Plângere contravenţională. Sentința nr. 12/2013. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 12/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 12-12-2013 în dosarul nr. 7548/233/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr.8637*

SENTINȚĂ CIVILĂ NR._

Ședința Publică din data de 12.12.2013

Președinte – E. L. D.

Grefier – D. P.

Pentru astăzi a fost amânată pronunțarea în cauza Civilă formulată de petent C. V. cu domiciliul în G., .. 11A, ., J. G., în contradictoriu cu intimat I.P.J G. – Biroul rutier cu sediul în G., ., Jud. G., având ca obiect plângere contravetionala . nr._.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la data de 05.12.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când Instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 12.12.2013, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 04.04.2013 sub nr._, petentul C. V. a chemat in judecata pe intimatul I. G.-Biroul rutier, solicitand constatarea nulității procesului verbal de contravenție . nr._.

La data de 08.05.2013, petentul a formulat în scris cerere prin care renunta la judecată, solicitand ca instanta sa ia act de cererea de renuntare la judecata.

În drept, potrivit art.406 alin. 1 N.C.pr.civ., reclamantul poate oricând renunța la judecată, inclusiv în scris.

Față de această cerere, instanța, în temeiul disp. art. 406 N. C.pr.civ., va lua act de renunțarea la judecată;

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În temeiul disp. art. 406 NCPC ia act de cererea de renunțare la judecata cererii formulată de petentul C. V. cu domiciliul în G., .. 11A, ., J. G. în contradictoriu cu intimatul I. G. – Biroul Rutier cu sediul în G., ., Jud. G..

Cu recurs în termen de 30 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria G..

Pronunțată în ședință publică, azi, 12.12.2013

Președinte, Grefier,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 12/2013. Judecătoria GALAŢI