Contestaţie la executare. Sentința nr. 23/2014. Judecătoria GALAŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 23/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 23-10-2014 în dosarul nr. 7715/233/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal nr. 8637
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR._
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 23.10.2014
Președinte – I. D. C.
Grefier – M. V.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea cauzei civile având ca obiect „contestație la executare” formulată de contestatorul A. A. in contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE G..
Dezbaterile au avut loc in ședința publică de judecată din data de 09.10.2014, fiind consemnate in încheierea de ședință din acea data, când instanta având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de 16.10.2014 si apoi pentru astăzi, când a pronunțat următoarea hotărâre:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constata următoarele:
Prin cererea înregistrată in data de 29.04.2014 sub nr._ pe rolul Judecătoriei G., contestatorul A. A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimata Administrația Județeana a Finanțelor Publice G., ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea tuturor formelor de executare silita dispuse în dosarul de executare nr. 17/_ /_, anularea titlului executoriu nr._/09.04.2014 si a somației nr. 17/_ /_ din data de 09.04.2014.
A solicitat și plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea contestației a arata că în perioada 2006 - 2010 a urmat cursurile de zi ale Facultății de D. a Academiei de Poliție ,,A.I. C.”, iar la data de 25.10.2013 a renunțat la funcția de ofițer în cadrul Direcției Generale de Politie a Municipiului București, motivat de faptul ca a fost admis la concursul de admitere la I.N.M. în prezent fiind auditor de justiție. Prin ordinul Ministrului Afacerilor Interne nr II/4796 din data de 14.10.2013 s-a dispus trecerea sa în rezervă.
În urma emiterii acestui ordin, prin dispoziția directorului general al Direcției Generale de Politie a Municipiului București nr. 336/08.11.2013 s-a dispus constituirea unei comisii de cercetare administrativă care să stabilească împrejurările și cauzele care au dus la constituirea pagubei provenită din așa-zisele cheltuieli de întreținere suportate de Ministerul Administrației și Internelor pe timpul cât contestatorul a urmat cursurile Academiei de Poliție ,,A. I. C.” București.
Prin procesul-verbal de cercetare administrativă nr._/28.01.2014, comisia de cercetare administrativă a stabilit că el se face vinovat de nerespectarea angajamentului nr._ din 28.08.2006, prin care se obliga să-și desfășoare activitatea în cadrul unităților Ministerului Administrației și Internelor o perioadă de 10 ani de la data absolvirii Academiei de Poliție ,,A. I. C.” București și, prin urmare, îi revine obligația să restituie cheltuielile de școlarizare proporțional cu perioada rămasă până la împlinirea termenului de 10 ani, astfel încât a propus comandatului unității emiterea unei decizii de imputare pentru suma de 23.788,03 lei, sumă ce reprezintă în viziunea dumnealor cota parte din cheltuielile de întreținere pe timpul școlarizării pe care le-ar datora contestatorul Ministerului Administrației și Internelor. Această sumă a fost calculată având ca temei Adresa nr._ din 18.12.2013 emisă de contabilul șef al Academiei de Poliție ,,A. I. C.” București, instituție care deține evidențele contabile ale așa-ziselor cheltuieli de întreținere pe timpul școlarizării ale absolvenților acestei instituții.
Având la bază procesul-verbal de cercetare administrativă nr._/28.01.2014, directorului general al Direcției Generale de Politie a Municipiului București a emis Decizia de imputare nr._ din 06.02.2014, prin care i-a fost imputată contestatorului suma de 23.788,03 lei, în temeiul Ordonanței Guvernului nr. 121/1998, privind răspunderea materială a militarilor.
Contestatorul arata ca la data de 20.02.2014 a înregistrat în cadrul Direcției Generale de Politie a Municipiului București contestația împotriva Deciziei de imputare nr._/06.02.2014, înregistrată sub numărul 790/20.02.2014.
Prin Hotărârea nr._/24.03.2014, Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul D.G.P.M.B. a respins această contestație ca neîntemeiată, considerând că dispozițiile legale invocate de contestator nu sunt incidente în cauză.
La data de 14.04.2014, contestatorul a plângere împotriva acestei hotărâri, adresată Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, înregistrată sub nr. 1830/14.04.2014.
