Pretenţii. Sentința nr. 6101/2013. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 6101/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 11-06-2013 în dosarul nr. 24526/233/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

Operator de date cu caracter personal nr. 8637

SECȚIE CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 6101

Ședința publică de la 11 Iunie 2013

PREȘEDINTE O. B.

Grefier E. B.

Pentru azi fiind amânată pronunțarea asupra cauzei având ca obiect pretenții formulată de reclamanta M. G. prin PRIMAR în contradictoriu cu pârâții B. L.-M., B. A., B. A. și B. C..

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 21.05.2013 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta și pentru când Judecătoria,având nevoie de timp pentru deliberare și pentru a studia actele și lucrările dosarului, a amânat pronunțarea la data de 28.05.2013, 04.06.2013 și apoi la 11.06.2013 când a dat următoarea sentință civilă:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. la data de 11.12.2012 sub nr._, reclamanta M. G., prin Primar, a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B. L. M., B. A., B. A. și B. C., rezilierea contractului de închiriere nr. 480/20.06.1995 încheiat pentru imobilul situat în mun. G., .. 6, ., jud. G., evacuarea pârâților și a bunurilor acestora din spațiul de locuit și obligarea pârâților la plata sumei de 1142 lei reprezentând debit chirie și_ lei reprezentând cheltuieli restante și penalități către Asociația de proprietari nr. 602. A solicitat și cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat că, la data de 20.06.1995 pârâții au devenit beneficiarii contractului de închiriere nr. 480/20.06.1995 pentru spațiul situat în mun. G., .. 6, ..

A mai arătat reclamanta că pârâții nu și-au respectat obligația de a-și achita cheltuielile de întreținere către Asociația de proprietari nr. 602. Deși au fost notificați în repetate rânduri.

De asemenea, a învederat reclamanta că pârâții au încălcat dispozițiile art. 24 lit. b) din Legea nr. 114/1996, sens în care i-a notificat în mai multe rânduri pe aceștia, însă nu s-a putut soluționa litigiul dintre părți pe cale administrativă.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 24 lit. b alin. prim și ultim, art. 25 din Legea nr. 114/1996, OUG nr. 40/1999, art. 998, art. 999, art. 1075, art. 1429 C.civ.

În temeiul art. 242 C.Pr. Civ. reclamanta a solicitat judecata în lipsă.

În susținerea acțiunii formulate, reclamanta a depus la dosar, în copie, înscrisuri: referatul nr._/20.11.2012, situația chiriașul B. L. M. la 20.11.2012, somații adresate pârâților, contractul de închiriere și anexele sale, (f.5-15).

Cererea a fost legal timbrată.

Legal citați, pârâții nu au formulat întâmpinare, însă pârâții B. L. M. și B. A. s-au prezentat la fiecare termen de judecată, când a depus dovada achitării debitului datorat către reclamantă cu titlu de chirie, chitanțe cu care a făcut dovada achitării parțiale a debitului către Asociația de proprietari nr. 602 și acte în dovedirea situației lor personale (filele 25-27, 34-42).

Pârâții au învederat că nu au posibilități să achite întreaga sumă și că au ajuns în această situație datorită problemelor avute în familie, cu una dintre fiice, angajându-se să achite sumele restante în timp.

Pentru termenul din 21.05.2013, la solicitarea instanței, reclamanta a depus la dosar o adresă prin care a arătat că-și mențiune acțiunea chiar dacă pârâții au achitat în întregime debitul datorat cu titlul de chirie.

La termenul din 21.05.2013, instanța a invocat din oficiu excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților B. A., B. A. și B. C., cu privire la petitele de reziliere și pretenții precum și excepția rămânerii fără obiect a petitului având ca obiect pretenții reprezentând chirie restantă.

În ședința publică din data de 21.05.2013, instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările cauzei, instanța constată următoarele:

În fapt, potrivit contractului de închiriere nr. 480/20.06.1995 încheiat între reclamanta M. G., în calitate de locator și pârâtul B. L. M. în calitate de locatar, având ca obiect închirierea locuinței situată în G. .. 6, ., jud. G., reclamanta s-a obligat să predea chiriașului locuința în stare normală de folosință, iar pârâtul s-a obligat, printre altele, să plătească cheltuielile aferente întreținerii acestui imobil în condițiile și termenele art. 4 din contract.

Așa cum rezultă din adresa emisă de Asociația de Proprietari nr. 602 la data de 01.02.2012, pârâtul B. L. figura la acea dată cu restanțe de_,55 lei cheltuieli de întreținere și_,17 lei penalități de întârziere.

Pârâtul B. L. M. a făcut dovada că a achitat debitul solicitat de reclamantă cu titlu de chirie în cursul derulării prezentului litigiu și că face constant plăți în contul datoriei către Asociația de proprietari nr. 602.

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 137 C. Pr. Civ. excepția invocată din oficiu, a lipsei calității procesuale pasive a pârâților B. A., B. A. și B. C., în ce privește petitele de reziliere și pretenții, instanța o va admite pentru următoarele considerente:

Din conținutul contractului de închiriere nr. 480/20.06.1995(filele 11-15), instanța constată că singura parte semnatară a acestuia, în calitate de locatar, este numitul B. L. M...

Acest pârât este singurul care și-a asumat față de reclamantă, în calitatea sa de chiriaș, obligațiile stipulate în sarcina sa în contractul dintre părți, inclusiv obligația de achitare a cheltuielilor de întreținere aferente imobilului închiriat.

