Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 CPC. Sentința nr. 7599/2013. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 7599/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 08-08-2013 în dosarul nr. 7327/233/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
SECȚIE CIVILĂ
Sentința civila nr. 7599
Ședința publica din data de 08.08.2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE – M. A. M.
GREFIER – E. P.
Pe rol judecarea contestației la executare formulata de contestatoarea A. S. in contradictoriu cu intimata C. Teritorială de Pensii G..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru contestatoarea lipsă, av. C. C. in baza delegației depuse la dosar, lipsa fiind intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța din oficiu pune in discuția părților excepția necompetentei materiale a Judecătoriei G., excepție invocată de intimată prin întâmpinare.
Apărătorul contestatoarei solicita respingerea excepției ca nefondata având in vedere ca prezenta cerere privește un titlu emis de Judecătoriei G. si exista o practica in acest sens.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. la data de 02.04.2013 sub dosar nr._, contestatoarea A. S. a formulat în contradictoriu cu intimata C. Națională de Pensii Publice – C. Teritorială de Pensii G., contestație la executare împotriva somației nr. 2745/06.03.2013 privind recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale. Contestatoarea a solicitat anularea tuturor actelor de executare și suspendarea executării silite până la soluționarea contestației precum.
În motivarea cererii, în esență, contestatoarea a invocat faptul că prin decizia nr 232/09.03.2012 intimata a dispus constituirea în sarcina sa a debitului în cuantum de_ lei, reprezentând drepturi încasate necuvenit în perioada 01.03.2009 – 29.02.2012.
A arătat contestatoarea că împotriva acestei decizii a formulat contestație la Tribunalul G., unde a fost înregistrată sub nr._, fiind în curs de soluționare. Cu toate acestea, contestatorul a arătat că în mod nelegal intimata a început executarea silită împotriva sa deși asupra ei nu planează nici un dubiu cu privire la modalitatea de întocmire și acordare a pensiei de invaliditate, în anul 2012 fiindu-i emisă o nouă decizie de pensionare, pentru un diagnostic și o stare a sănătății agravată.
Referitor la cererea de suspendare a executării silite, contestatorul a arătat că are o stare de sănătate precară iar tratamentul medicamentos lunar depășește cuantumul pensiei primite.
Prin precizările depuse la dosar la data de 30.04.2013, contestatoarea a mai arătat că a formulat pe cale separată cerere de suspendare provizorie a executării silite.
Acțiunea nu a fost motivată în drept.
În dovedirea pretențiilor, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
La dosar, au fost depuse în copie somația contestată, decizii emise de intimată, note de constatare, documente medicale (filele 4-10) și cererea de suspendare provizorie (filele16-17).
Contestatorul a depus dovada de plată a taxelor judiciare de timbru în sumă totală de 114 lei (filele 18-19).
Legal citată, intimata a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei G., apreciind că această cauză trebuie declinată în favoarea Tribunalului G. - Secția I Civilă.
Intimata nu a formulat nici un fel de apărare cu privire la fondul cauzei.
În drept, intimata a invocat prevederile 129-132 NCPC, Legea nr. 263/2010 și art. 172-176 Cod procedură fiscală.
Intimata a solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților legal citate.
La dosarul cauzei, la solicitarea instanței a fost atașat, în copie, dosarul de executare silită nr. 1/2013 (filele 27-31).
La termenul de judecată din data de 08.08.2013, în temeiul art. 247 NCPC raportat la art. 130 NCPC, instanța a pus în discuția părților excepția necompetenței materiale a Judecătoriei G. în soluționarea prezentei contestații la executare, rămânând în pronunțare asupra excepției invocate prin întâmpinare de către intimată.
Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 raportat la art. 132 alin. 1 NCPC, excepția necompetenței materiale a Judecătoriei G., instanța urmează să o admită pentru următoarele considerente:
În fapt, prin contestația formulată, contestatoarea A. S. a arătat că este nemulțumită de Decizia nr. 232/09.03.2012 emisă de intimata C. Teritorială de Pensii G. (fila 5), prin care intimata a dispus constituirea în sarcina contestatoarei a debitului în cuantum de_ lei, reprezentând drepturi (pensie de asigurări sociale) încasate necuvenit în perioada 01.03.2009 – 29.02.2012.
Contestatorul a atacat această decizie la Tribunalul G..
Totuși, în vederea recuperării sumei, intimata a constituit dosarul de executare nr. 1/2013, în cadrul căreia a emis somația nr. 2745/06.03.2013 (fila 4), comunicată contestatorului la data de 20.03.2013 (fila 26).
În drept, potrivit art. 3 alin.1 lit. k din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, prestațiile de asigurări sociale sunt veniturile de înlocuire acordate la intervenirea riscurilor asigurate sub formă de pensii, ajutoare sau alte tipuri de prestații prevăzute de prezenta lege, pentru pierderea totală ori parțială a veniturilor asigurate.
Potrivit art. 153 lit. i din Legea nr.263/2010, tribunalele soluționează în primă instanță litigiile privind contestațiile împotriva măsurilor de executare silită, dispuse în baza prezentei legi.
Având în vedere că măsurile de executare dispuse de intimată sunt luate în vederea recuperării unor prestații sociale efectuate în baza Legii nr.263/2010, instanța apreciază faptul că Tribunalul G. - Secția I Civilă este competent să soluționeze cererea contestatoarei.
În consecință, în temeiul art. 130 alin. 2 și 132 alin. 1 și 3 NCPC, instanța urmează să admită excepția necompetenței materiale a Judecătoriei G., invocată de intimată, prin întâmpinare și să decline cauza în favoarea Tribunalului G. - Secția I Civilă.
DISPUNE
Admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei G. invocată de intimată.
Declină în favoarea Tribunalului G. – Secția I Civilă competența de soluționare a cauzei având ca obiect „contestație la executare” formulată de contestatoarea A. S., domiciliată în G., .. 1, ., jud. G., în contradictoriu cu intimata C. Teritorială de Pensii G., cu sediul în G., ., jud. G..
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică azi, 08.08.2013.
Președinte, Grefier,
Red./dact. 4 ex.
M.A.M./E.P.
*Vă atragem atenția că datele menționate în prezentul document se înscriu în cele prevăzute de Legea nr. 677/2001, fapt ce conferă obligativitatea protejării, conservării și folosirii acestora doar în scopul prevăzut de lege
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
.Galați, . tel./Fax:_.
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL ÎNREGISTRAT CU NR.8638
Dosar nr._
C Ă T R E,
TRIBUNALUL G.
- Secția 1 civil -
Vă înaintăm alăturat dosarul acestei instanțe nr._ , conținând un număr de . file, ce are ca obiect „ contestație la executare „ formulata de contestatoarea A. S. in contradictoriu cu intimata C. Teritorială de Pensii G., în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 7599/08.08.2013 a Judecătoriei G. prin care s-a dispus declinarea în favoarea Tribunalului G. – Secția I Civilă .
Președinte Grefier
Judecător M. A. M. E. P.
← Rezoluţiune contract. Sentința nr. 4885/2013. Judecătoria GALAŢI | Plângere contravenţională. Sentința nr. 04/2013.... → |
---|