Plângere contravenţională. Încheierea nr. 08/2013. Judecătoria GALAŢI

Încheierea nr. 08/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 14-08-2013 în dosarul nr. 2349/233/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

SECȚIE CIVILĂ

ÎNCHEIERE

Ședința publica din data de 08.08.2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE – M. A. M.

GREFIER – E. P.

Pe rol fiind soluționarea plângerii contravenționale formulată de petenta N. G., în contradictoriu cu intimatul I. de Jandarmi Județean G..

La apelul nominal efectuat in ședința publica, a răspuns petenta personal,lipsa fiind intimata.

Procedura de citare este legal îndeplinita.

S-a expus referatul cauzei de grefierul de ședința, care învederează instanței că la dosarul cauzei s-a atașat procesul verbal privind executarea mandatului de aducere emis pe numele martorei din care reiese ca nu a putut fi găsită, după care;

Petenta învederează instanței faptul că nu știe nimic de martoră; aceasta a lucrat la o spălătorie auto ca si casieră dar nu a păstrat legătura cu nici una din persoanele de acolo. In ceea ce privește situația sa, arata ca jandarmii i-au cerut să se legitimeze, le-a prezentat acte si apoi aceștia au amendat-o.

Instanța in conf. cu disp.art.188 al.3 constată că se afla in imposibilitatea de a audia martora si ii acordă petentei posibilitatea să o înlocuiască cu un alt martor.

Petenta învederează instanței ca nu poate propune nici un alt martor pentru ca nu a ținut legătura cu nici una din fostele colege de la servici si arata ca nu are alte cereri de formulat.

Nemaifiind cereri de formulat, probe de administrat și excepții de invocat instanța consideră închisă cercetarea judecătorească si acordă cuvântul părților pe fondul cauzei.

Petenta solicita admiterea plângerii așa cum a fost formulată si anularea amenzii;in subsidiar solicită reducerea cuantumului amenzii pentru ca s-a legitimat verbal.

Instanța reține cauza spre soluționare.

I N S T A N T A

Având nevoie de timp pentru deliberare,

DISPUNE

Amâna pronunțarea cauzei la data de 14.08.2013

Pronunțată în ședință publica, astăzi, 08.08.2013

P.,GREFIER,

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

SECȚIE CIVILĂ

SENTINȚA CIVILA NR.7666

Ședința publica din data de 14.08.2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE – M. A. M.

GREFIER – E. P.

Pentru astăzi fiind amânată soluționarea plângerii contravenționale formulate de petenta N. G., în contradictoriu cu intimatul I. de Jandarmi Județean G..

Dezbaterile au avut loc in ședința publică din data de 08.08.2013, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea cauzei la data de 14.08.2013

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 25.01.2012, sub Dosar nr._ petenta N. G., în contradictoriu cu intimatul I. de Jandarmi Județean G., a contestat procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 05.01.2012 solicitând anularea lui.

În motivarea plângerii contravenționale, petenta arată că la data de 05.01.2012 se afla la serviciu, exercitându-și meseria de casier la . a fost întrebată de o echipă de jandarmi despre numita I. A. M. cu privire la care jandarmii aveau de efectuat un mandat de aducere. Așa cum susține petenta, aceasta a răspuns interpelării jandarmilor și chiar s-a legitimat, însă în momentul în care și ea a solicitat jandarmilor să se legitimeze aceștia au devenit recalcitranți și i-au adresat cuvinte jignitoare. Mai arată petenta că a aflat ulterior de la numita I. A. M. că discuția jandarmilor cu privire la petenta a continuat și după plecarea acestora cu autoturismul, aceștia amenințând cu amendarea.

Învederează petenta că procesul verbal nu a fost încheiat în prezența sa și mai mult, acesta cuprinde mențiuni nereale, fapta jandarmului de a o sancționa constituind un abuz.

Tot în motivare, petenta invocă faptul că i s-a aplicat maximul sancțiunii deși nu a săvârșit fapta și chiar înfăptuită aceasta are un pericol social redus.

În drept petenta a invocat OUG nr. 2/2001 și Legea nr. 55/2004 iar în susținerea plângerii contravenționale a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și martori.

