Ordin de protecţie. Sentința nr. 9102/2013. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 9102/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 07-10-2013 în dosarul nr. 13489/233/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
„Operator de date cu caracter personal nr.8637*
SECȚIE CIVILĂ
SENTINȚA Nr. 9102/2013
Ședința publică de la 07 Octombrie 2013
Instanța constituită din:
Președinte M. V.
Grefier N.-L. C.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria G. reprezentat de Procuror A. P.
Pe rol judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamant P. A. și pe pârât P. C., pârât P. I. C., la fam. P. I. și I., având ca obiect „ordin de protecție”.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta, legitimată cu CI . nr._, CNP_ asistată de av. substituent Giuvelic R. pentru av. titular D. A. V., martora B. L., legitimându-se cu CI . nr._, CNP_ și pârâtul prin apărător din oficiu av. S. C..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
În temeiul art. 318 NCPC și urm. instanța procedează la audierea martorului, sub prestare de jurământ, declarația acestuia fiind consemnată în scris, citită de către acesta, semnată și atașată la dosarul cauzei.
Reprezentantul reclamantei aduce la cunoștința instanței că pârâtul nu se va prezenta la acest termen de judecată și nici martorul propus, precizând faptul că, din relatarea reclamatei cât și a martorei, acesta a provocat un incident aseară, fiind în stare avansată de ebrietate. Solicită ca pârâtul să fie decăzut din proba testimonială.
Având în vedere că prin încheierea de ședință din data de 27.09.2013, i s-a pus în vedere pârâtului să prezinte martorul O. G. în vederea audierii, instanța constată că pârâtul nu s-a conformat dispozițiilor date și nu a prezentat martorul pentru acest termen de judecată, deși pârâtul și-a asumat această obligație. Față de împrejurarea că nu s-a făcut dovada imposibilității de prezentare a martorului, instanța decade pârâtul din proba testimonială.
Reclamanta, personal depune la dosar ordonanța de neîncepere a urmării penale față de pârât, menționând faptul că acestuia i s-a aplicat amendă în cuantum de 200 lei.
Învederează instanței că din cauza comportamentului violent al pârâtului, atât ea cât și copii săi manifestă teamă față de pârât. Precizează că nu are unde să se ducă, astfel că minorii sunt obligați să suporte comportamentul agresiv al pârâtului. Solicită admiterea cererii și emiterea ordinului de protecție.
Reprezentantul reclamantei arată că nu are alte cereri de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Apărătorul reclamantei învederează instanței unele aspecte necesare înțelegeri speței de față. Astfel, precizează că reclamanta este o femeie de 30 de ani care a crescut cu o mamă vitregă, fiind abuzată în copilărie. Arată că s-a căsătorit de tânără în ideea de a avea o familie, dar pârâtul a înțeles să se comporte agresiv, bătând-o pe ea și copii. Având în vedere caracterul agresiv al pârâtului, reclamanta a introdus cerere de divorț, obținând exercitarea exclusivă a autorității părintești. Învederează faptul că reclamanta stă cu pârâtul în . aceasta nu are nicio rudă în comună, fiind singură, astfel că nu are cine să o ajute. Menționează faptul că reclamanta se implică în creșterea și educarea minorilor fiind apreciază de cadrele didactice, minorii având rezultate bune la învățătură.
Învederează instanței că atât din înscrisuri cât și din declarația martorului reiese faptul că în familie sunt dese violențele verbale și psihice; în această familie fiind ceva obișnuit, datorită comportamentului pârâtului. Ca să-și câștige existența reclamanta s-a angajat să aibă grijă de o persoană cu handicap sever. Reclamanta face tot posibilul să aibă grijă de cei 3 copii, de pârât cât și de persoana pe care o are în îngrijire, dar pârâtul nu a apreciat acest lucru, supunând-o pe reclamantă la umilințe zilnice, le lua banii acordați minorilor de către mamă etc.
Solicită admiterea cererii de chemare în judecată și emiterea ordinului de protecție, în baza Legii 217/2003. În temeiul art. 23 lit a), c) și f) solicită evacuarea pârâtului din imobil pe o perioadă de 6 luni.
În ceea ce privește dovada calității de proprietar a imobilului, apărătorul reclamantei aduce la cunoștința că pe rolul instanței se află înregistrată acțiunea având ca obiect partajarea bunurilor comune, dar prioritate în rezolvare o are violența manifestată de pârât, acesta fiind și motivul introducerii ordinului de protecție.
Apărătorul pârâtului învederează instanței că prin emiterea ordinului de protecție, pârâtul este limitat în exprimarea drepturile sale. De asemenea, arată că faptele relatate de reclamantă nu au fost probate, motiv pentru care solicită respingerea ordinului de protecție.
Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea cererii, învederând instanței că cererea formulată de reclamantă este dovedită iar în temeiul Legii 217/2003 solicită emiterea ordinului de protecție și, prin urmare, limitarea drepturilor pârâtului.
Reprezentanții părților depun la dosar referatele pentru plata onorariilor din fondurile Ministerului de Justiție.
În temeiul art. 394 NCPC, instanța declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. sub nr._, reclamanta P. A. a chemat în judecată pe pârâtul P. C., solicitând instanței să emită un ordin de protecție împotriva acestuia.
În fapt, reclamanta a arătat că pârâtul este foarte violent, astfel încât atât pe parcursul celor 8 ani de căsnicie, cât și în prezent, a fost supusă violențelor fizice și psihice, alungată din domiciliul comun împreună cu cei trei copii minori și amenințată cu moartea.
Susține reclamanta că pârâtul continuă să o agreseze, inclusive în public, ceea ce îi creează acesteia o puternică stare de temere în ceea ce privește integritatea sa corporală și a copiilor minori ai părților.
Cererea a fost motivată în drept și întemeiată pe dispozițiile Legii nr.217/2003.
Ulterior, la solicitarea instanței, reclamanta a depus formularul prevăzut în anexa Legii nr.217/2003, arătând că măsurile pe care le solicită a fi luate sunt următoarele:
- evacuarea temporară a agresorului din locuința familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;
- obligarea pârâtului la păstrarea unei distanțe minime față de victimă și față de copii minori ai părților;
- obligarea pârâtului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate;
- interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod cu victima.
Legal citat, pârâtul nu a formulat întâmpinare, deși s-a prezentat la judecarea cauzei.
În temeiul dispozițiilor art. 27 ind. 3 alin. 4 din același act normativ, instanța a dispus numirea unui apărător din oficiu pentru pârât, precum și pentru reprezentarea intereselor reclamantei.
La solicitarea reclamantei, s-a administrat în cauză proba cu înscrisuri și proba testimonială în cadrul căreia a fost audiat martorul B. L..
La termenul de judecată din data de 07.10.2013 instanța l-a decăzut pe pârât din proba testimonială cu martorul O. G..
De asemenea, instanța a solicitat relații cu privire la conflictele existente între părți de la Poliția C. V..
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin ..09.2013 pronunțată de Judecătoria G. în Dosar nr._/233/2012,s-a dispus desfacerea căsătoriei dintre părți din culpa exclusivă a pârâtului și exercitarea autorității părintești în exclusivitate de reclamantă asupra minorilor P. A. G., născută la data de 31.10.2003, P. A. M., născută la data de 24.07.2005 și P. C. P., născut la data de 25.06.2007.Totodată, s-a stabilit locuința minorilor la mamă, s-a dispus obligarea tatălui la plata unei pensii lunare de întreținere de câte 16,60% din venitul minim pe conomie în favoarea minorilor.
Din probele administrate în prezenta cauză, instanța reține că pârâtul are în continuare un comportament violent fizic și verbal față de soție, deplasându-se la locuința acesteia, pentru a-i adresa injurii, amenințări, pentru a provoca scandal sau pentru a proceda la violențe fizice.
Astfel, din declarația martorei B. L., vecină cu părțile, a rezultat că pârâtul este violent atât cu reclamanta, cât și cu copiii, îi alungă de acasă, iar recent pârâtul a bătut-o pe fata cea mare, care a fost dusă la spital și s-a eliberat certificatul medico legal nr.1381/18.09.2013 – f.35 dosar.
Față de aceste împrejurări, instanța își formează convingerea că prezența pârâtului nu este benefică pentru creșterea și dezvoltarea armonioasă a minorilor, acesta creând o stare de pericol fizic și psihic la adresa copiilor.
Potrivit proceselor verbale de constatare a contravenției . nr._/10.04.2013 (f.6 dosar), . nr._/24.07.2012 (f.45 dosar) și . nr._/09.06.2011 (f.47 dosar), pârâtul a manifestat un comportament violent în mod constant față de familia sa.
Instanța va avea în vedere faptul că minorii necesită un climat de afecțiune, stabilitate și continuitate pentru a se asigura o dezvoltare armonioasă.
În drept, art.2 din Legea nr. 217/2003, definește noțiunea de „violență în familie” ca fiind „orice acțiune sau inacțiune intenționată, cu excepția acțiunilor de autoapărare ori de apărare, manifestată fizic sau verbal, săvârșită de către un membru al familiei împotriva unui alt membru al aceleiași familii, care provoacă sau poate cauza un prejudiciu sau suferințe fizice, psihice, sexuale, emoționale ori psihologice, inclusiv amenințarea cu aceste acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate”.
Violența în familie se poate manifesta sub mai multe forme, respectiv violența verbală, violența psihologică, violența fizică, violența sexuală, violența economică, violența socială, violența spirituală (art. 2 ind. 1 din actul legislativ anterior enunțat).
