Obligaţie de a face. Sentința nr. 5802/2014. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 5802/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 05-06-2014 în dosarul nr. 2060/233/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5802
Sedința publică din data de: 05.06.2014
Președinte: N. G.
Grefier: R. A. M.
Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe reclamant G. I. și pe pârât B. N. L..
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamantul, prin apărător, av. M. M., cu împuternicire avocațială aflată la dosar, lipsă fiind pârâtul.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Cauza are ca obiect obligație de a face.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, instanța, pune în discuția contradictorie a părților, excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei G., excepție invocată de pârât, prin întâmpinare.
Reclamantul, prin apărător, având cuvântul, asupra excepției invocate, solicită respingerea acesteia.
INSTANȚA Prin cererea înregistrată sub nr._ /05.02.2014 pe rolul Judecătoriei G., reclamantul G. I. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul B. N. I. pronunțarea unei hotărâri prin care acesta să fie obligat la radierea autoturismului_ înmatriculat pe numele reclamantului; să dispună autorizarea reclamantului la radierea și înmatricularea autoturismului pe numele pârâtului și să oblige pârâtul la plata sumei de 1.000 lei, reprezentând contravaloarea a patru amenzi de câte 250 lei fiecare, emise de .. A mai solicitat și cheltuieli de judecată. În drept, a invocat disp. art. 1528 și 1357 C.civil. În dovedirea pretențiilor, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri. Legal citat, pârâtul B. I. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepțiile necompetenței teritoriale a Judecătoriei G. în favoarea Judecătoriei B. și a inadmisibilității cererii. A mai solicitat și respingerea cererii ca nefondată, precum și cheltuieli de judecată. La termenul de judecată din data de 05.06.2014, instanța a pus în discuția părților excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei G., în favoarea Judecătoriei B.. Potrivit art.248 alin.1 C.pr.civilă, ... instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. Analizând cu prioritate excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei G., instanța reține următoarele: Potrivit art. 107 alin.1 C.pr.civilă, ... cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel. Conform art. 113 alin.1 pct.3 C.pr.civilă, ... în afară de instanțele prevăzute la art. 107 - 112, mai sunt competente: ... instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligației, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract. Instanța reține faptul că obiectele cererii sunt– obligația de a face și pretenții, respectiv obligarea pârâtului la radierea autoturismului_ înmatriculat pe numele reclamantului; autorizarea reclamantului la radierea și înmatricularea autoturismului pe numele pârâtului și obligarea pârâtul la plata sumei de 1.000 lei, reprezentând contravaloarea a patru amenzi de câte 250 lei fiecare. Instanța apreciază faptul că radierea autoturismului de pe numele reclamantului și înmatricularea acestuia pe numele pârâtului nu derivă din executarea, fie chiar în parte, a obligației contractuale, în sensul dispozițiilor art. 113 alin.1 pct.1 C.pr.civilă, ci, aceste obligații derivă din raporturi extracontractuale, concretizate în îndeplinirea unor obligații legale (cele prevăzute de art.11 alin. 4 din OUG nr. 195/2002 rep.- privind circulația pe drumurile publice și de art. 2 alin.1 din ordinul MAI nr. 1501/2006 -privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberarea autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor), precum și plata contravalorii unor amenzi achitate de reclamant, după înstrăinarea autoturismului. Prin urmare, în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 113 alin.1 pct.3 C.pr.civilă. În concluzie, întrucât în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 107 alin.1 C.pr.civilă, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei G. și va declina cauza în favoarea Judecătoriei B.. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRÂȘTE, Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei G., invocată de pârât, prin întâmpinare. Declină competența de soluționare a cauzei privind pe reclamant G. I., cu domiciliul în G., ., ., . pârât B. N. L., cu domiciliul în B., .. 362, ., în favoarea Judecătoriei B.- jud. B.. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi, 05.06.2014. | |||
Președinte, Grefier, Red. NGC/Tehn. RAM/4ex. 12.06.2014 „Va atragem atentia ca datele mentionate in prezentul document, se inscriu in cele prevazute de Legea nr.677/2001, fapt ce confera obligativitatea protejarii, conservarii si folosirii acestora doar in scopul prevazut de lege”. | |||
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2852/2014.... | Pretenţii. Sentința nr. 9446/2014. Judecătoria GALAŢI → |
---|