Pretenţii. Încheierea nr. 06/2013. Judecătoria GALAŢI

Încheierea nr. 06/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 21-11-2013 în dosarul nr. 3853/233/2013

Dosarul nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

Operator de date cu caracter personal nr.8637*

INCHEIERE

Ședința publică din data de 06.11.2013

Președinte – G. N. C.

Grefier – A. C. N.

La ordine fiind soluționarea cauzei civile ce are ca obiect „pretenții” formulata de reclamantul P. V., cu domiciliul in G., ., ., ., în contradictoriu cu intimatul C. C., cu domiciliul in G., ., jud. G..

La apelul nominal făcut în ședință publică la prima strigare au lipsit părțile.

Instanța având în vedere că lipsesc părțile, în temeiul art. 104 alin 13 din R.O.I. al instanțelor judecătorești lasă cauza la a doua strigare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, la ordine, au lipsit părțile.

Procedura de citare este completă.

De pe actele dosarului s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința privind stadiul in care se află judecata, și care învederează instanței că reclamantul a depus la dosar un exemplar al cererii modificatoare si a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru in cuantum de 14 lei, conform chitanței de la dosar, după care;

Instanța, in baza disp. art. 1591 alin. 4 C.pr. civ., verificându-si competenta se constată competentă material, teritorial si general să soluționeze prezenta cauză.

Instanța - având in vedere ca procedura de citare este legal îndeplinita, conform dispozițiilor art.134 C.pr.civ., constată că este prima zi de înfățișare si, în temeiul art. 167 alin. 1 C.pr.civ., încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisurile existente la dosar, apreciind ca acestea sunt pertinente, concludente si utile dezlegării pricinii.

Constatând ca nu mai sunt cereri de formulat si probe de administrat, instanța constată cauza in stare de judecata si o retine spre soluționare.

INSTANTA

Având nevoie de timp pentru deliberare;

DISPUNE,

Amâna pronunțarea la data de 14.11.2013.

Pronunțata in ședința publica, azi 06.11.2013.

Președinte, Grefier,

SEDINTA PUBLICĂ DIN 14.11.2013

INSTANTA

Având nevoie de timp pentru deliberare;

DISPUNE,

Amâna pronunțarea la data de 21.11.2013.

Pronunțata in ședința publica, azi 14.11.2013.

Președinte, Grefier,

Dosarul nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

Operator de date cu caracter personal nr.8637*

SENTINTA CIVILĂ NR._

Ședința publică din data de 21.11.2013

Președinte – G. N. C.

Grefier – A. C. N.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea cauzei civile ce are ca obiect „pretenții” formulata de reclamantul P. V., cu domiciliul in G., ., ., în contradictoriu cu intimatul C. C., cu domiciliul in G., ., jud. G..

Din actele și lucrările dosarului precum și din susținerile părților ce au fost consemnate în încheierea din data 06.11.2013 care face parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea la data de 21.11.2013 când a pronunțat următoarea sentință:

I N S T A N T A

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 12.02.2013, sub nr._, reclamantul P. V., în contradictoriu cu pârâtul C. C., a solicitat instanței, ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să-l oblige la plata prejudiciului cauzat prin neglijența sa, respectiv la plata sumei de 200 lei. A solicitat și plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea în fapt a cererii, reclamantul a arătat că pârâtul a condus o căruță pe .. G., la data de 21.01.2013, aflându-se în stare de ebrietate, conform testării cu aparatul etilotest efectuată de organul de poliție de organul, rezultând o alcoolemie de 0,44 mg/litru în aerul expirat, iar la intersecția cu ., a inițiat o manevră de depășire fără a se asigura, acroșându-i anvelopa dreapta spate a autoturismului, ceea ce a condus la inutilizarea anvelopei respective.

A mai menționat reclamantul că îi oferă posibilitatea pârâtului de a a-i achiziționa o anvelopă folosită, iar în caz de refuz solicită obligarea acestuia la plata sumei de 200 lei, contravaloarea unei anvelope Michelin 195/65/15 rulată aproximativ 15.000 km și a sumei de 16 lei, reprezentând manopera de înlocuire a anvelopei cu o alta pe care o avea acasă.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1357 alin. 1 și 2 C.civ.

În dovedirea acțiunii, reclamantul a depus la dosar, în copie, procesul – verbal . nr._/21.01.2013 și bon fiscal pentru servicii vulcanizare (f. 3).

Pentru termenul de judecată din data de 09.10.2013, reclamantul a formulat precizări, solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 224 lei, respectiv contravaloarea anvelopei distruse, renunțând la înlocuirea acesteia de către pârât, întrucât a achiziționat între timp două anvelope noi.

De asemenea, a solicitat obligarea reclamantului și la plata sumei de 200 lei, reprezentând prejudiciul moral creat prin fapta sa, în valoare de 200 lei, întrucât autoturismul reclamantului nu este prevăzut cu roată de rezervă, ci cu chit de pană, astfel încât a fost nevoit să apeleze la un prieten, care s-a deplasat de la B. pentru ai împrumuta anvelopa sa de rezervă.

A fost atașat, în copie, certificatul de garanție și bonul de achiziție al anvelopelor (f. 13).

Acțiunea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 44 lei și timbru judiciar în valoare de 1 leu (f. 11-20).

Pârâtul C. C. nu a formulat întâmpinare și nici nu a fost prezent în fața instanței pentru a formula apărări cu privire la acțiunea reclamantului.

În ședința publică, din data de 06.11.2013, instanța a încuviințat pentru reclamant și a administrat, proba cu înscrisuri.

