Somaţie de plată. Sentința nr. 5083/2013. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 5083/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 15-05-2013 în dosarul nr. 445/260/2012

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal nr.8637*

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ nr. 5083

Ședința publică din data de: 15.05.2013

Președinte – I. – M. C.

Grefier – G. M.

Pentru astăzi a fost amânată soluționarea cauzei civile având ca obiect „ somatie de plata ” formulata de creditoarea S.C. N. 33 S.R.L in contradictoriu cu debitoarea . M..

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 10.05.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru 15.05.2013, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei comerciale de față constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Moinești la data de 01.02.2012, sub Dosar nr._, reclamanta-creditoare S.C. N. 33 S.R.L, în contradictoriu cu debitoarea pârâtă . M., a solicitat instanței de judecată emiterea unei somații de plată împotriva debitoarei, prin care aceasta din urmă să fie obligată la plata sumei de 30.751,80 lei și la plata cheltuielilor de judecată

În motivarea în fapt a cererii, creditoarea a arătat că între părți s-au desfășurat fapte de comerț în temeiul cărora creditoarea a vândut deșeuri de fier vechi debitoarei conform facturii fiscale nr._ și a avizelor de însoțire a mărfii nr. 24 și 25 iar debitoarea nu și-a îndeplinit obligația de plată a facturii.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile O.G. nr. 5/2001.

În dovedirea cererii, creditoarea a depus la dosarul cauzei, în copie, înscrisuri reprezentând: notificare, factură fiscală, aviz de însoțire a mărfii (f. 5-8).

La termenul de judecată din data de 25.05.2012 instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Moinești și a declinat cauza spre soluționare Judecătoriei G..

Legal citată, la termenul de judecată din data de 04.03.2013 pârâta a depus întâmpinare solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În motivarea întâmpinării debitoarea a arătat că după ce a fost notificată printr-o scrisoare de debit să achite contravaloarea mărfurilor primite, aceasta a răspuns creditoarei comunicându-i că aceeași cantitate de marfă este solicitată a fi plătită de către o altă societate, .. Bacău, potrivit documentelor contabile. A mai arătat debitoarea că deși a invitat creditoarea la discuție aceasta nu s-a prezentat, motiv pentru care a restituit factura fiscală nr. 87/19.12.2011 refuzând-o astfel și la plată.

Potrivit susținerilor debitoarei în cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute de O.G. nr. 5/2001 în condițiile în care între părți nu s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare pentru marfa respectivă iar factura nu este însușită de aceasta, sens în care pentru clarificarea situației ar fi necesar un probatoriu complex.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile O.G. nr. 5/2001 și ale art. 205 NCPC.

În dovedirea întâmpinării debitoarea a depus la dosar, în copie, înscrisuri reprezentând: scrisoare de debit, notificarea nr. 211/13.01.2012, dovada comunicării, contract de vânzare cumpărare nr. 182/17.06.2011, factură fiscală nr. 09/19.12.2011, avize de însoțire a mărfii ( f. 12-24).

La termenul de judecată din data de 25.03.2013 creditoarea a depus la dosar o . înscrisuri reprezentând contract de vânzare cumpărare nr. 16/15.01.2011, facturi fiscale, aviz de însoțire a mărfii și chitanțe ( f. 29-35).

Acțiunea a fost legal timbrata cu 39 lei taxa de timbru judiciar conform art. 3 lit. o 1) din Legea nr. 146/1997 și 1 leu timbru judiciar.

La termenul de judecată din data de 10.05.2013 instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, între părți s-au derulat raporturi comerciale, în baza cărora creditoarea S.C. N. 33 S.R.L i-a vândut debitoarei S.C. R. S. FILIALA M. S.R.L. deșeuri de fier vechi, astfel cum rezultă din factura fiscală nr. 87/19.12.2011 și din avizele de însoțire a mărfii nr. 24 și 25 (fila 38-40). Debitoarea avea obligația să îi plătească creditoarei suma prevăzută în factura fiscală, la data emiterii facturii, nefiind inserată o dată a scadenței.

În drept, potrivit art. 1 din O.G. nr. 5/2001 privind procedura somației de plată, această procedură poate fi demarată pentru realizarea creanțelor certe, lichide și exigibile ce reprezintă obligații de plată a unor sume de bani, asumate prin contract constatat într-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau alt înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege și care atestă drepturi și obligații privind executarea anumitor servicii, lucrări sau orice alte prestații.