Contestatorul arata ca pana la data formulării prezentei contestații la executare nu i-a fost comunicat niciun răspuns la plângerea înregistrată sub nr. 1830/14.04.2014, iar fără a fi soluționata aceasta plângere și fără ca decizia de imputare sa fi rămas definitiva, a început executarea acestuia.
La data de 22.04.2014 A.J.F.P.G. i-a comunicat somația nr. 17/_ /_ din data de 09.04.2014 și înscrisul denumit ,,titlu executoriu nr._/09.04.2014”, prin care i se pretinde ca, în termen de 15 zile, să plătească suma de 23.788 lei, reprezentând „venituri din despăgubiri”, suma ce a fost stabilită prin Decizia de imputare nr._/06.02.2014.
Contestatorul susține căînsăși emiterea deciziei de imputare nr._/06.02.2014 este nelegală și se conturează într-un abuz de putere săvârșit de către Direcția Generală de Politie a Municipiului București, întrucât recuperarea sumelor reprezentând cheltuieli de școlarizare în timpul Academiei de Poliție se face în condițiile dreptului comun și nu în procedura stabilită de OG nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor. Deși răspunderea contestatorului putea fi angajată numai pe teren contractual pentru recuperarea cheltuielilor de școlarizare, Direcția Generală de Politie a Municipiului București, a urmat procedura stabilită pe terenul răspunderii delictuale prin OG nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, or acest act normativ se aplică numai anumitor categorii de militari și antrenează numai un anumit tip de răspundere, nefiind aplicabil absolvenților care nu respectă contractul-angajament (contractul de școlarizare) încheiat cu Ministerul Internelor la data admiterii în Academia de Poliție.
Pe de altă parte, Direcția Generală de Politie a Municipiului București, a emis decizia de imputare nr._/06.02.2014 cu încălcarea și în afara procedurii stabilită de OG nr. 121/1998, astfel încât actul în baza căruia se efectuează prezenta executare silită, este nelegal.
Contestatorul a mai arătat că înscrisul denumit ,,titlu executoriu nr._/09.04.2014” nu are valoarea unui titlu executoriu, nu îndeplinește condițiile art. 43 din OG nr. 92/2003, nefiind motivat în fapt și în drept și nu constată o creanță fiscală. De asemenea, nu conține obiectul actului, lipsă pentru care art. 46 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală prevede sancțiunea nulității absolute, deoarece mențiunile ,,venituri din despăgubiri” nu valorează nici obiect, nici motivare în fapt sau în drept a unei creanțe fiscale. Totodată, lipsește și temeiul legal al puterii executorii a titlului și nu este precizată natura sumei pretinse, nefiind respectate dispozițiile art. 141 alin. 4 din OG nr. 92/2003. Pretinderea faptului că art. 141 ar reprezenta temeiul legal al puterii executorii a titlului, rămâne fără efect întrucât titlul executoriu este decizia de imputare emisă de către Direcția Generală de Politie a Municipiului București. Contestatorul a mai susținut că singurul act care poate fi interpretat ca titlu executoriu în privința lui, cel puțin la nivelul faptic, este decizia de imputare emisă ilegal de către Direcția Generală de Politie a Municipiului București și care poartă numărul_/06.02.2014, niciun alt înscris nu poate valora titlu executoriu pentru executarea silită, mai ales că înscrisul emis de A.J.F.P. G. nu se încadrează nici în rândul actelor administrative fiscale prevăzute de art. 88 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
Mai arata ca dispozițiile art. 141 din OG nr. 92/2003, pe care A.J.F.P. G. își motivează pretinsul titlu executoriu, nu permit emiterea unui nou titlu executoriu atâta vreme cât, cel puțin până la stabilirea legalității de către instanță, există deja un titlu executoriu emis de către Direcția Generală de Politie a Municipiului București.
Acesta este singurul înscris pe care A.J.F.P. G. își poate motiva executarea silită, de altfel nelegală pentru motivele invocate. Contestatorul a arătat că la baza unei proceduri de executare silită care are aceeași cauză nu pot sta două titluri executorii diferite, unul emis de către Direcția Generală de Politie a Municipiului București, iar celălalt de către A.J.F.P. G., ambele pentru aceeași sumă și izvorând din același raport juridic, cu atât mai mult cu cât art. 141 din OG nr. 92/2003 se referă și la titluri executorii emise de către alte autorități.
