Pretenţii. Încheierea nr. 27/2013. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Încheierea nr. 27/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 07-03-2013 în dosarul nr. 7770/233/2012
Dosarul nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal nr.8637*
INCHEIERE
Ședința publică din data de 27.02.2013
Președinte – G. N. C.
Grefier – A. C. N.
La ordine fiind soluționarea cauzei civile ce are ca obiect „pretenții” formulata de reclamantul M. G., prin Primar,cu sediul in Galati, .,jud. Galati, în contradictoriu cu pârâții M. E., M. V., M. G., M. D., M. C. și M. P., domiciliați in Galati, ., ..35,jud. Galati.
La apelul nominal făcut în ședință publică a raspuns parata M. E.,lipsa fiind reclamantul si paratii M. V., M. G., M. D., M. C. și M. P..
Procedura de citare este completă.
De pe actele dosarului s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința privind stadiul in care se afla judecata, după care se procedează la legitimarea paratei M. E.,cu CNP –_;
Instanța pune in discuția părților excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților M. V., M. G., M. D., M. C. și M. P., în ceea ce privește capătul de cerere privind reziliere contract.
Parata M. E. învederează instanței că lasă la aprecierea instanței.
Constatând ca nu mai sunt cereri de formulat si probe de administrat,instanța constata cauza in stare de judecata si acorda cuvântul pe fond.
Parata învederează instanței ca solicita să plătească eșalonat cate 200 lei pe lună la Asociația de proprietari.
I N S T A N T A
Având nevoie de timp pentru deliberare;
DISPUNE
Amâna pronunțarea cauzei la data de 07.03.2013.
Pronunțata in ședința publica, azi 27.02.2013.
Președinte, Grefier,
Dosarul nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal nr.8637*
SENTINTA CIVILĂ NR. 2163
Ședința publică din data de 07.03.2013
Președinte – G. N. C.
Grefier – A. C. N.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea cauzei civile ce are ca obiect „pretenții” formulata de reclamantul M. G., prin Primar,cu sediul in Galati, .,jud. Galati, în contradictoriu cu pârâții M. E., M. V., M. G., M. D., M. C. și M. P., domiciliați in Galati, ., .,jud. Galati.
Din actele și lucrările dosarului precum și din susținerile părților ce au fost consemnate în încheierea din data 27.02.2013 care face parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea la data de 07.03.2013 când a pronunțat următoarea sentință:
I N S T A N T A
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 03.05.2012, sub nr._, reclamantul M. G., prin Primar, în contradictoriu cu pârâții M. E., M. V., M. G., M. D., M. C. și M. P., a solicitat rezilierea contractului de închiriere nr._ din data de 20.09.2006 încheiat pentru imobilul situat în mun. G., ., ., jud. G., evacuarea pârâților și a bunurilor acestora din spațiul de locuit și obligarea la plata sumei de 24.996,19 lei reprezentând debit întreținere, conform adresei nr._ emisă de Asociația nr. 823. A solicitat și cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamantul a arătat că, la data de 20.09.2006, pârâții au devenit beneficiarii contractului de închiriere nr._ pentru spațiul situat în mun. G., ., ., jud. G..
A mai precizat reclamantul că pârâții nu și-au respectat obligația de a achita cheltuielile de întreținere mai mult de 3 luni consecutiv, acumulând la data de 10.04.2012 un debit de 24.996,19 lei, deși au fost notificați în mai multe rânduri, ultima oară prin adresa nr._ din data de 18.04.2012. Reclamantul a precizat că pârâții au încălcat clauzele contractuale prevăzute în cap. VI, lit. g) și art. 1 din Cap. VII lit. b) din contract.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 112-114 C.pr.civ., OUG nr. 40/1999, art. 1357, art. 1780, art. 1796, art. 1830, art. 1831 C.civ.
În susținerea acțiunii formulate, reclamantul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, sens în care au fost atașate la dosar, în copie, fișa de cont privind cheltuielile de întreținere, contractul de închiriere nr._ din 20.09.2006 și anexele acestuia - procesul – verbal de predare – primire a locuinței, fișa de calcul a chiriei lunare și fișa suprafeței locative închiriate, referatul nr._ din 23.04.2012 emisă de Direcția Fond Locativ din cadrul Primăriei Municipiului G., adresa Asociației de proprietari nr. 823 adresată reclamantului, somațiile adresate pârâților, buletin de identitate pârâta M. E. (f. 29-47).
În temeiul art. 242 C.proc.civ., reclamantul a solicitat judecata în lipsă.
