Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Hotărâre din 06-05-2014, Judecătoria GALAŢI

Hotărâre pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 06-05-2014 în dosarul nr. 776/838/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

Operator de date cu caracter personal nr. 8637

SECȚIE CIVILĂ

SETINȚA CIVILĂ Nr. 4546

Ședința publică de la 06 Mai 2014

PREȘEDINTE O. B.

Grefier E. B.

Pentru azi fiind amânată pronunțarea asupra cauzei având ca obiect hotărâre care să țină loc de act autentic formulată de reclamantul A. M. în contradictoriu cu pârâtul D. I..

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 15.04.2014 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta și pentru când Judecătoria,având nevoie de timp pentru deliberare și pentru a studia actele și lucrările dosarului, a amânat pronunțarea la data de 22.05.2014, 29.04.2014 și apoi la 06.05.2014 când a dat următoarea sentință civilă:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Liești la data de 16.04.2013, sub nr._, reclamantul A. M., în contradictoriu cu pârâtul D. I., a solicitat pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare – cumpărare cu privire la imobilul teren în suprafață de 6800 mp teren arabil, situată în extravilanul com. Ivești, ., situat în tarlaua 116/9, . la care părțile au încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare din 19.08.2008. .

În motivare, reclamantul a arătat că prin antecontractul din 19.08.2008 a cumpărat de la pârât suprafața de teren de 6800 mp teren arabil din extravilanul com. Ivești, . tarlaua 116/9 . integral și obligându-se să perfecteze vânzarea cel mai târziu la 19.08.2010. A precizat că pârâtul a devenit proprietarul imobilului în baza titlului de proprietate nr. 6601-80/10.01.1996, însă a refuzat să se prezinte la notarul public în vederea perfectării actului autentic, deși a predat posesia terenului către cumpărător de la momentul încheierii antecontractului.

Față de refuzul manifest al pârâtului, reclamantul a formulat acțiunea de față pentru a se constata valabilitatea contractului încheiat de părți și a se recunoaște dreptul său de proprietate asupra imobilului în discuție.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1073-1077 NCC.

În susținerea acțiunii formulate, reclamantul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, depunând la dosarul cauzei antecontractul de vânzare-cumpărare, titlul de proprietate al pârâtului, cărțile de identitate ale părților, certificat de atestare fiscală pentru imobil, certificat sarcini emis de OCPI Liești, certificat de informare privind avantajele medierii (filele 3-10 dosar Jud. Liești).

Legal informat cu privire la acțiunea reclamantului, în condițiile art. 201 NCPC, pârâtul nu a formulat întâmpinare, fiind astfel decăzut din dreptul de a formula apărări și propune probe.

La primul termen de judecată cu părțile legal citate, instanța a dispus emiterea unei adrese către OCPI Liești, care a comunicat la dosar că pentru tarlaua 116/9 din . plan parcelar și nici contur măsurat.

Prin sentința civilă nr. 692/16.10.2013, Judecătoria Liești a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat cauza spre competentă soluționare Judecătoriei G..

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei G. la data de 24.10.2013, sub același nr._ .

La termenul din 14.01.2014, instanța a respins motivat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei G. în soluționarea cererii, excepție invocată din oficiu.

Pentru termenul din 15.04.2014, reclamantul și pârâtul ambii prezenți s-au declarat de acord cu admiterea acțiunii și au depus la dosar un raport de expertiză topografică extrajudiciară întocmit de expert A. F. și acceptat de ambele părți, raport prin care terenul ce face obiectul vânzării a fost identificat.

Instanța a încuviințat proba cu înscrisuri pentru ambele părți.

Instanța este competentă să soluționeze cauza în temeiul art. 94 alin. 1 lit. j raportat la art. 107, art. 113 pct. 3 și art. 116 NCPC.

Analizând actele și lucrările cauzei, instanța reține că cererea reclamantului este întemeiată, pentru următoarele considerente:

În fapt, prin antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat la 19.08.2008 (fila 4 dosar Jud. Liești), pârâtul D. I., în calitate de promitent-vânzător s-a obligat să transmită dreptul de proprietate și posesia asupra imobilului teren în suprafață de 6800 mp, teren arabil, situat în extravilanul com. Ivești, ., tarlaua 119/9, parecela 7, către reclamantul A. M., în calitate de promitent-cumpărător.. Totodată, părțile au convenit ca transferul dreptului de proprietate să se realizeze la data de 19.08.2010, dată la care părțile trebuiau să se prezinte împreună la notarul public în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică. Prețul convenit de părți a fost de 1300 lei, fiind integral achitat la încheierea antecontractului.

