Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 8310/2013. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 8310/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 18-09-2013 în dosarul nr. 11235/233/2013

Dosarul nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

Operator de date cu caracter personal nr.8637*

SENTINȚA CIVILĂ nr. 8310

Ședința din camera de consiliu din data de 18.09.2013

Instanța constituită din:

Președinte – N.-D. B.

Grefier – I. M.

Pe rol fiind soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta

. în contradictoriu cu pârâta .., având ca obiect

„cerere de valoare redusă”.

Fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța s-a declarat competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza, în conformitate cu prevederile art. 1.027 coroborat cu art. 107 C.proc.civ.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 10.06.2013 reclamanta . București, pe calea cererii cu valoare redusă, a solicitat obligarea pârâtei . la plata sumei de 594,1 lei cu titlu de debit principal precum și la plata sumei de 348,11 lei cu titlu de clauze penale reprezentând contravaloare echipamente, precum și penalități de întârziere de 0,2%, solicitând și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii sale reclamanta a arătat că prin contractul de furnizare servicii dedicat internet/comunicații de date IP și acces la rețeaua R. & R. cu nr._/26.08.2006 și Contractul de furnizare servicii de telefonie nr._/26.09.2009 încheiat între părți s-a convenit furnizarea de către societatea reclamantă a serviciilor de Internet și telefonie cu respectarea clauzelor contractuale, pârâta având dreptul să utilizeze serviciile contractate, asumându-și obligația să plătească tarifele aferente serviciilor potrivit clauzelor contractuale. Pârâta datorează societății reclamante suma de 594,1 lei în baza facturilor emise pentru serviciile contractate pe care pârâtul avea obligația să le achite precum și suma de 348,11 lei echivalentul în lei a clauzelor penale în valoare totală de 80 de euro reprezentând contravaloare a 2 buc telefon mobil (35 euro) și cartela S. (5 euro) datorate conform art. 5 pct. 5.5.2, 5.5.3 din contractul de telefonie nr._/26.09.2009.

De asemenea a arătat reclamanta că solicită și plata unor dobânzi, contractuale în cuantum de 0,2%, precum și restituirea cheltuielilor de judecată în cuantum de 50 lei taxa judiciară de timbru și 1,5 lei timbru judiciar.

A apreciat reclamanta că are o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva debitorului asumată de acesta în baza contractului.

În drept cererea a fost întemeiată pe disp. art. 1025 – 1.032 titlul X din NCPC.

A precizat că nu solicită o dezbatere publică.

A depus înscrisuri f. 7-46.

Pârâtei i s-au comunicat cererea de chemare în judecată și înscrisurile, împreună cu două formulare de răspuns.

Pârâta nu a formulat întâmpinare, nedepunând nici un răspuns la cererea reclamantului.

Cererea a fost legal timbrată cu 50 lei taxa judiciară de timbru, conform art. 2 alin. 1² din Legea nr. 146/1997 și 1,5 lei timbru judiciar, potrivit art. 3 alin. 2 din OG nr. 32/1995 privind timbrul judiciar (fila 2,3).

Instanța este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza, în conformitate cu prevederile art. 1.027 coroborat cu art. 107 C.proc.civ.

Instanța a administrat proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Prin contractul de furnizare servicii dedicate Internet/comunicații de date IP/VPN și acces la rețeaua R. & R. nr._/26.08._ încheiat între . și pârâta . G. s-a convenit furnizarea de servicii de internet. Potrivit mențiunilor existente în contract tariful convenit de părți a fost de 30 de euro plus TVA(f. 11-18).

Prin contractul de furnizare servicii de telefonie nr._ din 26.08.2009 încheiat între aceleași părți s-a convenit furnizarea de servicii de telefonie, fără însă a fi stabilit vreun tarif pentru plata acestor servicii (f. 20—30).

Potrivit contractului nr._ din 19.08.2009 s-a convenit între aceleași părți furnizarea de servicii de televiziune prin cablu, tariful convenit de părți fiind de 48 lei/lună (f. 31-33).

In derularea acestui contract reclamanta a prestat serviciile și a emis facturile:

  • _ din 18.04.2012 scadentă la 31.05.2012 (f. 37) în valoare totală de 187,74 lei, reprezentând abonament, mentenanță, servicii accesorii și asociate internet conform_ din 26.08.2009, acces internet în 20 mai 2012 (162,74 lei), abonamente, mentenanță, servicii accesorii și asociate telefonie cf._ din 27.08.2009, digi tel fix mai 2012 (0lei),convorbiri martie 2012 (0 lei), abonamente, mentenanță, servicii accesorii și asociate Audiovizual (CATV7DIGI) cf._ din 19.08.2009 baza special mai 2012 (25 lei);
  • _ din 18.05.2012 scadentă la 30.06.2012 (f. 39) în valoare totală de 190,3 lei, reprezentând abonament, mentenanță, servicii accesorii și asociate internet conform_ din 26.08.2009, acces internet în 20 iunie 2012 (165,30 lei), abonamente, mentenanță, servicii accesorii și asociate telefonie cf._ din 27.08.2009, digi tel fix iunie 2012 (0lei),convorbiri aprilie 2012 (0 lei), abonamente, mentenanță, servicii accesorii și asociate Audiovizual (CATV7DIGI) cf._ din 19.08.2009 bază special iunie 2012(25 lei);
  • _ din 19.06.2012 scadentă la 31.07.2012 (f. 41) în valoare totală de 191,06 lei, reprezentând abonament, mentenanță, servicii accesorii și asociate internet conform_ din 26.08.2009, acces internet în 20 iulie 2012 (166,06 lei), abonamente, mentenanță, servicii accesorii și asociate telefonie cf._ din 27.08.2009, digi tel fix iulie 2012 (0lei),convorbiri mai 2012 (0 lei), abonamente, mentenanță, servicii accesorii și asociate Audiovizual (CATV7DIGI) cf._ din 19.08.2009 bază special iulie 2012(25 lei);
  • _ din 18.07.2012 scadentă la 31.08.2012 (f. 43) în valoare totală de 25 lei, reprezentând abonamente, mentenanță, servicii accesorii și asociate telefonie cf._ din 27.08.2009, digi tel fix august 2012 (0lei),convorbiri iunie 2012 (0 lei), abonamente, mentenanță, servicii accesorii și asociate Audiovizual (CATV7DIGI) cf._ din 19.08.2009 bază special august 2012(25 lei);

