Contestaţie la executare. Sentința nr. 5383/2014. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 5383/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 27-05-2014 în dosarul nr. 17042/233/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

Operator de date cu caracter personal nr. 8637

SECȚIE CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5383

Ședința publică de la 27 Mai 2014

PREȘEDINTE O. B.

Grefier E. B.

Pentru azi fiind amânată pronunțarea asupra cauzei având ca obiect contestație la executare formulată de contestatorul T. I. în contradictoriu cu intimata P. B. ROMÂNIA SA.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 20.05.2014 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta și pentru când Judecătoria,având nevoie de timp pentru deliberare și pentru a studia actele și lucrările dosarului, a amânat pronunțarea la data de 27.05.2014 când a dat următoarea sentință civilă:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. la data de 23.09.2013, sub nr. de dosar_, contestatorul T. I. în contradictoriu cu intimata P. B. ROMANIA SA a formulat contestație la executare împotriva executării silite din dosarul de executare nr. 149/2012 al B. C. C., solicitând anularea tuturor formelor de executare ulterioare adresei de înființare a popririi nr. 3 din 26.09.2012, respectiv procesul verbal de actualizare creanță nr. 1/10.09.2013, adresa de menținere a popririi din 10.09.2013 și somația nr. 2/16.09.2013 și restituirea sumelor reținute nelegal în baza acestei adrese.

În motivarea de fapt a contestației, a arătat că în urma cererii de executare silită formulată de creditoare, la data de 26.09.2012 s-a dispus înființarea popririi asupra veniturilor sale salariale, până la concurența sumei de 4049,80 lei, reținându-se începând cu octombrie 2012 1/3 din salariu. A precizat că în iulie 2013, în urma achitării debitului, angajatorul a emis adresa nr. 130/25.07.2013 prin care aducea la cunoștința executorului

În drept, contestatorul a invocat dispozițiile art. 711 și urm. NCPC.

În probațiune a solicitat proba cu înscrisuri, depunând la dosar copii după actele de executare atacate.

Legal citată, intimata a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare formulate. În primul rând a invocat faptul că prezenta contestație la executare se judecă potrivit prevederilor C. și nu NCPC, în temeiul art. 24 și 25 din acest din urmă text normativ.

A invocat excepția tardivității formulării contestației la executare în temeiul art. 401 C..

Pe fondul contestației, a arătat că debitorul a încheiat la data de 03.05.2006 contractul de credit nr._17999 în valoare de 3504,36 lei, iar ca urmare a nerespectării de către acesta a obligațiilor contractuale, la data de 06.07.2012, prin cererea de începere a executării silite nr._ s-a inițiat recuperarea creanței pe cale de executare silită, executarea fiind încuviințată prin încheierea nr. 4925/28.02.2012 pronunțată de Judecătoria G. în dosar nr._/233/2012.

La data de 10.09.2013, creditoarea a procedat în baza dispozițiilor contractuale și a prevederilor art. 371 ind. 2 C. și art. 371 ind. 7 alin. 2 C., la actualizarea creanței, care trebuia suportată de debitor, astfel că în mod justificat s-a procedat la menținerea popririi instituite pe veniturile contestatorului.

Pentru termenul din 11.02.2014, B. C. C. a depus la dosar copie după dosarul execuțional nr. 149/2012.

La termenul din 11.03.2014, instanța a respins excepția tardivității invocată de intimată, a încuviințat pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei și a lăsat cauza în pronunțare asupra fondului, repunând cauza pe rol pentru ca B. C. C. și intimata să depună la dosar precizări cu privire la cuantumul sumelor încasate de la contestator.

Pentru termenul din 20.05.2014, atât B. C. C. cât și intimata au depus la dosar precizările solicitate de instanță, referitor la ce sume au fost încasate de la debitor și cu ce titlu, în cadrul dosarului execuțional nr. 149/2012.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că cererea contestatorului nu este întemeiată, pentru următoarele considerente:

În fapt, debitorul T. I. a încheiat cu intimata P. B. ROMANIA SA la data de 03.05.2006 contractul de credit nr._17999 în valoare de 3504,36 lei.

La data de 06.07.2012 intimata creditoare a formulat cerere de executare silită a titlului executoriu contractul de credit nr._17999/03.05.2006 pentru suma de 3504,36 lei, sumă ce va fi actualizată.

Executarea a fost încuviințată silit prin încheierea nr. 4925/28.08.2012 pronunțată de Judecătoria G. în dosar nr._/233/2012 și a fost dusă la îndeplinire prin măsura popririi asupra veniturilor debitorului, poprire ce a fost instituită la 26.09.2012 pentru suma de 4049,80 lei.

Prin procesul verbal de stabilire cheltuieli din 05.09.2012, s-a stabilit cu titlu de cheltuieli de executare suma de 545,44 lei, din care onorariu executorului în cuantum de 350,44 lei. Ulterior la data de 17.05.2013, B. C. C. a emis un proces verbal de stabilire cheltuieli suplimentar, pentru suma de 184,50 lei. Din aceste cheltuieli de executare, creditoarea a avansat suma de 158,40 lei.

