Plângere contravenţională. Sentința nr. 153/2013. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 153/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 11-01-2013 în dosarul nr. 13656/233/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

Operator de date cu caracter personal nr.8637*

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 153

Ședința publică din data de 11.01.2013

Președinte – I. D.

Grefier – L. L. B.

Pentru astăzi a fost amânată soluționarea acțiunii civile având ca obiect ,,plângere contravențională” formulată de petentul H. A., cu domiciliul ales la Cabinet avocat D. C., situat în G., ., ., . cu intimata A. NAȚIONALĂ A VĂMILOR, cu sediul în București, .. 13, sector 1.

Dezbaterile și cuvântul pe fond au avut loc în ședința publică din data de 07.01.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 11.01.2013, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 24.07.2012 pe rolul acestei instanțe sub Dosar nr._, petentul H. A., prin apărător ales, în contradictoriu cu intimatul A. Națională a Vămilor, a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal de constatare a contravenției nr. 85 din 08.07.2012, solicitând anularea acestuia, exonerarea de la plata amenzii și restituirea vehiculului cu nr. de înmatriculare_, iar în subsidiar solicitând înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului.

În motivarea acțiunii, petentul a arătat că a fost sancționat, în mod neîntemeiat, cu amendă în cuantum de 5000 lei și s-a dispus măsura complementară de confiscare a autovehiculului marca Ford model Tranzit înmatriculat sub nr. Gl-25-H., pentru aceea că la controlul vamal efectuat asupra vehiculului în care se afla, au fost descoperite un număr de patru cartoane de țigări (40 pachete de țigări) marca Winston, fabricate în Ucraina și timbrate în Republica M..

În apărarea sa, petentul susține faptul că autoturismul pe care îl conducea este prevăzut din fabricație cu doi acumulatori situați sub bancheta din față a mașinii iar cartoanele de țigări au fost depozitate în locul prevăzut pentru cea de-a doua baterie, astfel încât nu au fost aduse modificări constructive acestui vehicul, după cum greșit au apreciat organele de control vamal.

În continuare, petentul arată faptul că este student al Universității Dunărea de Jos G. – Facultatea de Medicină și farmacie iar țigările fuseseră luate pentru consumul său și al prietenei sale.

De asemenea, petentul învederează faptul că se află la primul impact cu legea iar valoarea celor patru cartoane de țigări marca Winston este de aproximativ 400 de lei, astfel încât sancțiunile aplicate sunt vădit disproporționate față de gradul de pericol sociale al faptei săvârșite, de împrejurările în care aceasta au fost comise, de modul de săvârșire, scopul urmărit și urmarea produsă, sancțiunea avertismentului fiind mai potrivită. Totodată, în situația aplicării acestei sancțiuni petentul a solicitat și anularea sancțiunii complementare de confiscare a autovehiculului marca Ford Tranzit.

În drept au fost invocate prevederile OG nr. 2/2001.

Petentul a solicitat instanței administrarea probei cu înscrisuri și a probei testimoniale.

La cerere a fost atașat, în copie, procesul verbal contestat, înștiințarea de plată, anexa la adeverința de reținere a bunurilor nr. 300, adeverința de reținere a bunurilor nr. 300 și adeverința de reținere a bunurilor nr. 299 (filele 5-9).

Legal citată, intimata Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale G. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingere plângerii formulate de petent. Totodată, intimata a învederat instanței faptul că potrivit dispozițiilor cuprinse la pct. 3 din Ordinul Circular nr. 8056/2010 al Vicepreședintelui A.N.A.F. „direcțiile regionale pentru accize și operațiuni vamale vor aduce la cunoștința instanțelor judecătorești faptul că numai A. Națională a Vămilor are personalitate juridică și vor insista să fie citată făcând totodată, dacă este cazul, precizările necesare cu privire la reprezentarea făcută de direcțiile regionale pentru accize și operațiuni vamale”.

Pe fond, intimata a arătat că în data de 08.07.2012, în jurul orei 19.00, la Biroul Vamal G. Giurgiulești pe sensul de intrare în țară s-a efectuat controlul vamal asupra microbuzului marca Ford Tranzit înmatriculat sub nr._ condus de H. A., fiind găsite, ascunse și nedeclarate, în a doua baterie, prin înlăturarea electrozilor acesteia, un număr de 40 de pachete țigări marca Winston.

