Reprezentativitate sindicat. Sentința nr. 5102/2014. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 5102/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 19-05-2014 în dosarul nr. 4454/233/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
SECȚIE CIVILĂ
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal 8637
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5102 PJ
Ședința Publică din 19.05.2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE – D. E. L.
GREFIER – D. E. S.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile de reprezentativitate sindicat formulată de petentul S. P. G..
La apelul nominal făcut în ședința publică a lipsit petentul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că s-au depus actele necesare admiterii cererii de reprezentativitate, prevăzute de art. 52 lit. C din Legea 62/2011, copie după sentința civilă nr.3478/2014, cererea a fost timbrată cu taxa judiciară de timbru de 200 lei, s-a atașat dosarul de acordare personalitate juridică nr.4/PJ/2002, după care;
Verificând din oficiu competența, instanța constată că este competentă să soluționeze prezenta cauză, din punct de vedere general, material și teritorial, având în vedere dispozițiile art.51 alin.2 din Legea 62/2011 a Dialogului Social coroborat cu dispozițiile art.529 NCPC.
În baza dispozițiilor art. 237 alin. 2 pct.7, art.255 și art.258 NCPC, admite proba cu înscrisurile depuse la dosar de către petent în dovedirea cererii, ca fiind pertinentă, concludentă și utilă cauzei.
În tem.disp.art.238 alin.1 NCPC estimează durata procesului la o lună.
În temeiul art. 244 alin. 1 și 4 NCPC, nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, instanța declară încheiată cercetarea procesului în temeiul dispozițiilor art. 394 NCPC și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
În fapt, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. la data de 11.03.2014, sub nr._, petent S. P. G. a solicitat pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se constate îndeplinite condițiile de reprezentativitate a sindicatului la nivel de unitate S.C. „CORE-OIL&GAS” S.R.L..
In motivarea și susținerea cererii, a arătat petentul că potrivit adeverinței nr.47/10.03.2014 emisă de către S.C. „CORE-OIL&GAS” S.R.L. sunt încadrați cu contract de muncă un număr de 22, din care 20 sunt membri ai sindicatului petent, fapt atestat și prin declarația pe proprie răspundere a liderului de sindicat G. N..
In susținerea cererii a depus următoarele înscrisuri:
- sentința civilă nr.2/ PJ/18.01.2002 pronunțată în dosarul 4/PJ/2002, prin care s-a acordat personalitate juridică sindicatului ;
- ultima sentință de modificare a statutului pronunțată în dosarul nr._ ;
- declarație semnată de reprezentantul legal al sindicatului privind numărul total de membri ai sindicatului;
- adeverința nr.47/10.03.2014 privind numărul de angajați din unitate, eliberată de angajator;
- dovada depunerii la Inspectoratul Teritorial de Muncă a unei copii a dosarului de reprezentativitate nr.8/12.02.2014.
Cererea a fost legal timbrată cu 200 lei taxa judiciară de timbru, conform OG 80/2013 art.12 lit.b. care a modificat legea taxelor de timbru 146/1997.
Analizând probele depuse la dosarul cauzei, instanța constată că cererea petentului este întemeiată pentru următoarele considerente:
S. P. G. a fost înființat prin sentința civilă nr.2/18.01.2002 pronunțată în dosarul 4/PJ/2002 al Judecătoriei G..
În prezent, din cei 22 angajați ai S.C. „CORE-OIL&GAS” S.R.L. toți 20 sunt membri ai sindicatului petent, conform declarației pe proprie răspundere a președintelui G. N..
În drept, potrivit art. 51 alin. 1 lit. C din Legea nr. 62/2011 republicată, sunt reprezentative la nivel de unitate organizațiile sindicale care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: au statut legal de sindicat, au independență organizatorică și patrimonială, numărul de membri ai sindicatului reprezintă cel puțin jumătate plus unu din numărul angajaților unității.
Pentru dobândirea reprezentativității la nivel de unitate, sindicatele trebuie să depună la Judecătorie înscrisurile menționate la art. 52 lit. c din Legea nr. 62/2011 republicată.
Analizând înscrisurile mai sus enumerate, instanța constată că petentul a depus toate înscrisurile stabilite de art. 52 lit.C din Legea nr. 62/2011, din care rezultă că îndeplinește condițiile impuse de prevederile art. 51 din același text normativ.
Astfel, potrivit declarației pe proprie răspundere a președintelui de sindicat, G. N., există un număr de 22 membri de sindicat din totalul de 20 salariați cu contract de muncă, fapt reieșit din adeverința S.C. „CORE-OIL&GAS” S.R.L. eliberată la data 10.03.2014 sub nr. 47.
Instanța constată că petentul a îndeplinit obligația prevăzută la art. 53 alin. 3 din Legea nr. 62/2011, respectiv a depus o copie scrisă și una în format electronic a dosarului de reprezentativitate la Inspectoratul Teritorial de Muncă G., care a eliberat dovada nr. nr.8/12.02.2014.
În aceste condiții, instanța constată că S. P.” G., are statut legal de organizație sindicală, iar numărul membrilor sindicaliști depășește procentul cerut de lege, de cel puțin jumătate plus unu din numărul angajaților unității.
Pentru aceste considerente, instanța va admite cererea petentului și, pe cale de consecință, va constata îndeplinite condițiile de reprezentativitate a SINDICATULUI P.” G. la nivel de unitate S S.C. „CORE-OIL&GAS” S.R.L..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de S. „P.” G. cu sediul în G., ..62, jud. G. .
Constată îndeplinite condițiile de reprezentativitate a SINDICATULUI ,,P.” G., la nivel de unitate S.C. „CORE-OIL&GAS” S.R.L.- punct de lucru T., cu sediul în Ploiești, ..4 jud.Prahova.
Cu apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțata în ședință publică, azi, 19.05.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
D. E. LoredanaDinu E. S.
Red.DEL/ tehred.DES
5ex./22.05.2014
← Somaţie de plată. Sentința nr. 3615/2014. Judecătoria GALAŢI | Pretenţii. Sentința nr. 5940/2014. Judecătoria GALAŢI → |
---|