Pretenţii. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 20-11-2014 în dosarul nr. 4341/233/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
SECȚIE CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2014
Ședința publică de la 20 Noiembrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE G. C. N.
Grefier E. C. V.
Pentru azi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă privind pe reclamant I. N.( prin C.I.A. M. B.) și pe pârât S. A. REASIGURARE ASTRA S.A., intervenient F. G., având ca obiect „pretenții”.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 09.10.2014 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța, având nevoie de timp pentru a studia actele și lucrările dosarului și pentru a delibera, în temeiul art.396 alin.1 Cod procedură civilă a amânat pronunțarea la data de 16.10.2014, 23.10.2014, 30.10.2014, 06.11.2014, 13.11.2014 apoi la data de 20.11.2014 a pronunțat următoarea sentință civilă:
INSTANȚA,
P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. sub nr._ /10.03.2014, reclamantul I. N. a chemat în judecată pe pârâta S. A. Reasigurare Astra SA- agenția G. și pe intervenientul forțat F. G., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 14.185,66 lei, cu titlu de despăgubiri civile și a penalităților de întârziere în procent de 0,2% pe zi de întârziere, calculate de la data introducerii cererii până la plata efectivă a debitului. A mai solicitat și cheltuieli de judecată.
În fapt, reclamantul a arătat că la data de 16.07.2013, numitul F. G., conducând autoturismul marca Dacia L., cu nr. de înmatriculare_, în G., pe ., în dreptul unității service auto Nalba, nepăstrând distanța față de autoturismul ce rula în fața sa_, l-a acroșat pe acesta și l-a proiectat în autoturismul marca Renault Trafic II, cu nr. de înmatriculare CR979RH, proprietatea reclamantului. Autovehiculul_ era asigurat la pârâtă, în baza poliței RCA ./02/X1/SP nr._, valabilă în perioada 30.05._13, fiind întocmit dosarul de daune nr. GL1013DA001198/2013. Din devizul întocmit de unitatea service auto aparținând . SRL G., rezultă că reparația autoturismului_ a fost evaluată la suma de 14.185,66 lei (TVA inclus), sumă pe care pârâta a refuzat să o plătească.
În drept, a invocat dispozițiile art.1566-1578 din Noul Cod Civil.
În dovedirea pretențiilor a solicitat proba cu înscrisuri.
La termenul de judecată din data de 09.10.2014, reclamantul a modificat câtimea obiectului cererii, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 14.100 lei, cu titlu de despăgubiri civile, precum și a penalităților de întârziere în procent de 0,2% pe zi de întârziere, calculate de la data introducerii cererii până la plata efectivă a debitului.
Legal citată, pârâta S. A. Reasigurare Astra SA- agenția G. a formulat întâmpinare, prin care a recunoscut, parțial, cuantumul pretențiilor. Astfel, pârâta a susținut că a acceptat la plată suma de 14.100 lei cu titlu de despăgubiri cuvenite reclamantului, dar nu și suma de 85,66 lei cu titlu de deșeuri.
În drept, a invocat dispozițiile art. 2199-2213, art. 2223-2226 C.civil, art.8 din Legea nr. 136/1995, art. 36 și art. 74 din Ordinul CSA nr.14/2011.
În apărare, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Legal citat, intervenientul forțat F. G. nu a formulat întâmpinare.
Instanța a încuviințat și administrat în cauză proba cu înscrisuri. Pârâta S. A. Reasigurare Astra SA- agenția G. a depus dosarul de daune nr. GL1013DA001198/2013, în copie certificată.
Analizând ansamblul probator administrat, instanța reține următoarele:
Din cuprinsul procesului-verbal de constatare contravențională . nr._/16.07.2013 încheiat de IPJ G.- Serviciul Poliției Rutiere, rezultă faptul că la data de 16.07.2013, ora 1330, intervenientul forțat F. G., conducând autoturismul cu nr. de înmatriculare_, în G., pe ., în dreptul unității service auto Nalba, nepăstrând distanța față de autoturismul ce rula în fața sa_, l-a acroșat pe acesta și l-a proiectat în autoturismul cu nr. de înmatriculare CR979RH, proprietatea reclamantului și care circula în fața sa..
Autovehiculul_ era asigurat RCA la pârâtă în baza poliței RCA ./02/X1/SP nr._, valabilă în perioada 30.05._13. S-a întocmit dosarul de daună .. GL1013DA001198/2013, iar în urma reparațiilor efectuate de service-ul auto al . SRL G., a fost emisă factura fiscală nr. 1685/06.08.2013, în valoare totală de 14.185,66 lei. reclamantul a achitat factura cu numerar, fiind emis bonul fiscal nr. 1/07.08.2013.
La data de 12.08.2013, reclamantul a formulat către pârâtă o cerere de despăgubire pentru suma de 14.185,66 lei, rămasă nesoluționată.
