Plângere contravenţională. Sentința nr. 8120/2013. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 8120/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 13-09-2013 în dosarul nr. 12916/233/2012

Dosarul nr._

Operator de date cu caracter personal nr.8637*

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ nr.8120

Ședința publică din data de: 13.09.2013

Președinte – A. M. M.

Grefier – G. M.

Pentru astăzi a fost amânată soluționarea cauzei civile având ca obiect plangere proces verbal ” formulata de petentul Î.I.B. D. V. in contradictoriu cu intimatul I.T.M. Gl.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 06.09.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la data de 13.09.2013 ,când a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 12.07.2012, sub dosar nr._, petenta Î. I. B. D. V. în contradictoriu cu intimatul I. T. DE MUNCĂ G. (ITM), a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din 28.06.2012, solicitând instanței anularea acestuia. În subsidiar, petenta a solicitat instanței înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment.

În motivarea plângerii petenta a arătat că a fost sancționată contravențional în urma unui control inopinat efectuat de intimat, însă procesul verbal încheiat este neîntemeiat întrucât persoana găsită la punctul de lucru din G., ., . pentru petentă ci se afla în imobil în perspectiva angajării, aspectul putând fi confirmat de cei doi angajați ai petentei aflați de față la acel moment.

Acțiunea nu a fost motivată în drept.

În susținerea cererii formulate, petenta a solicitata administrarea probei cu înscrisuri și a celei testimoniale.

La dosar au fost atașate, în copie, procesul verbal contestat cu anexa și contracte individuale de muncă pentru numiții C. G. A., T. A. și A. A. A. (filele 4-6, 29-31).

Legal citat, intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, sancțiunea fiind legală și temeinică.

În motivarea întâmpinării, intimatul a arătat la data de 27.06.2012 a efectuat un control inopinat la adresa din G., ., . constatat că se efectuau lucrări de termoizolație pereți exteriori de către 3 angajați ai petentei: C. A. V., A. A. și T. A..

Numitul C. A. V. a declarat în scris că lucrează pentru petentă din acea zi cu un program de 4 ore și că nu a negociat salariu și nu a semnat contract de muncă.

Potrivit susținerilor intimatului, procesul – verbal de constatare și sancționare a contravenției a fost legal și temeinici întocmit, cuprinzând toate mențiunile obligatorii indicate de art. 16 și art. 17 din OG nr. 2/2001.

În drept, au fost invocate prevederile Codului Muncii, ale Hg nr. 500/2011 și ale OG nr. 2/2001.

Intimatul a solicitat instanței judecarea cauzei și în lipsa părților.

La întâmpinare au fost atașate în copie, înscrisuri reprezentând: proces-verbal de control, proces-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, anexa 1 și 2, extras bază de date, fișă de identificare C. A. V., dovada comunicării procesului verbal, corespondență petentă adresată ITM (filele 14-24).

Plângerea contravențională este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar, în temeiul art. 36 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor raportat la prevederile art.15, lit. i din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru și ale art. 1 alin. 2 din OG nr. 32/1995 privind timbrul judiciar.

Instanța este competentă să soluționeze cauza potrivit art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și art.1, pc.1 și 3 C.pr.civ., fapta sancționată fiind săvârșită în circumscripția Judecătoriei G..

Acțiunea a fost formulată în termenul legal de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. 1 din OG nr. 2/2001, procesul verbal fiind comunicat petentei la data de 03.07.2012, prin curier (fila 14), iar plângerea a fost formulată și înregistrată la instanță la data de 12.07.2012 (fila 1).

În cauză, instanța a încuviințat și administrat pentru părți proba cu înscrisurile aflate la dosar și proba testimonială cu martorul C. G. A., declarația consemnată și semnată a acesteia fiind atașată la dosar (fila 38).

La solicitarea instanței la dosar a fost atașată și adresa nr._/25.06.2013 emisă de intimat (fila 42) în care se menționează că petenta nu a mai fost sancționată contravențional anterior.

Analizând actele și lucrările cauzei, instanța reține următoarele:

În fapt, prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ încheiat la data de 28.06.2012, petenta Î. I. B. D. V. a fost sancționată cu amenda contravențională în cuantum de 10.000 lei, în temeiul art. 276 alin. 1 lit. e din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, pentru săvârșirea faptei contravenționale prevăzute de art. 16 alin. 1 din același act normativ. Totodată, s-a aplicat petentei sancțiunea avertisment pentru nerespectarea prevederilor art. 4 alin. 1 lit. a din HG nr. 500/2011.

Potrivit celor consemnate în procesul verbal contestat, în urma unui control inopinat, la adresa din G., ., . de 27.06.202, în intervalul orar 13:00-13:30, unde se efectuat lucrări de termoizolație fațadă . prestând activitate de muncitor necalificat numitul C. A. V. care a declarat scris că lucrează pentru petentă începând din acea zi cu un program de 4 ore/zi fără a i se fi încheiat anterior contract individual de muncă. Se mai precizează că la momentul controlului au mai fost identificați și numiții A. A. și T. A., angajați ai petentei. Totul în descrierea faptelor se mai indică faptul că verificând baza de date a intimatului s-a constatat că pentru C. A. V. nu a fost transmis anterior începerii activității contractul individual de muncă.

