Acţiune în constatare. Sentința nr. 615/2014. Judecătoria GALAŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 615/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 23-01-2014 în dosarul nr. 9219/233/2012
Dosar nr._
R.
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal nr. 8637
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 615
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 23.01.2014
Președinte – I. D. C.
Grefier – M. V.
Pentru astăzi fiind amânată solutionarea cauzei civile avand ca obiect „acțiune în constatare” formulată de reclamantii I. V. și I. D. în contradictoriu cu pârâta S.C. V. R. SA.
Dezbaterile au avut loc in ședința publică de judecată din data de 09.01.2014 fiind consemnate in încheierea de ședință din acea data, când instanta având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de 16.01.2014, apoi pentru astăzi, când a pronunțat următoarea hotarâre:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 28.05.2012, reclamanții I. V. SI I. D. au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta S.C. V. R. S.A. București prin Sucursala G., să pronunțe o hotărâre care să constate caracterul abuziv al clauzei prevăzute de pct. 5 lit. a din Convenția de credit nr._/26.05.2008 (referitor la comisionul de risc), al clauzei art. 3 pct 5.1 lit. b din Actul aditional nr. 1/29.10.2010 si al clauzei art. 2 pct. 5 lit. b din Actul aditional nr. 2/29.10.2010, să constate nulitatea acestor clauze. A solicitat să se dispună încetarea încasării comisionului de risc, să fie eliminat art. 5 lit. a din Convenția de credit nr._/26.05.2008, art. 3 pct 5.1 lit. b din Actul aditional nr. 1/29.10.2010 si din Actul aditional nr. 2/29.10.2010 si să fie obligată pârâta la restituirea, către reclamanți, a sumei de 20.000 CHF reprezentând comision de risc încasat si comision de administrare, cu dobândă legală de la data incasarii si pana la plata efectiva
Reclamantii au mai solicitat instantei sa se constate nulitatea clauzei prevazuta la pct. 4 lit. a si b reprezentand comision de penalizare si rata dobanzii penalizaroare din Convenția de credit nr._/26.05.2008 si din Actele aditionale nr. 1 si 2 la contract.
Au solicitat si obligarea paratei la restituirea sumei de 5.000 franci elvetiei incasati cu titlu de penalitati intarziere, cu dobanda legala de la data incasarii pana la restituirea efectiva.
Au solicitat și cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanții au arătat că, la data de 26.05.2008, au încheiat cu pârâta Convenția de credit nr._, având ca obiect acordarea unui credit în cuantum de 190.000 CHF, pe o perioadă de 300 luni.
In contract, printre alte clauze, s-a stipulat la pct. 5 lit. a) din conditii speciale, un comision de ridc de 0.26% aplicabil pe toata perioada de rambursare aplicat la suma imprumutata, platibil lunar la scadenta ratelor.
Ulterior, prin Actul aditional nr. 1 si 2, sub presiunea O.U.G. nr. 50/2010, comisionul de risc a fost transformat in comision de administrare de 0.26% si 0.10% in aceleasi conditii.
Raclamantii mai arata ca la punctul 4 din conditii speciale au fost stabilite penalitati de intarziere sub doua forme, respectiv: la pct. 4 lit a) o penalizare de 2% flat, dar nu mai putin de 25 franci elvetieni, aplicabil la sumele restante pentru primele 5 zile de intaziere, platibil in 5 zile de la scdenta, iar la pct. 4 lit. b) o dobanda penalizatoare reprezentand rata dobanzii curente + 5% pe zi, calculate incepand cu a 6 a zi de la scadenta, cu mentiunea ca de la data calcularii dobanzii penalizatoare, sumele datorate devin restante.
Apreciază reclamanții că este abuzivă clauza privind perceperea comisionului de risc din cele două convenții de credit și a comisionului de administrare din actele adiționale la convențiile de credit întrucât acest comision nu este definit în contract, valoarea lui reprezintă jumătate din cuantumul ratei principale și a dobânzii aplicabile creditului iar aplicarea unui comision de risc redenumit reprezintă un abuz de drept din partea băncii.
În continuare, reclamanții au redat definiția consumatorului, a comerciantului și condițiile de identificare a clauzelor abuzive, în concordanță cu prevederile Legii nr. 193/2000.
Au învederat că nu au avut posibilitatea negocierii directe a clauzelor contractuale și, prin semnarea contractelor agreate de bancă, s-au produs dezechilibre între drepturile părților contractante.
Au precizat mai reclamanții că, clauzele, prevăzute de art. 5 lit. a din Condițiile Speciale și de art. 3.5 din Condițiile Generale ale celor două convenții de credit, care stabilesc plata unui comision de risc din suma datorată, sunt abuzive, întrucât atât dobânda cât și comisionul de risc sunt percepute pentru unul și același lucru, comisionul de risc nefiind, în accepțiunea reclamanților, decât o dobândă mascată.
