Somaţie de plată. Sentința nr. 3686/2013. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 3686/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 09-04-2013 în dosarul nr. 26193/233/2010
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal nr.8637*
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3686
Ședința publică de la 09.04.2013
Președinte: N. D. B.
Grefier: S. M. B.
Pe rol fiind soluționarea cauzei formulată de creditoarea S.C. C. CU B. 95 S.R.L. P. ADMINISTRATOR G. A. (REPREZENTATĂ CONVENȚIONAL DE AV. M. L. ) în contradictoriu cu debitorul . - P. ASOCIAT MELICIANU T. G. având ca obiect somație de plată.
La apelul nominal făcut în șediță publică au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
Grefierul învederează că prin încheierea de ședință din data de 21.11.2011 judecarea cauzei a fost suspendată pentru lipsa relatiilor solicitate de instanță și că, potrivit referatului întocmit de grefă, la data de 31.01.2013 s-a dispus, din oficiu, repunerea pe rol a cauzei pentru constatarea perimării.
Instanța invocă din oficiu excepția perimării cererii de chemare în judecată.
Văzând că nu mai sunt cereri de formulat și probe de administrat, potrivit disp. art. 150 Cod Procedură Civilă, instanța declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare pe excepția perimarii.
JUDECĂTORIA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
P. cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 14.12.2010, creditoarea S.C. C. CU B. 95 S.R.L. P. ADMINISTRATOR G. A. a solicitat, în contradictoriu cu debitorul . - P. ASOCIAT MELICIANU T. G., emiterea unui ordonate si obligarea debitoarei la plata sumei de 1.600,13 lei, reprezentant debit neachitat.
La termenul de judecată din data de 21.11.2011 instanța a dispus suspendarea judecății cauzei în temeiul disp. art. 1551 cod procedura civila, având în vedere că creditoarea nu a depus relatiile solicitate de instanța.
La termenul de judecată din data de 09.04.2013, instanța din oficiu a pus în discuție excepția perimării.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva excepției invocate, excepție care urmează să fie analizată cu prioritate, conform disp. Art. 137 cod procedură civilă, instanța reține următoarele:
Potrivit disp. art. 248 cod procedura civila „orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.”
P. rămânerea in nelucrare se înțelege situația in care . pe rolul unei instante nu se efectuează nici un act de procedura, din culpa părților, perimarea fiind o sancțiune procesuala care se bazează pe prezumția de desistare a părții de la cererea făcută, dedusa din faptul nestăruinței o perioada îndelungata in judecata.
Așa cum rezulta din actele dosarului judecata cauzei a fost suspendată, potrivit disp. art. 1551 cod procedura civila prin încheierea de ședință din data de 21.11.2011 întrucât creditoarea nu a depus relatiile solicitate de instanța.
Potrivit disp. art. 2441 al. 1 și 2 cod procedură civilă atât împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea, cât și împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de repunere pe rol a procesului se poate declara recurs cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului.
Creditorul nu a exercitat calea de atac a recursului împotriva încheierii de suspendare a judecății cauzei.
În conformitate cu dispozițiile art. 248 C.p.civ. orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit dispozițiilor art. 252 C.p.civ perimarea se poate constata și din oficiu.
De la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, nemaîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii.
Pentru aceste considerente, instanța, în baza art.248 și urm Cpciv, urmează să constate perimată acțiunea de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
In temeiul disp. art. 252 Cod procedura civila constata perimata cererea de emitere a somației de plată formulată de creditoarea S.C. C. CU B. 95 S.R.L. P. ADMINISTRATOR G. A. (REPREZENTATĂ CONVENȚIONAL DE AV. M. L. ) cu sediul in G., ., parter, jud. G., în contradictoriu cu debitorul . - P. ASOCIAT MELICIANU T. G. cu sediul inGalați, ., ., jud. G.,
Cu recurs in termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 09.04.2013
Președinte, Grefier
N. D. B. S. M. B.
Red.NDB/ Tehnored/4 ex/07.05.2013
.>
← Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 130/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 243/2013.... → |
---|