Pretenţii. Sentința nr. 9342/2013. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 9342/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 11-10-2013 în dosarul nr. 21709/233/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

Operator de date cu caracter personal nr. 8637

SECȚIE CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 9342

Ședința publică de la 11 Octombrie 2013

PREȘEDINTE R. D.

Grefier E. B.

Pentru azi fiind amânată pronunțarea asupra cauzei având ca obiect pretenții formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâta .>

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 27.09.2013 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta și pentru când Judecătoria,având nevoie de timp pentru deliberare și pentru a studia actele și lucrările dosarului, a amânat pronunțarea la data de 04.10.2013 și apoi la 11.10.2013 când a dat următoarea sentință civilă:

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G., sub nr._, reclamanta . a solicitat, în contradictoriu cu . valoarea cauțiunii în cuantum de 14.240 lei să fie reținută în contul creanței cu titlu de despăgubiri.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a avut calitatea de creditoare în dosarul de executare nr. 467/2011 al B. P. Ș., debitoare fiind pârâta.

Mai precizează reclamanta că pârâta . formulat contestație la executare împotriva publicației de vânzare nr. 467/2011. Bunul imobil era scos la vânzare prin licitație publică la data de 13.09.2011, la prețul de 142.400 lei. Prin încheierea din 02.09.2011 s-a dispus suspendarea provizorie a executării silite, iar prin încheierea din 29.09.2011 s-a dispus suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare.

Susține reclamanta că contestația la executare a fost respinsă prin sentința civilă nr. 1479/16.02.2012, dovedindu-se astfel că pârâta a urmărit doar tergiversarea executării silite.

Precizează reclamanta că abia în data de 27.07.2012 bunul imobil a fost valorificat prin licitație publică.

Susține reclamanta că în perioada 13.09._12 prețurile pe piața imobiliară au menținut tendința descrescătoare, prețurile scăzând cu 8,9 %. Totodată, prejudiciul rezultă și din lipsa folosinței capitalului ce ar fi rezultat din vânzarea încă din 13.09.2011.

În dovedirea cererii, reclamanta s-a folosit de proba cu înscrisuri.

În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 723¹ alin. 3 C.pr.civ.

Pârâta, legal citată, nu a formulat întâmpinare.

La solicitarea instanței, executorul judecătoresc a depus o copie conform cu originalul a dosarului de executare nr. 467/2011.

Totodată, instanța a dispus atașarea dosarului nr._/233/2011 al Judecătoriei G..

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

La cererea reclamantei . G., împotriva pârâtei . a început executarea silită, formându-se dosarul de executare nr. 467/2011 al B. P. Ș..

În cadrul acestui dosar de executare, a fost emisă publicația de vânzare nr. 467/26.07.2011 prin care se făcea cunoscut că în ziua de 13.09.2011 se va vinde la licitație publică imobilul situat în G., .-F2, proprietatea pârâtei ..

Împotriva acestui act de executare, . a formulat contestație la executare care a făcut obiectul dosarului nr._/233/2011 al Judecătoriei G..

Prin încheierea nr. 2393CC/02.09.2011 pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._/233/2011, s-a dispus suspendarea provizorie a executării silite până la soluționarea cererii de suspendare formulată în cadrul dosarului nr._/233/2011.

În cadrul contestației la executare, prin încheierea din 29.09.2011, instanța a dispus suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare.

Prin sentința civilă nr. 1479/16.02.2012 pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._/233/2011, a fost respinsă contestația la executare ca nefondată.

Împotriva acestei hotărâri, . a declarat recurs care a fost anulat prin decizia civilă nr. 687/02.10.2012.

După respingerea contestației la executare, reclamanta a formulat la executorul judecătoresc cerere de continuare a executării silite. S-a emis o nouă publicație de vânzare din 25.06.2012, iar în data de 27.07.2012 imobilul a fost vândut terțului adjudecatar F. M. pentru suma de 142.500 lei.

Reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 723¹ alin. 3 C.pr.civ potrivit cărora cauțiunea se eliberează celui care a depus-o în măsura în care asupra acesteia cel îndreptățit nu a formulat cerere pentru plata despăgubirii cuvenite.

Instanța reține că instituirea obligației de plată a cauțiunii, ca o condiție a suspendării executării, are o dublă finalitate. Pe de o parte, ea constituie o garanție pentru creditor în ceea ce privește acoperirea eventualelor daune suferite ca urmare a întârzierii executării silite, prin efectul suspendării acesteia, iar, pe de altă parte, ea are rolul de a preveni și limita eventualele abuzuri în valorificarea unui atare drept de către debitorii rău platnici.

Însă, simpla exercitare a dreptului constituțional al liberului acces la justiție nu constituie prin ea însăși o faptă ilicită și nu poate conduce, în mod automat, la obligarea debitorului la desdăunări.

Așadar, despăgubirea creditorului care are un caracter reparatoriu se poate dispune numai atunci când se constată că acesta a suferit o pagubă ca urmare a întârzierii executării, iar executarea a fost întârziată de către contestatorul aflat în culpă procesuală.

În cauză, instanța reține că, într-adevăr, . contestația la executare formulată, în cadrul căreia a obținut suspendarea executării silite, a întârziat vânzarea la licitație publică a imobilului. Însă, această întârziere a executării silite nu înseamnă automat și prejudicierea reclamantei.

Instanța constată că reclamanta nu a dovedit cu certitudine existența și mai ales întinderea prejudiciului suferit.

Astfel, imobilul a fost valorificat, după aproximativ 10 luni, la același preț la care a fost evaluat. Așadar, nu a existat o reducere a prețului cu 25% potrivit dispozițiilor procedurale și nici o reducere a prețului ca urmare a tendinței descrescătoare a pieții imobiliare.

Mai mult, reclamanta nu a dovedit faptul că în situația în care executarea silită nu ar fi fost suspendată, bunul ar fi fost valorificat la primul termen al vânzării, respectiv la data de 13.09.2011. Nu există la dosarul de executare nici o ofertă scrisă din partea unui potențial cumpărător, astfel încât să se dovedească interesul real existent pentru cumpărarea imobilului.

Căderea pieței imobiliare a avut drept consecință scăderea tranzacțiilor imobiliare. Faptul că pentru imobilul în litigiu nu a fost un interes deosebit este dovedit și de participarea la licitația din 27.07.2012 doar a unui singur ofertant, care a și devenit adjudecatar.

În aceste condiții, instanța nu poate reține că reclamanta a suferit un prejudiciu ca urmare a întârzierii executării silite, motiv pentru care va respinge cererea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea având ca obiect pretenții formulată de reclamanta . cu sediul în G., ., ., în contradictoriu cu pârâta .> cu sediul în G., .. 257, jud. G., ca neîntemeiată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11.10.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

R. DICUElena B.

RED.RD/TEH.EB.4EX/06.11.2013 .>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 9342/2013. Judecătoria GALAŢI