Intimata a arătat faptul că petentul avea obligația de a declara la Vamă ce bunuri, mărfuri accizabile deține și în ce cantitate, cunoscând foarte bine dispozițiile legale, însă nu a făcut acest lucru, trezind suspiciunea inspectorilor vamali datorită comportamentului atipic al acestuia și a stării de agitație.

În ceea ce privește susținerile petentului potrivit cărora prin faptul că a depozitat țigările în locul unei baterii situate sub bancheta din față a mașinii, nu ar fi adus modificări constructive autoturismului, intimata arată că țigările au fost ascunse în acumulatorul special modificat prin tăierea capacului și scoaterea elemenților de plumb și a acidului cu scopul disimulării de bunuri. În continuare, intimata arată că modificarea părților componente ale unui autoturism este o procedură laborioasă și complicată, de durată, nefiind făcută sub un impuls de moment, fiind, de asemenea, dificil de descoperit și fiind realizată cu scopul utilizării repetate în timp.

Totodată, intimata arată faptul că inspectorii vamali au aplicat petentului amenda în valoare de 5000 lei, cuantumul minim al amenzii prevăzute de lege pentru fapta săvârșită iar potrivit art. 653 alin. 2 din HG 707/2006 reținerea mijlocului de transport până la plata amenzii nu este lăsată la aprecierea organului sancționator ci este obligatorie, în ipoteza săvârșirii acestei fapte.

De asemenea, în ceea ce privește solicitarea înlocuirii sancțiunii amenzii cu avertisment, intimata arată faptul că reclamantul nu a dat dovada faptului, nici la momentul controlului, nici ulterior prin plângerea formulată, că înțelege gravitatea faptei săvârșite sau că pe viitor își va corecta conduita.

La întâmpinare au fost atașate raportul de constatare și o planșă foto care înfățișează țigările ascunse în cea de-a doua baterie (filele 23-24).

Intimata a solicitat judecata în lipsă.

Plângerea contravențională este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar, în temeiul art. 36 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor raportat la prevederile art.15, lit. i din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru și ale art. 1 alin. 2 din OG nr. 32/1995 privind timbrul judiciar.

Instanța este competentă să soluționeze cauza potrivit art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și art.1, pc.1 și 3 C.pr.civ., fapta fiind săvârșită în circumscripția Judecătoriei G., iar plângerea este introdusă în termenul legal de 15 zile, prevăzut de art. 31 alin. 1 din OG 2/2001. Procesul verbal a fost întocmit și comunicat petentului la data de 08.07.2012 iar plângerea a fost formulată și trimisă prin poștă la data de 23.07.2012.

În ședința din data de 04.12.2012 instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisurile aflate la dosar iar pentru petent, proba testimonială cu martora Cunițină T., aceasta fiind ascultată la termenul din 07.01.2013, declarația sa consemnată fiind atașată la dosarul cauzei. La termenul 07.01.2013 instanța a dispus rectificarea citativului în sensul citării Autorității Naționale a Vămilor.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține:

În fapt, prin procesul verbal .. 85 din 08.07.2012, petentul H. A. a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 5000 lei sub aspectul săvârșirii faptei prevăzute de art. 653 alin. 2 din HG 707/2006, fiind dispusă totodată confiscarea autovehiculului marca Ford Tranzit cu nr. de înmatriculare_, în baza dispozițiilor art. 653 ind. 1 din HG 707/2006.

Potrivit celor consemnate în procesul-verbal contestat, în data de 08.07.2012, în jurul orei 19.00, la Biroul Vamal G. Giurgiulești pe sensul de intrare în țară s-a efectuat controlul vamal asupra microbuzului marca Ford Tranzit înmatriculat sub nr._ condus de H. A., fiind găsite, ascunse și nedeclarate, în a doua baterie, prin înlăturarea electrozilor acesteia, un număr de 40 de pachete țigări marca Winston.

În drept, potrivit art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, procesul-verbal de contravenție este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.

Sub aspectul legalității, analizând modul de întocmire a procesului-verbal contestat, instanța constată că acesta respectă dispozițiile imperative ale legii, nefiind incidentă niciuna dintre cauzele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001. Procesul-verbal de contravenție conține mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.

