Fond funciar. Încheierea nr. 23/2013. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Încheierea nr. 23/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 30-04-2013 în dosarul nr. 1168/121/2012
Dosarul nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal nr.8637*
SECȚIA CIVILĂ
ÎNCHEIERE
Ședința publică din data de 23.04.2013
Președinte – N.-D. B.
Grefier – A. B.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile formulate de reclamantul ., cu sediul în G., .. 3, în contradictoriu cu pârâtul C. JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE G., cu sediul în G., ., având ca obiect „fond funciar”.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită .
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Instanța pune în discuție excepția tardivității cererii, invocată de către pârâtă prin întâmpinare și în temeiul disp. art. 150 cod proc. civilă declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare în ceea ce privește atât excepția cât și fondul cauzei.
INSTANȚA
Având nevoie de timp pentru a delibera în temeiul disp. art. 260 cpc. și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise;
DISPUNE
Amână pronunțarea cauzei la data de 30.04.2013.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23.04.2013.
Președinte Grefier
Judecător N. D. B. A. B.
Dosarul nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal nr.8637*
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚĂ CIVILĂ 4628
Ședința publică din data de 30.04.2013
Președinte – N.-D. B.
Grefier – A. B.
Pentru astăzi a fost amânată soluționarea cauzei civile formulate de reclamantul ., cu sediul în G., .. 3, în contradictoriu cu pârâtul C. JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE G., cu sediul în G., ., având ca obiect „fond funciar”.
Dezbaterile și cuvântul pe fond au avut loc în ședința publică din data de 23.04.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 30.04.2013, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului G. sub nr._ la data de 14.02.2012 reclamanta . contradictoriu cu pârâta C. JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE G. a solicitat constatarea nulității hotărârii Comisiei Județene pentru stabilirea dreptului de proprietate nr. 697/18.08.2008.
În motivarea cererii sale reclamanta a arătat că prin hotărârea 697/2008 a fost validată propunerea Comisiei Locale cu privire la restituirea terenului prevăzut în anexa 1 a Hotărârii, în suprafață de 29.988,96 mp situat în T. 54, P. 224/1 în valoarea numiților P. D. și M. V. M..
A apreciat reclamanta că această hotărâre este nelegală, întrucât pentru a se dispune restituirea unui teren în natură era necesar să se facă verificări privind situația juridică a terenului, respectiv să se stabilească vecinătățile și să se verific e dacă terenul respectiv este liber de construcții.
A arătat reclamanta că terenul nu era liber de construcții, fiind ocupat de clădiri proprietatea sa. Clădiri în privința cărora dobândise dreptul de proprietate încă din anul 2002, potrivit actului de adjudecare întocmit în dosarul nr. 60/2002 al executorului judecătoresc V. D., întocmit la 07.05.2002. A arătat că actul de adjudecare a fost intabulat prin încheierea nr._/03.12.2006 a OCPI G. în cartea funciară nr._.
A arătat că intabularea dreptului său de proprietate în anul 2006 crea o opozabilitate față de terți, persoane fizice și juridice și autorități ale statului, astfel încât se aduce o gravă atingere circuitului civil în privința imobilelor și reprezintă o încălcare a legii.
În drept cererea a fost întemeiată pe disp. art. 1,7,8 din Legea nr. 554/2004, art. 27 din legea nr. 18/1991, art. 10, 47 din HG 890/2005, art. 4 din Legea nr. 1/2000.
A depus înscrisuri f. 5-35.
Pârâta nu a formulat întâmpinare, dar prefectul județului G., a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului G..
Prin sentința civilă nr. 1464 din 16 mai 2012 pronunțată de tribunalul G. în dosarul cu nr._ a fost admisă excepția necompetenței materiale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei G..
Pe rolul judecătoriei G. cauza a fost înregistrată sub nr._ la data de 25.06.2012.
Pârâta C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității, apreciind că este aplicabil art. 53 din legea nr. 18/1991, care prevede un termen de 30 de zile de la comunicare pentru formularea plângerii împotriva hotărârii comisiei județene.
Pe fond a solicitat respingere cerere arătând că hotărârea a fost elaborată ca urmare a rămânerii definitive a sentinței civile nr. 4724/2007 a Judecătoriei G..
A solicitat judecat cauzei și în lipsă, conform art. 242 al. 2 cod proc. civilă.
Instanța a administrat proba cu înscrisuri. A fost atașat dosarul cu nr._ al Judecătoriei G..
