Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 1784/2014. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1784/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 26-02-2014 în dosarul nr. 24075/233/2012
Dosar nr._
Dosar executare nr. 1851/MPL/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal nr.8637*
SENTINȚĂ CIVILĂ NR. 1784
Ședința din Camera de consiliu din 26.02.2014
Președinte – M. V.
Grefier – I. T.
La ordine soluționarea cererii de încuviințare executare silită formulată de B. M. P. L., pentru creditor C.. I. AV.M. C., în contradictoriu cu debitorul M. G.-CONSILIUL LOCAL G..
La apelul nominal nu se prezintă părțile, cauza soluționându-se fără citarea părților în conformitate cu prevederile art. 665 alin. 2 NCPC.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată obiectul cauzei ”încuviințare executare silită”, cauza se află la primul termen de judecată după care,
Instanța se declară competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză în conformitate cu art. 94 alin. 1 pct. 1 raportat la art. 665 alin. 1 NCPC.
I N S T A N T A
În fapt, la data de 05.12.2012 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei G. cererea de încuviințare executare silită formulată de B. M. P. L..
La termenul din 08.01.2013, în temeiul art.1551 C.pr.civ., instanța a dispus suspendarea judecării cauzei ca efect al nerespectării de către petentă a obligației de a depune contractul de asistență juridică nr._/2012 investit cu formulă executorie.
În drept, potrivit art.248 C.pr.civ. orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept dacă a rămas în nelucrare, din vina părții, timp de cel puțin 1 an.
În speța dedusă judecății a trecut mai mult de 1 an de când dosarul a rămas în nelucrare din vina părților, care s-au dezinteresat de soluționarea cauzei și nu au efectuat niciun demers pentru efectuarea vreunui act de procedura.
În consecință, în temeiul art.248 și următoarele C.pr.civ. și întrucât nu exista nicio cauză de suspendare sau de întrerupere a perimării, instanța va admite excepția invocată din oficiu și va constata perimată acțiunea civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția, invocată din oficiu, a perimării cererii de încuviințare a executării silite.
Constată perimată cererea formulată de petenta B. M. P. L., cu sediul în G., ., ., pentru creditor C.. I. AV.M. C., cu sediul în G., ., . și împotriva debitorului M. G.-CONSILIUL LOCAL G., cu sediul în G., ..
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică azi, 26.02.2014.
P. GREFIER
Red.M.V/Dact. I.T/3 ex/10.03.2014
← Pretenţii. Sentința nr. 9895/2014. Judecătoria GALAŢI | Pretenţii. Sentința nr. 4829/2014. Judecătoria GALAŢI → |
---|