Plângere contravenţională. Sentința nr. 08/2013. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 08/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 08-11-2013 în dosarul nr. 25579/233/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal nr.8637*
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 08.11.2013
PREȘEDINTE N. V. C.
GREFIER L. L. B.
Pentru astăzi a fost amânată soluționarea acțiunii civile având ca obiect ,, plângere contravențională” formulată de petentul D. I. domiciliat în com. Cudalbi, ., în contradictoriu cu intimatul I.P.J G. ., jud. G..
Dezbaterile și cuvântul pe fond au avut loc în ședința publică din data de 30.10.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 08.11.2013, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. la data de 28.12.2012 sub nr._ petentul D. I. a solicitat instanței în contradictoriu cu intimata I. G. anularea procesului verbal . nr._ și exonerarea sa de la plata amenzii.
În motivarea plângerii petentul a arătat că a fost sancționat contravențional pentru că a condus auto cu numărul de înmatriculare_ pe raza comunei P. cu o viteză de 117 km/h însă, aparatul de măsură a autoturismului nu indica această viteză.
A mai precizat petentul că a adus la cunoștința agentului constatator faptul că acesta nu a știut cu ce viteză circulă deoarece are o defecțiune la bordul autoturismului. Petentul a susținut că agentul constatator a refuzat să consemneze obiecțiunile sale în procesul verbal. În drept a invocat dispozițiile OG 2/2001.
În susținerea cererii a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și audierea martorului B. nici.
Petentul a solicitat judecarea cauzei și în lipsă potrivit dispozițiilor art. 242 cod procedura civilă.
Legal citată intimata nu a formulat întâmpinare însă a depus la dosarul cauzei actele care au stat la baza întocmirii procesului verbal contestat precum și raportul agentului constatator. (f. 18-22).
În ședința publică din data de 30.10.2013 instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
În fapt prin procesul verbal . nr._ din data de 27.12.2012 petentul a fost sancționat contravențional în temeiul dispozițiilor art. 102 al. 2 din OUG 195/2002 cu amendă în valoare totală de 630 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute la art. 102 ali 3 litera e din OUG 195/2002.
Agentul constatator a reținut, că în data de 27.12.2012, orele 16,26, pe raza comunei P., petentul a condus autoturismul VW, cu nr. de înmatriculare_, cu o viteză de 117 km/h, înregistrată de aparatul radar Autovision ROM 509, în zona de limitare de viteză de 50 km/h.
Petentul a semnat procesul – verbal
Potrivit art. 102 alin 3 litera e din OUG 195/2001constituie contravenție si se sancționează cu amenda prevăzută in clasa a IV-a de sancțiuni si cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioada de 90 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv si pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatata, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic.
Verificând, în conformitate cu dispozițiile art.34 al.1 din O.G. nr.2/2001, legalitatea procesului - verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanța reține că, deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art.34 rezultă că procesul - verbal contravențional, întocmit pe baza observațiilor directe ale agentului constatator învestit cu exercițiul autorității de stat, face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Din analiza practicii Curții Europene a Drepturilor Omului în materie (în special hotărârea din data de 4 octombrie 2007, pronunțată în cauza A. c. României), reiese că procesul-verbal se bucură de această prezumție cât timp faptele au fost constatate prin propriile simțuri de agentul constatator (ex propriis sensibus).
Din interpretarea sistematică a prevederilor art. 16 și art. 34 din OG nr. 2/2001, reiese că procesul – verbal de contravenție nu numai că nu este lipsit de forță probantă, ci dimpotrivă, face dovada situației de fapt până la proba contrară, probă ce trebuie făcută de către petent și nicidecum de agentul constatator.
Pe cale de consecință, procesul – verbal ca act administrativ se bucură de prezumția de valabilitate și temeinicie, prezumție ce este relativă și ce poate fi răsturnată prin administrarea probei contrare, sarcina revenindu-i reclamantului în condițiile art. 1169 C.civ.
Instanța constată că petentul nu a făcut dovada probei contrare în cauză, astfel încât nu a răsturnat prezumția de temeinicie a procesului-verbal întocmit de agentul constatator.
Instanța observă că procesul-verbal a fost întocmit de către agentul de poliție ca urmare a constatării contravenției în mod direct (ex propriis sensibus), ca urmare a înregistrării vitezei cu ajutorul mijloacelor tehnice.
Prezumția de veridicitate a procesului-verbal de contravenție contestat nu este însă înlăturată, atât timp cât, în cauză nu s-a administrat nici un mijloc de dovadă de către petent.
Intimata, prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei, a dovedit realitatea celor cuprinse în procesul - verbal de contravenție.
Astfel, din planșele foto depuse la dosar (f. 20), rezultă că autovehiculul_ a fost depistat în data de 27.12.2012, ora 16.25, circulând cu viteza maximă de 117 km/h, în localitate, unde viteza maximă admisă era de 50 km/h.
Aparatul radar montat pe auto Dacia L. MCV cu nr. de înmatriculare_, era verificat metrologic, fiind în perioada de valabilitate la data înregistrării contravenției, așa cum reiese din buletinul de verificare metrologică depus (f. 21). Aparatul este apt a măsura viteza atât în regim staționar, cât și în regim de deplasare. De asemenea, agentul constatator avea atestat de operator radar (f. 21).
Referitor la sancțiunile aplicate petentului prin procesul-verbal de contravenție, instanța le apreciază legale și proporționale cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, fiind dispusă măsura sancționatorie a amenzii în cuantumul prevăzut de textul legal.
Totodată, instanța apreciază că aceste sancțiuni sunt justificate în raport de pericolul social al faptei, tradus prin riscul pe care conduita petentului îl prezintă pentru siguranța circulației rutiere.
Față de aspectele prezentate, instanța constată că procesul – verbal a fost întocmit în mod temeinic.
În consecință, instanța va respinge plângerea contravențională și va menține procesul – verbal . nr._ din data de 27.12.2012.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul D. I. domiciliat în com. Cudalbi, ., în contradictoriu cu intimatul I.P.J G. ., jud. G. împotriva procesului verbal . nr._ din data de 27.12.2012.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 8.11.2013.
Președinte, Grefier,
(Conform disp. Art. 261 Cod proc. Civ. Jud. aflat în CO)
Red N.V.C 24.12..2013 /Dact LB/ 5ex.06.01.2014
*Vă atragem atenția ca datele menționate în prezentul document se înscriu în cele prevăzute de Legea nr.677/2001, fapt ce conferă obligativitatea protejării, conservării și folosirii acestora doar în scopul prevăzut de lege.-
← Contestaţie la executare. Încheierea nr. 23/2013. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 9480/2013. Judecătoria GALAŢI → |
---|