Plângere contravenţională. Încheierea nr. 21/2013. Judecătoria GALAŢI

Încheierea nr. 21/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 28-11-2013 în dosarul nr. 7476/233/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

Operator de date cu caracter personal nr. 8637

SECȚIA CIVILĂ

ÎNCHEIERE

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 21.11.2013

Președinte – I. D. C.

Grefier – M. V.

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile avand ca obiect „ plângere contravențională ” formulată de petentul O. A. in contradictoriu cu intimatul I.P.J. G. - SECȚIA 2 POLIȚIE RURALĂ S..

La apelul nominal făcut în ședința publică părțile și martorul I. G. au lipsit.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, conform art. 104 alin. 10 din Regulamentul de ordine interioară, în sensul că la data de 21.11 .2013 prin fax, Penitenciarul Spital D. a depus o adresa din care rezulta ca martorul este internat după care,

Instanța, față de lipsa martorului I. G., văzând si dispozițiile art. 188 alin. 3 C pr. civ., trece la judecarea cauzei.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanta constată cauza in stare de judecata si o retine spre solutionare.

INSTANȚA

Avand nevoie de timp pentru deliberare,

DISPUNE

Amână pronunțarea cauzei la data de 28.11.2013.

Pronunțată în ședință publică la data de 21.11.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

Operator de date cu caracter personal nr. 8637

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR._

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 28.11.2013

Președinte – I. D. C.

Grefier – M. V.

Pentru astăzi fiind amânată solutionarea cauzei civile avand ca obiect „plângere contravențională ” formulată de petentul O. A. in contradictoriu cu intimatul I.P.J. G. - SECȚIA 2 POLIȚIE RURALĂ S..

Dezbaterile au avut loc in ședința publică de judecată din data de 21.11.2013, fiind consemnate in încheierea de ședință din acea data, când instanta având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru astăzi, când a pronunțat următoarea hotarâre:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 26.04.2012 pe rolul acestei instanțe sub Dosar nr._, petentul Oanca A., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul General al Poliției Române – Sectia 2 Politie Rurala Smardan, a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal . nr._ din 11.12.2011, solicitând anularea acestuia.

În motivarea în fapt a acțiunii petentul a arătat că la procesul verbal de contraventie este nelegal si abuziv intocmit, solicitanda anularea acestuia.

Dosarul de fata a fost format, prin Incheierea instantei din data de 26.04.2012, care a dispus disjungerea plangerii contraventionale ce forma obiectul dosarului nr._/233/2011, si formarea a unor noi dosare.

Cererea nu fost motivata in drept.

La cerere au fost atașate, în copie, procesul verbal contestat, cartea de identitate a petentului și dovada comunicării procesului verbal (fila 3).

Deși legal citat, intimatul nu a formulat întâmpinare dar a depus la dosar rapoartele lucrătorilor de poliție și procesul verbal de citare privitoare la incident (filele 5-7).

Plângerea contravențională este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar, în temeiul art. 36 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor raportat la prevederile art.15, lit. i din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru și ale art. 1 alin. 2 din OG nr. 32/1995 privind timbrul judiciar.

Instanța este competentă să soluționeze cauza potrivit art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și art.1, pc.1 și 3 C.pr.civ. fapta fiind săvârșită în circumscripția Judecătoriei G. iar plângerea este introdusă în termenul legal prevăzut de art. 31 alin. 1 din OG 2/2001 (procesul verbal a fost incheiat la data de 11.12.2011 iar plângerea contravențională initiala a fost depusa la instanta, la data de 28.12.2011, deci înlăuntrul termenului legal de 15 zile).

La termenul de judecată din data de 04.10.2012 instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri iar pentru petent și proba testimonială cu martorul I. G. si martorul asistent C. I., martoe asistent care a fost ascultat în ședința publică din data de 15.11.2012, declarația consemnată și semnată a acesteia fiind atașată la dosar, fila 23.

Conform inscrisurilor depuse la dosar (fila 46), martorul I. G., nu poate fi prezentat la termen, deoarece se afla internat in Penitenciarul Spital D. din data 16.09.2013.

Analizând probele administrate în cauză, instanța constată că acțiunea este întemeiată în parte, pentru următoarele considerente:

În fapt, prin procesul verbal . nr._ incheiat la data de 11.12.2011, petentul Oanca A., a fost sancționat contravențional, cu amendă în cuantum de 500 lei, pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 3 pct. 1 din Legea nr. 62/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

Potrivit celor consemnate în procesul verbal, la data de 11.12.2011, ora 22.45, petentul a avut un conflict verbal cu numitul C. I., care a fost amenintat cu acte de violenta.Între timp la fata locului, au venit cu o caruta, alte doua persoane, care, fara nici un motiv a adresat cuvinte jignitoare. Alaturându-li-se si numitii Oanca A. si B. T., care au manifestat acelasi comportament.

