Plângere contravenţională. Sentința nr. 4877/2013. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 4877/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 10-05-2013 în dosarul nr. 16603/233/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

(Operator de date cu caracter personal nr.8637)

SECȚIA CIVILĂ

Sentință civilă nr. 4877

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 10.05.2013

PREȘEDINTE: I. D.

GREFIER: L. –L. B.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile având ca obiect „plângere contravențională” formulată de petentul H. L., cu domiciliul situat în G., ., ., . cu intimata POLIȚIA L. G., cu sediul în G., ., jud. G...

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile si martorul S. V..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință arătându-se că s-a depus la dosar procesul verbal de căutare la domiciliu privind executarea mandatului de aducere, după care;

Instanța în baza art. 188 al. 1 Cod procedură civilă constată imposibilă audierea martorului S. V..

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de ridicat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre solutionare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 28.08.2012 pe rolul acestei instanțe sub Dosar nr._/233/2012, petentul H. L. în contradictoriu cu intimata POLIȚIA L. G. a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal . nr._ din 14.08.2012, solicitând anularea acestuia și exonerarea de la plata amenzii în cuantum de 500 lei.

În motivarea în fapt a cererii, petentul a arătat că a fost sancționat cu amendă în sumă de 100 lei întrucât ar fi consumat bere din pet de 2,5 litri. În continuare, petentul arată că în data de 14.08.2008 orele 20-22 a efectuat un antrenament pe stadionul Siderurgistul apoi a plecat împreună cu numitul B. P. spre locuința acestuia iar înainte de piața Ancora s-a întâlnit cu două cunoștințe care aveau două peturi de bere, oprindu-se la o discuție despre fotbal. Ulterior, arată petentul, la fața locului au venit agenți ai Poliției Comunitare care l-au sancționat în timp ce persoana care avea și consuma bere a fost legitimată dar nu i s-a întocmit proces verbal.

În dovedirea susținerilor sale, petentul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și a celei testimoniale cu martorii B. P. și P. C. G.. Totodată, petentul a mai arătat că martorul S. Vergil nu a fost prezent la fața locului și având în vedere faptul că are locuința lângă Piața Micro 19 nu ar fi avut ce căuta la ora 22.30 în piața Ancora

În drept, a invocat dispozițiile art. 31 și 34 din legea 32/1968.

În susținerea plângerii petentul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri provenind de la clubul de fotbal și a celei testimoniale cu martorii B. P. și P. C. G..

La cerere a fost atașat, în copie, procesul verbal contestat . nr._ din 14.08.2012 (fila 2).

Legal citată, intimata a formulat întâmpinare prin care a arătat că la data de 14.08.2012 petentul a fost sancționată conform art. 3 pct. 23 din legea 61/1991 întrucât a fost depistat în Piața „Ancora’’ din G., în timp ce consuma băuturi alcoolice, împreună cu alți prieteni. Potrivit intimatei, petentul a fost de față la întocmirea procesului verbal dar a refuzat semnarea acestuia motiv pentru care actul i-a fost comunicat prin afișare la data de 17.08.2012

La întâmpinare intimata a atașat, în copie, procesul verbal de sancționare (fila 10) și cel de comunicare (fila 11).

Plângerea contravențională este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar, în temeiul art. 36 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor raportat la prevederile art.15, lit. i din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru și ale art. 1 alin. 2 din OG nr. 32/1995 privind timbrul judiciar.

Instanța este competentă să soluționeze cauza potrivit art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și art.1, pc.1 și 3 C.pr.civ., fapta sancționată fiind săvârșită în circumscripția Judecătoriei G..

Plângerea contravențională este formulată în termenul prevăzut de art. 31 alin. 1 din OG 2/2001. Astfel, procesul verbal a fost comunicat prin afișare la data de 17.08.2012 (fila 11) iar plângerea contravențională a fost trimisă la instanță, prin poștă, la data de 28.08.2012 (fila 4), deci înlăuntrul termenului legal de 15 zile.