Ca urmare, potrivit art. 26 din lege, „persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei poate solicita instanței ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una sau mai multe dintre următoarele măsuri - obligații sau interdicții:
a) evacuarea temporară a agresorului din locuința familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;
b) reintegrarea victimei și, după caz, a copiilor, în locuința familiei;
c) limitarea dreptului de folosință al agresorului numai asupra unei părți a locuinței comune atunci când aceasta poate fi astfel partajată încât agresorul să nu vină în contact cu victima;
d) obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de copiii acesteia sau față de alte rude ale acesteia ori față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate;
e) interdicția pentru agresor de a se deplasa în anumite localități sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează sau le vizitează periodic;
f) interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu victima;
g) obligarea agresorului de a preda poliției armele deținute;
h) încredințarea copiilor minori sau stabilirea reședinței acestora”.
În plus, potrivit art.33 din Legea nr.217/2003, la expirarea duratei măsurilor de protecție, persoana protejată poate solicita un nou ordin de protecție, dacă există indicii că, în lipsa măsurilor de protecție, viața, integritatea fizică sau psihică ori libertatea i-ar fi puse în pericol.
Analizând cererea formulată prin prisma textelor de lege anterior menționate, instanța o apreciază ca fiind întemeiată, în condițiile în care se constată că reclamanta a fost victima unor violențe verbale și fizice din partea soțului, în mod constant.
În concret, instanța are în vedere faptul că potrivit materialului probator administrat în cauză și analizat anterior, există indicii că integritatea fizică și psihică atât a reclamantei, cât și a minorilor sunt în pericol.
Prin urmare, în scopul înlăturării oricărui risc, apreciază că se impune luarea unor măsuri de protecție, constând în obligarea pârâtului ca pentru o perioadă de 6 (șase) luni de la data pronunțării prezentei hotărâri, să păstreze o distanță minimă față de reclamantă, față de copiii minori ai părților, P. A. G., născută la data de 31.10.2003, P. A. M., născută la data de 24.07.2005 și P. C. P., născut la data de 25.06.2007, precum și față de locuința acesteia situată în com.C. V., ..G., și față de unitățile de învățământ ale copiilor minori.
Din probele administrate în prezenta cauză, a rezultat că pârâtul are un comportament violent față de reclamantă, inclusiv în prezența minorilor, de natură să inducă o stare de tensiune și temere, motiv pentru care s-a dispus emiterea unui ordin de protecție, în sensul obligării pârâtului să păstreze o distanță minimă de 100 m față de reclamantă și minori.
Instanța apreciază că se impune luarea măsurilor pe perioada maximă prevăzută de lege, respectiv 6 luni, având în vedere că pârâtul a fost sancționat contravențional de mai multe ori pentru comportamentul său agresiv, iar acesta nu a înțeles să își conformeze conduita normelor legale.
În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 26 ind. 1 din Legea nr. 217/2003, instanța va admite cererea formulată și va dispune ca pentru o perioadă de 6 (șase) luni de la data pronunțării prezentei hotărâri, pârâtul să păstreze o distanță minimă de 100 m față de reclamantă, față de copiii minori ai părților, P. A. G., născută la data de 31.10.2003, P. A. M., născută la data de 24.07.2005 și P. C. P., născut la data de 25.06.2007, precum și față de locuința acestora situată în com.C. V., ..G. și față de unitățile de învățământ ale copiilor minori.
De asemenea, având în vedere sentimentul de insecuritate provocat reclamantei prin comportamentul pârâtului, instanța va dispune pentru aceeași perioadă, interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod cu reclamanta.
Având în vedere faptul că pârâtul și reclamanta au beneficiat pe parcursul procesului de asistență juridică din oficiu, instanța va dispune ca onorariului acestora, în sumă de câte 200 lei, să fie avansat din fondurile Ministerului de Justiție .
În temeiul dispozițiilor art. 27 ind. 7 din Legea nr. 213/2003, instanța va dispune comunicarea hotărârii către IPJ G. – Poliția C. V..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea având ca obiect ordin de protecție, formulată de către reclamanta P. A., cu domiciliul în com.C. V., ..G., în contradictoriu cu pârâtul P. C., domiciliat în ..G..
Dispune evacuarea pârâtului din imobilul părților situat în ..G., pentru o perioadă de 6 luni de la pronunțarea prezentei hotărâri.
Dispune ca pârâtul: să păstreze o distanță minimă de 100 m față de reclamantă, față de copiii minori ai părților, P. A. G., P. A. M. și P. C. P., față de locuința acestora situată în ..G. și față de unitățile de învățământ ale copiilor minori, pentru o perioadă de șase luni de la data pronunțării prezentei hotărâri.
