Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 6331/2013. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 6331/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 17-06-2013 în dosarul nr. 11329/233/2013

Dosar nr._

Dosar executare nr.630/2013

B. S. D. C.

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

Operator de date cu caracter personal nr.8637*

SENTINȚA CIVILĂ NR.6331

Ședința din Camera de consiliu din 17.06.2013

Președinte – D. G. B.

Grefier – M. O.

La ordine soluționarea cererii de încuviințare executare silită formulată de B.E.J. S. D. C., cu sediul în B., ., nr. 32, Clădirea XXL, ., jud. B., pentru creditoarea ., cu sediul în B. . parter, în contradictoriu cu debitorul . SRL G., cu sediul în G., Furnaliștilor nr.8 . .> Cauza se soluționează fără citarea părților, în conformitate cu prevederile art. 656 alin. 2 teza I-a NCPC.

În temeiul art. 130 NCPC raportat la art. 650 NCPC, instanța invocă din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei G. în soluționarea prezentei cereri și lasă cauza în pronunțare cu privire la excepția invocată.

INSTANȚA

Deliberând asupra cererii ce face obiectul prezentului dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 11.06.2013 pe rolul Judecătoriei G., sub nr._ B. S. D. C. a solicitat încuviințarea executării silite prin toate modalitățile de executare la cererea creditoarei . contra debitorului . SRL G. în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 8096/2012 a Judecătoriei B..

În motivarea în fapt, a arătat că debitorul nu și-a executat de bunăvoie obligația de achitare a creanței în sumă de 635,49 lei, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data de 27.06.2012, 248 lei cheltuieli de judecată, la care se adaugă cheltuieli de executare și 62 lei onorariu avocat.

În drept, au fost invocate prevederile art. 665 și 650 NCPC.

La cerere au fost anexate înscrisuri în dovedire.

Cererea a fost legal timbrată, cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 10 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei (f. 2).

La termenul din 17.06.2013, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei G..

Analizând cu prioritate excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei G., în temeiul art. 248 NCPC, instanța urmează să o admită pentru următoarele considerente:

În drept, conform art. 650 alin.1 și 2 NCPC, instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.

Instanța reține, din actele dosarului, că sediul biroului executorului judecătoresc S. D. C. se află în mun. B., așadar pe raza Judecătoriei B.

Având în vedere considerentele expuse, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei G. și va declina soluționarea cauzei în favoarea Judecătoriei B., jud. B..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei G., invocată din oficiu de instanță.

Declină competența de soluționare a cauzei având ca obiect „încuviințare executare silită” formulată de B. S. D. C., cu sediul în B., ., nr. 32, Clădirea XXL, ., jud. B., pentru creditoarea ., cu sediul în B. . parter, în contradictoriu cu debitorul . SRL G., cu sediul în G., Furnaliștilor nr.8 . .> Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, azi, 17.06.2013

PREȘEDINTE GREFIER

Red. .D.G.B. / Dact. M.O. / 3 ex /01.07.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 6331/2013. Judecătoria GALAŢI