În cauză a fost încuviințată, pentru petent, și administrată proba cu înscrisuri și proba testimonială cu martorul P. C. G., care a fost ascultat în ședința publică din 01.04.2013, declarația consemnată și semnată a acesteia fiind atașată la dosar (fila 16). Totodată, instanța a încuviințat din oficiu proba testimonială cu martorul asistent S. V., acesta fiind citat cu mandat de aducere iar instanța făcând aplicarea art. 188 alin. 3 C.pr.civ. în fața absenței acestuia.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că acțiunea este întemeiată, pentru următoarele considerente:

În fapt, prin procesul verbal . nr._ din 14.08.2012, petentul H. L. a fost sancționat contravențional pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 3 pct. 23 din Legea nr. 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice cu amendă în cuantum de 100 lei.

Potrivit celor consemnate în procesul verbal, la data de 21.09.2012, ora 2100, petentul, în calitate de administrator al . G., bar situat în Piața din Micro 17 G., a servit consumatorilor băuturi alcoolice după ora de închidere stabilită prin autorizația de funcționare și anume ora 2000.

În drept, potrivit art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, procesul-verbal de contravenție este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.

Sub aspectul legalității, analizând modul de întocmire a procesului-verbal . nr._ din 14.08.2012, instanța constată că acesta respectă dispozițiile imperative ale legii, nefiind incidentă niciuna dintre cauzele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001. Procesul-verbal de contravenție conține mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.

De asemenea, procesul verbal cuprinde datele de identificare și semnătura unui martor asistent. Potrivit art. 19 alin. 1 din OG 2/2001 semnătura martorului asistent este necesară în cazul refuzului semnării procesului verbal de către persoana sancționată iar în cazul de față petentul recunoaște în plângerea sa faptul că a actul a fost încheiat. În cazul de față chiar dacă martorul asistent nu a putut fi audiat, instanța constată că procesul verbal a fost încheiat în fața petentului, susținerile sale privind lipsa martorului și imposibilitatea aflării acestuia din urmă în acel loc având în vedere domiciliul sîu, urmând a fi respinse .

Sub aspectul temeiniciei, procesul verbal este neîntemeiat, din probele administrate în cauză rezultând o altă situație de fapt decât cea menționată în procesul verbal contestat.

Potrivit art. 3 pct. 19 din legea 61/1991 constituie contravenție consumul de băuturi alcoolice in următoarele locuri publice: drumuri publice, parcuri, stadioane si terenuri sportive, instituții culturale, săli de spectacole, instituții sau unități economice, toate mijloacele de transport în comun, autogări, gări și aeroporturi, de stat si private, sau alte locuri prevăzute de lege.

Cu toate acestea, instanța reține că potrivit declarației martorului P. C. G. petentul nu a consumat bere din pet, în schimb cele două persoane cu care se întâlniseră au făcut acest lucru.

În aceste condiții, instanța constată faptul că, în cauză, s-a creat un dubiu serios în ceea ce privește vinovăția și săvârșirea faptei de către petentul H. L., dubiu ce profită acesteia.

Pentru acest considerent, instanța apreciază că a fost răsturnată prezumția de temeinicie a procesului verbal contestat.

Relativ la temeinicia procesului-verbal, este adevărat că nu se poate nega forța probatorie a procesului verbal de constatare și sancționare a unei contravenții, acesta fiind totuși un act întocmit de un agent al statului, însă toate acestea până la limita de a-l pune pe contravenient în imposibilitatea de a se apăra. Astfel, în măsura în care procesul verbal contestat nu este susținut de dovezile în baza cărora a fost întocmit și de nicio altă probă administrată în cursul cercetării judecătorești, nu se mai poate reține temeinicia acestuia, întrucât s-ar încălca prezumția de nevinovăție instituită de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Pentru aceste considerente, instanța va admite plângerea contravențională și va anula procesul verbal . nr._ din 14.08.2012, cu consecința exonerării petentului de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 100 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea contravențională formulată de petentul H. L., cu domiciliul situat în G., ., ., . cu intimata POLIȚIA L. G., cu sediul în G., ., jud. G..

Anulează procesul verbal de contravenție . nr._ din 14.08.2012 și exonerează petentul de plata amenzii contravenționale în cuantum de 100 lei.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică azi, 10.05.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. ID.18.05.2013/Dact LB. 5 ex. .03.06.2013.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 4877/2013. Judecătoria GALAŢI