Mai arată reclamanții că nu se stabilește în contract care este riscul pentru care se plătește comisionul, toate riscurile fiind suportate de către reclamanți, astfel încât această clauză este neclară în raport cu inexistența în persoana pârâtei a unui veritabil risc contractual.
Reclamantii arata ca clauzele mentionate sunt contrare Legii nr. 193/2010, intrucat au p formulare ambigua, neechivoca, creind confuzie intre dobanda si alte comisioane, neexplicand clar modul de calcul. Clauza creeaza un dezechilibru major.
În drept, au invocat dispozițiile art. 966-970 și art. 983 C.civ. de la 1864, ale Legii nr. 193/2000, ale OUG nr. 50/2010 și ale Legii nr. 135/1995.
În susținerea cererii lor, reclamanții au depus la dosar înscrisuri în copie certificată pentru conformitate cu originalul (filele 5-43).
Pârâta S.C. V. R. S.A. BUCUREȘTI prin Sucursala G. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca nefondată, deoarece clauzele din convenția de credit nu sunt abuzive.
Parata a invocat exceptia prematuritatii actiunii, motivat de faptul ca, raportat la obiectul actiunii introduse de catre reclamanti, litigiul este unul comercial evaluabil in bani si in consecinta reclamantii aveau obligatia, ca inainte de introducerea actiunii sa efctueze procedura concilierii directe, in modalitatea si termenele reglementate de art. 720 ind. 1 C.Pr.Civ.
A învederat pârâta că activitatea bancară, deși se realizează de persoane juridice de drept privat, prezintă un incontestabil interes public și beneficiază de reglementare și supraveghere din partea BNR. A indicat faptul că o clauză, pentru a fi considerată abuzivă, trebuie să îndeplinească condițiile stipulate la art. 4 din Legea nr. 193/2000, aceste condiții nefiind îndeplinite în ceea ce privește clauza din contract care se referă la comisionul de risc. Astfel, a arătat că această clauză a fost în mod direct negociată cu părțile, iar banca a fost de bună credință, explicându-le clienților săi conținutul clauzei iar simpla pre-redactare a contractului nu exclude posibilitatea negocierii unor clauze și buna sau reaua credință trebuie analizată doar din perspectiva încălcării echilibrului contractual.
A apreciat pârâta că negocierea clauzelor contractuale s-a realizat prin acceptarea ofertei, a produsului lansat de bancă iar intenția reclamanților la negocierea contractului de credit a fost aceea de a stabili dacă costul creditului este convenabil pentru ei, fără a conta din ce anume este compus acel cost.
Cu privire în mod expres la comisionul de risc, pârâta a arătat că riscul se generează prin simpla acordare a creditului și trebuie reevaluat în permanență, clauza fiind negociată cu reclamanții, cu scopul de a asigura chiar echilibrul contractual în raport cu evoluția stării financiare a reclamanților, criza pieței imobiliară fiind un grăitor exemplu în sensul că nici garanțiile imobiliare nu oferă o sursă sigură de rambursare a creditelor.
Comisionul de risc este o parte a prețului contractului, motiv pentru care se regăsește identificat în mod expres în graficul de rambursare, alături de celelalte elemente ale creditului, urmând a fi suportate de către beneficiarul final, respectiv reclamanții din prezenta clauză.
A precizat pârâta că clauza, reglementată de art. 5 din contract, nu creează un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, ci mai degrabă o modalitate de asigurare a echilibrului contractual la evoluția stării financiare a reclamanților.
A mai arătat că nu toate riscurile sunt acoperite de garanțiile reale imobiliare iar solidaritatea garanției nu este în măsură să asigure recuperarea sumelor de către bancă, garanția fiind menită să acopere exclusiv valoarea sumei împrumutate, din aceasta scăzându-se costurile pe care banca le înregistrează cu executarea acesteia. D. urmare, riscurile care ar putea să apară pe parcursul derulării contractului trebuie administrate de către bancă din momentul acordării creditului și până la rambursarea ultimei rate aferente acestuia și, pentru administrarea tuturor acestor categorii de risc, banca percepe un comision de risc.
În ceea ce privește dispozițiile art. 4 din Legea nr. 193/2000, pârâta a arătat că faptul că o clauză contractuală nu a fost negociată direct cu consumatorul nu conduce automat la concluzia că aceasta ar fi abuzivă, iar noțiunea de „dezechilibru semnificativ” depinde de aprecierea comportamentului abuziv al celui care deține poziția de supremație la încheierea contractului.
În consecință, în temeiul art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, obiectul contractului, în speță prețul acestuia, nu poate face obiectul aprecierii caracterului abuziv al clauzei, în măsura în care această clauză este exprimată în mod clar și inteligibil.