Conform art. 662 alin.2, 3 și 4 din noul C.pr.civ., ... creanța este certă când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu.
Creanța este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui.
Creanța este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.
Instanța reține că existența, certitudinea acestei creanțe rezultă din factura emisă de către reclamantă. Referitor la condiția lichidității creanței, instanța apreciază că și aceasta este îndeplinită, întrucât cuantumul creanțelor bănești pretinse de reclamantă este determinat prin factura emisă.
În privința exigibilității creanței, potrivit art. 36 alin.5 din Ordinul CSA nr.14/2011 - pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, ... despăgubirea se plătește de către asigurătorul RCA în maximum 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii răspunderii și cuantificării daunei, solicitat în scris de către asigurător, sau de la data la care asigurătorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească. P. urmare, ținând cont de faptul că reclamantul a solicitat plata despăgubirii la data de 12.08.2013, pârâta trebuia să achite suma de 14.185,66 lei până la data de 23.08.2013, aceasta fiind ultima zi când se putea efectua plata, conform dispozițiilor Codului de procedură civilă privind calculul termenului pe zile libere. Instanța apreciază faptul că se aplică modalitatea de calcul pe zile libere, întrucât norma legală nu specifică tipul zilei (lucrătoare sau calendaristică), astfel cum se precizează în alte articole ale aceleiași norme ( de exemplu art.21 alin.31; art. 23 alin.2; art.36 alin.4; art. 64 alin.2 lit.a și b), aplicându-se astfel norma de drept comun, prevăzută de Codul de procedură civilă. Având în vedere că pârâta nu a efectuat plata despăgubirii în termenul legal, creanța îndeplinește condiția exigibilității.
Instanța reține că reclamantul are o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva pârâtei.
Conform art. 1516 din noul C.civil, …creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației.
Atunci când, fără justificare, debitorul nu își execută obligația și se află în întârziere, creditorul poate, la alegerea sa și fără a pierde dreptul la daune-interese, dacă i se cuvin:
1. să ceară sau, după caz, să treacă la executarea silită a obligației;
2. să obțină, dacă obligația este contractuală, rezoluțiunea sau rezilierea contractului ori, după caz, reducerea propriei obligații corelative;
3. să folosească, atunci când este cazul, orice alt mijloc prevăzut de lege pentru realizarea dreptului său.
În cadrul obligațiilor care au ca obiect o sumă de bani, executarea în natură este întotdeauna posibilă, creditorul având un drept de gaj general asupra patrimoniului debitorului. De asemenea, creditorul are obligația sa dovedească existența creanței, în sarcina debitorului operând o prezumție de vinovăție, iar dacă acesta nu dovedește îndeplinirea obligației, se prezumă ca nerespectarea acesteia provine din vina sa, urmând a fi astfel obligat la plata de despăgubiri către creditor.
Potrivit art. 37 din Ordinul CSA nr.14/2011, ... dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile în termenele prevăzute la art. 36 sau și le îndeplinește defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea, la suma de despăgubire cuvenită, care se plătește de asigurător, se aplică o penalizare de 0,2%, calculată pentru fiecare zi de întârziere. P. urmare, reclamanta este îndreptățită la plata penalităților de întârziere începând cu data introducerii cererii – 10.03.2014 până la plata efectivă a debitului.
Astfel, instanța va admite, în parte, acțiunea adițională; va obliga pârâta S. A. Reasigurare Astra SA- agenția G. să plătească către reclamantă suma de 14.100 lei, cu titlu de despăgubiri civile, precum și a penalităților de întârziere în procent de 0,2% pe zi de întârziere, calculate de la data introducerii cererii până la plata efectivă a debitului.
În baza art. 453 alin.2 C.pr.civ., instanța va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2.310 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (810 lei- taxă timbru și timbru judiciar, 1.500 lei - onorariu avocat).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea adițională, formulată de I. N. cu domiciliul ales la CIA M. B., din G., ., nr. 37 B, jud. G. în contradictoriu cu S. A. REASIGURARE ASTRA S.A., cu sediul în G., .. 61, jud. G..
Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 14.100 lei, cu titlu de despăgubiri civile, precum și a penalităților de întârziere în procent de 0,2% pe zi de întârziere, calculate de la data introducerii cererii-10.03.2014 până la plata efectivă a debitului.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 2.310 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu apel în 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria G..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20.11.2014.
Președinte, Grefier,
G. C. N. E. C. V.
Red. G.C.N./tehnored. E.C.V./4 ex/ 12.12.2014/.>
← Pretenţii. Sentința nr. 28/2014. Judecătoria GALAŢI | Evacuare. Sentința nr. 2225/2014. Judecătoria GALAŢI → |
---|