Încuviinţare executare silită. Încheierea nr. 04/2014. Judecătoria GALAŢI

Încheierea nr. 04/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 04-12-2014 în dosarul nr. 10901/233/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

SECȚIA CIVILĂ

INCHEIERE NR._

Sedința publică din data de: 04.12.2014

Președinte: N. G.

Grefier: R. A. M.

Pe rol soluționarea cererii de încuviințare executare silită formulată de petentul B.E.J. M. C. și B. F., privind pe creditor P. B. S.A. și pe debitorii B. M., B. M. și Întreprindere Individuală B. M..

la apelul nominal făcut în ședință publică părțile au lipsit.

Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:

Cauza are ca obiect încuviințare executare silită

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Prin încheierea de ședință din 26.06.2013, s-a dispus suspendarea judecării cauzei în baza disp. art. 242 alin. 1 C.p.civ, pentru neîndeplinirea obligațiilor stabilite în cursul judecății în sarcina petentei.

Instanța invocă, din oficiu, și pune în discuția contradictorie a părților, excepția perimării cererii de chemare în judecată.

INSTANȚA

Asupra acțiunii civile introduse de petent B.E.J. M. C. și B. F., înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 05.06.2013, având ca obiect încuviințare executare silite.

Având în vedere că din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 26.06.2013, când cauza a fost suspendată pentru neîndeplinirea de către reclamantă a obligațiilor stabilite în sarcina sa, potrivit disp. Art. 242 alin. 1 C.p.civ,

Având în vedere că, potrivit art. 416 C.pr.civ.: „(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță”.

Având în vedere că de la data de 26.06.2013 cauza a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni din vina reclamantului și nu poate fi reținut niciun motiv de suspendare sau de întrerupere a termenului de perimare, urmează a se constata că a intervenit perimarea prezentei cereri.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția perimarii cererii, invocată de instanță, din oficiu.

Constată perimată cererea de încuviințare a executării silite formulată de B.E.J. M. C. și B. F., privind pe creditor P. B. S.A., cu sediul în București, . – 64, . 4, sector 1 și pe debitorii B. M., B. M., ambii cu domiciliul în B., ., ., . și Întreprindere Individuală B. M., cu sediul în B., ., ., ., Jud. B.

Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 04.12.2014.

Președinte, Grefier,

Red. NGC/Tehn. RAM/7ex. 14.01.2015

„Va atragem atentia ca datele mentionate in prezentul document, se inscriu in cele prevazute de Legea nr.677/2001, fapt ce confera obligativitatea protejarii, conservarii si folosirii acestora doar in scopul prevazut de lege”.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Încuviinţare executare silită. Încheierea nr. 04/2014. Judecătoria GALAŢI