Partaj judiciar. Sentința nr. 4237/2013. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 4237/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 23-04-2013 în dosarul nr. 524/233/2012
Dosarul nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal nr.8637*
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚĂ CIVILĂ 4237
Ședința publică din data de 23.04.2013
Președinte – N.-D. B.
Grefier – A. B.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile formulate de reclamantul I. V., domiciliat în comuna Poiena, ., în contradictoriu cu pârâta F. M., domiciliată în com. Grivița, ., având ca obiect „partaj judiciar”.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamantul personal, care se legitimează cu Ci . nr._ CNP –_, lipsă fiind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită .
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Reclamantul depune la dosarul cauzei o . acte. Reclamantul la întrebarea instanței susține că nu are posibilitatea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 5040 lei și 1,5 lei timbru judiciar.
Instanța având în vedere că reclamantul nu a achitat taxa judiciară de timbru așa cum i s-a pus în vedere prin încheierea din data de 20.03.2013, invocă din oficiu excepția netimbrării prezentei cauze.
Instanța, având în vedere lipsa pârâtei sau a apărătorului acesteia, în temeiul art. 104 alin. 13 din R.O.I. al instanțelor judecătorești, lasă cauza la a doua strigare.
La apelul nominal făcut la a doua strigare a răspuns reclamantul personal, pentru pârâtă răspunde reprezentantul acesteia av. A. R. în baza delegației de la dosar.
Instanța pune în discuția părților excepția netimbrării prezentei cauze invocată din oficiu.
Reprezentantul pârâtei solicită admiterea excepției, anularea prezentei cauze ca netimbrată sau insuficient timbrată, cu cheltuieli de judecată în baza chitanței depusă la acest termen de judecată la dosar.
Reclamantul susține că nu are posibilitatea de a achita o taxă judiciară de timbru atât de mare.
Instanța rămâne în pronunțare cu privire la excepția netimbrării cererii de chemare în judecată.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul aceste instanțe la data de 13.01.2012 sub nr._ reclamantul I. V. în contradictoriu cu pârâta F. M. a solicitat partajarea averii succesorale rămase la decesul tatălui lor – defunctul I. G., solicitând să fie stabilite bunurile de împărțit și cotele ce revin moștenitorilor.
În motivarea cererii sale reclamantul a arătat că defunctul I. G. a decedat la data de 9 februarie 2008, ultimul domiciliu fiind în G., ., .. 6. A arătat reclamantul că în anul 1985 a decedat și mama lor, I. Speranța.
A arătat reclamantul că în urma decesului părinților au rămas ca și moștenitori cu vocație la succesiune reclamantul și pârâta. A arătat că au rămas ca bunuri succesorale un apartament cu 2 camere situat în cartier micro 20, ., ., un loc de veci la cimitirul eternitatea din G., suprafața de 800 mp teren în cartierul Bădălani, mun. G., 10 arii teren pe Drumul Viilor, în mun. G..
În drept cererea a fost întemeiată pe disp. art. 728 cod civil cu ref. la art. 657 – 667 cod proc. civilă.
Pârâta prin întâmpinare a solicitat să i se pună în vedere reclamantului să precizeze valoarea masei partajabile. A arătat că în condițiile în care prin cererea de chemare în judecată nu se solicita și constatarea calității de moștenitori, cererea de partajare a averii succesorale este inadmisibilă. A arătat că cererea de partaj este inadmisibilă în condițiile în care nu s-a solicitat și să se constate deschisă succesiunea mamei părților, bunurile fiind dobândite împreună de defuncții părinți, precizând în același timp că a fost dezbătută succesiunea defunctei I. Speranța. A arătat că din masa partajabilă nu face parte și apartamentul situat în G., ., acesta fiind înstrăinat la 30.10.1992, fiind de asemenea înstrăinat în anul 1992 și terenul arabil în suprafață de 10 ari, situat în Drumul Viilor.
La termenul de judecată din 12.11.2012 reclamantul a precizat valoarea bunurilor supuse partajării și a arătat că solicită ca pârâtă să fie obligată și la plata chiriei pentru apartamentul bun succesoral pentru ultimii 3 ani, în cuantum de 4.000 lei.