Contestatorul a susținut că, în lipsa unui raport juridic fiscal care să dea naștere sumei pretinse, executarea silită și actele emise în legătură cu aceasta sunt nelegale, impunându-se anularea acestora pentru motivele expuse.
Contestatorul și-a întemeiat contestația pe dispozițiile art. 172 alin. 1 i 3 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, rap. la art. 43 și art. 46 din același act normativ, precum și la dispozițiile art. 51 din OG nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor.
A depus înscrisuri: decizia de imputare nr._/06.02.2014, somație nr. 17/_ /_/09.04.2014, titlul executoriu_/09.04.2014 (f. 8-21).
A solicitat judecare cauzei în lipsa potrivit art5. 411 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ.
Legal citată, intimata a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității contestației la executare, deoarece contestatorul avea posibilitatea să atace titlul executoriu, respectiv decizia de imputare, pe cale administrativă și jurisdicțională.
În subsidiar, intimata a solicitat respingerea contestației ca nefondată, deoarece hotărârea Comisiei de jurisdicție a imputațiilor din M.A.I. definitivă reprezintă titlul executoriu, intimata trecând la debitarea contestatorului pentru că nu și-a plătit obligațiile bugetare restante.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 1.294 lei pentru capătul de cerere privind contestarea actelor de executare (f. 66, 73, 93), în baza art. 10 alin. 3 din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța retine următoarele:
În dosarul de executare nr. 17/_ /_ al intimatei Administrația Județeană a Finanțelor Publice G., în baza titlului executoriu nr._/09.04.2014 s-a declanșat executarea silită împotriva contestatorului A. A., întocmindu-se diverse acte de executare (titlu executoriu, somații). Așa cum a susținut, intimata a pornit executarea silită ca urmare a comunicării deciziei de imputare numărul_/06.02.2014 emisă de M.A.I. - Direcția Generală de Politie a Municipiului București, în cuprinsul căreia se precizează că numitului A. A. i se impută suma de 23.778 lei, cu titlu de despăgubiri.
În titlul executoriu nr._/09.04.2014, emis de intimată, se specifică faptul că a expirat scadența/termenul de plată al obligațiilor fiscale înscrise în documentul prin care s-a stabilit sau individualizat suma de plată. Se menționează la rubrica „natura obligației fiscale” că este vorba despre „alte venituri (despăgubiri + răspunderi P.F., etc.)”, iar cuantumul sumei datorate este de 23.788 lei (21).
Contestatorul a criticat titlul executoriu și actele de executare și sub aspectul formei dar și pentru aspecte de fond. Principala critică, care este esențială în cauză, se referă la caracterul obligației care face obiectul executării, respectiv dacă reprezintă sau nu o creanță fiscală.
Suma reprezentând cheltuieli de școlarizare nu reprezintă o creanță fiscală în înțelesul art. 21 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, întrucât nu rezultă din raporturile de drept material fiscal și nici o obligație fiscală a subsemnatului, așa cum aceste obligații sunt definite de art. 22 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
În ceea ce privește cheltuielile de școlarizare nu sunt aplicabile dispozițiile O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, act normativ cu caracter special, astfel încât creanța pe care o poate pretinde Ministerul Administrației și Internelor nu rezultă dintr-un raport de drept fiscal, ci dintr-un contract (denumit angajament), în care nici nu este stabilit cuantumul creanței, ci numai obligația restituirii unor sume ce vor fi calculate în cazul nerespectării termenului de 10 ani în serviciul Ministerului Administrației și Internelor.
Or, potrivit art. 21 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003 ,,din raporturile de drept material fiscal rezultă atât conținutul cât și cuantumul creanțelor fiscale, reprezentând drepturi determinate”. De asemenea, ,,dacă legea nu prevede altfel, dreptul de creanță fiscală și obligația fiscală corelativă se nasc în momentul în care, potrivit legii, se constituie baza de impunere care le generează” (art. 23 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003).