Legal citați, pârâții M. V., M. G., M. D., M. C. și M. P. nu au formulat întâmpinare, însă pârâta M. E. a depus la dosar un înscris, calificat ca și întâmpinare, de către instanță, prin care a solicitat respingerea cererii reclamantului.
În motivare, aceasta a arătat că deși are o pensie de doar 371 lei este la zi cu plata chiriei, suferă de o . boli - diabet zaharat, din anul 2000 fiind dependentă de insulină, a suferit amputarea unor degetele de la picioare, iar la Asociație dă lunar, eșalonat, suma de 200 lei. A mai precizat că M. V. T., M. I. D. nu stau cu ea, ci doar ceilalți doi copii, însă și aceștia suferă de o . afecțiuni.
În dovedirea celor afirmate, a depus, în copie, chitanță emisă de asociația de proprietari, chitanță privind plata chiriei, acte medicale, certificate de naștere minori, certificat de atestare fiscală (f. 15-27), cupon de pensie (f. 49).
În ședința publică din data de 27.02.2012, instanța a încuviințat, în temeiul art. 167 C.pr.civ., pentru părți proba cu înscrisuri. La același termen de judecată, instanța a invocat, din oficiu, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților M. V., M. G., M. D., M. C. și M. P., în ceea ce privește capetele de cerere privind reziliere contract și pretenții, asupra căreia a rămas în pronunțare, alături de fondul cauzei.
Analizând actele și lucrările cauzei, instanța reține următoarele:
În fapt, potrivit contractului de închiriere nr._ din data de 20.09.2006 încheiat între reclamantul M. G., în calitate de locator și pârâta M. E., în calitate de locatar, având ca obiect închirierea locuinței situată în mun. G., ., ., jud. G., reclamantul s-a obligat să predea chiriașului locuința în stare normală de folosință, iar pârâtul s-a obligat, printre altele, să plătească prețul locațiunii, respectiv să plătească cheltuielile comune rezultate din folosința spațiului de locuit, în condițiile și termenele cap. IV din contract. Potrivit fișei suprafeței locative, în apartament locuiesc și pârâții M. V., M. G., M. D., M. C. și M. P. (f. 33-36).
Așa cum rezultă din adresa nr._ din data de 18.04.2012, adresată reclamantului de către asociația de Proprietari nr. 823 și referatul nr._ din 23.04.2012 emisă de Direcția Fond Locativ din cadrul Primăriei Municipiului G., pârâții figurează cu un debit restant la cheltuielile de întreținere în cuantum de 24.996,19 lei (f. 39-40).
Analizând cu prioritate, în temeiul art. 137 C.pr.civ., excepția invocată din oficiu, a lipsei calității procesuale pasive a pârâților M. V., M. G., M. D., M. C. și M. P., în ceea ce privește capetele de cerere privind rezilierea și pretențiile, instanța o va admite pentru următoarele considerente:
Din conținutul contractului de închiriere nr._ din data de 20.09.2006 (f. 33-37), instanța constată că singura parte semnatară a acestuia, în calitate de locatar, este pârâta M. E..
În drept, calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între pârâtul chemat în judecată și subiectul pasiv al raportului juridic dedus judecății.
Această pârâtă este singura care și-a asumat față de reclamant, în calitatea sa de chiriaș, obligațiile stipulate în sarcina sa în contractul dintre părți, inclusiv obligația de achitare a cuantumului chiriei și a eventualelor penalități. Pârâții M. V., M. G., M. D., M. C. și M. P. au dobândit doar un drept locativ propriu în temeiul lor de rude ale titularului de contract.
Ca atare, instanța constată că pârâta M. E. este singura persoană în contradictoriu cu care pot fi soluționate cererile reclamantei privind rezilierea contractului de închiriere nr._/20.09.2006 și obligarea la achitarea chiriei și penalităților.
Pentru argumentele de mai sus, instanța va admite excepția invocată și va respinge capetele de cerere referitoare la rezilierea contractului de închiriere și obligarea pârâților la plata sumelor reprezentând chirie, formulate în contradictoriu cu pârâții M. V., M. G., M. D., M. C. și M. P., ca fiind formulate în contradictoriu cu persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pe fondul cauzei, instanța urmează să respingă cererea reclamantei, pentru următoarele considerente.
În drept, potrivit cap. VI lit. f), chiriașul are obligația de a achita la termen prețul chiriei, precum și cheltuielile comune rezultate din folosința suprafeței locative (de exemplu apă rece, apă caldă, gaze, agent termic).