La plângere petentul a atașată copia procesului verbal contestat (fila 6)

Intimatul I. de Jandarmi Județean G. a formulat întâmpinare, invocând pe cale de excepție tardivitatea formulării plângerii contravenționale, iar pe fondul acțiunii solicitând respingerea acesteia ca nefondată.

În motivarea întâmpinării, intimatul a arătat că procesul verbal de constatare a contravențiilor a fost întocmit cu respectarea prevederilor legale și a fost comunicat petentei prin afișare la data de 07.01.2012.

Potrivit susținerilor intimatului, petenta a fost în mod legal sancționată pentru refuzul de a prezenta organelor de control propriul act de identitate pentru întocmirea procesului-verbal privind constatările legate de executarea mandatului de aducere a numite I. A. M..

Mai susține intimatul că echipajul de jandarmi a procedat în mod corect și că era în drept să solicite legitimarea petentei, în condițiile în care aceasta era martor la executarea mandatului de aducere. Tot intimatul învederează că petenta a avut o atitudine sfidătoare și după ce și-a declinat numele și calitatea a refuzat să furnizeze celelalte date necesare întocmirii procesului-verbal de executare a mandatului de aducere.

În drept întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile OG nr. 2/2001 și ale Legii nr. 61/1991.

Intimatul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

La întâmpinare au fost atașate raportul agentului constatator, procesul verbal contestat, procesul verbal de comunicare, mandatul de aducere pentru I. A. M. și raportul intervenției din data de 05.01.2012 (filele 11-15).

Intimatul a cerut instanței și soluționarea cauzei în lipsa părților.

Plângerea contravențională este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar, în temeiul art. 36 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor raportat la prevederile art.15, lit. i din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru și ale art. 1 alin. 2 din OG nr. 32/1995 privind timbrul judiciar.

Instanța este competentă să soluționeze cauza potrivit art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și art.1, pc.1 și 3 C.pr.civ., fapta fiind săvârșită pe raza de competență a Judecătoriei G..

Excepția tardivității invocată de intimat prin întâmpinare a fost respinsă prin Încheierea de ședință din 07.12.2012, motivat de faptul că plângerea a fost formulată în termenul legal.

La termenul de judecată din data de 07.12.2012 instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri, iar pentru petentă și proba testimonială cu martora I. A. M.. Cu privire la administrarea probei testimoniale, după citarea și emiterea mai multor mandate de aducere instanța a constatat imposibilitatea ascultării martorei și potrivit dispozițiilor art. 188 alin. 3 C.proc.civ. a procedat la soluționarea cauzei.

Analizând actele și lucrările cauzei, instanța reține:

În fapt, prin procesul verbal . nr._ încheiat la data de 05.01.2012, petenta N. G. a fost sancționată contravențional, cu amendă în cuantum de 500 lei, pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 3 pct. 31 din Legea nr. 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

Potrivit celor consemnate în procesul verbal, la data de 05.01.2012, ora 10.00, petenta a refuzat să dea date cu privire la stabilirea identității sale și a refuzat cooperarea cu organul constatator. Se mai menționează faptul că i-au fost solicitate informații cu privire la executarea unui mandat de aducere.

În drept, potrivit art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, procesul-verbal de contravenție este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.

Sub aspectul legalității, analizând modul de întocmire a procesului-verbal . nr._ din 05.01.2012, instanța constată că acesta respectă dispozițiile imperative ale legii, nefiind incidentă niciuna dintre cauzele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001. Procesul-verbal de contravenție conține mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.

Deși nu este semnat de petentă, procesul verbal cuprinde numele și CNP-ul martorei I. A. M..

Instanța reține că lipsa semnăturii unui martor asistent nu este sancționată de lege cu nulitatea absolută și expresă, nefiind enumerată printre cazurile prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001 mai sus menționat. În acest caz este vorba de o nulitate virtuala care, pentru a opera, impune dovedirea unei vătămări de către petentă, care nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea actului. Or, în cauza de față, petenta nu a dovedit o astfel de vătămare.

Nici chiar încheierea procesului verbal în lipsa contravenientei nu atrage nulitatea acestuia în lipsa existenței vreunei vătămări.

