Pretenţii. Sentința nr. 7135/2013. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 7135/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 11-07-2013 în dosarul nr. 17233/233/2012

Dosarul nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

Operator de date cu caracter personal nr.8637*

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 7135

Ședința publică din data de 11.07.2013

Președinte – A. G.

Grefier – S.-M. B.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea cauzei civile formulate de reclamanta . P. ADMINISTRATOR JUDICIAR CC INSOL SPRL CONSTANTA – FILIALA GALATI în contradictoriu cu pârâta ASOCIATIA DE P. NR. 366 G. având ca obiect „pretenții”.

Din actele și lucrările dosarului precum și din susținerile părților consemnate în încheierea de ședință din data de 04.07.2013 care face parte integrantă din prezenta, Instanța in urma deliberării avute a pronunțat următoarea sentință:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

P. cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei G., reclamanta S.C. A. S.A. G. prin administrator judiciar CC Insol SPRL C. – Filiala G. a chemat în judecată pe pârâta Asociația de proprietari nr.366 G., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de_,14 lei reprezentând penalități de întârziere calculate în perioada 22.09.2011 – 31.03.2012 pentru neplata în termen a serviciilor de energie termică aferente perioadei 31.12.2009 – 31.10.2011.

În motivarea acțiunii, s-a arătat că în baza contractelor cu nr.316/2005 și 1323/2009, încheiate între părți, reclamanta a furnizat pârâtei servicii de energie termică, acesta din urmă obligându-se să plătească contravaloarea prestațiilor în 15 zile lucrătoare de la emiterea facturilor.

Astfel, societatea reclamantă și-a îndeplinit obligațiile asumate însă pârâta nu a achitat sau a achitat cu întârziere contravaloarea facturilor primite, motiv pentru care s-au calculat penalități.

A precizat că pârâta a fost convocată în vederea soluționării litigiului pe cale amiabilă, în conformitate cu dispozițiile art. 7201 C.p.c. prin adresa nr._/24.07.2012, însă acest demers a rămas fără rezultat, deși pârâta a confirmat primirea invitației la conciliere.

În drept, a invocat prevederile art. 1166, 1169, 1178, 1766, 1768 din Codul civil, art.46 Codul Comercial, Legea nr. 51/2006, contractul părților.

În dovedirea cererii sale, reclamanta a depus la dosarul cauzei, în copie, următoarele acte: convocare la conciliere, componență sold, facturi fiscale și anexe și contractul încheiat precum și actele adiționale la acest contract împreună cu anexele.

Acțiunea este scutita de la plata taxei judiciare de timbru, potrivit art. 77 din Legea nr. 85/2006, întrucât reclamanta se află în insolvență.

Legal citată, pârâta a formulat întâmpinare în care a arătat că, . din prezenta cauză se află într-un program de reorganizare și care prevede o procedură de ștergere a penalităților iar proprietarii asociației au încheiate angajamente de plată cu . vederea ștergerii penalităților conform procedurii menționate în final solicitând respingerea cererii ca neîntemeiată și prematur formulată.

La termenul de judecata din data de 04.07.2013, instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisuri.

Din analiza ansamblului materialului probator aflat la dosarul cauzei, rezultă următoarele:

În fapt, prin contractele cu nr.316/2005 și 1323/2009 de furnizare a energiei termice și a apei calde de consum reclamanta S.C. A. S.A. G., în calitate de distribuitor, s-a obligat să asigure pârâtei Asociația de Proprietari nr.366 G., energie termică pentru încălzire și apa caldă menajeră.

P. contract s-a stabilit ca, contravaloarea energiei termice și a apei calde de consum furnizate utilizatorului se încasează de la acesta pe bază de factură. Factura reprezintă documentul de plată emis de către furnizor. Potrivit clauzelor contractuale (art. 18 din contractul nr. 1546/2010), contravaloarea facturilor emise de furnizor se va achita în termen de 15 zile de la data confirmării de primire de către utilizator, neachitarea facturii în termen de 30 de zile de la scadență atrăgând penalități de întârziere egale cu cele utilizate pentru neplata obligațiilor față de bugetul de stat.

De asemenea, potrivit art. 42 alin. 4 și 5 din Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice, contravaloarea serviciilor de utilități publice se stabilește în conformitate cu metodologia de calcul, aprobată de autoritatea de reglementare competentă, pe baza prețurilor/tarifelor și a consumurilor/cantităților de utilități publice furnizate/prestate, și se plătește pe baza facturii emise de operator. Determinarea consumurilor/cantităților de utilități publice în vederea facturării se face prin măsurare directă cu ajutorul sistemelor de măsurare-înregistrare a consumurilor/cantităților de utilități furnizate/prestate; sistemele de măsurare-înregistrare se montează pe branșamentul care deservește fiecare utilizator individual sau colectiv, în punctul de delimitare a instalațiilor, indiferent de serviciu, operator sau de utilizator.

