Pretenţii. Sentința nr. 1198/2014. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 1198/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 07-02-2014 în dosarul nr. 22680/233/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

operator de date cu caracter personal nr. 8637

JUDECĂTORIA G.

SECȚIE CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1198

Ședința publică de la 07 Februarie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. M. M.

Grefier E. B.

Pentru astăzi a fost amânată soluționarea cauzei Civil privind pe reclamant AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ÎMBUNĂTĂȚIRI FUNCIARE - FILIALA G. și pe pârât ORGANIZAȚIA U. DE A. PENTRU IRIGAȚII IVEȘTI PLOT 47, având ca obiect pretenții.

Dezbaterile și cuvântul pe fond au avut loc în ședința publică din data de 17.01.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 24.01.2014, apoi la data de 31.01.2014 și la data de 07.02.2014, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. la data de 16.11.2012, sub dosar nr._, reclamanta Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare G. a solicitat instanței să pronunțe o hotărâre prin care să oblige pârâta Organizația U. de A. Pentru Irigații Ivești Plot 47 la plata sumei de_,69 lei reprezentând penalități de întârziere. Totodată reclamanta a solicitat și plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea în fapt a acțiunii, reclamanta a arătat că în temeiul Contractului Multianual pentru prestarea serviciilor de irigații modificat și completat ulterior prin Acte Adiționale, reclamanta prin Sucursala Teritorială M. de Sud în calitate de prestator a efectuat servicii de prelevare și de transport al apei de la sursă la punctul de livrare prin intermediul infrastructurii de irigații, pe bază de tarif de livrare al apei de irigații în campania de irigații a anilor 2008 și 2009. Potrivit art. 10, alin. 1 din Contract beneficiarul va achita contravaloarea facturii emise de către prestator lunar, în termen de 5 zile lucrătoare de la data emiterii facturii. În cazul în care beneficiarul nu onorează contravaloarea facturilor în termenul prevăzut la art. 10, la art. 11 s-a stipulat că acesta va plăti penalități de 0,1 % pe zi din suma neachitată pentru fiecare zi de întârziere, penalități ce curg după 30 de zile de la data scadenței până la achitarea integrală a contravalorii facturilor.

Pentru achitarea cu întârziere a facturilor de pe anul 2008 s-au calculat penalități de întârziere în sumă de 2660,98 lei facturate cu factura fiscală nr._/31.12.2009. Pentru anul 2009 au fost calculate până la data de 31.12.2009 însumând_,78 lei facturate cu factura fiscală nr._/31.12.2009, care, au fost recalculate ulterior întrucât plata tarifului de livrare 2009 s-a efectuat la data de 26.01.2010, în cuantum de_,64 lei.

În drept, reclamanta și-a motivat cererea pe dispozițiile art. 969,970 și 1073 C.civ.

În probatoriu a solicitata administrarea probei cu înscrisuri.

Reclamanta a solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților.

La dosar a depus înscrisuri, în copie, reprezentând acte normative, decizii Ministerul Agriculturii, contract, acte adiționale, anexe, centralizator, invitație conciliere, confirmare primire, facturi fiscale (filele 5-44, 50-53, 73-117).

Acțiunea a fost legal timbrată (filele 47-48).

La data de 04.06.2013 reclamanta a depus precizări prin care a arătat că dintr-o eroare de dactilografiere obiectul acțiunii a fost indicat la suma de_,69 lei, pretențiile sale fiind în fapt de_,62 lei, rezultat din însumarea celor două facturi fiscale indicate în motivarea acțiunii.

Legal citată, pârâta Organizația U. de A. Pentru Irigații Ivești Plot 47 a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prematurității motivat de faptul că pârâta a arătat că invitația la conciliere nu a fost comunicată pârâtei ci unei alte persoane juridice – FOUAI Câmpia C., în . declarat în Contractul Multianual încheiat de părți fiind situat în G., .> Tot prin întâmpinare pârâta a invocat prescripția dreptului la acțiune pentru plata sumei de 2660,98 lei reprezentând penalități aferente anului 2008 cuprinsă în factura fiscală nr._. În motivarea excepției, pârâta a arătat că plata cu întârziere a respectivelor servicii nu le este culpabiă, în fapt Ministerul care avea obligația de a acorda subvenție în procent de 90% din prețul apei livrate nu și-a achitat obligațiile la timp ci cu mari întârzieri.

Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea ca nefondată a acțiunii, arătând că factura nr._ din 01.07.2010 a fost emisă în urma stornării facturii nr._ din 01.12.2009, factură inițială pe care pârâta o confirmase condiționat, menționând pe aceasta „în vederea acordării subvenției”:

Mai susține pârâta că reclamanta nu a precizat la care facturi s-au calculat penalitățile de întârziere, creanța pretinsă de reclamantă nefiind certă din acest motiv.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 115, 109 alin. 2 și 720 ind. 1 C.proc.civ.

Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepțiilor și susținerilor pârâtei.