La termenul de judecată din 23.04.2013 instanța a pus în discuție excepția tardivității, invocată de pârâtă prin întâmpinare, rămânând în pronunțare cu privire la excepție și la fond.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În conformitate cu disp. art. 137 cod proc. civilă instanța urmează să se pronunțe cu prioritate asupra excepției tardivității.
Așa cum rezultă din cererea de chemare în judecată reclamanta . un terț, care solicită constatarea nulității absolute a unei hotărâri a comisiei Județene pentru stabilirea dreptului de proprietate.
Art. 53 al. 2 din legea nr. 18/1991, invocat de pârâtă, instituie termenul de 30 de zile pentru formularea plângerii de către persoanelor care au cerut reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate privată asupra terenului și cărora li s-a comunicat hotărârea comisiei județene sau a comisiei locale, pe care o pot contesta în termen de 30 de zile de la comunicare.
Reclamanta, fiind un terț, nu i s-a comunicat hotărârea. De altfel cererea formulată nu reprezintă o plângere în sensul art. 53 din legea nr. 18/1991 ci reprezintă o cerere de constatare a nulității absolute, acțiune care, potrivit disp. art. 2 din Decretul nr. 167 / 1958 privitor la prescripția extinctivă, este imprescriptibilă.
Pentru aceste considerente urmează să fie respinsă ca nefondată excepția tardivității formulării cererii, excepție invocată de către pârâtă prin întâmpinare.
Cu privire la fondul litigiului dedus judecății, instanța reține că prin sentința civilă nr. 4724 din 30.05.2007 pronunțată de Judecătoria G. în dosarul cu nr. 5554/C/2006 (nr. unic_ ) a fost admisă plângerea formulată de către P. D. și M. V. M., în contradictoriu cu pârâtele C. Județeană G. pentru stabilirea dreptului de proprietate și cu comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate, împotriva Hotărârii nr. 1/08.03._ emisă de comisia Locală G.. A fost anulată în parte hotărârea și s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 29.988,96 mp teren intravilan, situat în G., Tarlaua 54, .-a dispus emiterea titlului de proprietate în favoarea petenților pentru suprafața de teren de 29.988,96 mp pe vechiul amplasament dacă nu au fost emise în mod legal alte titluri de proprietate pe acest teren (, f. 13 dosar și f. 20 – dos. 6018/_).
În executarea acestei hotărâri a fost emisă hotărârea nr. 697 din 18.108.2008 a Comisiei Județene G. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, hotărâre prin care s-au validat propunerile Comisiei Locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, conform anexei 1, anexă care menționa validarea a două fișe de punere în posesie, una din aceasta fiind pentru M. V. M., pentru 2.8412 ha (f. 6,7 dosar).
Ca urmare a emiterii HCJ 697/2008 a fost emise titlul de proprietate pentru M. V. M. și P. D. pentru suprafața de 2,8412 ha (f. 10). A fost emis titlul de proprietate nr._ la data de 17.10.2008 (f. 134 dosar 6018/_). Obiectul dosarului 6018/_ al judecătoriei G. l-a constituit cererea aceleiași reclamante . G. de constatare a nulității absolute a titlului de proprietate, motivarea cererii sale în acea cauză vizând tot împrejurarea că are un drept de proprietate cu privire la mai multe construcții aflate pe terenul pe care s-a reconstituit dreptul de proprietate.
Prin sentința civilă nr. 5576 din 30 mai 2011 a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de constatare a nulității titlului de proprietate menționat, reținându-se că titlul de proprietate a fost emis ca urmare a pronunțării unei hotărâri judecătorești, fiind emis în mod legal, întrucât pe terenul menționat în titlul de proprietate nu au fost emise anterior alte titluri de proprietate în mod lega, iar reclamantul nu invocă motive de nulitate dintre cele enumerate limitativ de legile fondului funciar.
Prin cererea formulată în cauza de față, reclamantul reiterează de fapt aspecte ce au fost avute în vedere la pronunțarea sentinței civile nr. 5576 din 30 mai 2011 a Judecătoriei G., solicitând constatarea nulității hotărârii Comisiei Județene, hotărâre ce a stat la baza emiterii titlului de proprietate, pentru care instanța a constatat deja că a fost emis în mod legal.