În drept, potrivit art. 969 C.civ. de la 1864 (act normativ în vigoare la momentul încheierii contractului), convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.

Potrivit disp. art. 1029 NCPC cererile cu valoare redusă se soluționează în baza înscrisurilor depuse de către părți, procedura fiind o procedură scrisă.

După cum rezultă din clauze contractuale pârâta avea obligația de a plăti un abonament lunar de 30 de euro (plus TVA) pentru serviciile de FURNIZARE INTERNET ȘI UN ABONAMENT DE 48 de lei pentru servicii de furnizare televiziune prin cablu. Facturile a căror plată se solicită prin cererea formulată menționează un tarif de 25 de lei lunar pentru abonamentul audiovizual, inferior celui pentru care s-a făcut dovada cuantumului.

Cu privire la penalitățile de întârziere solicitate de către reclamantă, de 0,2% pe zi de întârziere, instanța reține că potrivit clauzelor contractuale (art. 3.6 din contractul de furnizare servicii internet și art. 4.4 din contractul de furnizare servicii CATV) este prevăzută în sarcina pârâtei obligația de a plăti penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, începând cu cea de a zecea zi a lunii următoare, în caz de neplată a contravalorii facturii serviciilor de furnizare televiziune până la expirarea termenului de plată și de 0,2 % pe zi de întârziere după expirarea termenului de plată în cazul serviciilor de internet.

Deși reclamanta a depus la dosar un tabel de calcul al penalităților de întârziere (f. 7) se constată că s-au calculat penalitățile de întârziere în mod global, nediferențiat pentru sumele reprezentând contravaloarea abonamentului de internet (30 euro) față de sumele reprezentând contravaloarea abonamentului de furnizare servicii de televiziune prin cablu, deși clauzele contractuale prevăd momente diferite de calcul al penalităților. Pentru aceste considerente instanța nu va obliga pârâta la plata penalităților astfel cum au fost calculate de către reclamanta, dar va obliga pârâta la plata unor penalități de întârziere de 0,2%, care vor fi calculate în faza de executare silită conform clauzelor contractuale.

Cu privire la contravaloarea echipamentului telefonic instanța reține că potrivit mențiunilor existente în proceselor verbale de predare primire echipamente (f. 35,36) telefonul mobil este predat beneficiarului în custodie pentru a putea beneficia de serviciul de telefonie mobilă potrivit ofertei promoționale a R.&R.. Obligația asumată de către pârâtă era de a restitui aceste echipamente în termen de 2 zile de la încetarea contractului din orice motiv, obligația de plată a contravalorii echipamentelor intervenind doar în măsura în care aceste echipamente nu sunt în stare corespunzătoare de funcționare ori dacă abonatul a pierdut, deteriorat sau i s-a furat orice echipament. Reclamanta nu a făcut dovada că ar fi solicitat aceste echipamente pârâtei sau că aceste bunuri sunt în stare necorespunzătoare deși potrivit disp. art. 249 cod procedură civilă cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească.

Pentru toate aceste considerente urmează să fie admisă în parte cererea formulată de către reclamantă și va fi obligată pârâta la plata sumei de 594,1 lei cu titlu de contravaloarea servicii de furnizare internet și televiziune CATV pentru lunile mai – august 2012, la care se vor aplica penalități de întârziere de 0,2 % pe zi de întârziere de la data scadenței fiecărei obligații până la plata efectivă.

Cu privire la plata cheltuielile de judecată instanța reține că potrivit disp. art. 453 al. 1 și 2 NCPC, pârâta fiind parte căzută în pretenții, iar pretențiile reclamantei fiind admise în parte, urmează să fie obligată către reclamantă la plata cheltuielilor de judecată, proporțional cu valoarea pretențiilor admise (aproximativ 1/2 din pretențiile reclamantei), respectiv la plata sumei de 25 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte cererea formulată de reclamanta ., cu sediul în București, .. 75, Forum 2000 Building, Faza 1, sector 5, în contradictoriu cu pârâta .., cu sediul în G., ., ., jud. G..

Obligă pârâta către reclamantă la plata sumei de 594,1 lei cu titlu de contravaloarea servicii de furnizare internet și televiziune CATV pentru lunile mai – august 2012, la care se vor aplica penalități de întârziere de 0,2 % pe zi de întârziere de la data scadenței fiecărei obligații până la plata efectivă.

Respinge restul pretențiilor ca nefondate.

Obligă pârâta către reclamantă la plata sumei de 25 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

D. cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, apelul urmând să fie depus la Judecătoria G..

Cercetată în camera de Consiliu și pronunțată în ședință publică, astăzi, 18.09.2013.

Președinte, Grefier,

Jud. N.-D. B. I. M.

Red NDB / Dact IM/ 4 ex / 19.09.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 8310/2013. Judecătoria GALAŢI