A precizat pârâta că toți clienții au semnat convenția de credit și au stabilit, împreună cu reprezentantul băncii, condițiile speciale aferente fiecărui contract în parte, astfel încât nu se poate considera că aceste clauze nu au fost negociate.
A mai precizat pârâta că riscul suportat de către bancă este reprezentat de scăderea prețului imobilelor pe piața imobiliară, inclusiv a celor aduse în garanție și că acest comision de risc nu reprezintă un echivalent al garanției imobiliare reale – ipoteca, obiectul lor fiind diferit: comisionul de risc acoperă riscul de neexecutare a garanției, riscul de urmărire a garanției, riscul de pieire a garanției, de neîncasare a valorii asigurării și alte astfel de riscuri.
Pârâta a arătat că reclamanții au agreat obligația de plată a comisionului de risc, atât sub aspectul valorii (procentual), cât și sub aspectul duratei de aplicabilitate (pe toată durata de derulare a convenției), prin semnarea convenției, astfel încât, potrivit principiului statuat de art. 969 C.civ., aceștia trebuie să respecte clauzele contractuale.
În drept, a invocat dispozițiile art. OG nr. 99/2006, ale Regulamentului 17/2003 al BNR, a Legii nr. 193/2000, a Directivei nr. 93/13/CEE și art. 969 C.civ.
A depus la dosar înscrisuri în copie certificată pentru conformitate cu originalul.
În baza art. 242 alin. 2 C.proc.civ, pârâta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
La termenul din data de 28.03.2013 instanta a pus in discutie exceptia prematuritatii formularii cererii de chemare in judecata, iar prin incheierea din data de 18.04.2013 a respins exceptia invocata de catre parata, ca nefondata.
La termenul din data de 30.05.2013 instanta a incuvintat proba cu inscrisuri pentru parti si a respins proba cu expertiza contabila si interogatoriul nefiind utile cauzei.
La termenul din data de 09.01.2014 parata a depus la dosar precizari prin care arata ca potrivit Convenția de credit nr._/26.05.2008 si a graficului de rambursare, reclamantii au achitat comision de risc in cuantum de 1.986,76 CHF si comision de administrare in cuantum de 7.708,48 CHF.
Atât reclamanții cât și pârâta au depus concluzii scrise prin care au detaliat susținerile făcute pe parcursul derulării litigiului și practică judiciară.
Acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru, potrivit dispozițiilor art. 15 lit. j) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și de timbru judiciar, potrivit art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar.
Instanța este competentă să soluționeze cauza, în baza art. 1 pct. 1 și 3 C.proc.civ.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând ansamblul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
În fapt, între pârâta S.C. V. R. S.A., în calitate de împrumutător, și reclamanți, în calitate de împrumutați s-au încheiat Convenția de credit nr._ din data de 26.05.2008 (filele 5-11) prin care reclamanții au fost împrumutați cu suma 190.000 CHF, pe o perioadă de 300 luni, cu o dobândă curenta de 3,99 % pe an și comision de risc de 0,26% aplicabil la soldul creditului, platibil lunar, împrumuturile fiind garantate cu ipotecă de rang II asupra imobilului proprietatea reclamanților situat in Galati, Cartier Tiglina II, ., . si ipoteca de rang I asupra unui alt imobil al reclamantilor situat in Galati, Cartier Mazepa 1, ., ..
Pentru imobilul adus în garanție, polita de asigurare pentru acoperirea tuturor riscurilor a fost cedata in favoarea Bancii.
La încheierea contractelor, reclamanților li s-a înmânat graficul de rambursare, care conținea principalul, dobânda, comisionul de rezervă, comisionul de risc și suma totală lunară de achitat de către aceștia (filele 29-21, 22-43).
Reclamanții solicită să se constate nulitatea absolută a unor clauze din contractele încheiate, întrucât sunt abuzive, după cum urmează :
- art. 5 lit. a din Condițiile Speciale: „Comision de risc. 0,26 % aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadență, pe toată perioada de derulare a convenției de credit nr._” .
- art. 3 pct 5.1.b din Actul aditional nr. 1/29.10.2010 la Convenția de credit nr._ din data de 26.05.2008, de transformare a comisionului de risc în comision de administrare 0,26 % aplicat la soldul creditului, datorat si plătibil lunar pe toata durata creditului.
- art. 2 pct. 5 lit. b din Actul aditional nr. 2/29.10.2010 la Convenția de credit nr._ din data de 26.05.2008 de transformare a comisionului de risc în comision de administrare de 0,10% aplicat la soldul creditului, datorat si plătibil lunar pe toata durata creditului.
