Pretenţii. Sentința nr. 19/2014. Judecătoria GALAŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 19/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 19-12-2014 în dosarul nr. 7618/233/2014
Dosarul nr. 7618//233/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal nr.8637*
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ nr._
Ședința publică din data de 19.12.2014
Președinte – E. P.
Grefier – G. O.
Pentru astăzi fiind amânată soluționarea cauzei civile privind pe reclamanții S. V. (LA C. B. L. B.), S. E. (LA C. B. L. B.) domiciliați în G., .,. și pe pârâta . cu sediul în București, sector 2, șoseaua P. nr. 42, ., având ca obiect acțiune în constatare .
Din actele și lucrările dosarului precum și din susținerile părților consemnate în încheierea din data de 19.11.2014 care face parte integrantă din prezenta, instanța, în urma deliberării avute a pronunțat următoarea sentință:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 28.04.2014, reclamanții S. V. și S. E., în contradictoriu cu pârâta ., au solicitat constatarea nulității absolute a clauzei prevăzută de art. 5 lit. a din Condițiile Speciale ale Convenției de credit nr._/07.11.2007, privind comisionul de risc redenumit comision de administrare, obligarea pârâtei să le restituie suma de 3.360,28 lei reprezentând comisionul de risc care a fost încasat până la pronunțarea hotărârii, dobânda legală la această sumă calculată de la data introducerii acțiunii până la achitare și continuarea Convenției de credit nr._/07.11.2007 cu excluderea comisionului de risc. Au solicitat și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea în fapt a acțiunii, reclamanții au arătat că, între părți, a fost semnată Convenția de credit nr._/07.11.2007, având ca obiect acordarea unui credit în cuantum de 18.000 lei pe o durată de 240 luni.
Au precizat reclamanții că, prin art. 5 lit. a din Condițiile Speciale ale convenției, s-a prevăzut perceperea unui comision de risc în procent de 0,32% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în ziua de scadență, pe toată durata de derulare a contractului, comision denumit în art. 3.5 din Condițiile Generale ale convenției ca fiind ”costul punerii la dispoziție a creditului acordat”..
Au menționat reclamanții, în sinteză, că comisionul de risc reprezintă o clauză abuzivă deoarece nu a fost negociată, este obscură și echivocă și creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, sancțiunea fiind nulitatea absolută.
În drept, au invocat dispozițiile Legii nr. 193/2000 și ale Legii nr. 296/2004.
În susținerea cererii formulate, reclamanții au depus înscrisuri în copie certificată pentru conformitate cu originalul (f. 11-35).
Pârâta . a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților pentru capătul de cerere privind restituirea sumelor, motivat de faptul că, de la data încheierii Convenției de credit nr._/07.11.2007, au trecut mai mult de trei ani.
Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
În motivarea în fapt a întâmpinării, pârâta a arătat că, în sinteză, că, în opinia sa, clauza privind comisionul de risc nu este abuzivă, fiind clar și inteligibil exprimată, fiind parte din prețul contractului (din D.), negocierea contractului realizându-se prin acceptarea ofertei, a produsului lansat de bancă, intenția reclamantei la negocierea contractului de credit fiind aceea de a stabili dacă costul creditului este convenabil pentru ea, fără a conta din ce anume este compus acel cost.
Invocând art. 4 din Legea nr. 193/2000, pârâta a arătat că clauza reglementată de art. 5 lit. a din Condițiile Speciale ale Convenției de credit nr._/19.04.2007 a fost negociată și nu creează un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, riscul fiind generat prin simpla acordare a unui credit care trebuie în permanență evaluat.
A menționat pârâta că comisionul de risc este perceput pentru gestionarea și a altor riscuri decât riscul de neplată și anume riscul de neexecutare, riscul de urmărire a garanției, riscul de depreciere/pieire a garanției, de neîncasare a valorii asigurate etc.
A mai arătat pârâta că, la momentul încheierii contractului, perceperea comisionului de risc nu era interzisă.