Pârâtul este proprietarul terenului în baza titlului de proprietate nr. 6601-80/10.01.1996 (fila 5 dosar Jud. Liești). Conform certificatului de atestare fiscală emis de Primăria ..03.2013, pârâtul figurează în evidența fiscală, printre altele, cu terenul în suprafață de 0,68 ha teren extravilan, pentru care este la zi cu plata impozitelor (fila 8 dosar Jud. Liești).

Totodată, potrivit certificatului de sarcini nr. 2982/28.03.2013, OCPI Liești a precizat că imobilul nu figurează în evidențele de carte funciară.

Imobilul a fost identificat și descris de expert A. F. în raportul de expertiză extrajudiciară depus la dosar (filele 20-24 dosar Jud. G.).

În drept, potrivit art. 969 Codul Civil 1964, în vigoare la momentul încheierii antecontractului dintre cele două părți, convențiile legal încheiate au putere de lege între părți.

De asemenea, potrivit art. 1073 cod civil 1864, creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, și în caz contrar are dreptul la dezdăunare.

Deși reclamantul și-a îndeplinit obligațiile asumate, respectiv a plătit prețul vânzării, perfectarea vânzării convenite nu a fost posibilă întrucât pârâta nu s-a prezentat la notar. Prezent în fața instanței, pârâtul a recunoscut vânzarea și a fost de acord cu admiterea acțiunii.

Instanța reține că în cazul unui antecontract de vânzare-cumpărare, promitentul cumpărător poate solicita instanței pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, dacă sunt îndeplinite cumulativ condițiile:

- să existe un antecontract valabil încheiat care să poată fi dovedit în condițiile dreptului comun - antecontractul de vânzare-cumpărare din data de 19.08.2008,

- să existe un refuz al uneia din părți de a autentifica actul - atitudinea pasivă a pârâtului

- partea reclamantă să își fi îndeplinit obligațiile asumate prin antecontract - achitarea prețului de 1300 lei s-a făcut la încheierea antecontractului din 19.08.2008

- promitentul-vânzător să fie proprietarul bunului vândut - după cum rezultă din titlul de proprietate nr. 6601-80/100.1.1996

În speță, condițiile mai sus enunțate sunt îndeplinite, astfel că acțiunea reclamantului este întemeiată și urmează a fi admisă.

În consecință, constatând că reclamantul are dreptul de a beneficia de îndeplinirea întocmai a obligației asumate de către pârât, instanța va admite acțiunea și va constata că reclamantul a dobândit de la pârât dreptul de proprietate asupra imobilului teren în suprafață de 6800 mp, categoria teren arabil, situat în extravilanul com. Ivești, ., tarlaua 116/9, . potrivit titlului de proprietate nr. 6601-80 din 10.01.1996, identificat conform expertizei extrajudiciare topo cadastrale întocmite de expert A. F., ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Prezenta hotărâre va ține loc de act autentic și va fi comunicată după rămânerea definitivă, către OCPI Liești și AFP Liești.

Instanța ia act că reclamantul nu a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, potrivit art. 453 NCPC.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamantul A. M., CNP_, cu domiciliul ales la CIA Ș. R., în G., .. 65-67, jud. G., în contradictoriu cu D. I., CNP_, cu domiciliul în G., ., ., ., jud. G..

Constată perfectă vânzarea-cumpărarea consemnată prin antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat între părți la data de 19.08.2008, având ca obiect terenul în suprafață de 6800 mp, categoria teren arabil, situat în extravilanul com. Ivești, ., tarlaua 116/9, . potrivit titlului de proprietate nr. 6601-80 din 10.01.1996, identificat conform expertizei extrajudiciare topo cadastrale întocmite de expert A. F., ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Prezenta hotărâre ține loc de act autentic.

Ia act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Conform art. 29 alin. 5 din Legea nr.7/1996 republicată, privind cadastrul și publicitatea imobiliară, în termen de 3 zile de la data rămânerii definitive, o copie a prezentei sentințe civile, se va comunica la Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară Liești.

Conform art. 771 alin.6 din Legea nr. 571/2003 republicată - privind Codul Fiscal, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive, o copie a prezentei sentințe civile se va comunica la Administrația Finanțelor Publice Liești.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria G..

Pronunțată în ședință publică, azi 06.05.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

O. B. E. B.

RED.OB/TEH.EB/6EX/02.06.2014 .>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Hotărâre din 06-05-2014, Judecătoria GALAŢI