Față de valoarea bunurilor succesorale, valoare indicată de către reclamant, instanța a calculat taxa judiciară de timbru datorată de către reclamant ca fiind în cuantum de 5.040 lei, punându-i în sarcină și obligația de plată a timbrului judiciar de 5 lei.
Reclamantul a formulat cerere de ajutor public judiciar, cerere ce i-a fost respinsă prin încheierea de ședință din data de 16.01.2013, cererea de reexaminare fiind respinsă prin încheierea de ședință din data de 20.03.2013.
În ședința de judecată din data de 23.04.2013 instanța a pus în discuție excepția netimbrării cererii de chemare în judecată și a rămas in pronunțare cu privire la această excepție.
Instanța va analiza aceasta excepție cu prioritate, având in vedere disp. art. 137 alin. 1 cod procedura civila
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța urmează sa admită excepția invocata, având in vedere urmatoarele:
Potrivit disp. art. 1 din Legea nr. 146/1997 acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești, precum și cererile adresate Ministerului Justiției și Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sunt supuse taxelor judiciare de timbru, prevăzute în prezenta lege, și se taxează în mod diferențiat, după cum obiectul acestora este sau nu evaluabil în bani, cu excepțiile prevăzute de lege.
Potrivit disp. art. 3 alin. 1 lit. c din același act normativ cererile de partaj se timbrează cu o taxă de timbru egală cu 3% din valoarea masei partajabile.
Conform art. 20 alin. 1 si 3 din Legea nr. 146/1997 taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat iar neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.
Reclamantul nu a formulat cerere de reexaminare împotriva modului în care a fost calculată taxa judiciară de timbru stabilită de către instanță potrivit normelor de drept mai sus iar cererea de ajutor public judiciar i-a fost respinsă în mod irevocabil.
Reclamantul nu a depus la dosar dovada plății taxei judiciare de timbru stabilite de către instanță. Totuși,instanța constată că reclamantul a depus la dosar o taxa de timbru de 4 lei (f. 120), astfel încât constată că în parte cererea a fost timbrată.
Instanța constată că și în cazul insuficientei timbrări sancțiunea legală este tot anularea cererii astfel încât, având în vedere faptul că reclamantul nu a plătit taxa de timbru datorată pentru cererea formulată, urmează să admită excepția insuficientei timbrări a cererii și va anula cererea de chemare in judecata ca netimbrata.
În temeiul disp. art. 274 cod procedură civilă, văzând că reclamantul este parte căzută în pretenții urmează să fie obligat, la cererea pârâtei, la plata cheltuielilor de judecată către aceasta, respectiv la plata sumei 500 de reprezentând onorariu de avocat. Instanța are în vedere și disp. art. 274 al. 3 din codul de procedură civilă, potrivit căruia „Judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivite de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.„. În temeiul acestui text legal instanța apreciază că se impune reducerea onorariului apărătorului ales al pârâtei de la suma de 2.500 lei (chitanță f. 128) la suma de 500 lei, având în vedere că prezenta cauză a fost soluționată prin excepția insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată. Instanța nu intervine în contractul de asistență juridică dintre pârâtă și apărătorul său ci doar limitează suma la care urmează să fie obligat reclamantul, ca parte căzută în pretenții, către pârâtă.
DISPUNE
Admite excepția insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată, formulate de reclamantul I. V., domiciliat în comuna Poiena, ., în contradictoriu cu pârâta F. M., domiciliată în com. Grivița, ., având ca obiect „partaj judiciar”, invocată de instanță din oficiu.
În temeiul disp. art. 20 al. 1 și 3 din legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru anulează cererea de chemare în judecată.
În temeiul disp. art. 274 cod procedură civilă obligă reclamantul către pârâtă la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 23.04.2013.
Președinte Grefier
Judecător N. D. B. A. B.
RED. NDB/TEHNORED. AB – 5 EX ./28.05.2013
..05.2013
← Pretenţii. Sentința nr. 19/2013. Judecătoria GALAŢI | Pretenţii. Sentința nr. 4695/2013. Judecătoria GALAŢI → |
---|