Contestaţie la executare. Sentința nr. 11/2014. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 11/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 11-12-2014 în dosarul nr. 3729/233/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

Operator de date cu caracter personal nr. 8637

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR._

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 11.12.2014

Președinte – I. D. C.

Grefier – M. V.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea cauzei civile având ca obiect „completare dispozitiv” formulata de contestatorul ȚĂPEANU D. în contradictoriu cu intimata E. F. GMBH PRIN MANDATAR S.C. E. KSI ROMÂNIA S.R.L.

Dezbaterile au avut loc in ședința publică de judecată din data de 20.11.2014, fiind consemnate in încheierea de ședință din acea data, când instanta având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de 27.11.2014, apoi pentru data de 04.12.2014 si apoi pentru astăzi, când a pronunțat următoarea hotărâre:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 06.08.2014, sub nr._, contestatorul Țăpeanu D., în contradictoriu cu intimata E. F. GmbH a formulat o cerere de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 5514/29.05.2014 pronunțate de Judecătoria G..

În motivare, contestatorul a arătat că instanța de fond a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere, respectiv capătul de cerere referitor la contestația la titlu, sub aspectul lămuririi întinderii titlului executoriu reprezentat de contract de credit nr._/26.02.2007 emis de B.R.D. S.A. cu privire la calitatea contestatorului și cu privire la solicitarea de constatare a nulității clauzelor abuzive.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 281. Ind. 2 și art. 401 alin. 1 C.proc.civ..

Legal citat, intimatul nu a formulat întâmpinare.

La termenul din data de 20.11.2014 apărătorul contestatorului arata ca renunța capătul de cerere privind lămurirea titlului executoriu sub aspectul clauzelor abuzive.

Apărătorul contestatorului solicită doar completarea dispozitivului cu privire la calitatea contestatorului în contractul menționat mai sus.

În ședința publica din data de 20.11.2014, instanța a încuviințat și admis proba cu înscrisuri. Analizând actele și lucrările cauzei, reține următoarele:

În fapt, prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei G. sub nr._, contestatorul Țăpeanu D. a solicitat, în contradictoriu intimata E. F. GmbH, anularea formelor de executare, respectiv a publicației de vânzare bunuri imobile nr. 961/17.01.2013, precum și lămurirea înțelesului, întinderii aplicării titlului executoriu cu privire la contestator. A mai solicitat și constatarea ca abuziva a clauzei prevăzuta la pct. 8 din Condițiile particulare la contract de credit nr._/26.02.2007 emis de B.R.D. S.A.

Din considerentele sentinței civile nr. 5514/29.05.2014 al cărui dispozitiv se solicita a fi completat prin prezenta cerere, se retine ca în vederea pronunțării respectivei soluții, instanta a apreciat ca în contractul de credit nr._/26.02.2007 – „contestatorul Țăpeanu D. nu are nicio calitate, motivat de faptul ca nu a semnat în calitate de co-împrumutat, nici în Condițiile particulare și nici în Condițiile generale ale contractului de credit”.

Prin sentința civilă nr. 5514/29.05.2014, instanța a admis, în parte, contestația la executare formulată de pe contestatorul Țăpeanu D., în contradictoriu cu intimata E. F. GmbH și a dispus anularea publicației de vânzare bunuri imobile nr. 961 din data de 17.01.2013 emisa de B.E.J. P. S. în dosarul de executare nr. 961/2010.

Conform art. 2812 C.pr.civ., dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare.

Astfel, se retine, ca deși contestatorul a solicitat prin actiune, lamurirea privind calitatea acestuia în contractul de credit nr._/26.02.2007 emis de B.R.D. S.A., instanța a omis sa se pronunte asupra acestei cereri în dispozitivul sentinței civile nr. 5514/29.05.2014.

În consecință, va admite cererea (modificata) de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 5514/29.05.2014 și va dispune completarea acestuia în sensul, în care, se va menționa: calitatea de împrumutat în Contractul de credit nr._/26.02.2007 o are doar Tăpeanu Anișoara, contestatorul neavând nicio calitate în acest contract.

Menține celelalte dispoziții ale sus-menționatei sentințe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Admite cererea de completare dispozitiv formulata de contestatorul ȚĂPEANU D., domiciliat in G., ., . în contradictoriu cu intimata E. F. GMBH PRIN MANDATAR S.C. E. KSI ROMÂNIA S.R.L., cu sediul in București, .. 10A, .,sector 2.

Dispune completarea dispozitivului Sentinței civile nr. 5514/29.05.2014 a Judecătoriei G. în sensul în care, se va menționa: „calitatea de împrumutat în Contractul de credit nr._/26.02.2007 o are doar Tapeanu A., contestatorul Tapeanu D. neavând nicio calitate în acest contract”.

Menține celelalte dispoziții ale sus-menționatei sentințe.

Cu drept de recurs în termen de 15 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11.12.2014.

Președinte, Grefier,

Red I.D.C / Dact M.V /4ex /09.01.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 11/2014. Judecătoria GALAŢI