Dispune interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod cu reclamanta, pentru o perioadă de șase luni de la data pronunțării prezentei hotărâri.
Dispune avansarea din fondurile Ministerului de Justiție a onorariului apărătorilor din oficiu, S. C. și D. A. V., în sumă de câte 200 de lei.
Prezentul ordin de protecție se va comunica de îndată organelor Poliției Române în a cărei rază teritorială se află locuința reclamantei și a pârâtului.
Cu recurs în 3 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 07.10.2013.
PREȘEDINTE Grefier
Red. VM / Tehnored. CNL/Nr. Ex. 4/24.10.2013
ROMÂNIA Judecătoria G. Fax 0236/_ Sediul . (*Operator de date cu caracter personal nr.8637) Emisă la data 24.10.2013 | Dosar nr._ Obiectul cauzei: ordin de protecție Reclamant P. A. Pârât P. C. |
Către,
BAROUL G.
Vă aducem la cunoștință că prin sentința civilă nr. 9102/2013 pronunțată în data de 07.10.2013 privind pe reclamanta P. A. în contradictoriu cu pârâtul Paraschin C. s-a admis cererea privind emiterea ordinului de protecție și s-a dispus avansarea din fondurile Ministerului de Justiție a onorariului apărătorilor din oficiu, S. C. și D. A. V., în sumă de câte 200 de lei.
Vă comunicăm alăturat un exemplar al sentinței civile.
Vă mulțumim pentru colaborare,
Președinte, Grefier,
Jud. M. V. N.-L. C.
"Va atragem atenția că datele menționate in prezentul document, se înscriu în cele prevăzute de legea nr.677/2001, fapt ce conferă obligativitatea protejării, conservării și folosirii acestora doar in scopul prevăzut de lege”
ROMÂNIA Judecătoria G. Fax 0236/_ Sediul . (*Operator de date cu caracter personal nr.8637) Emisă la data 24.10.2013 | Dosar nr._ Obiectul cauzei: ordin de protecție Reclamant P. A. Pârât P. C. |
Către,
BAROUL G.
Vă aducem la cunoștință că prin sentința civilă nr. 9102/2013 pronunțată în data de 07.10.2013 privind pe reclamanta P. A. în contradictoriu cu pârâtul Paraschin C. s-a admis cererea privind emiterea ordinului de protecție și s-a dispus avansarea din fondurile Ministerului de Justiție a onorariului apărătorilor din oficiu, S. C. și D. A. V., în sumă de câte 200 de lei.
Vă comunicăm alăturat un exemplar al sentinței civile.
Vă mulțumim pentru colaborare,
Președinte, Grefier,
Jud. M. V. N.-L. C.
ROMÂNIA Judecătoria G. Fax 0236/_ Sediul . (*Operator de date cu caracter personal nr.8637) Emisă la data 24.10.2013 | Dosar nr._ Obiectul cauzei: ordin de protecție Reclamant P. A. Pârât P. C. |
Către,
POLIȚIA COMUNEI C. V.
Vă aducem la cunoștință că prin sentința civilă nr. 9102/2013 pronunțată în data de 07.10.2013 privind pe reclamanta P. A. în contradictoriu cu pârâtul P. C., ambii cu domiciliul în comuna C. V., .. G., s-a admis cererea privind emiterea ordinului de protecție formulată de reclamanta P. A., motiv pentru care vă înaintăm un exemplar al sentinței civile pentru a proceda în consecință.
Vă mulțumim pentru colaborare,
Președinte, Grefier,
Jud. M. V. N.-L. C.
"Va atragem atenția că datele menționate in prezentul document, se înscriu în cele prevăzute de legea nr.677/2001, fapt ce conferă obligativitatea protejării, conservării și folosirii acestora doar in scopul prevăzut de lege”
ROMÂNIA Judecătoria G. Fax 0236/_ Sediul . (*Operator de date cu caracter personal nr.8637) Emisă la data 24.10.2013 | Dosar nr._ Obiectul cauzei: ordin de protecție Reclamant P. A. Pârât P. C. |
Către,
POLIȚIA COMUNEI C. V.
Vă aducem la cunoștință că prin sentința civilă nr. 9102/2013 pronunțată în data de 07.10.2013 privind pe reclamanta P. A. în contradictoriu cu pârâtul P. C., ambii cu domiciliul în comuna C. V., .. G., s-a admis cererea privind emiterea ordinului de protecție formulată de reclamanta P. A., motiv pentru care vă înaintăm un exemplar al sentinței civile pentru a proceda în consecință.
Vă mulțumim pentru colaborare,
Președinte, Grefier,
Jud. M. V. N.-L. C.
← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr.... | Pensie întreţinere. Sentința nr. 05/2013. Judecătoria GALAŢI → |
---|