În drept, potrivit art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, procesul-verbal de contravenție este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.

Sub aspectul legalității, analizând modul de întocmire a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._, instanța constată că acesta respectă dispozițiile imperative ale legii, nefiind incidentă niciuna dintre cauzele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001. Procesul-verbal de contravenție conține mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator. Totodată, procesul verbal poartă mențiunea că reprezentantul legal al petentei nu a fost de față la încheierea sa, aspect ce nu a putut fi certificat printr-un martor asistent, dat fiind faptul că de față erau numai persoane având calitatea de agenți constatatori.

Potrivit art. 16 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului părților, în formă scrisă, în limba română, iar obligația de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă revine angajatorului. Angajatorul persoană juridică, persoana fizică autorizată să desfășoare o activitate independentă, precum și asociația familială au obligația de a încheia, în formă scrisă, contractul individual de muncă anterior începerii raporturilor de muncă.

De asemenea, în sensul art. 260 alin. 1 lit. e din același act normativ, constituie contravenție primirea la muncă a până la 5 persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, potrivit art. 16 alin. (1) și se sancționează cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată;

Sub aspectul temeiniciei, instanța apreciază că procesul verbal contestat este neîntemeiat, în cauză din probele administrate rezultând o altă situație de fapt decât cea reținută de agentul constatator.

Deși O.G. nr. 2/ 2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal de contravenție face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară. Or, în speță, din probele administrate, rezultă o situație de fapt contrară celei descrise în procesul-verbal sancționator.

Astfel, din declarația martorului C. G. A. ascultat în cauză (fila 38) rezultă că la momentul controlului persoana indicată de intimat ca angajat fără forme legale, nu purta haine de lucru și nu presta activitate pentru petentă. Potrivit susținerilor martorului activitatea era desfășurată doar de el și alți doi angajați echipați corespunzător, persoana găsită fără forme legale dorind să se angajeze.

Declarația martorului, dată în cursul cercetării judecătorești, se coroborează cu susținerile petentei dar și cu celelalte probe administrate în cauză, respectiv cele 3 contracte individuale de muncă privind pe numiții C. G. A., T. A. și A. A. A., angajați ai petentei (filele 29-31). De altfel și din extrasul din baza de date atașat de intimat, filele 22-23, rezultă că pe parcursul anului 2012, singurii angajați ai petentei au fost C. G. A., T. A. și A. A. A., cărora li s-au încheiat succesiv mai multe contracte de muncă, pe perioadă determinată sau nedeterminată.

Instanța apreciază ca veridice susținerile martorului și ale petentei, din adresa nr._/25.06.2013 emisă de intimat (fila 42) rezultând că Întreprinderea I. B. D. V. nu a mai fost niciodată sancționată contravențional de către intimată.

Se desprinde ideea, din probele dosarului, că la momentul controlului și al încheierii procesului verbal de constatare și sancționare, numitul C. A. I. nu desfășura veritabile raporturi de muncă cu petenta, lipsind elementele esențiale necesare pentru a se reține existența unui astfel de raport juridic.

Raportul de muncă presupune o relație de subordonare, cu caracter de continuitate, în cadrul unui program minim de ore, pentru o perioadă dată de-a lungul unui interval de timp, presupunând totodată și repetitivitate.

În situația prestării unei activități ocazionale, neregulate sub un plafon minimal de timp, această muncă nu poate constitui obiectul unui raport juridic de muncă, ci exclusiv al unui raport juridic civil (eventual de prestări servicii).

Pentru aceste considerente, instanța apreciază că fapta imputată petentei nu există, nefiind îndeplinită ipoteza normei juridice, privind existența unor raporturi juridice de muncă, nereglementate prin încheierea în formă scrisă a contractului individual de muncă.

Cât privește cea de-a doua faptă reținută prin procesul verbal de contravenție în sarcina petentei, instanța concluzionează că în condițiile în care numitul C. A. V. nu era angajatul petentei, aceasta din urmă nu putea înregistra în baza de date contractul de muncă.

Având în vedere cele de mai sus, instanța urmează să admită plângerea contravențională formulată de petenta Î. I. B. D. V. și să anuleze procesul verbal . nr._ din 28.06.2012, cu consecința exonerării petentei de la plata amenzii contravenționale în cuantum de_ ron, și a înlăturării sancțiunii avertismentului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea contravențională formulată de petenta Î. I. B. D.-V., cu sediul în G., .. 15, ., jud. G., în contradictoriu cu intimatul I. T. DE MUNCĂ G., cu sediul în G., . nr. 46A, jud. G., împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ încheiat la data de 28.06.2012.

Anulează procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ încheiat la data de 28.06.2012 și exonerează petenta de plata amenzii contravenționale în cuantum de_ ron, înlăturând și sancțiunea avertismentului.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13.09.2013.

PREȘEDINTE,GREFIER,

Red.A.M.M.

Dact. G.M./5 ex./13.11.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 8120/2013. Judecătoria GALAŢI