- pct. 4 lit. a si b din Convenția de credit nr._ din data de 26.05.2008 in care se prevede comision de penalizare de 2%, dar cel putin 25 CHF si rata dobanzii penalizatoare.
Reclamanți au solicitat încetarea încasării comisionului de risc perceput abuziv, eliminarea acestuia din contracte și restituirea, prin echivalent în lei, a sumelor de 20.000 CHF, reprezentând comision de risc încasat de bancă, cu dobanda legala de la data încasarii si pâna la plata efectiva.
Reclamantii au mai solicitat si restituirea sumei de 5.000 CHF incasati cu titlu de penalitati intarziere, cu dobanda legala de la data incasarii pana la restituirea efectiva.
Parata a aratat ca că activitatea bancară, deși se realizează de persoane juridice de drept privat, prezintă un incontestabil interes public și beneficiază de reglementare și supraveghere din partea BNR. A indicat faptul că o clauză, pentru a fi considerată abuzivă, trebuie să îndeplinească condițiile stipulate la art. 4 din Legea nr. 193/2000, aceste condiții nefiind îndeplinite în ceea ce privește clauza din contract care se referă la comisionul de risc. Astfel, a arătat că această clauză a fost în mod direct negociată cu părțile, iar banca a fost de bună credință, explicându-le clienților săi conținutul clauzei iar simpla pre-redactare a contractului nu exclude posibilitatea negocierii unor clauze și buna sau reaua credință trebuie analizată doar din perspectiva încălcării echilibrului contractual.
Cu privire în mod expres la comisionul de risc, pârâta a arătat că riscul se generează prin simpla acordare a creditului și trebuie reevaluat în permanență, clauza fiind negociată cu reclamanții, cu scopul de a asigura chiar echilibrul contractual în raport cu evoluția stării financiare a reclamanților, criza pieței imobiliară fiind un grăitor exemplu în sensul că nici garanțiile imobiliare nu oferă o sursă sigură de rambursare a creditelor.
Comisionul de risc este o parte a prețului contractului, motiv pentru care se regăsește identificat în mod expres în graficul de rambursare, alături de celelalte elemente ale creditului, urmând a fi suportate de către beneficiarul final, respectiv reclamanții din prezenta clauză.
În drept, potrivit dispozițiilor Legii nr. 193/2000, consumatorii prejudiciați prin contracte încheiate cu încălcarea prevederilor acestei legi au dreptul de a opta între a se adresa direct organelor judecătorești, în conformitate cu prevederile Codului civil și ale Codului de procedură civilă (art. 14) și a sesiza organele competente să controleze respectarea dispozițiilor legii, anume Autoritatea Națională pentru protecția Consumatorilor, precum și specialiști autorizați ai altor organe ale administrației publice (art. 8 și 9).
În prezenta speță, reclamanții au calitatea de consumatori în sensul art. 2 alin.1 din Legea nr. 193/2000 iar pârâta S.C. V. R. S.A. are calitatea de comerciant - împrumutător încheind contractele de credit în cadrul activității sale comerciale, conform prevederilor art. 2 alin. 2 din aceeași lege, deci Convenția de credit nr._/26.05.2008, Actele adiționale nr. 1/29.10.2010 si nr. 2/29.10.201 la această convenție, intră sub incidența Legii nr. 193/2000. Instanța reține că interesul protecției consumatorului ocrotit de acest act normativ este unul de interes public, astfel că încălcarea interdicției de a stipula clauze abuzive atrage nulitatea absolută.
Conform art. 1 alin. 3 Legea nr. 193/2000 republicată, se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
Potrivit art. 4 alin 1 din aceeași lege, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Așadar, pentru a se reține caracterul abuziv al unei clauze contractuale este necesară îndeplinirea cumulată a următoarelor condiții: clauza să nu fi fost negociată direct și să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor bunei-credințe.
Conform art. 10 lit. b OG 21/1992,consumatorii au dreptul de a beneficia de o redactare clară și precisă a clauzelor contractuale, indicarea exactă a prețurilor și tarifelor și, după caz, a condițiilor de garanție.
De asemenea, conform art. 1 alin. 1 și 2 Legea nr. 193/2000 republicată, orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate. În caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului (alin. 2).
Pentru a se putea trece însă la analiza caracterului eventual abuziv al clauzelor mai sus menționate se impune o analiză a prevederilor care exceptează anumite prevederi contractuale de la controlul caracterului abuziv.
Legea nr. 193/2000 este legea de transpunere în dreptul național a cerințelor Directivei nr.93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
La art. 4 alin.6 din lege se prevede că evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
Acest text de lege transpune în legislația națională dispoziția comunitară, prevăzută la art. 4 alin. 2 conform căreia: „aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau a remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil".