De asemenea procesul-verbal este semnat de petent și cuprinde obiecțiunile acestuia.

Sub aspectul temeiniciei, instanța apreciază că procesul verbal este întemeiat în fapt, petentul nedovedind în cauză o altă situație decât cea reținută de agentul constatator.

Deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal de contravenție face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. c. României, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza N. c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008 ).

Având în vedere aceste principii, instanța constată că procesul-verbal de contravenție este întocmit ca urmare a constatării directe a contravenției de către agentul constatator. Mai mult, din probele administrate, nu s-a probat de către petent o situație contrară celei reținute în procesul-verbal de contravenție.

Potrivit art. 653 alin. 1 lit. a din HG 707 din 2006 constituie contravenție și se sancționează cu amenda de la 3000 la 8000 lei sustragerea de la controlul vamal a oricăror bunuri sau mărfuri care ar trebui plasate sub un regim vamal iar în acest caz bunurile se confisca. Totodată potrivit alin. 2 al aceluiași articol în cazul în care contravenția prevăzută la alin. (1) lit. a) are ca obiect produse accizabile, contravenția se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei.

În cazul de față instanța constată faptul că petentul nu a negat nicăieri în plângerea sa comiterea acestei fapte, susținând doar că prin ascunderea țigărilor în cea de-a doua baterie nu au fost aduse modificări autoturismului și solicitând instanței modificarea sancțiunilor. Totodată, martora Cunițină T., prietena petentului care se afla în mașină împreună cu acesta la momentul evenimentului, declară faptul că țigările au fost achiziționate de la un Peco afla în apropierea punctului de trecere al frontierei și au fost ascunse de cei doi în interiorul bateriei neutilizate, după golirea acesteia.

În aceste condiții instanța apreciază faptul că petentul s-a făcut vinovat de săvârșirea contravenției prevăzute de art. 653 alin. 1 lit. a din HG 707/2006, nefiind incident niciunul dintre motivele prevăzute la art. 11 din OG 2/2001.

Potrivit art. 653 alin. 2 din HG 707/2006, în cazul în care contravenția prevăzută la alin. (1) lit. a) are ca obiect produse accizabile, contravenția se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, confiscarea bunurilor sustrase de la controlul vamal și reținerea mijlocului de transport folosit la săvârșirea contravenției până la plata amenzii.

Totodată, potrivit art. 653 ind. 1 din HG 707/2006 dacă la săvârșirea contravențiilor prevăzute la art. 651 - 653 sunt folosite mijloace de transport modificate în scopul disimulării mărfurilor sau bunurilor, autoritatea vamală dispune, pe lângă celelalte sancțiuni contravenționale prevăzute, și confiscarea mijloacelor de transport astfel modificate.

În cauza de față instanța constată faptul că prin Adeverința de reținerea a bunurilor nr. 299 (fila 9) au fost confiscate un număr de 40 de pachete țigarete Winston filtru fabricate în Ucraina și timbrate în Republica M. iar prin Adeverința de reținere a bunurilor nr. 300 (fila 8) a fost confiscat microbuzul marca Ford Tranzit cu numărul de înmatriculare_ .

Totodată, instanța constată faptul că în procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 85 din 08.07.2012 se specifică faptul că confiscarea mijlocului de transport se face în baza art. 653 ind. 1, fiind vorba astfel despre o confiscare deplină iar nu despre o simplă reținere a mijlocului de transport până la momentul achitării amenzii, după cum prevede art. 653 alin. 2. De asemenea, în cuprinsul procesului verbal se specifică faptul că autoturismul confiscat a fost modificat în scopul săvârșirii faptei contravenționale.

În ceea ce privește susținerea petentului potrivit căruia ascunderea țigărilor în cea de-a doua baterie nefuncțională, nu constituie o modificare constructivă a autovehiculului, instanța o apreciază ca fiind corectă. Astfel, potrivit descrierii autoturismului marca Ford Tranzit rezultă faptul că acest model poate fi dotat cu baterii duble (filele 29 și 36), iar în cazul de față autoturismul condus de petent cu numărul de înmatriculare_ era înzestrat cu o a doua baterie, nefuncțională însă și care a fost folosită pentru ascunderea bunurilor. Astfel, după cum declară martora Cunițină T., propusă de petent, după achiziționarea țigărilor aceasta, împreună cu petentul, au golit cea de-a doua baterie și au ascuns cele 40 de țigări în interiorul ei.

