Pretenţii. Sentința nr. 20/2013. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 20/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 20-12-2013 în dosarul nr. 241/233/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

SECȚIE CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 8637

SENTINȚĂ CIVILĂ NR._

Ședința publică de la 20 Decembrie 2013

PREȘEDINTE A. T.

Grefier A. C. B.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea cauzei civile formulate de reclamant ASOCIAȚIA DE proprietari NR. 282 în contradictoriu cu pârâții T. R. și T. G., având ca obiect pretenții.

Dezbaterile orale și cuvântul pe fond au avut loc în ședința publică din data de 09.12.2013 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 16.12.2013, 20.12.2013 când a hotărât următoarele.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei G., reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 282 G., prin reprezentant legal, a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții T. R. și T. G., să pronunțe o hotărâre prin care să oblige pârâții să plătească suma de 1638,44 lei reprezentând contravaloare cheltuieli de întreținere neachitate pentru perioada ianuarie 2012 – octombrie 2012 și suma de 474,84 lei, reprezentând majorări de întârziere pentru aceeași perioadă.

În motivarea cererii, a arătat că pârâții nu și-au achitat cheltuielile de întreținere calculate conform fișei individuale de calcul a întreținerii.

A mai arătat că pârâtul locuiește în blocul C5A, ap. 10, . care nu a achitat cheltuielile curente de întreținere. Pentru aceste servicii administrația blocului a încheiat contract de servicii cu furnizorii autorizați, contracte care sunt purtătoare de penalități pentru neplata în termen a facturilor, penalități de întârziere egale cu cele pentru neplata în termen a obligațiilor bugetare.

În drept, a invocat dispozițiile Legii 230/2007, HG 1275/2000, HG 400/2003.

În dovedirea pretențiilor, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, depunând la dosar copie după fișa de cont, proces verbal stabilire penalități și notificări de plată.

Legal citat, pârâtul nu a formulat întâmpinare.

Reclamanta a făcut precizări prin care a învederat instanței că la data de 29.08.2013 pârâtul figurează cu un debit de 2135,33 lei și 907,19 lei penalități.

Potrivit art. 50 alin. 2 Legea nr. 230/2007, acțiunea este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar.

Instanța a încuviințat și a administrat în cauză proba cu înscrisuri.

Pârâta T. G. a ridicat excepția lipsei calității procesuale pasive întrucât nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate asupra apartamentului în discuție, însă față de cele susținute instanța a calificat-o o apărare de fond.

Analizând ansamblul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Pârâții nu au achitat sumele reprezentând cotele de contribuție la cheltuielile comune ale asociației, acumulând un debit în valoare de 1692,44 lei, după cum rezultă din fișa de cont aflată la fila 13 din dosar.

În ceea ce privește calitatea de proprietar a pârâtei T. G. așa cum reiese din contractul de vânzare – cumpărare de la fila 15, aceasta a dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 10 bloc C5A, . G..

Potrivit art. 1073 C.civ.vechi și art. 1516 alin. 1 Noul Cod Civil, creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației. În cadrul obligațiilor care au ca obiect o sumă de bani, executarea în natură este întotdeauna posibilă, creditorul având un drept de gaj general asupra patrimoniului debitorului.

În cazul în care obiectul litigiului îl constituie o obligație de a da, cum este obligația de a plăti o sumă de bani, creditorul are obligația sa dovedească existența acesteia, în sarcina debitorului operând o prezumție de vinovăție, iar dacă acesta nu dovedește îndeplinirea obligației, se prezumă ca nerespectarea acesteia provine din vina sa, urmând a fi astfel obligat la plata de despăgubiri către creditor.

Potrivit art. 50 alin. 1 Legea nr. 230/2007 și art. 31 din Regulamentul –cadru al Asociațiilor de P., asociația are dreptul de a acționa în judecată pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cheltuielilor comune, a fondurilor stabilite de hotărârea Adunării generale, inclusiv cheltuielile neprevăzute, timp de mai mult de 90zile, de la termenul stabilit.

De asemenea, Asociația de proprietari poate impune o penalizare pentru neplata cheltuielilor comune, inclusiv a celor neprevăzute și a cheltuielilor restante, oricărui proprietar care se face vinovat de neplata acestora timp de mai mult de 90 zile de la termenul stabilit.

Ca urmare a neplății la termen a cheltuielilor de întreținere, s-au calculat penalități de întârziere în sumă totală de 907,19 lei (f. 10). La calculul penalităților s-a folosit cota de 0,1% pe zi, stabilită prin hotărâre a Adunării Generale a Asociației de proprietari (fila 16). În ceea ce privește aceste penalități se observă că acestea au fost calculate până în luna iulie 2013, în afara perioadei solicitate prin cerere, respectiv ianuarie 2012 – octombrie 2012, motiv pentru care va avea în vedere nivelul aferent lunii octombrie 2012 – 480,1 lei, însă observând suma solicitată de reclamant, și respectând principiul disponibilității, instanța apreciază că acest nivel se situează la nivelul de 474,84 lei.

La stabilirea penalităților s-a ținut cont de faptul că datorită întârzierilor la plata cheltuielilor de întreținere s-au achitat cu întârziere facturile către toți furnizorii, care la rândul lor percep penalități.

Potrivit art. 379 alin. 2 C.pr.civ., „creanța certă este aceea a cărei existență rezultă din însuși actul de creanță sau și din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul”.

Conform art. 379 alin. 3 C.pr.civ., „creanța este lichidă atunci când câtimea ei este determinată prin însuși actul de creanță sau când este determinabilă cu ajutorul actului de creanță sau și a altor acte neautentice, fie emanând de la debitor, fie recunoscute de dânsul, fie opozabile lui în baza unei dispoziții legale sau a stipulațiilor conținute în actul de creanță, chiar dacă prin această determinare ar fi nevoie de o osebită socoteală”.

Instanța constată că reclamanta are o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva pârâtului ținând cont și de achiesarea pârâtului.

În consecință, instanța urmează să admită în parte cererea și să oblige pârâta să plătească către reclamantă suma de 1638,44 lei reprezentând contravaloare cheltuieli de întreținere neachitate pentru perioada ianuarie 2012 – octombrie 2012 și suma de 474,84 lei, reprezentând majorări de întârziere pentru aceeași perioadă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea reclamantei reclamant ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 282, cu sediul în localitatea G., .. 14, ., județul G., în contradictoriu cu pârâții T. R. și T. G., ambii domiciliați în localitatea G., .. 10, ., județul G., având ca obiect pretenții.

Obligă pârâții să plătească reclamantei suma de 1638,44 lei reprezentând contravaloare cheltuieli de întreținere neachitate pentru perioada ianuarie 2012 – octombrie 2012 și suma de 474,84 lei, reprezentând majorări de întârziere pentru aceeași perioadă.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20.12.2013.

Președinte,Grefier,

Judecător A. T. A. C. B.

Teh AT/Red ACB/16.01.2014/5ex

Comunicat 3 ex/

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 20/2013. Judecătoria GALAŢI