Articolul 27 din legea nr. 18/1991 (varianta în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată, dar și la data emiterii titlului) nu face referiri la faptul că trebuie verificat terenul să fie liber de construcții, ci face referire în alin. 1 la faptul că punerea în posesie și eliberarea titlului de proprietate se va realiza după ce s-au făcut în teren delimitările necesare pentru măsurători, stabilirea vecinătăților pe temeiul schiței, amplasamentului stabilit și întocmirea documentelor constatatoare prealabile, alin. 2 reglementând faptul că în toate cazurile în care reconstituirea dreptului de proprietate se face pe vechile amplasamente, cu ocazia măsurătorilor comisia locală ia act de recunoașterea reciprocă a limitelor proprietății de către vecini, le consemnează în documentele constatatoare, întocmind planurile parcelare și înaintează documentația comisiei județene sau prefectului pentru validare și, respectiv, eliberarea titlurilor de proprietate.
Restul aliniatelor art. 27 nu au legătură cu susținerile reclamantului.
Art. 10 din HG 890/2005 reglementează situația în care restituirea pe vechiul amplasament nu mai este posibilă.
Instanța reține că atâta timp cât o instanță de judecată a stabilit în mod definitiv și irevocabil dreptul numiților M. V. M. și P. D. cu privire la suprafața de teren situată în tarlaua 54 . timp cât o altă instanță a stabilit că titlul de proprietate nr._ la data de 17.10.2008 emis pe numele acestora a fost emis în mod legal, împrejurările juridice stabilite cu autoritate de lucru judecat nu pot face obiectul unei alte judecăți. Este adevărat că obiectul cauzei de față, este altul, neexistând autoritate de lucru judecat, reclamantul solicitând constatarea nulității HCJ care a stat la baza emiterii titlului de proprietate.
Dacă sentința civilă nr. 4724 din 30.05.2007 pronunțată de Judecătoria G. în dosarul cu nr. 5554/C/2006 (nr. unic_ ) nu este opozabilă reclamantului, în schimb sentința civilă nr. sentința civilă nr. 5576 din 30 mai 2011 prin care s-a respins ca neîntemeiată cererea aceleiași reclamanta de a se constata nulitatea absolută a titlului de proprietate, în baza acelorași motive ca cele invocate în prezenta cauză, este opozabilă reclamantei. Dezlegarea dată în această ultime hotărâre cu privire la problema de drept reprezentată de legalitatea reconstituirii dreptului de proprietate cu privire la terenul situat în tarlaua 54 . M. V. M. și P. D., chiar dacă aceștia nu au fost chemați în judecată în prezenta cauză, nu mai poate fi pusă în discuție, se impune în prezenta cauză, fără posibilitatea de a mai fi contrazisă.
Este vorba despre efectul pozitiv al puterii lucrului judecat, care se manifestă ca prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți, venind să demonstreze modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit.
Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care nu prezintă tripla identitate cu primul, dar care are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.
Această reglementare a puterii de lucru judecat în forma prezumției vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești. Prezumția nu oprește judecata celui de-al doilea proces, ci doar ușurează sarcina probațiunii, aducând în fața instanței constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecății anterioare și care nu pot fi ignorate.
Cum potrivit art.1200 pct.4, cu referire la art.1202 alin.(2) C.civ., în relația dintre părți, prezumția lucrului judecat are caracter absolut, înseamnă că ceea ce s-a dezlegat jurisdicțional într-un prim litigiu va fi opus părților din acel litigiu și succesorilor lor în drepturi, fără posibilitatea dovezii contrarii din partea acestora, într-un proces ulterior, care are legătură cu chestiunea de drept sau cu raportul juridic deja soluționat.
Faptul că reclamanta a înțeles să conteste un act premergător emiterii titlului, dar care a stat la baza emiterii acestui titlu de proprietate, a cărui legalitate a fost deja constatat printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, opozabilă reclamantei, determină instanța să aprecieze că prezumția de lucru judecat este aplicabilă, căci verificând legalitatea emiterii titlului se verifică și legalitatea actelor ce o preced.
Pentru aceste considerente urmează să fie respinsă ca nefondată cererea formulată de către reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca nefondată excepția tardivității cererii, excepție invocată de pârâtă prin întâmpinare.
Respinge cererea reclamantei . cu sediul în G., .. 3, jud. G. formulată în contradictoriu cu pârâta C. JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE G., cu sediul in G., ., având ca obiect „ constatarea nulității Hotărârii Comisiei Județene pentru stabilirea dreptului de proprietate nr. 697/18.08.2008”, ca nefondată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 30.04.2013.
Președinte Grefier
Judecător N. D. B. A. B.
RED. NDB/TEHNORED. AB – 5 EX ./18.07.2013
.>
← Revocare donaţie. Sentința nr. 12/2013. Judecătoria GALAŢI | Pretenţii. Sentința nr. 28/2013. Judecătoria GALAŢI → |
---|