În drept, potrivit art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, procesul-verbal de contravenție este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.

Sub aspectul legalității, analizând modul de întocmire a procesului-verbal . nr._ din 11.12.2011, instanța constată că acesta respectă dispozițiile imperative ale legii, nefiind incidentă niciuna dintre cauzele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001. Procesul-verbal de contravenție conține mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.

De asemenea, procesul verbal cuprinde mențiunea că petentul nu a fost de față la întocmirea actului sancționator, aspect confirmat de un martor asistent.

Nu poate fi reținut ca întemeiat motivul de nelegalitate invocat de petent referitor la lipsa martorului asistent, constatând că acesta este indicat în actul sancționator, act întocmit în lipsa petentului și pe care martorul l-a și semnat. Prin urmare nu mai era necesară justificarea încheierii procesului verbal în lipsa unui astfel de martor. De asemenea instanța apreciază ca neîntemeiată susținerea că datele de identificare ale martorului asistent nu sunt complete, lipsind nr. apartamentului la care acesta locuiește, având în vedere că în procesul verbal sunt menționate suficiente date de identificare a martorului, nume, prenume, inclusiv codul numeric personal.

În ceea ce privește descrierea faptei, instanța o apreciază ca fiind suficientă pentru conturarea faptei săvârșite și stabilirea împrejurărilor în care a fost săvârșită.

Potrivit art. 3 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, constituie contravenție, dacă nu este comisă în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerată infracțiune, săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenințări cu acte de violență împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea și liniștea publică sau să provoace indignarea cetățenilor ori să lezeze demnitatea și onoarea acestora sau a instituțiilor publice.

Sub aspectul temeiniciei, procesul verbal este întemeiat, în cauză nefiind dovedită o altă situație de fapt decât cea menționată în procesul verbal contestat.

În aprecierea declarației martorului asistent C. I. (fila 23) ascultat în cauză, instanța, retine ca declaratiile acestuia se coroborează fapta descrisa in procesul verbal de contraventie din cu cele scrise in raportul agentilor constatatori.

Tot relativ la temeinicia procesului-verbal contestat, instanța reține că deși O.G. nr. 2/ 2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal de contravenție face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999 ).

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. c. României, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza N. c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008 ).

Având în vedere aceste principii, instanța constată că procesul-verbal este întocmit ca urmare a constatării directe a faptei de către agentul constatator, iar din probele administrate, nu se poate reține ca dovedită o situație contrară celei reținute în procesul-verbal de contravenție.

Cu toate acestea, relativ la individualizarea sancțiunii aplicate de către intimat, instanța reține că art. 5 alin. 5 al O.G. nr. 2/ 2001, cu modificările și completările ulterioare, stipulează că sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite. De asemenea, potrivit art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/ 2001, cu modificările și completările ulterioare, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

De asemenea, instanța de judecată, în temeiul art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/ 2001, administrează probele prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării.

Avand in vedere lipsa martorului I. G., aflat in executarea unei pedepse privative de libertate si internat in spitalul penitenciar D., instanta solutionat cauza pe fond.

Având în vedere aceste principii, instanța constată că procesul-verbal de contravenție este întocmit ca urmare a constatării directe a contravenției de către agentul constatator. Mai mult, din probele administrate, nu s-a probat de către petent o situație contrară celei reținute în procesul-verbal de contravenție

Referitor la sancțiunea aplicată petentului prin procesul-verbal de contravenție, instanța o socotește legală și proporțională cu gradul de pericol social al faptei, fiind dispusă amenda în minimul special prevăzut de lege, care prevede o amenda cuprinsa intre 200 lri si 1.000 lei. În acest sens, instanța are în vedere că respectarea regulilor care asigură ordinea și liniștea publică constituie un imperativ pentru toți cetățenii. Astfel, instanța consideră că sancțiunea aplicată de către intimat, de 500 lei, respectă principiul proporționalității cu fapta săvârșită.

Totodată, instanța apreciază că fapta săvârșită de petent prezintă un grad ridicat de pericol social. De asemenea, instanța apreciază că individualizarea sancțiunii s-a făcut în mod corect la momentul constatării faptei.

Pentru toate aceste considerente, instanța consideră că procesul-verbal de contravenție a fost în mod legal și temeinic întocmit, iar sancțiunea aplicată este legală și proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, motiv pentru care va respinge plângerea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul Oanca A., domiciliat în ., J. G. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI G. – Sectia 2 Potitie – Politia Rurala, împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 11.12.2011.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28.11.2013.

Președinte, Grefier,

I. D. C. M. V.

Red I.D.C / Dact M.V /5ex /15.01.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Încheierea nr. 21/2013. Judecătoria GALAŢI