Factura pentru serviciile furnizate/prestate se emite cel mai târziu până la data de 15 a lunii următoare celei în care prestația a fost efectuată. Utilizatorii serviciilor de utilități publice, persoane fizice sau juridice, sunt obligați să achite facturile reprezentând contravaloarea serviciilor furnizate/prestate în termenul de scadență de 15 zile lucrătoare de la data primirii facturilor; data emiterii se înscrie pe factură. Termenul de scadență privind plata facturii se ia în calcul începând cu data primirii facturii (art. 42 alin. 9 din Lege).

În baza contractului de furnizare a energiei termice pentru încălzire și a apei calde de consum nr. 1323/2009, reclamanta a furnizat pârâtului energie termică și a emis facturi în perioada 31.12.2009 – 31.10.2011, având ca obiect plata contravalorii serviciilor furnizate.

Pârâta și-a încălcat obligațiile asumate prin contract și nu a achitat la scadență contravaloarea serviciilor de care a beneficiat. De asemenea, potrivit clauzelor contractuale pârâta trebuia să achite la scadență contravaloarea serviciilor de care a beneficiat, însă pârâta nu a achitat sau a achitat cu întârziere contravaloarea facturilor primite, motiv pentru care s-au calculat penalități pentru neplata în termen a serviciilor de energie termică aferente perioadei 31.12.2009 – 31.10.2011, acestea fiind în cuantum de_,14 lei așa cum reiese din tabelul de calcul al penalităților atașat la dosarul cauzei.

De asemenea, aceasta nu s-a prezentat la conciliere deși a fost notificată în acest sens.

Cu privire la aplicarea în timp a normelor de drept material privind regimul juridic ce guvernează materia contractelor este de arătat că, potrivit art.102 alin.1 din Legea 71/2011, contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data la care a fost încheiat în tot ceea ce privește, încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa. Astfel, având în vedere că, cele două contracte de furnizare a energiei termice au fost încheiate sub imperiul vechiului cod civil de la 1864, dispozițiile din acest act normativ se aplică în ce privește respectarea drepturilor și obligațiilor de către ambele părți care l-au încheiat, adică a efectelor la care a dat naștere aceste contracte.

În drept, potrivit art. 969 din Codul civil, contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante, acestea fiind ținute să își îndeplinească obligațiile asumate. Facturile emise de reclamantă se bucură de forța obligatorie prevăzută de lege.

Angajamentele de plată depuse la dosarul cauzei de către pârâtă reprezintă o materializare a programului de reorganizare a reclamantei, însă privește exclusiv raporturile dintre reclamantă și membrii asociație de proprietari care au datorii sub forma penalităților de întârziere și nu pot modifica raporturile contractuale derulate între părțile din prezenta cauză.

Pentru considerentele de mai sus, constatând că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contractul nr.1323/2009 și că, astfel, reclamanta are o creanță certă, lichidă și exigibilă, reprezentând obligația de plata a unei sume de bani asumată prin contract, respectiv contravaloarea majorărilor de întârziere, instanța, în temeiul art. 969 și următoarele din Cod civil, va admite cererea și o va obliga pe pârâtă să achite reclamantei suma de_,14 lei reprezentând contravaloare penalități pentru servicii de termoficare neachitate la timp aferente perioadei 31.12.2009 – 31.10.2011. Potrivit clauzelor din contract (art. 18 din contractul nr. 1323/2009), contravaloarea facturilor emise de furnizor se va achita în termen de 15 zile de la data confirmării de primire de către utilizator, neachitarea facturii în termen de 30 de zile de la scadență atrăgând penalități de întârziere egale cu cele utilizate pentru neplata obligațiilor față de bugetul de stat, astfel că, pârâta va fi obligată la plata penalităților de întârziere în cuantum de_,14 lei reprezentând penalități de întârziere calculate în perioada 22.09.2011 – 31.03.2012 pentru neplata în termen a serviciilor de energie termică aferente perioadei 31.12.2009 – 31.10.2011. De asemenea, instanța i-a act de faptul că, în cursul judecății nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.A.P. ADMINISTRATOR JUDICIAR CC INSOL SPRL CONSTANTA - FILIALA GALATI – cu sediul în G., ., Cod poștal_, J. G. în contradictoriu cu pârâta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 366 G. cu sediul în G., ., ., Cod poștal_, J. G., având ca obiect pretenții.

Obligă pârâta să plătească către reclamantă suma de_,14 lei, reprezentând penalități de întârziere calculate în perioada 22.09.2011 – 31.03.2012 pentru neplata în termen a serviciilor de energie termică aferente perioadei 31.12.2009 – 31.10.2011.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11.07.2013.

Președinte Grefier

Judecător A. G. S.-M. B.

Red A.G./ Dact. S.M.B. /4 ex / 09.09.2013

.> .

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 7135/2013. Judecătoria GALAŢI