În cazul de față, drepturile și obligațiile contestatorului s-au născut printr-un contract încheiat în anul 2003, după admiterea în Academia de Poliție și nu aveau nicidecum caracter fiscal. Drepturile contestatorului constau în a i se asigura întreținere pe timpul școlarizării, iar obligația corelativă consta în prestarea unei activități salariate în cadrul Ministerului Internelor, timp de 10 ani după absolvire. Raportul juridic astfel născut în anul 2003 este unul de drept civil, drepturile și obligațiile se alcătuiesc conținutul acesteia putând fi valorificate în condițiile dreptului comun.
Astfel, instanța reține că răspunderea materială, așa cum este prevăzută de Ordonanța Guvernului nr. 121/1998, act normativ ce conține norme speciale în materia răspunderii militarilor, reprezintă o formă a răspunderii juridice care constă în obligația celor încadrați și, respectiv, a militarilor de a repara, în condițiile și limitele prevăzute de lege, prejudiciul cauzat unității din vina și în legătură cu munca lor, fiind o răspundere contractuală bazată pe culpă, cu caracter reparator, cel obligat la acoperirea pagubei având calitatea de salariat/miliar.
Dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 121/1998 prevăd un regim special de stabilire a răspunderii materiale a militarilor, care este angajată, potrivit art. 2, atunci când militarii au provocat, din vina lor, pagube în legătură cu formarea, administrarea și gestionarea resurselor financiare și materiale, precum și în legătură cu îndeplinirea serviciului militar sau a atribuțiilor de serviciu. Ea este așadar tot o răspundere contractuală bazată pe culpă, cu caracter reparator, cel obligat la acoperirea pagubei având calitatea de salariat/militar. Deosebirile dintre aceste două forme de răspundere juridică rezidă numai în aceea că răspunderea materială este o răspundere limitată, privind doar daunele efective, nu și foloasele nerealizate.
Potrivit art. 7 din O.G. nr. 121/1998 se stabilește semnificația termenului „militar”, în sensul acestei ordonanțe, și anume: militari în termen, militari cu termen redus, rezervișți concentrați sau mobilizați, elevi și studenți ai instituțiilor militare de învățământ, militari angajați pe bază de contract și cadre militare.
Prin raportare la dispozițiile art. 12-17 din O.G. nr. 121/1998, care detalieze condițiile angajării răspunderii materiale, și categoriile de militari cărora le sunt aplicabile aceste prevederi, respectiv, în sarcina gestionarilor, pentru pagubele produse de aceștia în propria gestiune, în sarcina militarilor, pentru pagubele produse atunci când primesc, transportă, păstrează și echilibrează bunuri materiale și valori, fără a avea calitatea de gestionari în înțelesul legii, în sarcina comandanților sau șefilor unităților, în situații legate de gestionarea bunurilor și valorilor unităților, în sarcina autorului faptei, când pagubele sunt produse în alte situații decât cele prevăzute la art. 6 alin. 1, în sarcina persoanei vinovate, dacă fapta prin care paguba a fost pricinuită constituie infracțiune, precum și în cazul pierderii și degradării bunurilor, ca urmare a folosirii lor în procesul pregătirii pentru lipsă sau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în situația pagubelor produse de militari în termen, militarii cu termen redus, elevii și studenții instituțiilor militare de învățământ și de elevii liceelor militare, instanța apreciază că răspunderea contestatorului nu este angajată în temeiul acestui act normativ.
În consecință, nu sunt aplicabile în speță nici dispozițiile art. 47 din O.G. nr. 121/1998, potrivit cu care atunci când militarii sunt trecuți în rezervă sau în retragere, când contractul militarilor angajați încetează ori când personalul civil nu mai este încadrat în unități militare, unitățile militare care au în evidență debite din imputații definitive, indiferent de valoarea lor, le transmit spre executare organelor financiare pe raza cărora domiciliază debitorii.
În alte situații decât cele special prevăzute de O.G. nr. 121/1998, menționate mai sus, devin incidente dispozițiile art. 51 din Ordonanță, conform cărora „în situațiile neprevăzute de prezența ordonanță se vor aplica dispozițiile legislației muncii și legislației civile”.