A subliniat pârâta și faptul că activitatea bancară, deși se realizează de persoane de drept privat, prezintă un incontestabil interes public și beneficiază de reglementare și supraveghere strictă din partea BNR.
A concluzionat pârâta că perceperea comisionului de risc, redenumit comision de administrare, a fost reglementată și consimțită contractual de către ambele părți, fără existența unei constrângeri și se realizează potrivit principiului consfințit de art. 969 C.civ. de la 1864.
În drept, au fost invocate dispozițiile OG 99/2006, Regulamentul 17/2003 al BNR, legea 193/2000, OUG 50/2010 modificată prin legea 288/2010, Directiva 93/13/CEE, art. 969 din Codul Civil.
Prin precizările depuse la data de 24.09.2014, pârâta a arătat că valoarea comisionului de risc achitat de reclamanți până la data de 22.09.2014, în baza clauzei a cărei anulare se solicită, este în sumă de 1.881,82 lei iar valoarea comisionului de administrare este de 1.448,55 lei (f. 115, 66).
Reclamanții au fost de acord cu suma precizată de pârâtă.
Acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. 1 lit. f) din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
Prin Încheierea din data de 22.10.2014 (f. 64), instanța a respins ca nefondată excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților pentru capătul de cerere privind restituirea prestațiilor, pentru considerentele reținute în încheiere.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisurile aflate la dosar.
Analizând actele și lucrările cauzei, instanța reține următoarele:
În fapt, prin Convenția de credit nr._/07.11.2007, încheiată între pârâta ., în calitate de împrumutător și reclamanții S. V. și S. E., în calitate de împrumutat, pârâta a acordat reclamanților un credit în sumă de 18.000 lei, rambursabil în 240 luni, cu o dobândă curentă fixă de 5,95 % p.a și un comision de risc de 0,32% aplicabil la soldul creditului, plătibil lunar în ziua de scadență, pe toată durata de derulare a convenției de credit, comision stipulat în art. 5 lit. a din Condițiile Speciale la contract (f. 15-25, 32-34).
În art. 3.5 din Condițiile Generale la contract s-a prevăzut că, ”pentru punerea la dispoziție a creditului, împrumutatul datorează băncii un comision de risc aplicat la soldul creditului, care se plătește lunar, pe toată perioada creditului; modul de calcul și scadența/scadențele plății acestuia se stabilesc în Condițiile Speciale”.
Pentru garantarea restituirii împrumutului, reclamanții au încheiat un Contract de garanție reală imobiliară, așa cum a rezultat din art. 7 din Condițiile Speciale la contract (f. 18).
În drept, potrivit art. 1 alin. 3 Legea nr. 193/2000 republicată, se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
Convenția de credit nr._/07.11.2007 intră sub incidența Legii nr. 193/2000, dată fiind calitatea împrumutaților de consumatori și calitatea băncii de comerciant, potrivit dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 193/2000.
În sensul art. 4 alin. 1 și 2 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Conform art. 10 lit. b OG 21/1992, consumatorii au dreptul de a beneficia de o redactare clară și precisă a clauzelor contractuale, indicarea exactă a prețurilor și tarifelor și, după caz, a condițiilor de garanție.
De asemenea, conform art. 1 alin. 1 și 2 Legea nr. 193/2000 republicată, orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate. În caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului (alin. 2).
Negocierea unei clauze implică posibilitatea consumatorului de a influența natura clauzei contractuale iar, în cauză, nu au fost dovedite eventuale discuții referitoare la modificarea efectivă a clauzelor contestate. Instanța reține că inserarea clauzelor privind comisionul de risc, redenumit comisionul de administrare, nu putea fi influențată de consumator clauzele având un caracter standard și regăsindu-se în contractele de credit încheiate de bancă cu diverși consumatori.
În consecință, în lipsa unor dovezi contrare, instanța apreciază că clauza privind comisionul de risc, redenumit comision de administrare, are natura unei clauze preformulate, nenegociate liber de părți.
