri de intersecție, erau parcate pe partea dreaptă, mașini de taxi. Petentul le-a depășit și ulterior a efectuat manevra de virare la dreapta. În momentul depășirii mașinilor de taxi, petentul a depășit și axul central ce separă cele două sensuri de mers, dar această manevră era permisă, întrucât sensurile de mers sunt delimitate de linie discontinuă. Martorul mai precizează că petentul purta centura de siguranță și vorbea la telefonul mobil prin sistemul mâini libere din dotarea autoturismului.

Din fotografiile depuse de petent rezultă faptul că în zona intersecției .. 1 Decembrie 1918 se află o stație de taxi, semnalizată prin marcaj stradal. De asemenea, intersecția este prevăzută cu semafor electric, pentru efectuarea virajului la dreapta, având culoarea verde intermitent.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. contra României, citată anterior). Astfel, cele precizate de petent în plângere sunt confirmate de probele propuse de acesta, iar procesul-verbal nu îndeplinește condiția de temeinicie, motiv pentru care, instanța va admite plângerea, va anula procesul-verbal de contravenție, va exonera petentul de plata amenzii contravenționale în cuantum de 280 lei și va anula măsura complementară a reținerii permisului de conducere al petentului.

În drept, sunt aplicabile disp. art. 31 și urm. din O.G nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea privind pe petent E. R. C., cu domiciliul în G., .. 99 – 103, ., și pe intimat I.P.J G., cu sediul în G., ..

.Dispune anularea procesului-verbal . nr._/11.02.2012 întocmit de I.P.J. G.- Poliția mun. G., Biroul Poliției Rutiere.

Exonerează petentul de plata amenzii contravenționale în cuantum de 280 lei.

Anulează măsura complementară a reținerii permisului de conducere al petentului.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11.04.2013.

Președinte,Grefier,

Red. NGC/Dact. RAM/5ex./30.04.2013

„Va atragem atentia ca datele mentionate in prezentul document, se inscriu in cele prevazute de Legea nr.677/2001, fapt ce confera obligativitatea protejarii, conservarii si folosirii acestora doar in scopul prevazut de lege”.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Încheierea nr. 14/2013. Judecătoria GALAŢI