Se apreciază că, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, opinia exprimată de Direcția Generală Legislație și Proceduri Fiscale din cadrul A.N.A.F., în sensul că: ,,sumele reprezentând cheltuieli de școlarizare imputate prin decizii emise conform legii, nu au natura juridică a unor creanțe fiscale, ci reprezintă restituiri/recuperări de credite bugetare având natura juridică a acestora, în conformitate cu prevederile art. 2 pct. 16 din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și se supun regulilor stabilite prin această lege și nu celor prevăzute de Codul de procedură fiscală”, este cea corectă.
Celelalte critici formulate de contestator nu vor mai fi analizate, fiind esențială aprecierea că nu suntem în prezența unei creanțe fiscale, ceea ce atrage nulitatea titlului și a tuturor actelor de executare, indiferent de forma și eventualele vicii ale acestora.
Apărările intimatei în sensul că somațiile au fost încheiate conform Codului de procedură fiscală și că hotărârea Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor din MAI este definitivă nu au relevanță în ceea ce privește aprecierea creanței ca fiind sau nu o creanță fiscală.
Cu privire la inadmisibilitatea contestației la executare, invocată de intimată instanța reține următoarele:
Intimata precizează că pentru contestarea deciziei de imputare exista o altă procedură prevăzută de lege, nici aceasta nu poate fi reținută de instanță ca fiind întemeiată. Astfel, contestatorul a formulat prezenta contestației la executare împotriva titlului executoriu nr._/09.04.2014 și a tuturor actelor de executare din dosarul de executare nr. 17/_ /_ al intimatei, conform disp. Codului de procedură fiscală, și nu împotriva deciziei de imputare, pe care, așa cum a precizat expres, a înțeles să o atace separat.
Instanța retine ca pentru titlul executoriu nr._/09.04.2014 emis de intimată, care face obiectul prezentei contestații, nu este prevăzută altă procedură pentru contestarea lui, astfel încât contestația de față este admisibilă conform dispozițiilor Codului de procedură civilă și Codului de procedură fiscală.
Astfel, instanța concluzionează că suma reprezentând cheltuieli de școlarizare, nedecurgând din raporturi de drept material fiscal, nu reprezintă o creanță fiscală în sensul art. 21 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, și nici o obligație fiscală, așa cum este definită de art. 22 din același act normativ.
Drepturile și obligațiile contestatorului, născute prin contractul încheiat după admiterea la Academia de Poliție, nu au caracter fiscal, ci reprezintă drepturi și obligații de natură civilă, supuse dreptului comun.
Astfel fiind, instanța constată că executarea silită trebuia făcută în una din modalitățile prevăzute de Codul de procedură civilă, norma generală în materie, iar nu în modalitățile prevăzute de legea specială pentru punerea în executare silită a creanțelor bugetare, care vizează creanțe constând în impozite, taxe, contribuții, amenzi și alte sume ce reprezintă venituri publice.
Pentru considerentele expuse și în temeiul dispozițiilor legale sus-menționate, constatând că executarea silită începută împotriva contestatorului este nelegală și nu are ca temei o creanță fiscală, instanța urmează să admită contestația la executare și să dispună anularea titlului executoriu nr._/09.04.2014, a somației nr. 17/_ /_/09.04.2014, precum și a tuturor actelor de executare silită întocmite în dosarul de executare nr. 17/_ /_ al intimatei.
În temeiul art. 453 Cod procedură civilă, la cererea contestatorului, intimata va fi obligată să plătească acestuia suma de 1.294 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând în taxa de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite contestatia la executare formulată de contestatorul A. A., domiciliat in G., ., nr. 50, ., . in contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE G., cu sediul in Galati , ..
Anuleaza titlul executoriu nr._/09.04.2014 si somatia nr. 17/_ /_/_/09.04.2014 si toate actele de executare silita efectuate în dosarul de executare nr. 17/_ /_.
Obliga intimata sa plateasca contestatorului suma de 1.294 lei cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentand taxa judiciara de timbru.
Cu drept de apel in 10 zile de la comunicare, care se depune la Judecatoria Galati.
Pronuntata în sedinta publica, astazi 23.10.2014.
Președinte, Grefier,
Red I.D.C / Dact M.V /4ex /06.12.2014
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 9503/2014. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 10/2014. Judecătoria GALAŢI → |
|---|