Potrivit art. 3 pct. 31 din Legea nr. 61/1991, constituie contravenție, dacă nu este comisă în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerată infracțiune, refuzul unei persoane de a da relații pentru stabilirea identității sale, de a se legitima cu actul de identitate sau de a se prezenta la sediul poliției, la cererea ori la invitația justificată a organelor de urmărire penală sau de menținere a ordinii publice, aflate în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

Sub aspectul temeiniciei, procesul verbal este întemeiat, în cauză nefiind dovedită o altă situație de fapt decât cea menționată în procesul verbal contestat.

Astfel, deși petenta susține că cele menționate de agentul constatator nu sunt conforme realității, susținerile sale nu se probează.

De altfel, la interpelarea instanței petenta recunoaște că nu a prezentat actul de identitate ci doar și-a declinat numele și ocupația față de agenții constatatori atunci când le-a furnizat acestora informații despre numita I. A. M..

Tot relativ la temeinicia procesului-verbal contestat, instanța reține că deși O.G. nr. 2/ 2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal de contravenție face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999 ).

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. c. României, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza N. c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008 ).

Având în vedere aceste principii, instanța constată că procesul-verbal este întocmit ca urmare a constatării directe a faptei de către agentul constatator.

Tot referitor la procesul-verbal, instanța reține că, în genere, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, trebuie să i se recunoască valoare probatorie sub aspectul constatării stării de fapt.

Întrucât erau în exercitarea funcției și în executarea unui mandat de aducere cu privire la o persoană de sex feminin, instanța apreciază că echipajul de jandarmi erau în măsură a solicita părții prezentarea actului de identitate, fără ca acest lucru să constituie un abuz, chiar în condițiile în care petenta își declinase numele.

În concluzie, instanța apreciază că fapta contravențională există și a fost săvârșită de petentă în mod culpabil.

Cu toate acestea, relativ la individualizarea sancțiunii aplicate de către intimat, instanța reține că art. 5 alin. 5 al O.G. nr. 2/ 2001, cu modificările și completările ulterioare, stipulează că sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite. De asemenea, potrivit art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/ 2001, cu modificările și completările ulterioare, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Instanța de judecată, în temeiul art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/ 2001, administrează probele prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării.

Astfel, instanța consideră că sancțiunea aplicată de către intimat, de 500 lei (maximul legal), în condițiile în care nu sunt reținute circumstanțe agravante în sarcina petentei, nu respectă principiul proporționalității cu fapta săvârșită.

De altfel, instanța constată că împrejurările săvârșirii faptei, astfel cum au fost descrise anterior nu sunt de natură a releva un pericol social ridicat astfel încât nu se justifică aplicarea unei sancțiuni peste minimul legal. Totodată, ținând cont de circumstanțele personale ale contravenientei care este o persoană angajată și aparent responsabilă social, instanța apreciază că aplicarea sancțiunii avertismentului este o măsură suficientă atât pentru restabilirea ordinii de drept, cât și pentru atenționarea petentei cu privire la conduita sa viitoare.

Pentru considerentele expuse și în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/ 2001, instanța va admite în parte plângerea contravențională și va modifica procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ încheiat la data de 05.01.2012 în sensul că va înlocui amenda aplicată cu sancțiunea avertisment.

Totodată, instanța va atrage atenția petentei asupra pericolului social al faptei săvârșite și îi va recomanda ca pe viitor să respecte dispozițiile legale privind buna conviețuire în societate.

DISPUNE :

Admite în parte plângerea contravențională formulată de petenta N. G., cu domiciliul în G., .. 33, ., jud. G., în contradictoriu cu intimatul I. de Jandarmi Județean G., cu sediul în G., ., jud. G., împotriva procesului verbal . nr._ încheiat la data de 05.01.2012.

Modifică procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 05.01.2012 în sensul că înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 500 lei aplicată petentei, cu sancțiunea avertismentului.

Atenționează petenta-contravenient asupra pericolului social al faptelor săvârșite și îi recomandă să respecte dispozițiile legale, conform art. 7 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14.08.2013.

Președinte, Grefier,

Red./dact. 5 ex. – 17.09.2013

M.A.M./E.P

..09.2013

*Vă atragem atenția că datele menționate în prezentul document se înscriu în cele prevăzute de Legea nr. 677/2001, fapt ce conferă obligativitatea protejării, conservării și folosirii acestora doar în scopul prevăzut de lege

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Încheierea nr. 08/2013. Judecătoria GALAŢI