Somaţie de plată. Sentința nr. 7594/2013. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 7594/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 08-08-2013 în dosarul nr. 24082/233/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

Operator de date cu caracter personal nr.8637*

SECȚIE CIVILĂ

Dosarul nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 7594

Ședința publică de la 08 August 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: D. G. B.

GREFIER: M. B. V.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra cauzei civile privind pe contestatoarea . cu sediul în G., ., nr. 11, .. 3, . și pe debitorii G. N. domiciliată în G., ..3, ., nr. 3, ., J. G., M. C. domiciliat în G., ., nr. 3 BIS, ., având ca obiect somație de plată.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 24.07.2013 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 01.08.2013, respectiv la data de 08.08.2013, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei comerciale de față reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. la data de 05.12.2012, sub nr._, creditoarea . a chemat în judecată debitorii G. N. și M. C., solicitând instanței să dispună emiterea unei ordonanțe care să cuprindă somarea debitorilor la plata sumei de 3400 lei reprezentând debit, penalități de întârziere de 1% pe zi de la data de 11.02.2010 până la executarea efectivă a obligației de plată, 10.000 lei reprezentând daune interese, precum și obligarea debitorilor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, creditoarea a arătat că a încheiat cu debitoarea G. N. contractul de vizionare pentru cumpărare nr. 1/02.12.2009, având ca obiect efectuarea de către creditoare a demersurilor necesare pentru găsirea unui imobil în vederea achiziționării.

A mai precizat creditoarea că la data de 04.12.2009 la sediul său s-a încheiat antecontractul de vânzare cumpărare nr. 1 între debitori, în calitate de promitenți cumpărători și numiții S. D. și S. M., în calitate de promitenți vânzători, având ca obiect angajamentul luat în vederea achiziționării imobilului situat în G., ., ..

În continuare, creditoarea a arătat că prin semnarea acestui act, debitorii s-au obligat să plătească suma de 3400 lei reprezentând comisionul datorat creditoarei la data perfectării contractului de vânzare cumpărare.

Prin declarația pe proprie răspundere din data de 08.01.2010 debitorul M. C. a arătat că nu mai este interesat de achiziționarea imobilului și s-a obligat ca în caz contrar să plătească creditoarei comisionul,penalități și despăgubiri.

A mai precizat creditoarea că potrivit extrasului de carte funciară debitorii au devenit coproprietarii imobilului în cauză la data de 11.02.2010.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile din O.G. nr. 5/2001.

Cererea a fost timbrată cu suma de 39 lei reprezentând taxă de timbru și 5 lei reprezentând timbru judiciar.

În dovedirea cererii creditoarea a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

Deși legal citată, debitoarea G. N. nu s-a prezentat in instanță, nu a propus probe in apărare si nici nu a formulat întâmpinare.

Debitorul M. C., legal citat a fost reprezentat în instanță și a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii.

În motivarea întâmpinării, debitorul a arătat că imobilul ce a făcut obiectul antecontractului de vânzare cumpărare nu a fost achiziționat din motive neimputabile debitorilor, întrucât Guvernul României a blocat programul de finanțare a cumpărării locuințelor „Prima Casă”, iar obligațiile față de societatea creditoare au încetat la data de 31.01.2010.

În drept, au fost invocate dispozițiile OG 5/2001.

Analizând actele si lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În ceea ce privește excepția inadmisibilității instanța reține că aceasta vizează un gen de acțiune care nu poate fi promovată în justiție, dreptul pretins încălcat neregăsindu-și ocrotire în sfera juridicului și care îl pune pe magistrat în imposibilitate să o analizeze.

Or, având în vedere obiectul prezentei cauze, precum și dispozițiile art. 6 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului care garantează fiecărei peroane „dreptul la un tribunal”, adică dreptul ca o instanța judiciara sa soluționeze orice contestație privitoare la drepturile si obligațiile sale civile, instanța va respinge excepția inadmisibilității cererii.

Pe fondul cauzei, instanța reține că la data de 02.12.2009, între creditoare, în calitate de prestator și debitoarea G. N., în calitate de beneficiar, se încheie Contractul de vizionare pentru cumpărare nr. 1, având ca obiect efectuarea de către prestator la cererea și în interesul beneficiarului, a demersurilor necesare pentru găsirea unui imobil în vederea achiziționării de către beneficiar. (filele 12,13)

Ulterior, se încheie Antecontractul de vânzare cumpărare nr. 1/04.12.2009, între numiții S. D. și S. M., în calitate de promitenți vânzători și debitori, în calitate de cumpărători. Contractul este semnat și de către creditoare și are ca obiect imobilul situat în G., ., .