Potrivit art. 4 alin. 6 Legea nr. 193/2000 republicată, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
Pârâta interpretează această dispoziție legală, care o transpune pe cea din Directiva Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOCE) nr. L 95 din 21 aprilie 1993, în sensul că comisionul de risc face parte din prețul contractului și, în consecință, nu este susceptibil de a fi examinat prin prisma dispozițiilor acestui act normativ.
Instanța apreciază că textul de lege limitează intervenția instanței în definirea noțiunilor de obiect al contractului, de preț al contractului și de plată, însă nu interzice instanței să evalueze modul cum se calculează o parte din prețul contractului.
În examinarea caracterului abuziv al clauzelor din contract, instanța va avea în vedere echilibrul care trebuie să existe între interesele economice ale împrumutatei, de o parte, și cele ale băncii, de cealaltă parte, înțelegând că scopul urmărit de fiecare parte este obținerea unui folos patrimonial maxim, fie prin obținerea de condiții de creditare cât mai puțin oneroase, fie prin asigurarea unei garantări cât mai bune a executării contractului și a unui profit cât mai ridicat. Echilibrul intereselor este unul aproximativ, fiind imposibilă realizarea unei egalități perfecte între pozițiile celor două părți.
În ceea ce privește comisionul de risc (redenumit comision de administrare) de 0,32% din soldul creditului, prevăzut de art. 5 lit. a din Condițiile Speciale și art. 3.5 din Condițiile Generale, instanța reține că, în contract, nu se precizează care este riscul acoperit prin instituirea acestuia.
Totodată, reține că există un dezechilibru semnificativ între prestațiile celor două părți, dat fiind cuantumul comisionului față de valoarea creditului, în condițiile în care comisionul nu este definit în cuprinsul convenției, nu se precizează dacă este vorba de costul unui serviciu prestat, care ar fi acest serviciu sau dacă reprezintă contravaloarea unui prejudiciu suportat de pârâtă ca urmare a unei fapte a consumatorului. Mai mult, nu se precizează, în cuprinsul convenției dacă există sau nu posibilitatea de restituire a comisionului plătit odată cu fiecare rată în cazul în care un astfel de eveniment nu se produce.
Chiar în situația în care am reține, în plus față de dispozițiile contractuale, definiția riscului de credit în sensul art. 3 lit. g din Normele BNR nr. 17/18.12.2003, respectiv riscul înregistrării de pierderi sau al nerealizării profiturilor preconizate, ca urmare a neîndeplinirii de către clienți a obligațiilor contractuale constând în rambursarea creditului și a costurilor aferente acestuia, instanța apreciază că a fost încălcat echilibrul contractual în lipsa unei prestații care să justifice perceperea comisionului în cauză.
Astfel, în acest context, reține că, în fapt, potrivit convenției, comisionul de risc în cuantum de 0,32% se calculează lunar, spre deosebire de dobânzi sau alte comisioane iar, în condițiile Convenției, la finalul creditării, reclamanta va avea de rambursat principalul de 18.000 lei, dobânda în cuantum de 5.184,26 lei și un comision de risc în cuantum de 3.422,58 (f. 32-35).
Or, în împrejurările în care rambursarea creditului este garantată printr-o ipotecă de rang II asupra imobilului proprietatea reclamanților și penalitățile pentru întârzierile la plată au fost stabilite la 5% pe an plus rata dobânzii curente, conform pct. 4 lit. b din contract, nu pot fi reținute argumentele pârâtei referitoare la riscul determinat de eventuale variațiuni ale pieței imobiliare sau ale pieței valutare.
Echilibrul contractual este afectat nu doar având în vedere cuantumul ridicat al comisionului prin raportare la prețul total al contractului, ci și prin încasarea sumelor cu titlu de comision de risc fără ca, în situația în care, la sfârșitul perioadei de creditare, riscul avut în vedere nu s-a produs, să fie prevăzută obligația sau posibilitatea restituirii sumelor încasate cu acest titlu.
