Contestaţie la executare. Sentința nr. 5385/2014. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 5385/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 27-05-2014 în dosarul nr. 22/233/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal nr. 8637
SECȚIE CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5385
Ședința publică de la 27 Mai 2014
PREȘEDINTE O. B.
Grefier E. B.
Pentru azi fiind amânată pronunțarea asupra cauzei având ca obiect contestație la executare formulată de contestatoarea V. B. I. D. în contradictoriu cu intimata M. G. – DIRECȚIA GENERALĂ BUGET FINANȚE.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 20.05.2014 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta și pentru când Judecătoria,având nevoie de timp pentru deliberare și pentru a studia actele și lucrările dosarului, a amânat pronunțarea la data de 27.05.2014 când a dat următoarea sentință civilă:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. la data de 06.01.2014, sub nr._, contestatoarea V. B. I. D. a formulat în contradictoriu cu M. G. - – Direcția Generală Buget Finanțe contestație la executare împotriva somației nr._/17.12.2012 și a titlului executoriu nr._/11.11.2013, emise de intimată, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt a cererii, contestatoarea a arătat că deține în proprietate o suprafață de 91,79 ha teren extravilan cu vegetație forestieră în G., fiind pusă în posesie prin procesul verbal de punere în posesie nr. 4/01.06.2011, iar prin titlul executoriu contestat i s-a pus în vedere să achite suma de 1999,41 lei cu titlu de debit și 439,59 lei cu titlu de penalități, fără a i se arăta care este titlul de creanță ce a stabilit această datorie.
A invocat și faptul că nu datorează suma din titlul executoriu, fiind scutită de la plata impozitului pentru acest teren, în temeiul art. 137 din Legea nr. 46/2008, aspect confirmat prin adresa nr. 3409/17.10.2011 emisă de Regia Națională A Pădurilor – Romsilva – Direcția Silvică G. – Ocolul Silvic G..
A invocat și faptul că a adus la cunoștința intimatei scutirea de care beneficiază printr-o adresă depusă la Primăria mun. G. din 02.08.2011, însă nu s-a ținut cont de situația sa specială.
În drept, au invocat prevederile art. 172 – 173 din OG nr. 92/2003.
În susținerea contestației a depus la dosar înscrisuri: titlul executoriu, somația aferentă, adresa comunicată Primăriei G. la 05.08.2011, procesul verbal de punere în posesie, adresa Ocolului Silvic G. (filele 4-10).
În procedura de regularizare a cererii, prevăzută de art. 200 NCPC, contestatoarea a achitat taxa de timbru în cuantum de 175,73 lei.
Legal informată cu privire la cererea contestatoarei în procedura prealabilă prevăzută de art. 201 NCPC, intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată.
A invocat că la momentul emiterii titlului executoriu contestat nu cunoștea situația terenului al cărui proprietar este contestatoarea și calitatea acesteia de urmaș de veteran de război, fiind obligația acesteia de a aduce la cunoștință scutirile de care beneficia în legătură cu terenul în suprafață de 91,79 ha.
A arătat că, doar ca urmare a încunoștințării prin adresa nr._/17.01.2014 emisă de Direcția Silvică G., s-a constatat că terenul proprietatea contestatoarei intră sub incidența prevederilor art. 137 din Legea nr. 46/2008.
A invocat că este injust să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată, atât timp cât situația fiscală a contestatoarei a fost reglată, pe rolul nominal unic al acesteia nefiind înregistrat nici un debit cu titlu de impozit teren extravilan, iar organul fiscal a depus toate diligențele în vederea reglării situației fiscale a debitoarei, e îndată ce i-a fost adusă la cunoștință, astfel că executarea silită a rămas fără obiect.
În drept, intimata a invocat prevederile art. 205 NCPC.
A solicitat judecarea cauzei și în lipsa sa de la dezbateri, potrivit art. 411 pct. 2 NCPC.
În procedura prealabilă prevăzută de art. 201 NCPC, contestatoarea a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat să fie respinse apărările intimatei întrucât a înștiințat încă din 2012 intimata despre situația juridică a terenului, când a depus cererea de deschidere de rol agricol iar la 15.06.2012 a revenit cu informații despre regimul juridic al proprietății sale.
A depus la dosar înscrisuri în dovedirea cererii (filele 35-36).
Pentru termenul din 20.05.2014, intimata a învederat că nu există un titlu de creanță în baza căruia să se fi stabilit în sarcina contestatoarei obligațiile din titlul executoriu atacat, acestea fiind stabilite în baza textelor legale stipulate de legiuitor și a depus la dosar la solicitarea instanței somația, titlul executoriu și un certificat de atestare fiscală actualizat cu privire la contestatoare.
La acest termen de judecată, instanța a calificat rămânerea fără obiect a executării silite invocate de intimată ca o apărare de fond, a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri și a rămas în pronunțare asupra fondului cererii.
