Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Sentința nr. 6576/2013. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 6576/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 21-06-2013 în dosarul nr. 25599/233/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINTA CIVILA NR. 6576

Sedința publică din data de 21.06.2013

P. – E. L. D.

GREFIER – G. M.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra cauzei civile având ca obiect „ plangere impotriva incheierii de carte funciara” formulata de petenta S.C. P. S.A. in contradictoriu cu intimatul O.C.P.I. Gl.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 14.06.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 21.06.2013, când, în urma deliberării, a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 28.12.2012, petenta . formulat, în contradictoriu cu intimatul OCPI G. – Biroul de C. și Publicitate Imobiliară G., plângere împotriva Încheierii de carte funciară de reexaminare nr._/12.12.2012, solicitând anularea acesteia și obligarea OCPI G. de a nota în cartea funciară nr._ C1-U14 a localității G. sentința civilă nr.3667/15.04.2002 a Judecătoriei G., definitivă și irevocabilă prin Decizia nr.3649/R/07.11.2002 pronunțată de Tribunalul G. în dosar nr.3470/C/2002.

În motivarea plângerii a arătat că, la solicitarea acesteia, s-a notat în cartea funciară nr._ C1-U14 a localității G., privind proprietarul tabular ., sentința civilă nr.3667/15.04.2002 a Judecătoriei G., definitivă și irevocabilă prin Decizia nr.3649/R/07.11.2002 pronunțată de Tribunalul G. în dosar nr.3470/C/2002, prin care a fost admisă contestația la executare formulată de contestatoarea . Iași în contradictoriu cu intimata ., fiind anulate actele de executare efectuate în dosarul nr.60/2002 al B. V. D.. Împotriva Încheierii pronunțată de OCPI G., prin care s-a dispus notarea în sensul arătat anterior, . a formulat cerere de reexaminare. Aceasta a avut forma unui înscris sub semnătură privată, nu a avut număr de înregistrare la societate, a fost formulată de către o persoană neîmputernicită de cotre ., astfel că, admițând cererea de reexaminare OCPI G. a nesocotit disp. art.50 din Legea nr.7/1996.

De asemenea, arată petenta că a formulat cerere de recuzare a registratorului șef OCPI, deoarece: acesta a admis cererea de întabulare în cartea funciară în discuție a dreptului de proprietate al ., astfel că era incompatibil de a soluționa și cererea de reexaminare formulată de această societate; nu putea avea calitatea de registrator șef pentru că nu se bucură de bună reputație în sensul art.18 pct.4 lit.d din Legea nr.7/1996 și nu a susținut un concurs pentru acest post; a dispus întabularea dreptului de proprietate al . în baza unei publicații de vânzare întocmită în dosarul de executare nr.60/2002 al B. V. D. fără a verifica existența celor două sentințe care anulaseră actele de executare din acest dosar; nu a constatat că . nu a fost de bună credință când a solicitat întabularea dreptului său de proprietate în cartea funciară, iar cererea acesteia nu întrunea condițiile legale.

În drept cererea nu a fost întemeiată.

Legal citat, intimatul OCPI G. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea plângerii ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.

A arătat, în motivare, faptul că prin Încheierea de carte funciară nr._/12.12.2012 s-a dispus admiterea cererii de reexaminare a încheierii nr._/29.10.2012 formulată de ., în sensul că se radiază notarea sentinței civile nr.3667/15.04.2002 a Judecătoriei G. definitivă și irevocabilă prin Decizia nr.3649/R/07.11.2002 pronunțată de Tribunalul G. în dosar nr.3470/C/2002, prin care s-au anulat formele de executare în dosar de executare nr.60/2002 sub B3 din cartea funciară nr._ C1-U14 a localității G..

În motivarea excepției invocate a arătat că procedura de înscriere în cartea funciară este o procedură necontencioasă, care nu tinde la stabilirea unui drept potrivnic față de o altă persoană. A invocat, totodată, disp. art.50 indice 1 din Legea nr.7/1996.

La solicitarea instanței a fost atașat dosarul de carte funciară care a stat la baza emiterii Încheierii nr._/12.12.2012 a OCPI G..

Analizând actele și lucrările cauzei, cu privire la excepția invocată, instanța reține:

În drept, calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între subiectul pasiv al raportului juridic dedus judecății și persoana chemată în judecată în calitate de pârât.

Instanța reține că prin Decizia LXXII/15.10.2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, s-a stabilit faptul că activitatea de publicitate imobiliară are caracter necontencios, toate reglementările procedurale având un caracter special în raport cu dispozițiile generale privind procedurile necontencioase cuprinse în cartea a III a din Codul de procedură civilă, la art.331 – 339. Procedura de înscriere în cartea funciară este guvernată de regulile cuprinse în Legea nr.7/1996 și actele normative emise în baza ei, iar numai în măsura în care acestea nu prevăd nimic, legea este completată cu dispozițiile generale în materie necontencioasă prevăzute în Codul de procedură civilă.

În raport de această distincție s-a reținut că Legea nr.7/1996 nu conține dispoziții care să confere legitimare procesuală pasivă Oficiului de C. și Publicitate Imobiliară, persoanele susceptibile să aibă calitate fiind cele prevăzute în art.50 alin.1 din Legea nr.7/1996, respectiv persoanele interesate potrivit mențiunilor din cartea funciară.

Mai mult, potrivit disp. art. 50 indice 1 din Legea nr.7/1996, soluționarea plângerii împotriva încheierii de carte funciară, a acțiunii în justificare tabulară, în rectificare, precum și prestație tabulară se face fără citarea oficiului teritorial.

În contextul dispozițiilor normative indicate mai sus, subiect pasiv al raportului juridic dedus judecății nu poate fi decât ., în calitate de proprietar tabular.

De asemenea, instanța reține că deși întâmpinarea prin care intimatul OCPI G. a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a fost comunicată petentei încă din data de 25.03.2013 (fila 11), anterior primului termen de judecată din data de 26.04.2013, iar la cererea petentei, s-a dispus amânarea cauzei pentru termenul din 14.06.2013, aceasta nu și-a exprimat poziția cu privire la excepția invocată și nu a făcut precizări cu privire la persoana cu care înțelege să se judece în prezenta cauză.

Pentru toate argumentele de mai sus, va admite excepția invocată și va respinge plângerea formulată de petenta . contradictoriu cu O. de C. și Publicitate Imobiliară ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

H O T A R A S T E

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de intimata O. de C. și Publicitate Imobiliară G..

Respinge plângerea formulată de către petenta . domiciliul in GL, ., împotriva Încheierii nr._/12.12.2012, în contradictoriu cu intimata OCPI G., cu sediul in Galati, . Nr. 47 bis, . introdusă împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.

Cu apel în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 21.06.2013.

P., GREFIER,

Red.E.L.D.

Dact. G.M./06.08.2013/4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Sentința nr. 6576/2013. Judecătoria GALAŢI