Clauzele referitoare Ia dobânzi și comisioane sunt elemente care determină costul total al creditului și împreună cu marja de profit formează prețul contractului iar aprecierea asupra caracterului abuziv al clauzelor, potrivit normelor de drept naționale și comunitare sus citate, nu poate privi nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației, în raport cu serviciul furnizat, cu condiția ca aceste clauze să fie clar și inteligibil exprimate. Comisionul de risc intră în sfera noțiunii de „preț a contractului de credit", de vreme ce reprezintă contraprestații lunare solicitate de bancă în virtutea creditului acordat.
Astfel, potrivit definițiilor cuprinse la art.3 lit. g și i din Directiva 2008/48/CE din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori și de abrogare a Directivei 87/102/CEE:
(g) „costul total al creditului pentru consumatori înseamnă toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele și orice alt tip de costuri pe care trebuie să Ie suporte consumatorul în legătură cu contractul de credit și care sunt cunoscute de către creditor, cu excepția taxelor notariale...".
(i) dobânda anuală efectivă înseamnă costul total a! creditului pentru consumator exprimat ca procent anual din valoarea totală a creditului...".
Riscul de credit este în strânsă legătură cu riscul de diminuare a valorii creanței, riscul contrapartidei, riscul de poziție, riscul de decontare, riscul valutar, riscul de marfă, riscul reputațional și riscul operațional, cum sunt acestea reglementate de art.26 alin. 1 din Ordonanța de Urgența a Guvernului nr.99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului.
Instanța apreciază că textul de lege indicat limitează intervenția instanței în definirea noțiunilor de obiect al contractului, de preț al contractului și de plată, însă nu interzice instanței să evalueze modul cum se calculează o parte din prețul contractului.
Cu privire la negocierea clauzelor contractuale, art. 4 alin. 2 din Legea nr. 193/2000 prevede că o clauză contractuală va ti considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard pre-formulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți, pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Instanța reține că negocierea unei clauze implică posibilitatea consumatorului de a influența natura clauzei contractuale iar, în cauză, nu au fost dovedite eventuale discuții referitoare la modificarea efectivă a clauzelor contestate.
Inserarea clauzelor privind comisionul de risc, respectiv comisionul de administrare nu putea fi influențată de consumatori, clauzele având un caracter standard și regăsindu-se în contractele de credit încheiate de bancă cu diverși consumatori.
Mai mult, în cuprinsul contractului de credit nu este prevăzut dreptul reclamanților de a solicita rezilierea acestuia în situația în care nu sunt de acord cu modificările cauzate de aplicarea clauzelor în litigiu și nici o clauză prin care să se prevadă restituirea acestui comision către reclamanți odată cu plata integrală a ratelor de credit.
În consecință, în lipsa unor dovezi contrare, instanța apreciază că toate clauzele indicate de reclamanți au natura unor clauze pre-formulate, nenegociate liber de părți.
În examinarea caracterului abuziv al clauzelor din contract, instanța va avea în vedere și echilibrul care trebuie să existe între interesele economice ale împrumutaților, de o parte, și cele ale băncii, de cealaltă parte, înțelegând că scopul urmărit de fiecare parte este obținerea unui folos patrimonial maxim, fie prin obținerea de condiții de creditare cât mai puțin oneroase, fie prin asigurarea unei garantări cât mai bune a executării contractului și a unui profit cât mai ridicat. Echilibrul intereselor este unul aproximativ, fiind imposibilă realizarea unei egalități perfecte între pozițiile celor două părți.
Instanța reține că există un dezechilibru semnificativ între prestațiile celor două părți, dat fiind cuantumul comisionului față de valoarea creditului în condițiile în care comisionul nu este definit în cuprinsul convenției, nu se precizează care este riscul acoperit prin instituirea acestui comision, nu se precizează dacă este vorba de costul unui serviciu prestat, care ar fi acest serviciu sau dacă reprezintă contravaloarea unui prejudiciu suportat de pârâtă ca urmare a unei fapte a consumatorului.
Mai mult, nu se precizează, în cuprinsul convenției dacă există sau nu posibilitatea de restituire a comisionului plătit odată cu fiecare rată în cazul în care un astfel de eveniment nu se produce.
Atâta timp cât comisionul de risc reprezintă numai o ”garanție” (și nu o plată), această clauză trebuia să fie dublată de o alta prin care să se prevadă restituirea comisionului către împrumutați odată cu plata integrală a ratelor de către aceștia.
Chiar în situația în care am reține, în plus față de dispozițiile contractuale, definiția riscului de credit în sensul art. 3 lit. g din Normele BNR nr. 17/18.12.2003, respectiv riscul înregistrării de pierderi sau al nerealizării profiturilor preconizate, ca urmare a neîndeplinirii de către clienți a obligațiilor contractuale constând în rambursarea creditului și a costurilor aferente acestuia, instanța apreciază că a fost încălcat echilibrul contractual în lipsa unei prestații care să justifice perceperea comisionului în cauză.
