Pretenţii. Sentința nr. 2395/2013. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2395/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 13-03-2013 în dosarul nr. 7387/233/2012
Dosarul nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal nr.8637*
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ nr.2395
Ședința publică din data de 13.03.2013
Președinte – E. P.
Grefier – G. O.
Pentru astăzi fiind amânată soluționarea cauzei civile având ca obiect „pretenții” formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari NR. 101 cu sediul în G., ., ., în contradictoriu cu pârâta A. S. cu sediul în G., ., ., județul G..
Din actele și lucrările dosarului precum și din susținerile părților consemnate în încheierea din data de 06.03.2013 care face parte integrantă din prezenta, instanța, în urma deliberării avute a pronunțat următoarea sentință:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanței la data de 26.04.2012, reclamanta Asociația de Proprietari nr. 101 a solicitat obligarea pârâtei A. S. la plata sumei de 3.118 lei reprezentând 2.608 lei cheltuieli de întreținere și 510 lei penalități de întârziere calculate pentru perioada 01.01.2011 – 29.02. 2012.
Motivându-și în fapt cererea, reclamanta a arătat că pârâta este proprietar al imobilului apartament cu nr. 43 situat în G., ., ., deși a beneficiat de toate serviciile și utilitățile furnizate prin intermediul asociației, aceasta înregistrează restanțe la plata cheltuielilor de întreținere.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari și ale Legii nr. 114/1996 a locuinței.
În susținerea cererii, a depus la dosar, în copie, următoarele înscrisuri: fișe de cont pentru operațiuni diverse, fișă calcul debit și penalități, listele de plată pentru perioada solicitată, Hotărârea Adunării Generale a Asociației din data de 17.06.2011 prin care s-a stabilit procentul de penalitate, dovada că pârâta este proprietar al imobilului pentru care a calculat pretenții.
Pârâta A. S., legal citată, nu a formulat întâmpinare și nu a fost prezentă la judecata cauzei.
Acțiunea este scutită de taxă de timbru, conform art. 50 alin. 2 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea,organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari.
Instanța este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza, în baza disp. art. 1 pct. 1 C.proc.civ.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisurile aflate la dosar.
Analizând și actele și lucrările cauzei, instanța reține următoarele:
În fapt, din fișele de cont pentru operațiuni diverse (filele 7,8,44,45), din listele de plată (filele 16-43) și din fișa de calcul debit (filele 54,55), se constată că pârâta înregistrează un debit de 3.118 lei reprezentând 2.608 lei cheltuieli de întreținere și 510 lei penalități de întârziere calculate pentru perioada 01.01.2011 – 29.02. 2012.
Procentul de penalitate aplicat este de 0,10% pe zi întârziere, așa cum rezultă din Hotărârea Adunării Generale a Asociației din data de 17.06.2011 (fila 9).
De asemenea, reclamanta a făcut dovada că pârâta este proprietar al imobilului pentru care s-au calculat pretențiile (filele 60-62).
În drept, în baza art. 46 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.
Conform dispozițiilor art. 50 din Legea nr. 230/2007, asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile comune mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.
De asemenea, în temeiul art. 49 din aceeași lege, asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță afișată pe lista de plată.
Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.
În cauză, pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile legale, deși a beneficiat de servicii de întreținere din partea reclamantei, pentru care s-au stabilit cheltuieli ce trebuiau achitate potrivit fișei cheltuielilor individuale.
În consecință, pentru considerentele expuse, instanța urmează a admite cererea și a obliga pârâta la plata, către reclamantă, a sumei de 3.118 lei reprezentând 2.608 lei cheltuieli de întreținere și 510 lei penalități de întârziere, calculate pentru perioada 01.01.2011 – 29.02.2012.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamanta Asociația de Proprietari nr. 101 cu sediul în G., ., ., în contradictoriu cu pârâta A. S. cu sediul în G., ., ., județul G..
Obligă pârâta A. S. la plata, către reclamantă, a sumei de 3.118 lei reprezentând 2.608 lei cheltuieli de întreținere și 510 lei penalități de întârziere, calculate pentru perioada 01.01.2011 – 29.02.2012.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13.03.2013.
Președinte Grefier
Red.E.P./ 15.04.2013 Dact.GO / 4 ex /.16.04.2013
.>
← Plângere contravenţională. Încheierea nr. 23/2013.... | Pretenţii. Sentința nr. 9649/2013. Judecătoria GALAŢI → |
---|