Potrivit dispozițiilor cap. VII, art. 3 lit. c) din contractul dintre părți: ”contractul încetează la cererea asociației de locatari / proprietari conform art. 24 lit. c) din Legea nr. 114/1996 atunci când chiriașul nu și-a achitat obligațiile privind furnizarea de servicii în care este amplasat spațiul de locuit pe o perioadă mai mare de 3 luni de zile consecutiv.
Instanța reține că rezilierea este o sancțiune pentru neexecutarea culpabilă a contractului sinalagmatic cu executare succesivă, constând în desființarea pentru viitor a acestuia.
În situația în care părțile nu au prevăzut în contract un pact comisoriu expres care să permită rezilierea de drept a contractului, rezilierea operează în temeiul dreptului comun, respectiv art. 1020 - 1021 Cod Civil. În contractul de închiriere nr. 5420/23.06.2006, încheiat între părți, nu este prevăzut niciun pact comisoriu, prin urmare rezilierea contractului poate avea loc în condițiile stabilite de art. 1020 - 1021 Cod Civil, conform cărora condiția rezolutorie este subînțeleasă totdeauna în contractele sinalagmatice, în caz când una din părți nu îndeplinește angajamentul său; în acest caz contractul nu este desființat de drept. Partea în privința căreia angajamentul nu s-a executat are alegerea sau să silească pe cealaltă parte a executa convenția, când este posibil, sau să-i ceară desființarea cu daune interese. Desființarea trebuie să se ceară înaintea justiției, care după circumstanțe, poate acorda un termen părții acționate.
Din analiza actelor aflate la dosarul cauzei, instanța reține că pârâta a achitat în cursul lunii decembrie 2012 suma de 200 lei, reprezentând întreținere restantă, iar conform mențiunii făcute pe chitanță, mai are un debit de 14.674,65 lei (f. 17), și este la zi cu plata chiriei spațiului în care locuiește, așa cum rezultă din certificatul de atestare fiscală (f. 27).
Mai mult, din actele medicale depuse de pârâtă, rezultă că acesta suferă de o . afecțiuni importante, iar venitul său constă doar dintr-o pensie de 371 lei (f. 49). Instanța remarcă că în imobilul ce face obiectul cauzei locuiesc și mai mulți minori, nepoții pârâtei M. E..
Prin urmare, instanța constată că neexecutarea obligației asumate prin contract de a achita contravaloarea cheltuielilor de întreținere nu se datorează relei – credințe, respectiv culpei pârâtei, aceasta arătând că dorește să achite, în mod eșalonat debitul, astfel că apreciază că nu se impune rezilierea contractului de închiriere, urmând a respinge acest capăt de cerere ca neîntemeiat.
Pe cale de consecință, evacuarea chiriașilor, fiind subsecventă rezilierii contractului de închiriere, nu poate fi dispusă, urmând ca și acest capăt de cerere să fie respins ca neîntemeiat.
În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata cheltuielilor de întreținere restante și a penalităților de întârziere, instanța apreciază că acesta este neîntemeiat.
În acest sens, reține că, în drept, așa cum rezultă din art. 46 și urm. din Legea nr. 230/2007, creditor al obligației de plată a cheltuielilor de întreținere și a penalităților aferente acestora nu este proprietarul imobilului, ci asociația de proprietari care, de altfel, conform acelorași dispoziții, are și legitimitatea de a acționa în judecată pe proprietarii rău – platnici.
Totodată, reține că, în ceea ce privește obligația de plată a cheltuielilor de întreținere, nu sunt îndeplinite condițiile subrogației legale sau convenționale, în sensul art. 1108, respectiv art. 1107 C.civ., în favoarea reclamantului pentru simplul motiv că acesta nu a efectuat plata pentru suma pretinsă și, în consecință, nu a dobândit drepturile creditorului – Asociația de Proprietari nr. 823.
Având în vedere considerentele expuse, instanța va respinge acțiunea, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților M. V., M. G., M. D., M. C. și M. P., în ceea ce privește capătul de cerere privind reziliere contract.
Respinge capătul de cerere având ca obiect reziliere contract, formulat împotriva pârâților M. V., M. G., M. D., M. C. și M. P., ca fiind formulat împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Respinge acțiunea formulată de reclamantul M. G., prin Primar,cu sediul in Galati, .,jud.Galati, în contradictoriu cu pârâții M. E., M. V., M. G., M. D., M. C. și M. P.,domiciliați in Galati, ., .,jud.Galati.
Cu drept de recurs, în termen de 15 zile, de la comunicarea hotărârii.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 07.03.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Dact. GNC /Dact.ACN
9 ex./02.04.2013
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 1239/2013. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 3486/2013. Judecătoria GALAŢI → |
---|