Plângere contravenţională. Sentința nr. 4009/2014. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 4009/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 22-04-2014 în dosarul nr. 14285/233/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

operator de date cu caracter personal nr. 8637

SECȚIA CIVILĂ

SENTINTA CIVILA NR. 4009

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 22.04.2014

PREȘEDINTE – A. S.

GREFIER – G. M.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea cauzei civile având ca obiect „ plangere proces verbal ” formulata de petentul M. I. in contradictoriu cu intimatul I.P.J. Galati.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 14.04.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru 22.04.2014, când a pronunțat următoarea hotărâre:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 30.07.2013, sub nr._, petentul M. I., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului G., a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal . nr._ din data de 26.07.2013, solicitând instanței anularea acestui.

În motivarea în fapt a plângerii, petentul a arătat că la data de 26.07.2013, în timp ce conducea microbuzul cu numărul de înmatriculare_, proprietatea societății de transport Comsama S.R.L., în zona liceului A. V., a fost oprit de un echipaj de poliție cărora le-a prezentat, la cerere, toate actele personale și ale autovehiculului, mai puțin atestatul profesional, pe care nu l-a găsit inițial. S-a arătat că ulterior agentul de poliție s-a îndreptat către autoutilitara MAI, iar petentul a continuat să caute atestatul profesional, găsindu-l în torpedoul vehiculului, printre foile de parcurs, însă când a ajuns la mașina de poliție pentru a arăta atestatul, agentul de poliție încheiase deja procesul verbal contestat.

Nu s-a invocat nici un temei de drept în susținerea plângerii iar la aceasta a fost atașat, în copie, procesul verbal contestat (f.3).

Plângerea contravențională a fost legal timbrată cu suma de 20 de lei reprezentând taxă judiciară de timbru, conform art. 19 din O.U.G. 80/2013 (f.11).

Legal citat, intimatul nu a depus întâmpinare în cauză însă a depus la dosar raportul agentului constatator ( f. 19).

Instanța este competentă să soluționeze, Judecătoria G. fiind instanța în a cărei circumscripție a fost săvârșită fapta sancționată prin procesul verbal de contravenție atacat. Totodată plângerea contravențională este introdusă în termenul legal de 15 zile prevăzut de art. 31 alin.(1) din O.G. nr. 2/2001.

În cauză a fost încuviințată și administrată proba cu următoarele înscrisuri: procesul verbal contestat (f.3), raportul agentului constatator ( f. 19), certificat de pregătire profesională a conducătorului auto (f.23), fișă cazier auto (f. 36).

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține:

În fapt, prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 26.07.2013, petentului i s-a aplicat o amendă în sumă de 480 lei pentru contravenția prevăzută de art. 101 alin. 1 pct. 18 din OUG nr. 195/2002.

Prin procesul verbal contestat s-a reținut că la data de 26.07.2013, ora 16:08, petentul a condus microbuzul cu numărul de înmatriculare_ pe . din G. efectuând transport persoane în regim maxi-taxi și nu avea asupra sa atestatul profesional.

În drept, potrivit art. 34, alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, procesul-verbal de contravenție este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.

Sub aspectul legalității, analizând modul de întocmire a procesului-verbal . nr._ din data de 26.07.2013, instanța constată că acesta respectă dispozițiile imperative ale legii, nefiind incidentă niciuna dintre cauzele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001. Procesul-verbal de contravenție conține mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.

De asemenea procesul verbal a fost semnat de către petent.

De astfel, nici petentul nu a contestat legalitatea procesului verbal, criticile sale vizând exclusiv temeinicia acestuia.

Sub aspectul temeiniciei, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal de contravenție face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Potrivit art. 147 din Regulamentul de punere în aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, conducătorul de autovehicul sau tramvai este obligat să aibă asupra sa actul de identitate, permisul de conducere, certificatul de înmatriculare sau de înregistrare și, după caz, atestatul profesional, precum și celelalte documente prevăzute de legislația în vigoare, nerespectarea acestor obligații constituind contravenție și sancționându-se cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni (6-8 puncte amendă) potrivit art. 101 alin. 1 pct. 18 din O.U.G. nr. 195/2002 rap. la art. 35 alin. 2 din același act normativ.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. c. României, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza N. c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008 ).

Având în vedere aceste principii, instanța constată că procesul-verbal reprezintă un mijloc de probă și conține constatări personale ale agentului de poliție aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. D. fiind că este vorba despre o contravenție constatată pe loc de agentul constatator, care nu a lăsat urme materiale ce pot fi prezentate în mod nemijlocit instanței, instanța apreciază că faptele constatate personal de agent sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului. Prin urmare, simpla negare a petentului în sensul că faptele nu corespund adevărului nu este suficientă, atâta timp cât nu aduce probe ori nu invocă împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută împotriva sa.

Faptul că, așa cum reiese din copia certificatului de pregătire profesională a conducătorului auto (f.23), petentul deținea atestat auto valabil la data întocmirii procesului verbal, nu înlătură caracterul contravențional al faptei, art. 101 alin. 1 pct. 18 din O.U.G. nr. 195/2002 incriminând fapta de a nu prezenta la control acest document.

Mai mult, instanța reține că petentul a semnat procesul verbal fără obiecțiuni, deși în plângerea formulată a susținut că la momentul înmânării procesului verbal de sancționare contravențională de către agentul constatator găsise deja atestatul profesional. Or, deși este indubitabil că semnarea procesului verbal în acest mod nu constituie o prezumție irefragabilă de recunoaștere a faptei, se apreciază că petentul ar fi trebuit să justifice atitudinea sa ulterioară substanțial diferită, concretizată în contestarea temeiniciei procesului verbal.

Instanța reține prin urmare că în cauză prezumția de temeinicie a procesului verbal nu a fost înlăturată, petentul fiind vinovat de contravenția reținută în sarcina sa.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii aplicate, în raport cu dispozițiile art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, instanța reține că sancțiunea amenzii aplicată chiar în cuantumul minim prevăzut de lege, este disproporționată în raport cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținând seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului. Astfel, petentul era la data controlului posesor al unui atestat profesional valabil iar instanța apreciază că încălcarea dispozițiilor legale incidente nu s-a datorat relei credințe a petentului, ci neglijenței acestuia.

Nu în ultimul rând, din analiza datelor înscrise în fișa de cazier auto al petentului și ținând cont și de faptul petentul este conducător auto profesionist, instanța reține că pentru petent încălcarea normelor privind siguranța traficului rutier nu reprezintă în nici un caz o obișnuință.

Prin urmare, instanța consideră că în speță sancțiunea avertismentului este de natură să ducă la restabilirea ordinii și să atenționeze petentul asupra pericolului social al faptei săvârșite, astfel încât pe viitor să respecte dispozițiile legale.

Față de cele constatate, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța va admite în parte plângerea contravențională și va dispune înlocuirea sancțiunii contravenționale a amenzii aplicate prin procesul-verbal CP nr._ din data de 26.07.2013 cu sancțiunea avertismentului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul M. I., cu domiciliul in Galati, ., ., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului G., cu sediul in Galati, ..

Modifică procesul verbal . nr._ încheiat la data de 26.07.2013, în sensul că înlocuiește sancțiune amenzii în cuantum de 480 lei cu sancțiunea avertismentului.

Atenționează petentul asupra pericolului social al faptei săvârșite și îi recomandă să respecte dispozițiile legale.

Menține celelalte dispoziții ale procesului verbal de contravenție.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria G..

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22.04.2014.

P.,GREFIER,

Red.A.S./Dact.G.M./5 ex./22.05.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 4009/2014. Judecătoria GALAŢI