Totodată, reclamanții consumatori au acționat, la momentul încheierii contractului de credit, de pe o poziție inegală în raport cu profesionistul ., acesta din urmă având obligația de informare asupra tuturor produselor oferite de bancă, asupra costului total al creditului, dar și asupra semnificației unor comisioane, cum este și comisionul de risc, respectiv asupra modalității de calcul al acestor comisioane. Or, în cauză, nu au fost administrate probe referitoare la modalitatea de informare a reclamanților asupra condițiilor de creditare în sensul menționat mai sus.
Pentru toate argumentele dezvoltate mai sus, instanța va constata caracterul abuziv al clauzei privind comisionul de risc, prevăzut de pct. 5 lit. a din Condițiile speciale și art. 3.5 din Condițiile generale ale Convenției de Credit nr._/07.11.2007 și va anula clauza constatată a fi abuzivă.
În ceea ce privește celelalte pretenții ale reclamanților, instanța reține că principiul restabilirii situației anterioare este unul dintre principiile care guvernează efectele nulității actului juridic civil și presupune că tot ceea ce s-a executat în baza unui act juridic anulat trebuie restituit, astfel încât părțile raportului juridic să ajungă în situația în care acel act juridic nu s-ar fi încheiat.
În fapt, prin precizările depuse, pârâta a arătat și reclamanții au fost de acord, că suma ce a fost reținută reclamanților cu titlu de comision de risc/comision de administrare în perioada 07.11.2007 – 22.09.2014 a fost de 3.330,37 lei.
În consecință, dat fiind principiul mai sus menționat, va dispune repunerea reclamanților în situația anterioară și o va obliga pe pârâtă la plata, către reclamanți, a sumei menționate.
În ceea ce privește dobânda legală, instanța reține că, potrivit art. 1088 cod civil 1864, aplicabil în speță, la obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate iar aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept.
În consecință, apreciind și acest capăt de cerere fondat, instanța va obliga pârâta la plata, către reclamanți și a dobânzii legală calculată de la data introducerii acțiunii, respectiv 28.04.2014, până la momentul plății efective a sumei datorate.
De asemenea, dată fiind soluția referitoare la constatarea caracterului abuziv al unor clauze, o va obliga pe pârâtă să refacă graficul de rambursare aferent Convenției de credit nr._/07.11.2007 în funcție de clauzele rămase valabile, conform prezentei hotărâri.
În temeiul art. 453 alin. 1 C.proc.civ., ca parte căzută în pretenții, va obliga pe pârâtă la plata, către reclamanți, a cheltuielilor de judecată în sumă de 1.200 lei, reprezentând onorariul de avocat (f. 68).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea precizată formulată de reclamanții S. V. și S. E., în contradictoriu cu pârâta . București.
Constată caracterul abuziv al clauzelor privind comisionul de risc, prevăzute de pct. 5 lit. a din Condițiile speciale și art. 3.5 din Condițiile generale ale Convenției de Credit nr._/07.11.2007.
Obligă pârâtă la plata, către reclamanți, a sumei de 3.330,37 lei cu titlu de comision de risc/administrare încasat în perioada 07.11.2007 – 22.09.2014 în baza Convenției de Credit nr._/07.11.2007.
Obligă pârâta să achite reclamantei dobânda legală la suma ce urmează a fi restituită, calculată de la data formulării acțiunii, respectiv 28.04.2014, până la momentul plății efective a debitului.
Obligă pârâta să refacă graficul de rambursare aferent Convenției de Credit nr._/07.11.2007, în funcție de clauzele rămase valabile, conform prezentei hotărâri.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 1.200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria G..
Pronunțată în ședință publică azi, 19.12.2014.
Președinte Grefier
Red.E.P/ 18.12.2014/.Tehnored..GO / 4 ex /22.12.2014
.>
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 11/2014. Judecătoria... | Pretenţii. Încheierea nr. 23/2014. Judecătoria GALAŢI → |
|---|
