Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 11/2014. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 11/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 11-12-2014 în dosarul nr. 20475/233/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

SECȚIE CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 8637

SENTINȚĂ CIVILĂ NR._

Ședința din cameră de consiliu de la 11 Decembrie 2014

PREȘEDINTE A. T.

Grefier A. C. B.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile formulate de reclamant . în contradictoriu cu pârât T. M., având ca obiect cerere de valoare redusă .

Potrivit art. 1029 alin. 1 Noul Cod Procedură Civilă, cererea se desfășoară în întregul ei în cameră de consiliu.

Procedura legal îndeplinită potrivit disp. art. 200 Noul Cod Procedură Civilă, la acest termen de judecată prezenta cerere îndeplinind toate condițiile impuse de disp. art. 194 – 197 Noul Cod Procedură Civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, conform art. 104 alin.10 din regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, după care:

Instanța constată, potrivit disp. art. 1027 Noul Cod Procedură Civilă că este competentă pentru a soluționa prezenta cerere.

Instanța constată că a fost îndeplinită procedura prevăzută de art. 1028 și 1029 NCPC, cererea reclamantei și înscrisurile doveditoare fiind comunicate pârâtului, care nu a remis instanței un răspuns în termenul legal 30 de zile, fiind incidente prevederile art. 1030 alin. 2 NCPC.

Instanța constată cererea în stare de judecată și o reține în spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria G. la data de 09.10.2014 sub nr._, formulată în procedura specială a cererilor cu valoare redusă reglementată de art. 1025 și următoarele NCPC, reclamanta . a chemat în judecată pârâtul T. M., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să-l oblige la plata sumei de 1807,52 lei reprezentând prestații pentru perioada 31.12._14 și 566,65 lei reprezentând penalități pentru perioada 31.12._14. A solicitat și cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a prestat servicii pârâtului în sensul că a furnizat apă potabilă, a colectat apele uzate menajere, iar pârâtul a beneficiat constant de aceste servicii fără să achite prețul serviciilor respective.

În probațiune, reclamanta a uzat de proba cu înscrisuri – (filele 7-168).

Pârâtul, deși legal informat în condițiile art. 1029 alin. 3 NCPC despre cererea îndreptată împotriva sa, nu a formulat un răspuns.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată că cererea reclamantei este întemeiată pentru următoarele considerente:

În fapt, în baza contractului nr._/15.05.2008 (f.66-68) reclamanta a prestat pârâtului servicii de furnizare a apei. Pentru serviciile prestate reclamanta a emis facturi (f. 69-168) care nu au fost achitate de către pârât, acestea însumând 1807,52 lei (f.10).

Întrucât facturile nu au fost achitate la timp de către pârât, reclamanta a calculat și penalități de întârziere în cuantum total de 566,65 lei (f.12-66) conform art. 16 din contract.

Potrivit art. 42 alin. 4 și 5 din Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice, „contravaloarea serviciilor de utilități publice se stabilește în conformitate cu metodologia de calcul, aprobată de autoritatea de reglementare competentă, pe baza prețurilor/tarifelor și a consumurilor/cantităților de utilități publice furnizate/prestate, și se plătește pe baza facturii emise de operator. Determinarea consumurilor/cantităților de utilități publice în vederea facturării se face prin măsurare directă cu ajutorul sistemelor de măsurare-înregistrare a consumurilor/cantităților de utilități furnizate/prestate; sistemele de măsurare-înregistrare se montează pe branșamentul care deservește fiecare utilizator individual sau colectiv, în punctul de delimitare a instalațiilor, indiferent de serviciu, operator sau de utilizator.”

Factura pentru serviciile furnizate/prestate se emite cel mai târziu până la data de 15 a lunii următoare celei în care prestația a fost efectuată. Utilizatorii serviciilor de utilități publice, persoane fizice sau juridice, sunt obligați să achite facturile reprezentând contravaloarea serviciilor furnizate/prestate în termenul de scadență de 15 zile lucrătoare de la data primirii facturilor; data emiterii se înscrie pe factură. Termenul de scadență privind plata facturii se ia în calcul începând cu data primirii facturii (art. 42 alin. 9 din Lege).

Potrivit art. 42 alin. 10 Legea nr. 51/2006, „neachitarea facturii de către utilizator în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage penalități de întârziere stabilite conform reglementărilor legale în vigoare, după cum urmează:

a) penalitățile se datorează începând cu prima zi după data scadenței;

b) penalitățile sunt egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare;

c) valoarea totală a penalităților nu va depăși valoarea facturii și se constituie în venit al operatorului”.

Potrivit art. 1073 C.civ.vechi și art. 1516 alin. 1 Noul Cod Civil, creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației. În cadrul obligațiilor care au ca obiect o sumă de bani, executarea în natură este întotdeauna posibilă, creditorul având un drept de gaj general asupra patrimoniului debitorului.

În cazul în care obiectul litigiului îl constituie o obligație de a da, cum este obligația de a plăti o sumă de bani, creditorul are obligația sa dovedească existența acesteia, în sarcina debitorului operând o prezumție de vinovăție, iar dacă acesta nu dovedește îndeplinirea obligației, se prezumă ca nerespectarea acesteia provine din vina sa, urmând a fi astfel obligat la plata de despăgubiri către creditor.

Reținând că societatea reclamantă și-a dovedit pretențiile cu privire la debitul principal în baza art. 1030 NCPC, instanța va admite cererea formulată de aceasta și va obliga pârâtul la plata sumei de 1807,52 lei reprezentând prestații pentru perioada 31.12._14 și 566,65 lei reprezentând penalități pentru perioada 31.12._14.

În baza art. 1031 NCPC, pârâtul va fi obligat și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 200 lei taxă de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamant ., cu sediul în localitatea G., ., nr. 2, județul G., CUI – RO_, J_, în contradictoriu cu pârât T. M., domiciliată în localitatea G., ., județul G., CNP –_, având ca obiect cerere de valoare redusă .

Obligă pârâtul să achite reclamantei suma de 1807,52 lei reprezentând prestații pentru perioada 31.12._14 și 566,65 lei reprezentând penalități pentru perioada 31.12._14.

Obligă pârâtul să plătească suma de 200 lei reclamantei, reprezentând cheltuieli de judecată, taxă judiciară de timbru.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Executorie de drept.

Pronunțată în ședință publică, 11.12.2014.

Președinte,Grefier,

Judecător A. T. A. C. B.

Teh AT/Red ACB/12.12.2014/4ex

Comunicat 2 ex/

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 11/2014. Judecătoria GALAŢI