Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 18/2014. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 18/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 18-12-2014 în dosarul nr. 22580/233/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
SECȚIE CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 8637
SENTINȚĂ CIVILĂ NR._
Ședința din cameră de consiliu de la 18 Decembrie 2014
PREȘEDINTE A. T.
Grefier A. C. B.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile formulate de reclamant E. K. ROMÂNIA SRL în contradictoriu cu pârât B. I., având ca obiect cerere de valoare redusă .
Potrivit art. 1029 alin. 1 Noul Cod Procedură Civilă, cererea se desfășoară în întregul ei în cameră de consiliu.
Procedura legal îndeplinită potrivit disp. art. 200 Noul Cod Procedură Civilă, la acest termen de judecată prezenta cerere îndeplinind toate condițiile impuse de disp. art. 194 – 197 Noul Cod Procedură Civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, conform art. 104 alin.10 din regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, după care:
Instanța constată, potrivit disp. art. 1027 Noul Cod Procedură Civilă că este competentă pentru a soluționa prezenta cerere.
Instanța constată că a fost îndeplinită procedura prevăzută de art. 1028 și 1029 NCPC, cererea reclamantei și înscrisurile doveditoare fiind comunicate pârâtului, care nu a remis instanței un răspuns în termenul legal 30 de zile, fiind incidente prevederile art. 1030 alin. 2 NCPC.
Instanța constată cererea în stare de judecată și o reține în spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria G. la data de 03.11.2014 sub nr._, formulată în procedura specială a cererilor cu valoare redusă reglementată de art. 1025 și următoarele NCPC, reclamanta . SRL a chemat în judecată pârâtul B. I., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să-l oblige la plata sumei de 1012,66 lei reprezentând debit precum și dobândă legală dar și penalități contractuale. A solicitat și cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că la solicitarea pârâtei, societatea Orange România a încheiat contractul de prestări servicii de comunicații integrate_/03.10.2011. În baza acestui contract au fost emise mai multe facturi care nu au fost achitate însă de pârât.
În probațiune, reclamanta a uzat de proba cu înscrisuri – (filele 13-53).
Pârâtul, deși legal informat în condițiile art. 1029 alin. 3 NCPC despre cererea îndreptată împotriva sa, nu a formulat un răspuns.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată că cererea reclamantei este întemeiată pentru următoarele considerente:
În fapt, așa cum reiese din contractul_/03.10.2011 (f.18) reclamanta a prestat servicii de comunicații integrate în urma cărora a emis mai multe facturi fiscale (f. ). Pârâtul nu a achitat prețul serviciilor de care a beneficiat și pentru care i-au fost emise facturile fiscale.
Ca urmare a neachitării facturilor au fost calculate penalități de întârziere în cuantum de 1012,66 lei.
De asemenea, conform prevederilor OG 13/2011 reclamanta datorează și dobândă legală în cuantum de 139,39 lei.
În drept, potrivit art. 969, 1073 și 1074 din Codul Civil 1864, sub imperiul căruia s-a conturat contractul dintre părți, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, iar creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației. În caz contrar, are dreptul la dezdăunare, care cuprinde în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit.
Deși a beneficiat de serviciile reclamantei, pârâtul nu și-a îndeplinit obligația de a achita contravaloarea acestora, înregistrând în prezent un sold de 609,21 lei. Existența acestei creanțe rezultă din facturile emise de creditoare.
Referitor la condiția lichidității creanței, instanța apreciază că și aceasta este îndeplinită, întrucât cuantumul creanțelor bănești pretinse de creditoare este determinat prin însuși contractul de prestări servicii mai sus menționat.
În privința exigibilității creanței, instanța apreciază că din analiza clauzelor contractuale, rezultă că obligația de plată a contravalorii serviciilor trebuia executată în cursul fiecărei luni, cel mai târziu până la scadenței fiecărei facturi.
Or așa cum rezultă din înscrisurile aflate la dosar, obligațiile contractuale nu au fost respectate.
Analizând data scadenței facturii depuse la dosar, instanța constată că la momentul introducerii cererii, creanța constând în sumele solicitate cu titlu de debit principal este scadentă, astfel încât și condiția exigibilității creanței pretinse este îndeplinită în cauză.
Conform art. 1.16 ca urmare a faptului că rezilierea contractului a avut înainte de expirarea minime contractuale reclamanta a calculat și despăgubiri în cuantum de 1747,81 lei reprezentând valoarea abonamentului înmulțită cu numărul de luni rămase până la expirarea perioadei minime contractuale.
Reținând că societatea reclamantă și-a dovedit pretențiile cu privire la debitul principal în baza art. 1030 NCPC, instanța va admite cererea formulată de aceasta și va obliga pârâtul la plata sumei de 1012,66 lei reprezentând contravaloare servicii prestate, 1747,81 lei taxă de reziliere, 1012,66 lei penalități de întârziere și 139,39 lei dobândă legală
În baza art. 1031 NCPC, pârâtul va fi obligat și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 200 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamant E. K. ROMÂNIA SRL, cu sediul în Sector 2, București, .. 10A, J40/_/2002, CUI –_, în contradictoriu cu pârât B. I., domiciliat în localitatea G., ., ., ., CNP –_, având ca obiect cerere de valoare redusă .
Obligă pârâtul să achite reclamantei suma de 1012,66 lei reprezentând contravaloare servicii prestate, 1747,81 lei taxă de reziliere, 1012,66 lei penalități de întârziere și 139,39 lei dobândă legală
Obligă pârâtul să plătească suma de 200 lei reclamantei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Executorie de drept.
Pronunțată în ședință publică, 18.12.2014.
Președinte,Grefier,
Judecător A. T. A. C. B.
Red AT/Teh/05.01.2015/4ex
Comunicat 2ex/
← Pretenţii. Sentința nr. 1198/2014. Judecătoria GALAŢI | Somaţie de plată. Sentința nr. 2545/2014. Judecătoria GALAŢI → |
---|