Prin încheierea de ședință din 08.11.2013, pentru motivele detaliate în aceasta, instanța a respins ca neîntemeiate excepția prematurității și excepția prescripției invocate de pârâtă prin întâmpinare.

În cauză a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisurile aflate la dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

În fapt, între Administrația Națională a Îmbunătățirilor Funciare – Sucursala Teritorială M. de Sud, în calitate de prestator și pârâta Organizația U. de A. pentru Irigații Ivești Plot 47 în calitate de beneficiar, s-a încheiat Contractul Multianual pentru prestarea serviciilor de irigații nr. 07/01/142 și Actele adiționale la acesta, având ca obiect executarea serviciilor de irigații de către prestator beneficiarului, durata contractului fiind în perioada 2008 – 2010 (filele 73-82, 10-32).

În baza art. 10 alin. 1 din contract și a art. 10 alin. 1 din Actul adițional nr. 3 la contract (filele 19-25), beneficiarul s-a obligat să achite contravaloarea facturii emise de prestator în termen de 5 zile lucrătoare de la data emiterii, neachitarea facturii în acest termen antrenând plata de penalități de întârziere în procent de 0,6%/zi întârziere pentru anul 2008 și de 0,1% pe zi de întârziere pentru anul 2009, după 30 de zile de la data scadentă și până la achitare, în conformitate cu prevederile art. 11 din aceleași acte semnate de părți.

Pentru plata cu întârziere a facturilor emise pentru anii 2008 si 2009, reclamanta a calculat penalități de întârziere și a emis factura fiscală . nr._ din 31.12.2009 în valoare de 2660,98 lei (fila 33) și factura fiscală . nr._ din 01.07.2010 în valoare de_,64 lei.

Prin OUG nr. 83/2011 privind unele măsuri de organizare a activității de îmbunătățiri funciare, a fost înființată Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare, instituție care, potrivit art. 15 alin. 1 din ordonanță, se substituie în toate drepturile și obligațiile decurgând din contractele încheiate de Administrația Națională a Îmbunătățirilor Funciare.

Societatea pârâtă a fost notificată în vederea soluționării litigiului pe cale amiabilă, însă nu a dat curs notificării (filele 40-43).

În drept, potrivit art. 969 C.civ, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante și ele trebuie executate cu bună credință, potrivit art. 970 din același act normativ.

În cauză, așa cum s-a arătat, deși reclamanta și-a îndeplinit obligațiile asumate, societatea pârâtă și-a executat cu întârziere obligațiile corelative, de plată a contravalorii serviciilor de care a beneficiat, astfel încât, în baza prevederilor contractuale, reclamanta a calculat penalități de întârziere în sumă totală de_,62 lei.

Deși pârâta susține că reclamanta nu deține o creanță certă în condițiile în care nu au fost indicate facturile fiscale achitate cu întârziere, instanța apreciază ca neîntemeiate aceste apărări, la filele 104-117 regăsindu-se atât facturile fiscale adresate pârâtei cât și centralizatorul privind plățile efectuate.

Faptul că sumele de bani au fost achitate cu întârziere de instituția publică care avea obligația de a achita 90% din prețul apei livrate de reclamantă, chiar dacă s-ar proba ca adevărate, nu înlătură obligațiile contractuale asumate de reclamantă, privitoare la plata penalităților de întârziere, ci eventual dă naștere unei în contra respectivei instituții.

Mai mult, din dosar nu rezultă că plățile efectuate de pârâtă nu s-ar fi făcut cu întârziere.

Apreciind ca probat dreptul de creanță al reclamantei, instanța reține că revenea pârâtei sarcina probei cu privire la liberarea sa de obligație, prin plată sau într-un alt mod admis de lege, potrivit art.1091 C.civ., dovadă ce nu a fost făcută în cauză.

În concluzie, față de considerentele expuse, instanța urmează a admite cererea și a obliga pârâta la plata, către reclamantă, a sumei de_,62 lei reprezentând penalități de întârziere, în procent de 0,1% pe zi întârziere, calculate pentru plata cu întârziere a tarifului de livrare al apei de irigații pe anii 2008 și 2009.

În temeiul art. 274 C.proc.civ., instanța va obliga pârâta către reclamantă, ca parte căzută în pretenții, la plata sumei de 3343,93 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar achitate conform chitanței aflate la filele 47-48 din dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamanta Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare – Filiala G. cu sediul în G., ., în contradictoriu cu pârâta Organizația U. de A. pentru Irigații Ivești Plot 47, cu sediul în G., . nr. 17, jud. G..

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de_,62 lei reprezentând penalități de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi întârziere, calculate pentru plata cu întârziere a tarifului de livrare al apei de irigații pe anii 2008 și 2009.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3343,93 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 07.02.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A. M. ManeaElena B.

RedAMM /tehored. E.B/4ex/07.07.2014/2ex .>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 1198/2014. Judecătoria GALAŢI