Plângere contravenţională. Sentința nr. 9171/2013. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 9171/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 08-10-2013 în dosarul nr. 18207/233/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
SECȚIE CIVILĂ
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal-8637
SENTINȚA CIVILĂ NR.9171/2013
Ședința publică de la 08 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. M. V.
Grefier L. L.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea cauzei civile ce are ca obiect de judecată ,,plângere contravențională,, formulată de petentul D. N. împotriva procesului-verbal . nr._ întocmit de intimatul I.P.J.-G..
Din actele și lucrările dosarului, precum și din susținerile părților consemnate în încheierea de ședință din data de 01.10.2013 care face parte integrantă din prezenta, instanța în urma deliberării avute la data de 08.10.2013 a pronunțat următoarea sentință:
INSTANȚA
Deliberand asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei G., petentul D. N. a solicitat, în contradictoriu cu intimata POLIȚIA L. G., anularea procesului-verbal de constatare . nr._ din 24.08.2012, iar în subsidiar înlocuirea sanctiunii amenzii aplicate cu cea a avertismentului.
În motivarea cererii, a arătat că procesul-verbal este lovit de nulitate deoarece un simplu producator agricol nu poate fi subiect activ al contraventiei reținute în sarcina sa. A mai aratat ca sanctionarea sa se datorează de fapt refuzului de a le da agentilor o sacosa de mere gratis. A mai aratat ca în realitate pretul de vanzare era înscris pe o bucată de carton dar ca aceasta cazuse.
In dovedirea plangerii, a solicitat proba cu acte, depunand la dosarul cauzei certificatul de producator, precum si proba cu un martor.
Legal citată, intimata nu s-a prezentat in instanta dar a depus întampinare, prin care a solicitat respingerea plangerii. A aratat ca prin comerciant se întelege orice persoană fizica sau juridica ce actionează în scopuri care se încadrează în activitatea sa comercială, artizanala ori liberală.
Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Potrivit procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 24.08.2012 (fila 14), s-a reținut în sarcina petentului că vindea mere în Piața Calea Basarabiei fara a avea întocmit si afisat pretul practicat pentru acest produs, fapta prevazuta la art. 1 lit. h si sanctionata conform art. 2 alin.1 lit.d din Legea 12/1990.
Instanta constata ca procesul-verbal este legal intocmit, neexistand niciunul dintre cazurile de nulitate absolută prevazute de OG 2/2001.
Privitor la calitatea de subiect activ al contraventiei a petentului, instanța reține că potrivit legii, comerciant poate fi atat o persoană juridică cat si una fizică, astfel încat ambele aceste persoane pot fi subiecte active ale contraventiei prevazute de art. 1 lit.h din Legea nr.12/1990,text legal potrivit caruia constituie contraventie omisiunea întocmirii și afișării, în unitate, la locurile de desfacere sau servire, de către operatorii economici a prețurilor și tarifelor, a categoriei de calitate a produselor sau serviciilor ori, acolo unde este cazul, a listei de prețuri și tarife.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal, instanța constată că acesta este temeinic, petentul nereușind sa răstoarne prezumția de adevăr instituită de lege în favoarea celor reținute de agentul constatator cu privire la situația de fapt.
Dar, conform art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, sancțiunea contravențională se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Instanța consideră că sancțiunea avertismentului este proporțională cu gravitatea faptei săvârșite, în conformitate cu prevederile art. 7 din OG nr. 2/2001, și că petentul este suficient atenționat asupra consecințelor negative ale încălcării pe viitor a normelor legale prin aplicarea avertismentului, fără a mai fi necesară aplicarea unei amenzi contravenționale.
Pentru aceste considerente, instanța urmează sa admită plângerea si să anuleze in parte procesul-verbal, in sensul inlocuirii amenzii contravenționale aplicate cu sancțiunea avertismentului.
PENTEU ACESTE MOTIVE
ÎN NUNELE LEGII
HOTĂRÂȘTE
Admite în parte plangerea contravențională formulată de petentul D. N. împotriva procesului-verbal . nr._ întocmit de intimatul I.P.J.-G..
Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii aplicate petentului, în cuantum de 700 lei, cu sancțiunea avertismentului.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronuntată in sedintă publică astăzi, 08.10.2013.
Președinte, Grefier,
Judecător C. M. V. L. L.
Red.C.M.V./L.L./
5 EXEMPL/13.12.2013
← Pretenţii. Încheierea nr. 04/2013. Judecătoria GALAŢI | Contestaţie la executare. Încheierea nr. 23/2013. Judecătoria... → |
---|