Analizând probele administrate în cauză, instanța constată că cererea contestatoarei este întemeiată pentru următoarele considerente:
În fapt, prin procesul verbal de punere în posesie eliberat la data de 01.06.2011, contestatoarea a fost pusă în posesie pentru suprafața de 91,7917 mp în G., teren forestier, cu privire la care a fost emisă adresa nr. 3409/17.10.2011 a Ocolului Silvic G., prin care s-a constatat că terenul intră sub incidența prevederilor art. 137 din Legea nr. 46/2008.
Contestatoarea a făcut dovada cu legitimația de la fila 10 că este urmașă de veteran de război, în condițiile art. 137 din Legea nr. 46/200. De asemenea, a făcut dovada că la data de 06.08.2011, a comunicat intimatei o adresă prin care i-a adus la cunoștință că are calitatea de urmașă de veteran de război și că este scutită de la plata impozitului pe teren, în condițiile art. 284 alin. 3 din Codul Fiscal, coroborat cu HG nr. 44/2004 (fila 6), iar la 10.05.2012, a solicitat deschiderea de rol agricol pentru terenul în suprafață de 91,7971 ha.
Intimata i-a comunicat contestatoarei la data de 17.12.2013 somația nr._/17.12.2012 și a titlul executoriu nr._/11.11.2013, pentru suma de 1999,41 lei cu titlu de contravaloare impozit teren extravilan și 439,59 lei cu titlu de penalități.
Intimata a învederat că, fiindu-i comunicată situația juridică a terenului proprietatea contestatoarei la data de 14.01.2014, a procedat la radierea obligației stabilite în sarcina acesteia de achitare a impozitului aferent terenului în suprafață de 91,7971 ha, dar a solicitat respingerea contestației la executare.
În drept, potrivit art. 172 alin. 1 din OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii.
Prin prezenta contestație la executare, contestatoarea a atacat somația nr._/17.12.2012 și a titlul executoriu nr._/11.11.2013, emise de intimată, prin care i s-a pus în vedere să achite suma de 1999,41 lei cu titlu de impozit teren extravilan pentru anii 2011 - 2013 și 439,59 lei cu titlu de penalități.
Potrivit art. 284 alin. 3 din Codul Fiscal, impozitul pe clădiri și impozitul pe teren nu se aplică văduvelor de război și văduvelor veteranilor de război care nu s-au recăsătorit.
De asemenea, potrivit art. 137 din Legea nr. 46/2008, pădurile, altele decât cele proprietate publică a statului, încadrate prin amenajamentele silvice în grupa I funcțională, precum și cele cu vârsta de până la 20 de ani sunt scutite de taxe și impozite.
Intimata a învederat că a procedat la punerea în aplicare a textelor normative mai sus menționate după data de 14.01.2014, când a luat cunoștință de situația juridică a terenului, dispunând radierea impozitului calculat în mod eronat în sarcina contestatoarei pentru anii 2011 – 2013.
Astfel intimata și-a recunoscut propria culpă în emiterea actelor de executare atacate în absența unui titlu de creanță și fără respectarea textelor legale mai sus menționate, dar nu a făcut dovada că a procedat și la desființarea acestor acte de executare.
Instanța nu poate reține apărarea intimatei în sensul că nu a avut cunoștință de situația juridică a terenului, atât timp cât contestatoarea a făcut dovada că a purtat o corespondență susținută cu intimata, aducându-i la cunoștință situația sa specială – de urmașă de veteran de război și de situația juridică a terenului deținut în proprietate, atât în 2011 cât și în 2012.
Instanța constată că intimata a fost de rea credință și, deși i-au fost aduse la cunoștință elementele specifice situației contestatoarei și a terenului proprietatea acesteia în cursul anilor 2011 și 2012, nu a procedat la efectuarea cuvenitelor mențiuni, ba mai mult, a stabilit în mod eronat obligații în sarcina contestatoarei, emițând acte de executare fără respectarea prevederilor legale în materie.
Intimata a procedat, după înregistrarea prezentei contestații la executare, la radierea impozitului stabilit în sarcina contestatoarei însă a stabilit în sarcina sa în mod nelegal cheltuieli de executare în condițiile în care, din culpa sa exclusivă, a inițiat această executare silită pentru un impozit cu privire la care a recunoscut că nu era datorat.
D. urmare, instanța va admite contestația la executare formulată în prezentul dosar și va anula somația nr._/17.12.2012 și titlul executoriu nr._/11.11.2013 emise de intimată pentru suma de 1999,41 lei cu titlu de impozit teren extravilan pentru anii 2011 - 2013 și 439,59 lei cu titlu de penalități.
De asemenea, în temeiul art. 453 NCPC, va obliga intimata la plata către contestatoare a sumei de 175,73 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constatând în taxă timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite contestația la executare formulată de V. B. I. D. cu sediul în București, .. 6, sector 1, în contradictoriu cu M. G. – Direcția Generală Buget Finanțe, cu sediul în G., ., jud. G..
Anulează titlul executoriu nr._/11.11.2013 și somația nr._/17.12.2013 ca nelegal întocmite.
Obligă intimata la plata către contestatoare a sumei de 175,73 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă timbru.
Numai cu drept de apel în 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria G..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27.05.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
O. BRUMĂElena B.
RED.OB/TEH.EB/5EX/20.06.2014 .>
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 24/2014.... → |
---|