Pretenţii. Sentința nr. 9856/2013. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 9856/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 23-10-2013 în dosarul nr. 242/233/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

„Operator de date cu caracter personal 8638”

SECTIA CIVILĂ

Sentința civila nr. 9856/2013

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 23.10.2012

PREȘEDINTE - D. G. B.

GREFIER – M. R.

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile având ca obiect „pretenții” formulata de reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari NR. 282 - G., .. 14, ., Cod poștal_, J. G. în contradictoriu cu paratul T. M. - G., .. 14, ., Cod poștal_, J. G..

La apelul nominal a răspuns reclamanta prin reprezentant P. V. lipsa fiind paratul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care;

Reprezentantul reclamantei, numita P. V. se legitimează cu CI . nr._, CNP_ domiciliata in G., . nr.15, .. Depune la dosar delegație din partea reclamantei și tabelul privind calculul penalităților. Arata ca paratul a achitat cheltuielile de întreținere si a rămas de achitat doar penalitățile de întârziere in cuantum de 2155,61 lei.

Instanța ia act de precizările reprezentantului reclamantei, constata ca azi este prima zi de înfățișare, procedura fiind legal îndeplinita, după care acorda cuvântul pe probe.

Reprezentantul reclamantei solicita proba cu acte.

Instanța admite pentru ambele părți proba cu acte ca fiind utila cauzei.

Reprezentantul reclamantei nu mai are cereri de formulat.

Instanța constata cauza in stare de judecata si acorda cuvântul pe fond.

Reprezentantul reclamantei solicita admiterea acțiunii așa cum a fost modificata.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 07.01.2013, sub nr._, reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 282, în contradictoriu cu pârâtul T. M. a solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 1513,3 lei ce reprezintă cheltuielile de întreținere aferente perioadei mai 2011 – octombrie 2012 și 1318,77 lei reprezentând penalități de întârziere.

În motivare, reclamanta a arătat că imobilul proprietatea pârâtului face parte din Asociația de proprietari nr. 282 și, deși aceasta din urmă a făcut mai multe demersuri, pârâtul nu și-a achitat datoriile către asociație.

În drept, au fost invocate dispozițiile din Legea nr. 230/2007 și HG 1275/2000, HG 400/2003.

În susținerea cererii formulate, au fost depuse, la dosar, în copie, înscrisuri.

În temeiul art. 242 C.proc.civ., reclamanta a solicitat judecata în lipsă.

La termenul de judecată din data de 11.10.2013 reclamanta și-a precizat acțiunea arătând că pârâtul a achitat cheltuielile de întreținere, astfel încât figurează cu un debit de 1919,39 lei reprezentând penalități de întârziere calculate până în luna iulie 2013. (fila 27)

La termenul de judecată din data de 23.10.2013 reclamanta și-a majorat câtimea obiectului cererii și a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 2155,61 lei reprezentând penalități de întârziere, calculată până în luna august 2013.

Pârâtul, legal citat nu s-a prezentat în instanță și nu a formulat întâmpinare.

Instanța a încuviințat proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările cauzei, cu referire la excepția invocată, reține următoarele:

În fapt, din listele de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile comune stabilite si afișate lunar de către reclamantă, în perioada mai 2011– octombrie 2012 coroborate cu fișa de cont pentru imobilul situat în G., .. 14, ., aferentă perioadei 2011 - 2012, rezultă că pârâtul, având calitatea de proprietar al imobilului menționat, nu au achitat, la termenele stabilite, cotele de contribuție la cheltuielile de întreținere lunare pentru perioada mai 2011 – octombrie 2012.

Potrivit art. 46 din Legea nr. 230/2007, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari. În sensul art. 49 alin. 2 din Legea nr. 230/2007, termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice.

Potrivit art. 50 din Legea nr. 230/2007, asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.

În conformitate cu susținerile reclamantei de la termenul de judecată din data de 11.10.2013 pârâtul a achitat integral cheltuielile de întreține.

În ceea ce privește penalitățile de întârziere, instanța reține că potrivit art. 49 alin. 1 din Legea 230/2007, asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.

De altfel, având în vedere că întârzierile la plata cotelor de întreținere din partea proprietarilor de apartamente determină obligarea Asociației de proprietari la plata unor penalități în favoarea furnizorilor de servicii, în speță sunt îndeplinite și condițiile răspunderii civile delictuale așa cum sunt reglementate acestea de art. 998 – art. 999 C.civ.. Astfel, fapta ilicită săvârșită cu vinovăție este reprezentată de fapta pârâtului de a nu plăti, din culpă, cotele de întreținere ce îi revin, iar între această faptă și prejudiciul suferit de către reclamantă prin obligarea sa la plata penalităților de întârziere către furnizori există un raport de cauzalitate direct.

Conform fișei de calcul depuse la dosarul cauzei, reclamanta a calculat, în ceea ce privește restanțele pârâtului, penalități de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere conform procesului – verbal din data de 30.05.2007 al Comitetul Executiv al Asociației de proprietari nr.282. (fila 33)

În consecință, având în vedere obligația constatată în sarcina pârâtului, considerentele de mai sus și dispozițiile Legii nr. 230/2007 instanța va admite acțiunea și îl va obliga pe pârât la plata către reclamantă a sumei de 2155,61 lei reprezentând penalități de întârziere, aferente perioadei martie 2010 – august 2013, pentru neplata în termen a cheltuielilor de întreținere.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea având ca obiect „pretenții” formulata de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 282 - G., .. 14, ., Cod poștal_, J. G. în contradictoriu cu paratul T. M. - G., .. 14, ., Cod poștal_, J. G..

Obligă pârâtul la plata sumei de 2155,61 lei reprezentând penalități de întârziere.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 23.10.2013.

Președinte, Grefier,

Red.D.G.B../22.11.2013

dact.M.M./4 ex.29.11.2013/4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 9856/2013. Judecătoria GALAŢI