Analizând, pe fondul cauzei, actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, potrivit procesului – verbal de contravenție întocmit de organele de poliție, la data de 21.01.2013, pârâtul C. C. a condus o căruță pe .. G. pe banda nr. 1, iar când a ajuns în aproprierea intersecției cu . autoturismul cu nr. de înmatriculare_, proprietatea reclamantului, care circula regulamentar, pe același sens de mers, dar pe banda 2. Pârâtul se afla sub influența băuturilor alcoolice, conform testării cu aparatul alcooltest rezultând o alcoolemie de 0,44 mg./litru în aerul expirat.

În urma evenimentului rutier, autoturismului condus de reclamant i-a fost avariată anvelopa dreapta spate (f. 3).

Reclamantul s-a prezentat la un service auto/vulcanizare, unde a înlocuit anvelopa avariată, costul lucrării fiind de 16 lei (f. 3).

Ulterior, la data de 01.10.2013, reclamantul a achiziționat două anvelope noi (f. 13).

În drept, potrivit dispozițiilor art. 1357 Cod civil, cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă.

Din interpretarea dispozițiilor mai sus menționate, rezultă că, pentru a putea fi angajată răspunderea civilă delictuală, este necesar să se constate îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: săvârșirea unei fapte ilicite, existența unui prejudiciu, vinovăția în săvârșirea faptei ilicite și existența legăturii de cauzalitate între săvârșirea faptei ilicite și prejudiciu.

Analizând probele administrate în cauză, instanța constată că cererea reclamantului este întemeiată, în parte, pentru următoarele considerente.

În cauză, instanța reține că există un prejudiciu în dauna reclamantului, constând în diminuarea patrimoniului acesteia cu suma de bani pe care a fost nevoit să o achite pentru înlocuirea anvelopei deteriorată în evenimentul rutier din 21.01.2013.

Reclamantul a solicitat plata integrală a unei anvelope Michelin Energy Saver 195/65R15 91 T, mai puțin uzată, evaluată la suma de 224 lei. La stabilirea valorii s-a raportat la faptul că o astfel de anvelopă nouă constă 320 lei, și poate fi rulată în siguranță 50.000 km, în timp ce anvelopa distrusă era rulată aproximativ 15.000 km, rezultând astfel prețul anvelopei distruse.

Instanța reține însă că reclamantul nu a făcut dovada că anvelopa distrusă era de acest tip și nici care este prețul unei astfel de anvelope. În schimb, la data de 01.10.2013, reclamantul a achiziționat două anvelope noi, marca Matador, tot pentru anotimpul iarnă, contra sumei de 410 lei, conform bonului fiscal și certificatului de garanție (f. 13).

În aceste condiții, instanța va constata că prejudiciul suferit de reclamant este în sumă de 205 lei, aferent unei anvelope cu care și-a înlocuit anvelopa distrusă.

La aceasta se adaugă contravaloarea serviciilor de vulcanizare, respectiv înlocuirea anvelopei la data evenimentului rutier, respectiv suma de 16 lei, conform bonului fiscal (f. 3).

În ceea ce privește săvârșirea unei fapte ilicite, raportul de cauzalitate și vinovăția pârâtului, instanța reține că, potrivit procesului – verbal . nr._ din 21.01.2013 întocmit de organele de poliție rutieră, pârâtul se face vinovați de încălcarea normelor prevăzute de O.U.G. nr. 195/2002 și de avarierea autoturismului cu nr. de înmatriculare_, proprietatea reclamantului, respectiv avarierea anvelopei dreapta spate, prin nerespectarea dispozițiilor privind schimbarea benzii de mers, fiind îndeplinite și aceste condiții pentru angajarea răspunderii civile delictuale.

În consecință, în cauză, sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale în sarcina pârâtului, urmând a-l obliga pe acesta la lata către reclamant a sumei de 221 lei.

În ceea ce privește obligarea pârâtului la plata prejudiciului moral cauzat reclamantului, instanța reține că acesta nu a făcut nico probă în acest sens, deși, potrivit art. 1169 C.civ. de la 1864 sarcina probațiunii îi revenea. Reclamantul a precizat doar că autoturismul său nu este prevăzut cu roată de rezervă, ci cu trusă de reparații a unei perforații în anvelopă, inutilă în tipul de avarie provocată de pârât. Nici cu privire la deplasarea unui amic de la B. pentru a-i aduce o anvelopă de rezervă, cu care s-o înlocuiască pe cea avariată, reclamantul nu a produs nicio probă în fața instanței. Oricum, motivele invocate de reclamant în susținerea solicitării de acordare a daunelor morale nu se circumscriu acestui tip de prejudiciu, ci intră tot în categoria daunelor materiale.

Având în vedere aceste considerente, instanța constată că în cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, sens în care va admite, în parte acțiunea, și îl va obliga pe pârât la plata sumei de 221 lei, reprezentând contravaloarea anvelopei și a costurilor de înlocuire a acesteia, urmând a respinge celelalte pretenții.

În temeiul art. 274 C.pr.civ., instanța va obliga pârâtul, ca parte căzută în pretenții, la plata către reclamant a sumei de 23,45 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, proporțional cu partea din cerere admisă (cheltuielile fiind formate din taxă judiciară de timbru și timbru judiciar).

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite, în parte, acțiunea formulată de reclamantul P. V., cu domiciliul in G., ., ., ., în contradictoriu cu pârâtul C. C., cu domiciliul in G., ., jud. G..

Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 221 reprezentând contravaloarea anvelopei distruse și costurile de înlocuire a acesteia.

Respinge celelalte pretenții, ca neîntemeiate.

Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 23,45 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de a formula apel, în termen de 15 zile, de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 21.11.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Dact. GNC /Dact.ACN

4 ex./ 16.12.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Încheierea nr. 06/2013. Judecătoria GALAŢI