Ca atare, instanța constată că această persoană este singura în contradictoriu cu care pot fi soluționate cererile reclamantei privind rezilierea contractului de închiriere nr. 480/20.06.1995 și obligarea la achitarea vreunei sume de bani către aceasta.

În consecință, instanța urmează să admită excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților B. A., B. A. și B. C. cu privire la cererile privind reziliere și pretenții, invocată din oficiu.

Pe fondul cauzei, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea reclamantei, după cum urmează:

În drept, în rezolvarea conflictului temporal de legi existent între dispozițiile vechiului cod civil (de la 1864) și cele ale Noului Cod Civil (Legea nr. 287/2009 republicată), instanța va face aplicarea normelor Codului civil vechi, deoarece, potrivit art. 3 Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Noului Cod civil, actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . Noului Cod civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor.

Potrivit art. 24 lit. b teza 1 din Legea nr. 114/1996 prevede că rezilierea contractului de închiriere înainte de termenul stabilit poate interveni când chiriașul nu a achitat cheltuielile de întreținere cel puțin trei luni consecutiv

Instanța reține că rezilierea este o sancțiune pentru neexecutarea culpabilă a contractului sinalagmatic cu executare succesivă, constând în desființarea pentru viitor a acestuia.

Astfel, pentru a se putea dispune rezilierea contractului de închiriere nr. 480/20.06.1995 instanța trebuie să rețină culpa pârâtului B. L. M. în neexecutarea obligațiilor asumate prin acest contract, referitoare la plata chiriei datorate reclamantei și a cheltuielilor de întreținere

Pârâtul, prezent la dezbateri, a achitat în timpul derulării prezentului litigiu contravaloarea chiriei restante și a arătat în fața instanței de judecată că dorește să achite debitul datorat Asociației de proprietari nr. 602. A mai dovedit că are o situație materială deosebită având probleme cu una din fiicele sale, B. A. G., care a rămas o perioadă în Spania, fiind recuperată în cele din urmă (filele 41-42).

Prin urmare, instanța constată că neexecutarea obligației asumate prin contract de a achita cheltuielile de întreținere nu se datorează relei – credințe, respectiv culpei pârâtului, acesta achitând pe parcursul litigiului contravaloarea chiriei și o parte din cheltuielile de întreținere și arătându-și disponibilitatea de a achita în continuare în mod eșalonat debitul, astfel că apreciază că nu se impune rezilierea contractului de închiriere, urmând a respinge acest capăt de cerere ca neîntemeiat.

Pe cale de consecință, evacuarea persoanelor menționate în contractul de închiriere ca beneficiari ai unui drept locativ, fiind subsecventă rezilierii contractului de închiriere, nu poate fi dispusă, acest capăt de cerere urmând a fi respins ca neîntemeiat.

În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata contravalorii chiriei restante, constatând că pârâtul a achitat această sumă pe parcursul derulării prezentului litigiu, îl va respinge ca rămas fără obiect.

În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de întreținere restante și a penalităților de întârziere, instanța apreciază că acesta este neîntemeiat.

În acest sens, reține că, în drept, așa cum rezultă din art. 46 și urm. din Legea nr. 230/2007, creditor al obligației de plată a cheltuielilor de întreținere și a penalităților aferente acestora nu este proprietarul imobilului, ci asociația de proprietari în cauză care, de altfel, conform acelorași dispoziții, are și legitimitatea de a acționa în judecată pe proprietarii rău – platnici.

Totodată, reține că, în ceea ce privește obligația de plată a cotelor de întreținere și a penalităților de întârziere, nu sunt îndeplinite condițiile subrogației legale sau convenționale, în sensul art. 1108, respectiv art. 1107 C.civ., în favoarea reclamantei pentru simplul motiv că aceasta nu a probat plata pentru suma pretinsă și, în consecință, nu a dobândit drepturile creditorului – Asociația de Proprietari nr. 602

În consecință, instanța va respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta M. G. – prin Primar, în contradictoriu cu pârâții B..

În temeiul art. 274 alin. 1 C. Pr. Civ, instanța observă că pârâții nu au solicitat obligarea reclamantei, ca parte căzută în pretenții la plata de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților B. A., B. A. și B. C., invocată din oficiu, cu privire la petitele de reziliere și pretenții.

Respinge petitele de reziliere și pretenții formulate de reclamanta MUNCIPIUL G. prin PRIMAR, cu sediul în G., ., jud. G., în contradictoriu cu B. A., B. A. și B. C., toți cu domiciliul în G., .. 6, ., jud. G., ca fiind introduse împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta M. G., prin Primar, cu sediul în G., ., jud. G., în contradictoriu cu B. L., cu domiciliul în G., .. 6, ., jud. G., cu privire la petitul de reziliere a contractului nr. 480/20.06.1995 și la petitul de pretenții pentru suma de 55.496 lei reprezentând cheltuieli de întreținere.

Respinge ca rămasă fără obiect cererea formulată de reclamantul M. G. prin Primar în contradictoriu cu B. L., cu privire la petitul de pretenții pentru suma de 1142 lei reprezentând chirie restantă.

Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta M. G. prin Primar în contradictoriu cu B. L., B. A., B. A. și B. C., cu privire la petitul de evacuare.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11.06.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

O. BRUMĂElena B.

RED.OB/TEH.EB/7EX/24.07.2013 .>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 6101/2013. Judecătoria GALAŢI