Astfel, în acest context, se reține că, în fapt, potrivit conventiei de credit, comisionul de risc în cuantum de 0,26% și respectiv comisionul de administrare de 0,10% se calculează lunar, spre deosebire de dobânzi sau alte comisioane iar, în condițiile Convenției, la finalul creditării, reclamanții vor avea de rambursat principalul, dobânda și comisionul de risc.
În ce privește comisionul de risc de 0,26% din soldul creditului, prevăzut de art. 5 lit. a din Condițiile Speciale și art. 3.5 din Condițiile Generale, instanța reține că în contract nu se precizează care este riscul acoperit prin instituirea lui.
Or, în împrejurările în care rambursarea creditului este garantată prin doua ipoteci asupra imobilelor proprietatea reclamanților, conform pct. 7 din convenție, penalitățile pentru întârzierile la plată au fost stabilite la 2% din valoarea sumelor datorate și neplătite la scadență, conform pct. 4 din contract, iar, cu referire la imobilul ce face obiectul garanției, a fost încheiat contract de asigurare cesionat în favoarea băncii, nu pot fi reținute argumentele pârâtei referitoare la riscul determinat de eventuale variațiuni ale pieței imobiliare sau ale pieței valutare.
Echilibrul contractual este afectat nu doar având în vedere cuantumul ridicat al comisionului prin raportare la prețul total al contractului, ci și prin încasarea sumelor cu titlu de comision de risc fără ca, în situația în care, la sfârșitul perioadei de creditare, riscul avut în vedere nu s-a produs, să fie prevăzută obligația sau posibilitatea restituirii sumelor încasate cu acest titlu.
În cauză, nu au fost administrate probe referitoare la modalitatea de informare a reclamanților asupra condițiilor de creditare în sensul menționat mai sus.
În ceea ce privește comisionul de administrare, instanța reține că, potrivit susținerilor pârâtei, în contextul modificărilor impuse de noul cadru legislativ creat de OUG nr. 50/2010, banca a adaptat structura de comisioane astfel încât să se încadreze în enumerarea limitativ prevăzută de art. 36 din cuprinsul OUG nr. 50/2010 menținând valoarea aferentă, iar, pe de altă parte, a clarificat, prin actul adițional, rațiunea perceperii acestui cost.
Comisionul denumit de pârâtă „comision de administrare” reprezintă, în esență, comisionul de risc indicat în cuprinsul Convenției de credit și vizează administrarea riscului de credit (implicat de situații precum: comportamentul contractual al împrumutatului/Codebitorilor/Garanților pe toată durata Convenției; modul de îndeplinire de către Împrumutat/Codebitor/Garanți, întocmai și la timp, pe toată durata Convenției, a tuturor obligațiilor asumate în baza acesteia; riscul de urmărire și de degradare/uzură a bunurilor aduse în garanție, în orice moment pe toată durata Convenției; riscul neîncasării valorii asigurate, stabilită prin polița de asigurare, în caz de producere a unui eveniment asigurat și a riscului de piață (implicat de situații precum: variația condițiilor de piață privitoare la valoarea bunurilor aduse în garanție și la valorificarea acestora în orice moment pe toată durata Convenției, dacă va fi cazul; variații ale condițiilor pieței valutare) și este calculat lunar, luând în calcul un număr de 30 de zile raportat la un an de 360 de zile utilizând următoarea formulă: (soldul creditului x Comisionul de administrare credit x 12 x 30)/360.
Deși, așa cum am arătat, în cuprinsul Actului adițional, este oferită o definiție a comisionului ce urmează a fi încasat cu titlu de comision de administrare, instanța apreciază că aceleași rațiuni avute în vedere în analiza dezechilibrului contractual cu referire la comisionul de risc, sunt valabile și în analiza caracterului abuziv al clauzei ce prevede comisionul de administrare.
În sensul art. 40 alin. 3 din OUG nr. 50/2010, în cazul modificărilor impuse prin legislație, nesemnarea de către consumator a actelor adiționale prevăzute la alin. (1) este considerată acceptare tacită. În acest caz se interzice introducerea în actele adiționale a altor prevederi decât cele impuse prin legislație. Introducerea în actele adiționale a oricăror altor prevederi decât cele impuse prin legislație sunt considerate nule de drept.
Instanța constată că în convenție sunt prevăzute o . dobânzi penalizatoare, comisioane, penalități, garanții și asigurări, toate prevăzute în sarcina împrumutaților, care, împreună cu comisionul de risc, creează o disproporție vădită între drepturile și obligațiile asumate de părți.