La data de 03.06.2013, intimata creditoare a depus la dosarul de executare o cerere de actualizare a creanței, solicitând continuarea executării silite pentru suma de 1668,84 lei, iar la data de 10.09.2013 a mai depus o nouă cerere de actualizare creanță pentru suma de 866,26 lei.

La data de 25.07.2013, data adresei nr. 130/25.07.2013 emise de angajatorul contestatorului, se reținuse prin poprire suma de 4083,61 lei, din care 3503,17 lei fuseseră virați băncii, iar suma de 580,44 lei fusese reținută de B. C. C. în contul cheltuielilor de executare.

În final, s-a executat de la debitor suma. de 4264,66 lei cu titlu de debit restant, dobânzi, penalități și comisioane și 738,85 lei cheltuieli de executare, din care 158,40 lei au fost restituiți creditoarei, iar 580,44 lei au fost încasați de B. C. C..

Din suma încasată de bancă până în decembrie 2013, suma de 3027,02 lei reprezentau debit principal, 722,39 lei penalități, 467,03 dobândă și 48,22 lei comisioane administrare cont.

În drept, potrivit art. 399 alin.1 și 3 C., împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea, potrivit alin. 2, nerespectarea dispozițiilor privitoare la executarea silită însăși sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancțiunea anulării actului nelegal.

În cauză, contestatorul a invocat că în mod nelegal a fost menținută poprirea asupra veniturilor sale în dosar execuțional nr. 149/2012, respectiv a fost extinsă și cu privire la suma de 866,26 lei la data de 10.09.2013, solicitând restituirea sumelor încasate de creditoare după această dată, fără niciun temei legal.

A arătat că înțelege să conteste suma de 866, 26 lei, fără a indica ce anume îl nemulțumește în legătură cu această sumă și fără a administra vreo probă în dosar în acest sens.

Pe de altă parte, creditoarea intimată a invocat faptul că în baza prevederilor contractuale și ale art. 371 2 C., a procedat la actualizarea creanței, tocmai datorită faptului că, executarea silită ducându-se la îndeplinire prin poprire, aceasta s-a întins pe o perioadă mai lungă de timp, ceea ce a determinat o mărire a creanței.

Observând prevederile contractului dintre părți, instanța va reține că, potrivit art. 3.6 din convenția încheiată la 03.05.2006, în cazul în care împrumutatul nu își îndeplinește obligațiile de plată când sunt scadente, banca își rezervă dreptul de a percepe și încasa dobânzi penalizatoare, denumite în continuare penalități de 12% anual peste dobânda curentă pentru împrumutul restant și alte sume restante și 12% anual pentru dobânda restantă a căror sume se vor calcula zilnic, pro rata temporis, cuantumul penalităților putând depăși sumele asupra cărora sunt calculate.

Tot astfel, prevederile art. 371 2 alin. 2 C. stabilesc că în cazul în care prin titlul executoriu au fost acordate dobânzi, penalități sau alte sume, fără să fi fost stabilit cuantumul acestora, ele vor fi calculate de organul de executare, potrivit legii.

În aceste condiții, instanța găsește că în mod legal și în cadrul cu prevederile contractuale, banca a procedat la actualizarea sumei datorate de debitorul contestator, menționând cuantumul sumelor ce solicită a se executa de la acesta prin cele două cereri de actualizare depuse la dosarul execuțional la 03.06.2013 și 10.09.2013.

Instanța are în vedere și prevederile art. 1111 cod civil 1864 aplicabil raportului de drept material dintre părți, potrivit cărora, debitorul unei datorii, pentru care se plătește dobânda, sau o rendita, nu poate, fără consimțământul creditorului, sa impute plata ce face pe capital cu preferință asupra renditei sau a dobânzii. Plata parțială, făcută pe capital și dobândă, se imputa mai întâi asupra dobânzii.

Întrucât debitorul contestator a înțeles să facă plăți parțiale, ce s-au prelungit pe o perioadă de 1 an de zile, la debitul principal s-au calculat penalități ce au fost încasate cu prioritate de bancă, cu respectarea regulilor de imputație a plății, ducând ulterior la actualizarea creanței, prin cele două cereri de actualizare.

Față de cele mai sus învederate, instanța va reține că în mod corect B. C. C., în baza cererilor de actualizare creanță formulate de creditoare a procedat la emiterea procesului verbal de actualizare creanță din 10.09.2013 și a adresei de menținere a popririi din aceeași dată, respectiv a somației nr. 2 din 16.09.2013 și va respinge ca neîntemeiată contestația la executare formulată de T. I..

Instanța observă că intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată, în condițiile art. 274 C..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge contestația la executare formulată de contestatorul T. I., cu domiciliul ales la CIA T. I. M., în G., ., ., jud. G. în contradictoriu cu intimata PIREUS B. ROMÂNIA SA, cu sediul în București, .. 29-31, sector 1, ca neîntemeiată.

Cu drept de recurs in 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 27.05.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

O. BRUMĂElena B.

RED.OB/TEH.EB/4EX/25.06.2014 .>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 5383/2014. Judecătoria GALAŢI