Pretenţii. Sentința nr. 3163/2013. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 3163/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 29-03-2013 în dosarul nr. 976/233/2012
Dosar nr._
ROMANIA
JUDECATORIA GALATI
„Operator de date cu caracter personal nr.8637”
SECTIA CIVILA
SENTINTA CIVILA NR. 3163
SEDINTA PUBLICA DIN 29.03.2013
P. – D. G. N.
GREFIER - G. M.
Pe rol fiind solutionarea cererii avand ca obiect „completare dispozitiv” formulata de reclamantul I.P.J. G. in contradictoriu cu paratul L. V. .
La apelul nominal efectuat in sedinta publica, a raspuns paratul, personal, lipsa fiind reclamantul.
Procedura de citare este legal indeplinita.
S-a efectuat referatul cauzei de grefierul de sedinta, dupa care;
Instanta aduce la cunostinta paratului faptul ca reclamantul a formulat cerere de completare dispozitiv, in sensul completarii sentintei civile nr. 133/11.01.2013, cu fraza ”suma ce va fi actualizata cu rata inflatiei la data platii efective”.
Instanța acorda cuvantul asupra cererii de completare dispozitiv.
Paratul arata ca lasa la aprecierea Instantei.
Instanța reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul instanței la data de 25.02.2013, în dosarul nr._, reclamantul I.P.J. G., a solicitat completarea dispozitivului sentinței civile nr. 133/11.01.2013, pronunțată de Judecătoria G. în respectivul dosar.
În motivare, reclamantul a arătat că la pronunțarea sentinței menționate, instanța a omis să se pronunte si cu privire la capătul accesoriu de cerere având ca obiect indexarea sumei datorate de pârât cu rata inflației, având în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului și obligația ca pârâtul să suporte riscul deprecierii monedei naționale.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 2812 alin. 1 – 3 din C.proc.civ. S-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Legal citat, pârâtul L. V. nu a formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările cauzei, instanța reține următoarele:
În fapt, prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 23.01.2012, sub nr._, reclamantul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI GALATI a solicitat obligarea pârâtului L. V. la plata sumei de 3.390 lei reprezentând contravaloarea avariei produsă autospecialei Dacia L. cu nr. de înmatriculare MAI_, aflat în patrimoniul său, solicitând și indexarea sumei cu nivelul inflației intervenite.
Prin sentinta civila nr. 133/11.01.2013, pronunțată în dosarul nr._, Instanta a admis acțiunea formulata de reclamantul I.P.J. G. in contradictoriu cu paratul L. V., pe care l-a obligat să plătească reclamantei suma de 3.390 lei, cu titlu de despăgubiri și a respins cererea pârâtului de acordare a unui termen de grație ca neîntemeiată.
În drept, potrivit art. 2812 C.proc.civ., dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs, împotriva acelei hotărâri.
Instanța constată că reclamantul a solicitat ca un capăt accesoriu de cerere, indexarea sumei de 3.390 lei cu rata inflației, capăt de cerere asupra căruia instanța nu s-a pronunțat.
Actualizarea cu rata inflației urmărește păstrarea valorii reale a obligațiilor bănești, acoperirea prejudiciului efectiv cauzat de fluctuațiile monetare în intervalul de timp scurs de la data scadenței și cea a plății efective a sumei datorate. Actualizarea operează în temeiul legii, de îndată ce creditorul a solicitat-o, în temeiul principiului reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art. 1084 Cod civil, potrivit căruia daunele interese ce sunt debite creditorul cuprind în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit. Astfel, suma rezultată din actualizarea în raport cu rata inflației, urmează a repara integral prejudiciul rezultat din întârzierea plății și astfel riscul devalorizării monedei este pus în sarcina debitorului, reclamantul urmând a-și recupera creanța la valoarea ei reală.
Prin urmare, instanța constată că cererea de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 133/11.01.2013, pronunțată de Judecătoria G. în dosarul de față este întemeiată, astfel încât va completa dispozitivul acesteia în sensul că paragraful al doilea al dispozitivului („Obligă pe pârât la plata către reclamantă a sumei de 3.390 lei, cu titlu de despăgubiri”), se va completa cu „sumă ce se va actualiza cu rata inflației la data plății efective”.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea având ca obiect „completare dispozitiv”, formulata de reclamantul I.P.J. G., cu sediul in Galati, ., jud. G. in contradictoriu cu paratul L. V., cu domiciliul in comuna Smardan, ..
Completează dispozitivul sentinței civile nr. 133/11.01.2013, pronunțată de Judecătoria G. în sensul paragraful al doilea al dispozitivului („Obligă pe pârât la plata către reclamantă a sumei de 3.390 lei, cu titlu de despăgubiri”), se va completa cu „sumă ce se va actualiza cu rata inflației la data plății efective”.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29.03.2013.
PREȘEDINTE,GREFIER,
„Vă atragem atenția că datele menționate în prezentul document se înscriu în cele prevăzute de Legea 677/2001, fapt ce conferă obligativitatea protejării, conservării și folosirii acestora doar în scopul prevăzut de lege”
Red.D.G.N.
Dact.G.M./ 11.04.2013/4ex.
← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 5012/2013.... → |
---|