Instanța mai reține că, nicăieri în cuprinsul contractului de credit nu se dă dreptul reclamanților de a cere rezilierea convenției, în situația în care nu sunt de acord cu modificările cauzate de aplicarea clauzelor investigate în prezentul litigiu.
Astfel, pentru argumentele dezvoltate mai sus, instanța va constata caracterul abuziv al clauzei privind comisionul de risc, prevăzute de pct. 5 lit. a ”Comision de risc” din Condițiile speciale ale Convenției de credit nr._/26.05.2008, art. 3 pct. 5.1 lit. b din Actul adițional nr. 1/29.10.2010 si art. 5 pct. b prin care comisionul de risc a fost redenumit „Comision de administrare” din Actul adițional nr. 2/29.10.2010.
De asemenea, va constata nulitatea clauzelor prevăzute de pct. 5 lit. a ”Comision de risc” din Condițiile speciale ale Convenției de credit nr._/26.05.2008, art. 3 pct. 5.1 lit. b din Actul aditional nr. 1/29.10.2010 si art. 5 pct. b prin care comisionul de risc a fost redenumit „Comision de administrare” din Actul aditional nr. 2/29.10.2010.
Având în vedere faptul că se va dispune anularea clauze abuzive privind comisionul de risc, redenumit comision de administrare, instanța nu se va mai pronunța pe cererea reclamanților de eliminare a clauzelor din contractele de credit și de încetare a încasării comisionului de risc, redenumit comision de administrare (care apare ca un efect al anulării acestor clauze).
Referitor la capătul de cerere privind restituirea sumelor încasate de bancă cu titlu de comision de risc, ulterior redenumit comision de administrare, instanța reține că nulitatea reprezintă o sancțiune de drept civil ce constă în desființarea retroactivă a unui act juridic încheiat cu încălcarea dispozițiilor legale.
În ceea ce privește celelalte pretenții ale reclamanților, instanța reține că principiul restabilirii situației anterioare este unul dintre principiile care guvernează efectele nulității actului juridic civil și presupune că tot ceea ce s-a executat în baza unui act juridic anulat trebuie restituit, astfel încât părțile raportului juridic să ajungă în situația în care acel act juridic nu s-ar fi încheiat.
Prestațiile efectuate în baza clauzei lovite de nulitate se restituie, dând eficiență principiului de drept clasic al repunerii părților în situația anterioară (restitutio in integrum).
În fapt, potrivit adresei emise de V. R. SA (f.91) depusa la termenul din data de 09.01.2014, coroborată cu extrasele de cont depuse, în copie, la dosarul cauzei (f. 92-105), în temeiul Convenției de credit nr._/26.05.2008, în perioada 26.06.2008 – 29.10.2010 a fost încasat un comision de risc în cuantum de 12.986,76 CHF, iar, în perioada 29.10.2010 – 20.12.2013, a fost încasat un comision de administrare în cuantum de 7.708,49 CHF.
Instanța va dispune repunerea reclamanților în situația anterioară și va obliga pârâtă la plata acestor comisioane către reclamanți, in suma totala de 20.695,25 CHF.
De asemenea, dată fiind soluția referitoare la constatarea caracterului abuziv al unor clauze, o va obliga pe reclamantă să refacă graficul de rambursare aferent Convenției de credit nr._/11.06.2007 în funcție de clauzele rămase valabile, conform prezentei hotărâri.
Cu privire la capetele de cerere privind constatarea nulitatii clauzei prevazute la pct. 4 lit. a si b din Conventia de credit nr._ din data de 26.05.2008, reprezentand comision penalizare si rata dobanzii penalizatoare se retin urmatoarele:
Astfel, în ceea ce privește clauzele prevăzute la art. 4 din Condițiile Speciale, referitoare la comisionul de penalizare și rata dobânzii penalizatoare, reclamanții nu au arătat în cuprinsul cererii de chemare în judecată care sunt motivele pentru care acestea sunt abuzive.
Analizând aceste clauze, instanța constată că ele nu se circumscriu clauzelor abuzive. Astfel, prin aceste clauze se prevăd penalizările care se percep în cazul neachitării la scadență a ratelor. Aceste prevederi contractuale sunt în concordanță cu dispozițiile art. 38 alin. 2 și 3 din OUG 50/2010 așa cum a fost modificată prin Legea 288/2010.
Referitor la aceste clauze mentionate, invocate de catre reclamanți, instanța constată că acestea nu pot fi considerate abuzive.
In consecinta, avand in vedere solutia de respingerea a capatului de cerere privind constatarea nulitatii clauzei de la pct. 4 lit. a si b, reprezentand comision penalizare si rata dobanzii penalizatoare din Conventia de credit nr._/26.05.2008, instanta va respinge solicitarea reclamantilor de obligare a paratei la plata catre acestia a sumei de 5.000 CHF, încasati cu titlu de penalitati de intarziere.
