Somaţie de plată. Sentința nr. 3652/2013. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 3652/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 09-04-2013 în dosarul nr. 19180/233/2012
Dosarul nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal nr.8637*
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3652
Ședința publică din data de 09.04.2013
Președinte: N.-D. B.
Grefier: S.-M. B.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile formulate de creditoarea .. – G. în contradictoriu cu debitoarea .. - G. având ca obiect „somație de plată”.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în sensul că prezenta cauză se află la primul termen de judecată, nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, creditoarea a depus cerere de renunțare la judecată însă nu a depus taxa judiciară de timbru în valoare de 39 lei si timbru judiciar de 0,3 lei, după care;
Instanța având în vedere că i s-a pus în vedere creditoarei prin citație să achite taxa judiciară de timbru în valoare de 39 lei si timbru judiciar de 0,3 lei și văzând că nu a fost achitată, apreciază că are prioritate excepția netimbrării cererii de chemare în judecată față de cererea de renunțare la judecată.
Instanța văzând dispozițiile art. 20 alin. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, invocă din oficiu excepția de netimbrare și în temeiul disp. art. 150 cod procedură civilă, văzând că nu mai sunt cereri de formulat și probe de administrat instanța declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare pe această excepție.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ 72012 la data de 03.10.2012 creditoarea . G. a formulat cerere pentru emiterea unei somații de plată împotriva debitoarei . G., solicitând obligarea debitoarei la plata sumei de 33.074,74 lei.
În motivarea cererii sale creditoarea a arătat că la data de 13.06.2012 părțile au încheiat contractul de cesiune de creanță nr. 582/13.06.2012 prin care debitoarea se obligă la plata sumei de 33.074,74 lei reprezentând contravaloarea creanțelor pe care debitorul cedat – . – le avea către creditoare din cursul anului 2011, suma urmând să fie plătită în termen de maxim 90 de zile de la încheierea contractului.
Debitoarea nu a înțeles să achite sumele stabilite prin contractul de cesiune de creanță.
A solicitat creditoarea și obligarea debitoarei la plata cheltuielilor de judecată.
Cererea a fost întemeiată pe disp. OG nr. 5/2001.
A depus înscrisuri f. 4-27.
La data de 21.03.2013 creditoarea a depus la dosar o cerere prin care a arătat că înțelege să renunțe la judecată (f. 39).
Văzând obiectul cererii formulate de către creditoare, prin rezoluție i s-a pus în vedere reclamantei să timbreze în mod corespunzător acțiunea cu suma de 39 lei taxă de timbru și 3 lei timbru judiciar în temeiul dispozițiilor art.3 lit. o 1 din Legea 146/1997.
Cu această mențiune a fost citată creditoarea pentru primul termen de judecată.
La termenul de judecată din data de 09.04.2013 instanța, apreciind că are prioritate excepția netimbrării față de renunțarea la judecată, a invocat din oficiu excepția netimbrării cererii .
Conform dispozițiilor art. 137 cod procedură civilă instanța urmează să se pronunțe cu prioritate asupra excepției invocate și analizând actele și lucrările dosarului reține următoarele:
Potrivit disp. art. 1 din Legea nr. 146/1997 acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești, precum și cererile adresate Ministerului Justiției și Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sunt supuse taxelor judiciare de timbru, prevăzute în prezenta lege, și se taxează în mod diferențiat, după cum obiectul acestora este sau nu evaluabil în bani, cu excepțiile prevăzute de lege.
Conform dispozițiilor art. 20 alin. 1 și 3 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru dacă taxa de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal în momentul înregistrării acțiunii, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată iar neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea cererii, sancțiune care i-a fost pusa in vedere creditoarei prin citație.
Creditoarea a fost legal citată și i s-a adus la cunoștință obligația de plată a taxei judiciare de timbru, obligație pe care nu și-a îndeplinit-o, renunțând în schimb la judecată. Instanța nu poate lua act de renunțarea la judecată atâta timp cât pentru legala investire a instanței de judecată cererea formulată trebuie să fie legal timbrată.
Pentru aceste considerente de fapt și de drept instanța urmează să admită excepția netimbrării cererii și va anula cererea de emitere a somației de plată ca netimbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, invocată de instanță din oficiu.
În temeiul disp. art. 20 al. 1 și 3 din legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru anulează cererea de chemare în judecată formulată de creditoarea .. G. cu sediul în G., ., ., Cod poștal_, J. G. în contradictoriu cu debitoarea .. - G. cu sediul în G., ., ._, J. G. având ca obiect „somație de plată”.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 09.04.2013.
Președinte Grefier
Judecător N.-D. B. S.-M. B.
Red NDB./ Dact. S.M.B. / 4 ex / 24.05.2013
.>
.
← Actiune in regres. Sentința nr. 8833/2013. Judecătoria GALAŢI | Plângere contravenţională. Sentința nr. 5011/2013.... → |
---|