Potrivit Capitolului III art. 1 din Contract, prețul imobilului s-a stabilit la suma de_ lei, iar potrivit art. 2 debitorii vor efectua plata astfel: avans în cuantum de 3400 lei reprezentând garanție în agenție, sumă care va fi scăzută din comisionul aferent intermediarului tranzacției, iar diferența de 170.000 lei se va achita promitenților vânzători la momentul perfectării contractului de vânzare cumpărare.

Așadar, obligația debitorilor privind plata sumei de 3400 lei își are izvorul în Antecontractul de vânzare cumpărare nr. 1/04.12.2009.

În drept, conform art.1 din OG nr.5/2001, procedura somației de plata se desfasoara la cererea creditorului, in scopul realizării de bunăvoie sau prin executare silita, a unor creante certe, lichide si exigibile ce reprezintă obligatii de plata a unor sume de bani asumate prin contract constatat printr-un înscris sau determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, insusit de catre parti prin semnatura ori in alt mod admis de lege si care atesta drepturi si obligații privind executarea unor servicii, lucrari sau orice alte prestatii.

De asemenea, in aprecierea caracterului cert, lichid si exigibil al creantelor, prezinta relevanta si dispozițiile art. 379 C.proc.civ., conform carora creanța este certă atunci cand existența sa rezultă din însuși actul de creanță sau și din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul, si lichida, in masura in care cuantumul sau este determinat sau determinabil in aceleasi conditii.

Prin urmare, fata de ansamblul dispozitiilor legale ce reglementeaza procedura somatiei de plata, aceasta se prezinta ca o procedura speciala, simplificata si rapida, a carei ratiune consta in necesitatea de a asigura executarea cu promptitudine a creantelor circumstantiate expres de lege, respectiv creante ce reprezinta obligatii de plata a unor sume de bani, rezultand din executarea unor servicii, lucrari sau orice alte prestatii.

Așadar, instanta reține ca procedura somatiei de plata nu este in mod evident aplicabila in cazul antecontractelor de vânzare cumpărare, care nu pot privi „lucrari, servicii sau prestatii” in sensul dispozitiilor legale mentionate anterior.

In aceste conditii, instanta apreciaza ca nu sunt indeplinite conditiile prevazute de art.1 din OG nr.5/2001, intrucat desi antecontractul de vânzare-cumpărare in discutie a fost insusit prin semnatura de catre debitori, acesta nu atesta drepturi si obligatii de plata a unor sume de bani, avand legatura cu executarea unor servicii, lucrari sau alte prestatii. Astfel, instanta retine ca aceasta creanta nu este susceptibila de a fi recuperata pe calea somatiei de plata, dispozitiile OG nr.5/2001 nefiind aplicabile in cauza.

În ceea ce privește suma de 10.000 lei reprezentând daune interese, instanța reține că potrivit art. 19 din Contractul nr. 1/02.12.2009, plata acestora este condiționată de neîndepliniresa obligației de a nu încheia un contract translativ de proprietate, altfel decât prin intermediul creditoarei prestatoare.

Or, potrivit dispozițiilor antecontractului de vânzare cumpărare contractul trebuia perfectat cel mai târziu la data de 31.01.2010, iar conform extrasului de carte funciară debitorii au devenit coproprietarii imobilului în cauză la data de 11.02.2010

F. de toate aceste considerente, instanta urmeaza a respinge ca neintemeiata cererea de emitere a unei somatii de plata, creditoarea pastrand posibilitatea de a introduce o actiune pe calea dreptului comun, in conditiile art.7 din OG nr.5/2001.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepția inadmisibilității.

Respinge cererea având ca obiect somație de plată, formulată de contestatoarea . cu sediul în G., ., nr. 11, .. 3, . în contradictoriu cu debitorii G. N. domiciliată în G., ..3, ., nr. 3, ., J. G., M. C. domiciliat în G., ., nr. 3 BIS, ., ., J. G., ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 08.08.2013.

Președinte Grefier,

D. G. B. M. B. V.

Red.D.G.B../08.08.2013

Dact. M.B.V./2ex/09.08.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Somaţie de plată. Sentința nr. 7594/2013. Judecătoria GALAŢI