Plângere contravenţională. Sentința nr. 6698/2013. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 6698/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 25-06-2013 în dosarul nr. 7293/233/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal nr.8637*
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6698
Ședința publică de la 25.06.2013
Președinte: N. D. B.
Grefier: S. M. B.
Pe rol fiind soluționarea cauzei formulată de petenta . GALATI in contradictoriu cu intimatul I. T. DE munca GALATI având ca obiect plangere contraventionala – . nr._.
La apelul nominal făcut în șediță publică au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a facut referatul cauzei de catre grecierul de sedinta in sensul că prin încheierea de ședință din data de 20.02.2012 judecarea cauzei a fost suspendată pentru lipsa relatiilor solicitate potrivit diosp. Art. 155 indice 1 C.pr.civ., dupa care,
Instanța constată că prin decizia nr. 187/2013/27.03.2013 a Tribunalului Galati s-a desființat încheierea din 30.04.2012 prin care s-a respins cererea de reluare a judecății, dar nu s-a desființat și încheierea de suspendare a judecății din data de 20.02.2012 prin care s-a dispus suspendarea judecății cauzei.
Instanța invocă din oficiu excepția perimării cererii de chemare în judecată.
Văzând că nu mai sunt cereri de formulat și probe de administrat, potrivit disp. art. 150 Cod Procedură Civilă, instanța declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare pe excepția perimarii.
JUDECĂTORIA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ /2012 la data de 06.04.2011 enta . GALATI a solicitat, în contradictoriu cu intimatul I. T. DE MUNCA GALATI, anularea procesului verbal de contraventie . nr._ avand in vedere canu cuprinde mentiunile obligatorii prevazute de art. 16 din OG 2/2001 si situatia de fapt nu corespunde adevarului.
La termenul de judecată din data de 20.02.2012 instanța a dispus suspendarea judecății cauzei în temeiul disp. art. 155 indice 1 cod procedura civila având în vedere că părțile, legal citate, au lipsit.
La termenul de judecată din data de 25.06.2013, instanța din oficiu a pus în discuție excepția perimării.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva excepției invocate, excepție care urmează să fie analizată cu prioritate, conform disp. Art. 137 cod procedură civilă, instanța reține următoarele:
Potrivit disp. art. 248 cod procedura civila „orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.”
Prin rămânerea in nelucrare se înțelege situația in care . pe rolul unei instante nu se efectuează nici un act de procedura, din culpa părților, perimarea fiind o sancțiune procesuala care se bazează pe prezumția de desistare a părții de la cererea făcută, dedusa din faptul nestăruinței o perioada îndelungata in judecata.
Așa cum rezulta din actele dosarului judecata cauzei a fost suspendată, potrivit disp. art. 155 indice 1 cod procedura civila prin încheierea de ședință din data de 20.02.2012 întrucât petenta nu a depus la dosar, motivele plangerii.
Potrivit disp. art. 2441 al. 1 și 2 cod procedură civilă atât împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea, cât și împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de repunere pe rol a procesului se poate declara recurs cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului.
Petenta nu a exercitat calea de atac a recursului împotriva încheierii de suspendare a judecății cauzei.
În conformitate cu dispozițiile art. 248 C.p.civ. orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit dispozițiilor art. 252 C.p.civ perimarea se poate constata și din oficiu.
De la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, nemaîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii.
Pentru aceste considerente, instanța, în baza art.248 și urm. C.p.civ, urmează să constate perimată acțiunea de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția perimării, invocată de către instanță din oficiu.
In temeiul disp. art. 252 Cod procedura civila constata perimata cererea de chemare în judecată având ca obiect petenta . GALATI cu sediul inGalati, .. 76, cod postal_, judet Galati in contradictoriu cu intimatul I. T. DE MUNCA GALATI cu sediul in Galati, . nr. 46ª, cod postal_, judet Galati, având ca obiect plangere contraventionala – . nr._.
Cu recurs in termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 25.06.2013.
Președinte, Grefier
N. D. B. S. M. B.
Red.NDB/ Tehnored. S.M.B./5 ex/23.07.2013
.>
← Evacuare. Sentința nr. 6694/2013. Judecătoria GALAŢI | Contestaţie la executare. Sentința nr. 7115/2013. Judecătoria... → |
---|