Prin urmare, procedura somației de plată presupune îndeplinirea unor cerințe speciale, respectiv, să existe un contract care atestă drepturi și obligații, respectiv să existe o creanță certă, lichidă și exigibilă, care să rezulte dintr-un înscris și să fie bănească.

Caracterul cert, lichid și exigibil al creanței se stabilește în raport de prevederile art. 379 alin. 2 și 3 C.pr.civ..

Potrivit dispozițiilor art. 379 alin. 2 C.pr.civ., creanța certă este aceea a cărei existență rezultă din însuși actul de creanță sau și din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul.

Conform prevederilor art. 379 alin. 3 C.pr.civ., "creanța este lichidă atunci când câtimea ei este determinată prin însuși actul de creanță sau când este determinabilă cu ajutorul actului de creanță sau și a altor acte neautentice, fie emanând de la debitor, fie recunoscute de dânsul, fie opozabile lui în baza unei dispoziții legale sau a stipulațiilor conținute în actul de creanță, chiar dacă prin această determinare ar fi nevoie de o deosebită socoteală”.

În ceea ce privește exigibilitatea, creanța este exigibilă când a ajuns la scadență.

Din interpretarea logică a art. 1 din O.G. nr. 5/2001 privind procedura somației de plată, se poate conchide că, sub aspect probatoriu, în procedura somației de plată nu poate fi administrată decât dovada cu înscrisuri, limitare ce este de natură să aducă atingere principiului aflării adevărului. Astfel proba cu interogatoriul sau proba testimonială nu sunt admisibile în procedura somației de plată.

Totodată, trebuie subliniat faptul că pe cale procedurii speciale a somației de plată se soluționează neînțelegerile dintre creditor și debitor legate de executarea de către debitor, fără însă a intra în cercetarea fondului raporturilor juridice dintre părți.

În cauză, instanța reține că societatea debitoare a recunoscut că a achiziționat o cantitate de deșeuri de fier vechi însă această marfă a fost solicitată la plată concomitent de două societăți comerciale, societatea creditoare și .., sens în care potrivit adresei nr. 211/13.01.2012 ( fila 13), debitoarea a invitat la discuții cele două societăți pentru a clarifica situația, însă aceasta din urmă nu a dat curs invitației. În plus, instanța are în vedere că astfel cum a arătat debitoarea, cantitatea de mărfuri ce apare în avizele de însoțire a mărfii nr. 24 și 25 (f. 38-39) este diferită de cantitatea de mărfuri consemnată în factura fiscală nr. 87/19.12.2011, aspect ce este de natură a da naștere unor dubii rezonabile cu privire la caracterul cert al creanței. În plus, instanța are în vedere faptul că deși între părți apare ca încheiat contractul de vânzare cumpărare nr. 16/15.01.2011, contract a cărui existență este de asemenea contestată de către debitoare, nici avizele de însoțire a mărfii și nici factura fiscală nr. 87/19.12.2011 nu poartă ștampila societății, instanța neavând certitudinea că această creanță este însușită de societatea debitoare.

În aceste condiții, instanța reține că pârâta a făcut o contestare argumentată a sumei datorate atât sub aspectul debitului principal, ceea ce înlătură caracterul de creanță certă, lichidă și exigibilă pretins de reclamantă.

Pentru aceste considerente, având în vedere faptul că pe calea procedurii somației de plată, instanța nu poate intra în cercetarea fondului raporturilor juridice derulate între părți, aceasta va respinge cererea de pronunțare a unei somații de plată ca neîntemeiată, creditoarea păstrând în condițiile art. 7 din O.G. nr. 5/2001, posibilitatea de a introduce o acțiune pe calea dreptului comun.

Pe cale de consecință va fi respinsă și cererea accesorie de obligare a debitoarei la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca neîntemeiată cererea de emitere a somației de plată formulată de reclamanta-creditoare S.C. N. 33 S.R.L., cu sediul in Comanesti, ., împotriva debitoarei S.C. R. S. FILIALA M. S.RL, cu sediul in Gl, .. 83.

Respinge ca neîntemeiată cererea reclamantei-creditoare de acordare a cheltuielilor de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15.05.2013.

PREȘEDINTE,GREFIER,

„Vă atragem atenția că datele menționate în prezentul document se înscriu în cele prevăzute de Legea 677/2001, fapt ce conferă obligativitatea protejării, conservării și folosirii acestora doar în scopul prevăzut de lege”

Red.I.M.C.

Dact. G.M./2 ex./23.05.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Somaţie de plată. Sentința nr. 5083/2013. Judecătoria GALAŢI