În această privință, instanța apreciază faptul că, cu toate că locul în care au fost amplasate pachetele de țigări este unul dificil de descoperit, nu se poate considera faptul că au fost operate modificări constructive asupra autoturismului. Astfel, autoturismul în cauză era dotat din fabricație cu această a doua baterie, opțională, care se afla într-un spațiu anume amenajat. În condițiile în care atât spațiul pentru depozitarea celei de-a doua baterii exista din fabricație, nefiind realizate de petent, iar cea de-a doua baterie fusese amplasată în acel spațiu de producător iar nu de petent, rezultă faptul că acesta din urmă s-a folosit doar de dotările mașinii pentru a trece fraudulos granița cu bunurile în cauză. Nici măcar faptul că petentul a golit de conținut cea de-a doua baterie și a înlocuit componentele acesteia cu cele 40 pachete de țigări nu poate conduce instanța la a aprecia această procedură ca o modificare constructivă, în condițiile în care bateria nu era nici necesară și nici funcțională, utilizatorul mașinii putând dispune de ea în orice fel.

În concluzie, instanța apreciază faptul că petentul doar s-a folosit de dotările mașinii pentru a săvârși această infracțiune, neaducând modificări în scopul disimulării unor bunuri pentru a fi sustrase controlului vamal.

În aceste condiții, instanța apreciază că măsura confiscării luate în baza art. 653 ind. 1 HG 707/2006 este nelegală, impunându-se doar reținerea autoturismului până la achitarea amenzii conform art. 653 alin. 2 din HG 707/2006.

Referitor la amenda în cuantum de 5000 lei aplicată petentului prin procesul-verbal de contravenție, instanța o apreciază legală și proporțională cu gradul de pericol social al faptelor săvârșite. Astfel bunurile au fost ascunse într-un loc unde pot fi cu mare dificultate descoperite, iar existența acestei spațiu face posibilă repetarea acestui comportament, relevând o periculozitate sporită a faptei.

Totodată, instanța reține împrejurarea ca țigările descoperite, chiar într-un număr relativ redus și anume 40 de pachete, sunt produse accizabile, fiind eludate si dispozițiile privitoare la accize, astfel ca măsură se impune pentru corijarea sa. În aceste condiții, instanța apreciază faptul că sancțiunea avertismentului nu ar fi suficientă pentru corijarea comportamentului petentului.

Pentru considerentele mai sus expuse, instanța va admite în parte plângerea introdusă de petent și va modifica în parte procesul verbal nr. 85 din 08.07.2012 în sensul ca transformă măsura de confiscare a mijlocului de transport marca Ford Tranzit cu nr. de înmatriculare_, măsură luată în baza dispozițiilor art. 653 ind. 1 din HG 707/2006 în măsura reținerea acestui autoturism până la plata amenzii, în baza dispozițiilor art. 653 alin. 2 din HG 707/2006. Totodată, instanța va menține celelalte dispoziții prevăzute în procesul verbal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul H. A., cu domiciliul ales la Cabinet avocat D. C., situat în G., ., ., . cu intimata A. NAȚIONALĂ A VĂMILOR, cu sediul în București, .. 13, sector 1, împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 85 din 08.07.2012.

Modifică în parte procesul verbal nr. 85 din 08.07.2012 în sensul ca transformă măsura de confiscare a mijlocului de transport marca Ford Tranzit cu nr. de înmatriculare_, măsură luată în baza dispozițiilor art. 653 ind. 1 din HG 707/2006 în măsura reținerea acestui autoturism până la plata amenzii, în baza dispozițiilor art. 653 alin. 2 din HG 707/2006.

Menține celelalte dispoziții ale procesului verbal.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțata în ședință publică azi, 11.01.2013.

Președinte Grefier

RedD.I 16.01.2013 /Dact LB/ 5ex. 16.01.2013 .

*Vă atragem atenția ca datele menționate în prezentul document se înscriu în cele prevăzute de Legea nr.677/2001, fapt ce conferă obligativitatea protejării, conservării și folosirii acestora doar în scopul prevăzut de lege.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 153/2013. Judecătoria GALAŢI