În ceea ce privește dobânda legală, reține că, potrivit art. 1088 C.civ. de la 1864 (act normativ sub imperiul căruia au fost încheiate convențiile de credit), la obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate iar aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă și nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept.
În consecință, va admite în parte cererea de chemare in judecata și va obliga pârâta la plata către reclamanți a dobânzii legale calculate asupra sumelor datorate de la data de promovării acțiunii, respectiv 10.07.2012 și până la data plății efective.
Cu privire la cheltuielile de judecată, respectiv la onorariul de avocat în cuantum de 8.000 lei, așa cum rezultă din chitanța nr. 187/23.12.2013, instanța constată că, în baza art. 274 alin. 3 C.proc.civ., cheltuielile de judecată, reprezentate de onorariu avocat, pot fi cenzurate de instanța de judecată în funcție de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Prin aplicarea prevederilor art. 274 alin. 3 C.pr.civ., instanța nu intervine în contractul de asistență juridică dintre avocat și client, care se menține în integralitate (drept urmare, clientul va plăti avocatului onorariul cuvenit), ci doar apreciază în ce măsură onorariul stabilit de partea care a avut câștig de cauza trebuie suportat de partea adversă, ținând seama de natura și complexitatea prestației avocatului acestuia.
În acest sens, în jurisprudența CEDO, s-a statuat că partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli, în temeiul art. 274 C.pr.civ., decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil.
Prezenta actiune are ca obiect „actiune in constatatare” dar, cum onorariul de avocat reflectă volumul de muncă al avocatului depus în cauză, și având în vedere participarea avocatului, înscrisurile depuse de avocat la dosar și susținerile acestuia la termenele de judecată, instanța reține că acesta nu a desfășurat un volum mare de muncă pentru executarea mandatului primit de natură să justifice onorariul perceput în cuantum de 8.000 lei pe care l-a apreciat ca nejustificat de mare în raport cu activitatea desfășurată.
Instanța consideră ca desfășurarea activității menționate în contractul de asistenta juridică implică studierea înscrisurilor existente la dosar, o documentare juridică adecvată pentru apărarea intereselor contestatoarei, formularea apărărilor, reprezentarea contestatoarei la termenele de judecată și apreciază că suma de 3.500 lei este suficientă pentru a compensa valoarea prestației acestuia, astfel că numai în aceste limite cheltuielile de judecată constând în onorariu avocat pot fi puse în sarcina intimatei.
Pentru considerentele expuse, instanța va admite in parte acțiunea si va obliga pârâtă la plata către reclamanți, la plata sumei de 20.695,25 CHF încasată cu titlu de comision de risc, redenumit comision de administrare, respingând celelalte capete de cerere ca nefondate.
Ca parte căzută în pretenții, în temeiul art. 274 C.proc.civ. de la 1865 (act normativ aplicabil speței), o va obliga pe pârâtă la plata, către reclamanți, a cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.500 lei reprezentând onorariu avocat, conform chitanței nr. 187/23.12.2013 (f. 164).
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite in parte cererea, având ca obiect acțiune în constatare, formulată de reclamanții I. D. si I. V., ambii cu domiciliul în G., ., ., în contradictoriu cu pârâta S.C. V. ROMANIA S.A., București, ., . 10, sector 2.
Constată caracterul abuziv al clauzelor privind comisionul de risc, redenumit comision de administrare, respectiv:
- art. 5 lit. a ”Comision de risc” din Condițiile speciale ale Convenției nr._.
- art. 5.1 b) din Actul aditional nr. 1/29.10.2010 de transformare a comisionului de risc in comision de rambursare de 0.26%, aplicat la soldul creditului.
- art. 5 b) din Actul aditional nr. 2/29.10.2010 .
Anulează clauzele prevăzute de art. 5 lit. a ”Comision de risc” din Condițiile speciale ale Convenției nr._, art. 5.1 b) din Actul aditional nr. 1/29.10.2010 si art. 5 b) din Actul aditional nr. 2/29.10.2010 .
Obligă pârâta la restituirea, către reclamanți, a sumei de 20.695,25 CHF (în echivalent lei) încasată cu titlu de „comision de risc”, redenumit ”comision de administrare”.
Respinge celelalte capete de cerere ca neîntemeiate.
Obligă pârâta la plata, către reclamanți, a cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.500 lei reprezentând onorariu avocat.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.01.2014.
Președinte, Grefier,
I. D. C. M. V.
Red I.D.C / Dact M.V /5ex /15.04.2014
| ← Pretenţii. Sentința nr. 9275/2014. Judecătoria GALAŢI | Plângere contravenţională. Încheierea nr. 16/2014.... → |
|---|
